"Rugi" – 15374 rezultate
0.01 secundeMeilisearchSilvia Bitere
"Nu mi-am făcut vreodată din rugi șirag de perle Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele. Nu știu dacă există o Milă sau Dreptate, Dar totuși nu mi-e teamă: curat am fost în toate. Mă dojeniți că veșnic sunt beat. Ei bine, sunt! Necredincios mă faceți. Și ce dacă-i așa? Puteți orice să spuneți pe socoteala mea. Îmi aparțin. Pricepeți? Și sunt ceea ce sunt!" (Omar Khayyam) - "autoportret"
142 poezii, 0 proze
MANDRIC VASILE
1951 infiinteza cenaclul scolii din Ruginoasa jud Iasi.1962 Cenaclul M.Sadoveanu din Pascani.1971 publicat Anii de ucenicie,revista Zenit.1976 infiinteaza cenclul Danubiu Braila,Turnirul epigramei Danubiu 1976-1980 concurs national.1992 scoate revista Reflexe si vol.Eli lama sabactani.
9 poezii, 0 proze
Vasile Mican
Zilele mele, frunze ruginii, Visele mele, amintiri târzii. Este doar seară, nu s-a înnoptat, Vor mai fi lucruri ce nu s-au întâmplat.
77 poezii, 0 proze
Carmen Moraru
Sînt un cutit ros pe marginea tăișului de dorul cumplit al pîinii fierbinți, și rolul meu se suspendă ruginii, în locul prolificei împărțiri. Un chibrit arzînd e inima mea ajunge-o suflare și gata cu ea.
32 poezii, 0 proze
Ela Solan
...toate au un sfârșit îmi spune tristețea eu zâmbesc mă dezbrac de mine cuvânt cu cuvânt rămân o rană în aerul viu mă gândesc poate ăsta e sufletul poate undeva în substanța lui ruginie mai e vreo sămânță de om neatinsă de șmirghelul lumii cineva a smuls o aripă și clipa s-a prăbușit cineva a crestat lumina și din ea s-a lățit o baltă de întuneric eu încerc să deslușesc în vociferarea lor seacă o zvâcnire de inimă sau câteva raze cu care să-mi leg rana dar nu găsesc bătrâne decat mâinile tale și curg înspre ele curg ca un râu spre ocean...
320 poezii, 0 proze
Popa Elena Aurora
Activitate literara: Antologia MUGURI IERTATI ( CRAMPEIE ANTOLOGICE DE DEBUT), EDITURA BEBEDREAM, 2011 Antologiile de poezie, Vama literara / AL TREILEA VAL A SAPTEA POARTA A 11 PORUNCA- GENERATIA ASTEPTISMULUI, editura agentpress, 2012 Antologia universala a poeziei romanesti contemporane MERIDIANE LIRICE, Editura ARMONII CULTURALE, 2012 Antologia esentelor FANTANI DE GAND PRIN UNI...VERS, Editura PIM, 2012 User- RETEAUA LITERARA, ESENTE PENTRU CEI SENSIBILI LA FRUMOS, NEGRU PE ALB, INSEMNE CULTURALE, CITITOR DE PROZA incepand cu anul 2011 Volum online RUGINÃ PE TIMP, INSEMNE CULTURALE, 2012 Volum de debut, CUVINTE ȘLEFUITE-N FIRESC, Editura ARMONII CULTURALE/2013
2 poezii, 0 proze
rubic cube
doar daca o sa mi cante nightingale; adica sunt luat prin surprindere o sa scriu mai incolo
3 poezii, 0 proze
Jelaluddin Rumi
RUMI Rumi is one of the most read and well known poets in the world. Jelaluddin Rumi was born in the Eastern part of the Ancient Persian Empire near Balkh (presently Afghanistan), on September 30, 1207. His first name literally means Majesty of Religion, Jalal means majesty and din means religion. Because of the threat of Mongol invasion in Persia his family fled, finally settling in Konya, Turkey. He passed away, on December 17, 1273. His shrine is in Konya. As a genius theologian, a brilliant scholar, and a pillar of Islam, he followed in his father place until his spiritual friend and teacher, Shams of Tabriz appeared in his life. Rumi underwent a spiritual transformation in 1244 after meeting Shams. With appearance of Shams, Rumi became reborn and soon started his marvelous work \"Masnavi,\" (Mathnawi) consisting of 24,000 verses at age 38. His other famous work is \"Divan-e Shams-e Tabriz\" (the collective poems of Shams of Tabriz). Rumi\'s poetry has a mystic connotation, a...
0 poezii, 0 proze

13 poezii, 0 proze
Rugi
de Miclăuș Silvestru
Găleată plină - și pantaloni agățați prin rugi de mure
Rugi ne-ndeplinite.
de Chepeneag Valentin
Cu voci neinsemnate inca, Sopteam azi-noapte lunii pline Sa faca vraj, sau alte trucuri Si sa te-aduca langa mine. I-am spus si vantului salbatic, Ce poposeste pe coline, Ca sa te ia, pe-ale lui...
rugi abstracte...
de Cristina Badragan
Îngerii adunau sentiment lângă sentiment, în intervale raționale completîndu-și rugile... Glezna strâmbă umbrea tiparele sentimentale din singurătate... Mușcînd din timp culorile se întretăiau în...
Rugi de Marii scurse-n iriși de pictori
de Rita Graban
Prozaică, așteptarea, ca un pietroi, îmi strivește degetele pe litere Dacă rațe negre îmi trec prin gânduri pene ude, nu inseamnă că-s apă? Ce de tropote pe țigla luminată de stelele ce s-au trecut...
Rugi de rădăcini
de Nincu Mircea
Rugi de rădăcini răsar și cresc în tulpini umplând printre lumini cu umbre orizonturi de spini. Și se desfac ca aripi pline de petale de crin parfumate cu arome de umbre ce răsar din nimic piruetând...
Rugina cuielor
de Manolescu Gorun
Ruga șarpelui adoarme-n pasăre A păsării șarpe mușcȃndu-și coada Lumină neagră a liniștii din Centrul ciclonului Mă trezesc lȃngă mine cu mine strigȃnd Străinule! Rugina cuielor...
Rugina
de popa ecaterina
Au plans copacii Doamne, Si pe alei masacru de frunze Au plans copacii Doamne, Si lacrimile nu le pot strange Au plans copacii Doamne, Si ne scaldam calcaiele in sange Au plans copacii Doamne, De s-a...
Rugini..
de Pușcă Ioan Gabriel
Asculta cum miroase... toamna! Priveste-i zambetul in ochi! Asculta cum da vantul iama printre copaci,ca un deochi... * nu te lasa de jocuri prins.. Asculta cum ...miroase toamna... priveste cat de...
rugină
de gabriela florina david
mi-e frică de toamna asta care vine că o să mă facă mai bătrână decât știu că sunt că o să-mi tremure glasul și-o să-mi ruginească inima că o să-mi încuibească sufletul cu pietre că o să-mi...
Rugină pe obrazul de copil
de Sorana Petrescu Felicia
Să crezi că ai pierdut-o dar în juru-ți încă să mai simți mirosul violet al petalelor tuturor abstracțiunilor voastre comune împreună înflorite, în secret o-ncercare, încă una, să trăim. A rămas tot...