"Sâmbure de azimă" – 2330 rezultate
0.04 secundeMeilisearchAmelie Flores
M-am nascut intr-o zi de vara. Viata mi-este o paleta de culori in care predomina rozul si albastrul. Nu stiu decat sa iubesc si sa mor. Si uneori sa inviu: pentru a iubi! As vrea sa fiu delicata ca o petala si grava ca timpul!
1 poezii, 0 proze
George Viorel Precup
Poet. Născut în 1954 la Borsec, județul Harghita. Licență și master în istorie – antropologie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. În prezent inspector (drepturi de autor) la Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor, Sibiu. Membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Sibiu din anul 2002. A publicat volumele de versuri Emiratele visului (debut, Editura Euphorion, Sibiu, 1992), Răul în sâmbure (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997), Luntre pe ape (Editura Cartea Românească, București, 2000), Măduva nopții (Editura Cartea Românească, București, 2002), Într-o limbă uitată de Dumnezeu (Editura Vinea, București, 2007), Dolor sau Jupuind Îndoiala (Editura Vinea, București, 2011). Premiul pentru Poezie al USR – Filiala Sibiu).
1 poezii, 0 proze
Sâmbure de azimă
de Adriana Camelia Silvia Popp
Rup din viață ca din pâine, mușc din zile ca din măr, poate azi, ori, poate mâine voi ajunge la cotor… Mă descos pe dinăuntru, mă învârt ca-ntr-un ghioc, îmi citesc păgân destinul, poate aflu de...
poveste
de Nicolae Diaconu
Am să vă spun o poveste. O poveste adevărată, că de n-ar fi adevăr , ce rost ar mai avea povestea noastră? Toate poveștile au un sâmbure de adevăr și așa s-au păstrat până în zilele noastre. Ei, doar...
Clișeu14: un pod, iubirea...
de Ottilia Ardeleanu
Un pod mobil iarna aceasta clătinată, rigidă și lălâie, peste care am trecut băbește, cu plante asudate pe frunte și rugăciuni speriate de gripa animalică. S-a lăsat de sus, scrâșnind din dinții...
O stea pe-o frunte de copil
de Monahia Parascheva Avădanei
O stea pe-o frunte de copil Era toamnă atunci. Abia începusem clasa a V+a. Mă întorceam cu bunicul de la fân, de pe dealurile din împrejurimi.. Se întunecase de+a binelea. Bunicul mergea alături de...
O stea pe-o frunte de copil
de Monahia Parascheva Avădanei
O stea pe-o frunte de copil Era toamnă atunci. Abia începusem clasa a V-a. Mă întorceam cu bunicul de la fân, de pe dealurile din împrejurimi.. Se întunecase de-a binelea. Bunicul mergea alături de...
Pavilioane cu ruj – o poveste de dragoste la frontiera insesizabilă dintre viață și moarte
de florin caragiu
În volumul „Pavilioane cu ruj” (Princeps Edit, 2010), Paul Gorban desfășoară, de o manieră neoromantică (Daniel Corbu) un sul de imagerii, în a cărui rostogolire, pe alocuri cu tentă halucinantă,...
toate poveștile (aproape)
de simon d. silvia
Spre deosebire de Cenușăreasa, Ann nu avea surori vitrege, doar verișoare primare. Tatăl nu a mai vrut-o pe mama sa (și nici aceasta pe el, de altfel) înainte ca fetița să vină pe lume. Pe fetiță au...
transpersonalizarea
de george vasilievici
prietenii sentimente pline de bucurie și muzica extraordinară între prieteni. prieteni celebri. nici o șansa nici o șansa! nici o șansa! nici o șansă... e zi. e zidit până târziu. a venit feat. Gili...
Fotografia
de Mihaela Rascu
- Ești un fotograf mediocru, lipsit de inspirație, care nici măcar la nunți nu ești chemat! Cuvintele usturătoare ale celei care îmi fusese tovarășă de viață mai bine de doi ani, se înfipseră direct...
sa nu adormi in curent
de marjus dasad
lumea virtuala nu isi are sens in mine azi, viitorul in amintirile mele, trecutul spre care aspir... creiere de plastic ma cauta in vid: biti de semn si paritate, octeti sa te infasoare la nesfarsit,...
cântecul inorogului
de dan petrut camui
după o viață ca a mea dragostea începe să fie la fel am crezut și despre tine iată un om pe placul florilor cu ochi ce întreabă mai mult în fiecare cod al silabelor simt starea de veghe a unui trup...
Monstrul din Valea Monstrului
de Bogdan Ion
Valea Monstrului e o vale, cum sunt toate văile. Doar că la noi este înconjurată în întregime de pădure și e așezată într-o zonă mai retrasă, unde orășenii pot să uite de zgomotul claxoanelor. E doar...
Creta, insula legendelor
de Dan Norea
Creta, insula legendelor Pentru cei care n-au citit „Clanul sicilienilor”, vin cu o mică introducere. Grupul colegilor mei de facultate, grup inclusiv în sensul internetului (grup yahoo), a hotărât...
acatist
de ștefan ciobanu
Condacul 1 Am țipat în pieptul unui mort dar acesta nu a înviat și-a văzut de moartea lui până la capăt în dormitor am o găleată în găleată atâția morți atâta apă Icosul 1 Fiindcă de mică purtai...
Sonetul ochilor roșii
de mariniuc viorica
Motto: „Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînțelegerile? Ale cui sunt plângerile? Ale cui sunt rănirile fără pricină? Ai cui sunt ochii roșii?” Prov. 23:29 Mi s-a-nroșit...
Natura inegalitatii dintre oameni si tema Contractului Social
de Claudiu Dobre
1.Viata lui Jean-Jacques Rousseau Nascut la 28 iunie 1712 la Geneva, Jean –Jacques Rousseau este botezat si crescut in religia calvinista. Sub influenta Doamnei de Warens care a jucat rolul de mama...
Lansare de carte - Dramaturgia lucioaselor funii
de Silvia Goteanschii
Editura Vinea vă așteaptă sâmbătă, 31 mai, orele 15:00, la Standul Editurii Vinea, C74 Pavilionul C4 din cadrul Târgului International de Carte Bookfest, București, la lansarea volumului de poezie...
Despre.... despre
de Popescu Ioan
Pacatul de a fi muritor Omul nu este decat un sambure un totem in plenipotenta lumii aruncat, azvarlit de propria soarta , in noroiul cunoasterii de ce noi , de ce acum? La inceput a fost NIMICUL si...
