Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

fac și eu ce pot

2 min lectură·
Mediu
Să-mi spui că e grea lupta cu cel rău
Țin sfert de decădere aproape de Stix
Șuierător țipă trăncănind că e nemernic
Că i-ar trebui o mână întinsă familiar
Vrea să fie sigur că-și poate spune
Părerea că a ținut scaunul gol
Ca să-l ofere Lui să vadă că e loc de onoare
Pe care-l ține ca pe-o fotografie pe care
Să o împingă în albumul marginii de rai
Unde începe calea dreaptă
Spre locul unde șoarecii sunt prieteni cu pisici
Îi zic lui i-am dat pisoi, de pitici
Să țină pe ei tot ce e în casă, purici
Și puricii sunt un rău
Nici gândul să păcălească
Arde apa Stixului să captureze țipătul pisoilor
Real să se destindă să accepte căderea
Și jertfă fiind pentru pisoi
Să ajungă la rai printre cei care își pot spune noi
Pentru că așa au luptat ei cu cel rău.
Și acolo să se explice
De ce nu stă pe scaun cu motanul pe masă
Și să-i zică: tată dăte jos
La tine țin mai mult
Explicăle că am ținut cald scaunul pentru Domnul
Că mă voi ridica din Stix ca să mă treacă în Cartea Vieții.
O fi mințit el? Sunt mai multe filtre fără să se deschidă parașuta
Stixul se învârte în cerc
Sper că n-a mințit, că i se vor da mai multe șanse
De a mai bate recorduri
Animale ca pisica au înțeles mai repede ce trebuie să facă findcă le e frică de apă
Ar putea cere el dacă nu e open-mind să fie hipopotam simțindu-se în apele lui
Dar e greu de ținut în parașută la cascadă
Parașuta e dacă spui un adevăr despre tine
Iar pisicii purecoase să-i fie bine
Deci e vorba de metanii ce trebuie făcute
00473
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
292
Citire
2 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

Florentin Cristian. “fac și eu ce pot.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florentin-cristian/poezie/14163987/fac-si-eu-ce-pot

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.