Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"S-a împlinit minunea"23481 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Raul Dorin Vasile ButRB

Raul Dorin Vasile But

AutorAtelier

Părintele Raul Dorin Vasile But s-a născut în localitatea Mireșu-Mare, jud. Maramureș, fiul lui Gheorghe, inginer minier și al Clarei, contabilă, primul din cei doi copii ai familiei. Copilăria și-o petrece în satul Cheud, jud. Sălaj, unde, sub grija bunicilor din partea mamei, experimentează prima întâlnire cu Dumnezeu, în rugăciunile fierbinți rostite șoptit la căpătâiul său de „mămuca”, femeie simplă, dar credincioasă, harnică și bună, cea care îl va și îndruma, mai târziu, spre slujirea Celui Sfânt. La Cheud, de mic, părintele va scrie, „inspirat de o carte de rugăciuni” primele sale versuri, și îi va promite lui Dumnezeu că-i va sluji! Ruperea de acel tărâm minunat al unei copilării fericite, în apropiere de Dumnezeu, se produce inevitabil cu puțin timp înainte de începerea primului an de școală (1985), când, la plecare, copilul Raul avea deja dorința de a împlini chemarea făcută de Dumnezeu și sporită de dragostea bunicilor, aceea de a fi preot. Orașul Baia Sprie devine un nou...

22 poezii, 0 proze

AM

albu liliana mihaela

AutorAtelier

Sa iubesti idealul doar cand e implinit Fara-a sti din ce iad de-ncercari s-a nascut, Sa-l iubesti doar ca azi e frumos si perfect, E usor sa iubesti cand iubesti aparent. Imi incep astazi cu emotie incursiunea in aceasta lume fascinanta a scrisului, o lume in care orice scriitor isi creaza un univers al sau, un univers in care isi poate exprima liber sentimentele si simtirile, temerile si dorintele sale cele mai ascunse, un univers in care da viata personajelor si tot el le hotaraste destinul,unde poate face legea dupa bunul sau plac.In acest mic univers al sau, se simte puternic si de neinvins, un mic Dumnezeu.

10 poezii, 0 proze

Gabriela NegreanuGN

Gabriela Negreanu

AutorClasic

S-a născut la 06 iulie 1947 Gabriela Negreanu (1947-1995) ar fi împlinit anul acesta 60 de ani dacă nu ar fi ales să se sinucidă, încă tânără fiind, la mijlocul anilor '90. Am descoperit-o destul de târziu pe această poetă aproape de tot uitată, din antologia masivă a lui Marin Mincu (Poezia română actuală, vol. II). Gabriela Negreanu, situată cumva la granița dintre 70-ism și 80-ism, mi se pare astăzi unul dintre cei mai autentici poeți ai ultimelor trei decenii și una dintre vocile care simt că au contat în evoluția Marianei Marin. Gabriela Negreanu i se aseamănă în multe privințe lui Madi Marin: convulsii, traume, o sensibilitate rănită și o inteligență scăpărătoare, destin tragic, posteritate încă incertă... Gabriela Negreanu face cumva legătura între Magda Isanos și Mariana Marin, două dintre cele mai importante prezențe poetice feminine din istoria literaturii noastre. A publicat mai multe volume, dintre care: Paul Valery și modelul Leonardo (1978), debut bine primit de critică;...

11 poezii, 0 proze

gornic catalin ioanGI

gornic catalin ioan

AutorAtelier

Am citit odata ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat ,intregul Univers lucreaza pentru ca acest lucru sa se implineasca.Imi place sa cred ca asa s-a intamplat si in cazul meu, iar dorintele ,visele ,atat de puternice, s-au implinit toate.In fiecare zi am descoperit lucruri noi despre mine ,lucruri de care nu stiam ca sunt in stare ,am intalnit oameni noi ,deosebiti ,care m-au ajutat sa lupt ,dar si oameni care si-au dorit din tot sufletul sa ma distruga!!!

10 poezii, 0 proze

Alexandru RusuAR

Alexandru Rusu

AutorAtelier

Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!

9 poezii, 0 proze

Harold PinterHP

Harold Pinter

AutorClasic

S-a născut în ziua de 10 octombrie 1930 la Londra, fiul unui croitor evreu originar din Portugalia. Este considerat unul din cei mai importanți dramaturgi englezi din a doua jumătate a secolului XX. Începutul carierei l-a făcut ca actor, sub numele de David Baron, după ce a petrecut doi ani la Royal Academy of Dramatic Art, apoi a continuat la Central School of Speech and Drama. Astăzi, la cei 75 de ani împliniți acum câteva zile, încă mai joacă! A scris 29 de scenarii de teatru, printre care: \"The Birthday Party\", \"The Caretaker\", \"The Homecoming\" și \"Betrayal\", 21 de scenarii de film, printre care: \"The French Lieutenant\'s Woman\" ,a regizat 27 de piese de teatru. Dar asta nu e tot: în 1950 a publicat primele poezii în revista Poetry, sub numele Harold Pinta. A scris și proză. A primit Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2005. Alte premii primite de-a lungul anilor: premiul Shakespeare (Hamburg), premiul european pentru literatură (Viena), premiul Pirandello (Palermo),...

6 poezii, 0 proze

MC

Matilda Cugler-Poni

AutorClasic

... fiica arhitectului Carol von Cugler și viitoare soție, mai întâi, a filologului Vasile Burlă, apoi a universitarului Petru Poni. A primit în familie o educație deosebit de aleasă, împlinită prin lecturi sistematice din literaturile germană, franceză, italiană și română. Totodată, a fost una din puținele femei care au făcut carieră literară prin intermediul Convorbirilor literare, publicând versuri lirice, în care motivul iubirii, al dragostei neîmplinite, este dominant. S-a stins din viață în anul 1931.

7 poezii, 0 proze

Petõfi SándorPS

Petõfi Sándor

AutorClasic

Sándor Petõfi (n. 1 ianuarie 1823, Kiskõrös, comitatul Pest-Pilis-Solt-Kiskun - d. probabil 31 iulie 1849, Albești, comitatul Târnava Mare) a fost un poet romantic maghiar, erou al revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania. S-a născut într-o familie modestă, tatăl Stevan Petroviæ meșter măcelar de origine sârbă, iar mama sa Maria Hrúz de origine slovacă. Avea șapte ani când s-au mutat la Kiskunfélegyháza, pe care mai târziu îl consideră orașul natal. Tatăl lui a încercat să-l dea la cele mai bune școli, dar când poetul împlini vârsta de 15 ani, familia lui și-a pierdut toată averea, ca urmare a inundațiilor din 1838 și a girării unei rude. Petõfi a fost nevoit să părăsească școala și să lucreze ca actor la Pesta, învățător la Ostffyasszonyfa și soldat în Sopron. În 1848 participă și el activ la revoluție. La 16 septembrie scrie proclamația de egalitate și se înrolează în armată. Superiorii lui nu sunt mulțumiți de el, întrucât era recalcitrant și ataca fățiș conducerea...

18 poezii, 0 proze

Clément PansaersCP

Clément Pansaers

AutorClasic

Clément Pansaers (1 mai 1885, Neerwinden - 31 octombrie 1922, Bruxelles) a fost principalul reprezentant al dadaismului în Belgia. A început să scrie poezii în 1916 după ce a abandonat cariera sa de egiptologist. Împreună cu câțiva avangardiști din Bruxelles, a fondat revista Résurrection, ce a publicat texte timpurii de Carl Einstein, Pierre Jean Jouve, Franz Werfel ș.a. Prima sa carte cu adevărat "dadaistă" este "Pan-Pan au Cul du Nu Nègre", publicat în 1920. Împreună cu cartea "Bar Nicanor" (1921), a fost citit și apreciat de scriitori precum James Joyce, Ezra Pound, Theo Van Doesburg, Francis Picabia sau André Breton. Pansaers s-a mutat la Paris în 1921, unde s-a implicat în mișcarea dada până ce a murit timpuriu din cauza bolii lui Hodgkin. Opere * Le Pan-Pan au Cul du Nu Nègre (Bruxelles: Editions Alde, 1920) * Bar Nicanor (Bruxelles: Editions AIO, 1921) * L'apologie de la paresse (Antwerp: Ca Ira!, 1922) * Bar Nicanor et autres textes dada, ediție editată de Marc...

0 poezii, 0 proze

Ana BlandianaAB

Ana Blandiana

AutorClasic

Ana Blandiana (n. 25 martie 1942, Timișoara) este pseudonimul Otiliei Valeria Coman, o poetă și o luptătoare pentru libertate civică contemporană din România. Înainte de revoluția din 1989, faimos disident și apărător al drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte prin declarații publice în interviuri acordate postului Europa Liberă și unor publicații străine direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. De asemenea om public, s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice și conduce memorialul de la Sighet, un muzeu al crimelor comunismului și un centru de cercetare care organizează anual conferințe și congrese care-i adună pe cercetătorii fenomenului totalitar de stânga din toată lumea. De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. în afara volumelor menționate, i-au...

281 poezii, 0 proze

S-a împlinit minunea

de Ioan Grigoraș

- Te-aștept și-acum la margini de cuvânt Acolo unde înfloresc santalii, În noaptea-n care cerul pe pământ Coboară. Mâine-i ziua de Rusalii. Să vii la rugăciune și să-mi spui Că Domnul și-a ținut...

PoezieAtelier

a înflorit mălinul

de Ovidiu Oana

stă ziua potopită de tufele în floare pe uliți trec în care săteni spre târg prin margini de hogeaguri a înflorit mălinul se umple tot seninul de-arome-n pârg fetii apar din case cu cofele în mână în...

PoezieAtelier

Sabina (Nu am î din a !)

de Galina

Sabina vine din dormitor în camera de zi. E în pijama. Se așează pe canapea și începe a se tîngui: Doamne ce lume! Ce lume îmi crează habitatul în care îmi tîrăsc atît de necugetat zilele și mai ales...

ProzăAtelier

Existi sau nu existi !?

de Monica-Ioana Bălan

Cine poate sa inteleaga ce s-a petrecut ? Cui ii pot spune ca un vis mi s-a implinit ? Cine poate sa ghiceasca nebunia atat de placuta din sufletul meu fericit ? Da, tu esti minunea. Ai aparut in...

Atelier

Predică \"Despre credința cea statornică și despre milostenie\"

de Cleopa Ilie

Predică la Duminica a XXXI-a după Rusalii (Despre credința cea statornică și despre milostenie) Iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Þi milă de mine! (Luca 18, 39) Iubiți...

Clasic

Despre botez

de Episcop Nicolae Velimirovici

Frației Sf. Petru, despre botez (Scrisoarea a 266-a) V-am scris și mai înainte, vă scriu și acum; nu-i ascultați pe cei care vă spun că nu trebuie botezați copiii, ci botezați-vă copiii cum ați făcut...

Clasic

Sub soarele cu razele-i fierbinți

de ADRIAN ANGHELESCU

Ne naștem din instinctele iubirii Când două ființe dragi se contopesc Ca să se-atingă culmea fericirii Din care oamenii se zămislesc. Ne naștem să vedem lumina zilei Iar nașterea e-o binecuvântare...

PoezieAtelier

epistolă în lumina recunoștinței

de FLOARE PETROV

Stimați editori, bunilor colegi, știu cu exactitate că Dumnezeu lucrează prin oameni, m-am rugat mult să îmi fie iertată gafa, greșeala, timp în care am ars intrinsec și după trei zile minunea s-a...

Atelier

pompa

de Bogdan Ladaru

Pompa 1. În vara anului 1987, pe când Lemnaru Theodor era încă un copil, vecinul său de la catul superior, Ajoiței Bartolomeu, a construit o pompă, chiar în fața blocului. Începerea lucrărilor a...

ProzăAtelier

Cine este „Tunul ortodox?”

de Elisabeta Branoiu

Pe cel ce biruiește îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Meu și afară nu va mai ieși și voi scrie pe el numele Dumnezeului meu, și numele cetății Dumnezeului Meu—al noului Ierusalim, care se...

Atelier