"Rugăciune cu Maria" – 9970 rezultate
0.03 secundeMeilisearchFlorica Mitroi
Florica Mitroi (15 februarie 1944, Giurgița, județul Dolj - 14 mai 2002, București) este o poetă. Este fiica Mariei (născută Doancă) și a lui Ion Mitroi, proprietar de moară. A absolvit în 1962 Liceul „Vasile Roaită\" din Râmnicu Vâlcea. În 1962 și 1963 a urmat cursuri de drept în cadrul Universității din București. Debutează în „Luceafărul\" (1966), iar editorial, cu volumul Rugăciune către Efemera (1969; Premiul Uniunii Scriitorilor), urmat de Diapazon (1973) și între cer și pământ (1976; Premiul Asociației Scriitorilor din București), în anii \'80 emigrează, plecând mai întâi în Israel, iar mai târziu în Canada. Mitroi a atras atenția criticii literare încă de la primele versuri. Dacă în cazul altor confrați opiniile erau controversate, în ceea ce o privește se poate vorbi despre o unitate a punctelor de vedere. Toți comentatorii au remarcat tensiunea emoțională și forța liricii sale, dar au subliniat totodată imperioasa necesitate a autocontrolului, a impunerii unei rigori...
1 poezii, 0 proze
liliana ghita boian
Am cincizeci de ani si ma simt nerealizata din punct de vedere artistic.Sunt absolventa unei facultati cu caracter economic, dar idealurile mele au caracter umanist,astfel ca in decurs de trei ani am publicat patru volume de poezii la doua editurii diferite prin largul concurs acordat de oameni cu suflet care au crezut si (sper ) mai cred inca in mine.In momentul in care am crezut ca viata si Dumnezeu nu mai are nimic nou sa-mi ofere a acordat sufletului meu un dans, un ultim tango al unei drame care m-a marcat profund si poate, pentru totdeauna. Sst! nu m[-ntrebati! sa nu- i stingem amintirea! Volumele se intituleaza astfel: sfasiere de lumina-2oo2 capricii autumnale-2005 rugaciune pentru tine-2oo6 rugaciuni despletite-n curcubeu-2oo6 Despre ele s-a scris putin; cei care au vrut sa ma cunoasca au citit poezia, cei care au considerat ca este suficient sa ma perceapa din viata de fiecare zi au trecut mai departe
2 poezii, 0 proze
Vuk Draškoviæ
S-a născut la 29 noiembrie 1946, la Meða, în Serbia, în apropiere de granița sârbo-română, într-o familie de coloniști din Herțegovina. Școala elementară a absolvit-o la Fojnica, gimnaziul, la Gacko, iar Facultatea de Drept, la Belgrad. Figură marcantă și uneori contradictorie a opoziției sârbe sub regimul lui Slobodan Miloševiæ. În 2004 este ministru de externe al Uniunii Statale Serbia și Muntenegru. În 1996, cu prilejul lansării versiunii românești a romanului „Cuțitul“ a fost oaspete al Timișoarei. A publicat până acum câteva romane de succes la public, majoritatea fiind deja traduse în limbi de circulație internațională. Dintre acestea amintim: Judecătorul Cuțitul Consulul rus Rugăciune Noaptea generalului Romanul cuțitul a fost tradus în limba română de Dușan Baiski și a fost publicat în 1995, la Editura \"Helicon\" din Timișoara.
2 poezii, 0 proze
Victor Potra
11 iulie 1969, născut, nu făcut, totuși neîntrebat noiembrie 1969, botezat ortodox, categoric neîntrebat 1972, prima (și ultima) rugăciune - Înger, îngerașul meu 1976, ochelari, moment de cotitură în evoluția mea... 1978, cărți de popularizare științifică, Uzina Aqua, Uzina Terra, Uzina Cosmos... Ai mei credincioși dar iubitori. 1981, ateism. Dezbatere în familie, patriarhul tolerant (G. Potra) "L-o lumina..." 1986, furcile caudine. Biologie nu, filozofie-istorie nu, nici măcar istorie... Politehnica. Meditații. 1987, TCM, dar mai întâi armată. 15 Noiembrie 1987 – așteptăm cu arma la picior să împușcăm ceva. Nu știm ce, dar împușcăm cu entuziasm. Educație politică. 1989, decembrie, Televiziune, degeaba. 1990, aprilie – mai, Piața Universității, iunie, trei zile pe stradă, alegeri. Sfârșitul politicii. 1993, Filosofie, speranțe mari. Creativitate versus dresaj. Despărțirea de ateism. 1996, despărțirea de cultură. Vreau. Acum. Mass-media. 1999, patron. Începe o lungă degradare...
194 poezii, 0 proze
Cuviosul Ioan de la Valaam
Staretul Ioan de la Valaam a fost unul dintre marii duhovnici ai secolului XX, desi ramas necunoscut de multi . In scrisorile sale se regasesc asemanari cu arhimandrit ul Sofronie Saharov, ucenicul Sfantului Siluan. Asemenea acestuia din urma , care avea doua ierni de scoala, parintele Ioan provine dintr-o familie de tarani din Rusia. Adevarata sa scoala a fost rugaciunea si smerenia , caci "teolog este cel ce se roaga si cel ce se roaga este teolog". In viziunea Cuviosului Ioan, noi nu vom fi judecati dupa numarul închinaciunilor ori al metaniilor, nici dupa respectarea formala a multora din regulile exterioare ale credintei, ci dupa dragostea de Dumnezeu și de aproapele, de care depind duhovniceste viata și moartea noastra. Calea Dragostei, esentiala pentru a primi harul, implica însa virtutea smereniei în nenumaratele sale aspecte, asupra carora parintele nu contenește sa revina: cunoașterea propriei pacatoșenii, pocainta, necontenita învinovatire de sine, iertarea, dragostea de...
37 poezii, 0 proze
Raul Dorin Vasile But
Părintele Raul Dorin Vasile But s-a născut în localitatea Mireșu-Mare, jud. Maramureș, fiul lui Gheorghe, inginer minier și al Clarei, contabilă, primul din cei doi copii ai familiei. Copilăria și-o petrece în satul Cheud, jud. Sălaj, unde, sub grija bunicilor din partea mamei, experimentează prima întâlnire cu Dumnezeu, în rugăciunile fierbinți rostite șoptit la căpătâiul său de „mămuca”, femeie simplă, dar credincioasă, harnică și bună, cea care îl va și îndruma, mai târziu, spre slujirea Celui Sfânt. La Cheud, de mic, părintele va scrie, „inspirat de o carte de rugăciuni” primele sale versuri, și îi va promite lui Dumnezeu că-i va sluji! Ruperea de acel tărâm minunat al unei copilării fericite, în apropiere de Dumnezeu, se produce inevitabil cu puțin timp înainte de începerea primului an de școală (1985), când, la plecare, copilul Raul avea deja dorința de a împlini chemarea făcută de Dumnezeu și sporită de dragostea bunicilor, aceea de a fi preot. Orașul Baia Sprie devine un nou...
22 poezii, 0 proze
Alexandru Misiuga
Supranumit și tartorul soacrelor datorită epigramelor dedicate acestora, Alexandru Misiuga este un simbol al bistrițenilor, reușind să facă multe lucruri pentru aceștia. Din lumea fără de dor, baronul va veghea peste urbe. Va fi mereu cu noi, iar istoria locală îl va înscrie în cartea ei de aur. A făcut atât de multe pentru noi: a construit mituri, a făcut hoteluri, a imortalizat pe marii noștri scriitori în piețele centrale. Personal, mi-a fost ca un maestro, care mi-a dat multe povețe în cei aproape 10 ani de presă. Soarta face ca în aceste zile o boală să mă țină în casă. Nu voi putea fi alături de baron pe ultimul drum, însă voi fi alături de el prin rugăciuni. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe baron, într-un bust, undeva în central istoric. Așa va rămâne pentru generațiile viitoare ca pildă a omului care a luminat pentru oameni. Până în ultima clipă. Vineri, de la ora 13.00, la Capela de pe Tarpiului bistritenii se intalnesc pentru ultima data cu baronul. Se duc patriarhii...
5 poezii, 0 proze
Ioan Es. Pop
Ioan Es. Pop (n. 27 martie 1958, Vărai, Maramureș) este un poet român. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Ioan Es. Pop s-a născut la 27 martie 1958, la Vărai, jud. Maramureș. În prezent, este editor-șef la Ziarul de duminică și editor senior al revistei Descoperă. A fost membru al cenaclului literar Universitas condus de Mircea Martin. Volume publicate Ieudul fără ieșire, Ed. Cartea Românească, 1994; Porcec, Ed. Cartea Românească, 1996; Pantelimon 113 bis, Ed. Cartea Românească, 1999; Podul, antologie, Cartea Românească, 2000; Rugăciunea de antracit / The Anthracite Prayer, antologie bilingvă, Ed. Dacia, 2002 Petrecere de pietoni, Ed. Paralela 45,2003; Confort 2 îmbunătățit (împreună cu Lucian Vasilescu), Ed. Publicațiilor pentru Străinătate, 2004; Lumile livide / The Livid Worlds, antologie bilingvă, Ed. Institutul Cultural Român, 2004 Și cei din urmă vor fi cei din urmă, volum bibliofil, 2007; No Exit, antologie, Ed. Corint, 2007; o căruță încărcată cu nimic, (împreună cu...
16 poezii, 0 proze
Guțu Victoria
Victoria Guțu, originară din or. Bălți a debutat în anul 2008 la Concursul Republican al Tinerilor Poeți și Prozatori ,,Florii 2008”, cu poeziile ,,Tăcerea” și ,,Lacrimi”, obținând locul III. Scrie poezii pentru revista studențească USARB. Publică poezii în revista Tinerilor poeți și Prozatori Noi, 2011. Urmează multiple publicații în ziarul săptămânal ,,Literatura și Arta”, prima publicație fiind în anul 2018 (poezia ,,Dor de tine”, ,,Privește-mă”, ,,Domesticirea furtunii”, ,,Creatorii”). În același an, publică primul volum de versuri, intitulat ,,Lumina din glastră” (ed. Universul, 2018) prefațat de marele Poet și Scriitor Nicolae Dabija. Tot în anul 2018, debutează în calitate de textieră, fiind autoarea textului ,,Azi e ziua ta, măicuță” colaborând cu interpreta Tatiana Timuș. Urmează publicațiile din revista creștin-ortodoxă ,,Călăuza credinței” din România, poezia ,,Rugăciune” și ,,Menire”. In anul 2019, publică poezii în revista ,,Roua stelară”, este inclusă în antologia...
8 poezii, 0 proze
Dragomir Rodica
Nepoata de tarani invartejiti in a pamantului munca,crescuta in ograda plina de oratanii si invatata ca oamenii ,,de la oras" sunt prea ocupati pentru a mai simti fericirea lucrurilor simple. 3 rugaciuni m-a invatat tataia,3 rugaciuni stiu si acum. Continui sa spun seara,inainte de culcare: ,,Tatal nostru", ,,Crezul" si ,,Inger,ingerasul meu". Din ce in ce mai rar totusi.Nu mi-s bigota,dar cred intr-o fiinta superioara care,din spusele mamaiei,s-ar numi ,,Dumnezeu". Cu ,,D" mare. M-am jucat ,,cu puta in tarana",am facut baie in garla,cozonaci din lut si friptura din ciocanei de porumb,dansam pe langa geamul caminului cultural- pe atunci discoteca-,incalecam sania dis de dimineata iar seara ma infruptam din placintele coapte in soba si laptele proaspat muls de la Joiana. Il primeam,din cand in cand, cu mare bucurie pe nenea care parca in fata portii un Oltcit alb si ma pupa pe frunte.Tin bine minte ca intr-o vara mi-a adus ochelari de soare cu rama din plastic alb. Dar cu mult mai...
24 poezii, 0 proze
Rugăciune cu Maria
de Oana Zahiu
maria s-a pierdut cândva pe drum nici măcar ea nu poate să spună unde și cum diminețile ei au gust de cantină sună ca lingurile soldaților trântite în gamele acum se uită la mine și soldații au rămas...
lacrima
de Ioan-Mircea Popovici
I. pe-un picior de țărm de mare unde valu-i a cântare cântec de Sfânta Marie Doamne dă mereu să fie să nu se încetinească și cu vremea să tot crească Ghelasie, Ghelasie pași desculți prin Infinit cum...
Degetele poemului ca o rugăciune cu păsări
de Maria Elena Chindea
Dedicată lui C.A. îmi place luciul ghilotinei și disputa academică pe marginea veșniciei tu iei o pădure pe umăr și urmărești amuzat cât de anapoda înnod golurile dintre noi nu mi-e frică de surpări...
Trocul
de Balcan Ana
Petrică plecă de acasă cu noaptea-n cap la târg. Înhămă iapa la căruță și-l priponi în spate pe Muscat, un cal frumos, îngrijit, dar care-și rupsese glezna când sări peste un pârleaz. Nu avea ce...
Scrisoare din Lunea Apei - pagina unu
de florian stoian -silișteanu
Uite văd că nici pe aici pe la mare nu sunt diacritice. Să știi că nu a plouat și că la biroul de presă am fost primit frumos că eram frumos când am sosit singur și apoi am plâns să nu mă vadă nimeni...
scriind...
de Maria Tirenescu
13 august 2007 La mulți ani, tuturor Măriilor, Marianilor, Marinilor! În dimineața zilei de 15 august, florile ce vor înflori pe pământul întreg și vinul ce va curge în pahare sunt închinate lor, dar...
Festivalul de Poezie.ro - editie de Putna
de Laura Huiban
Nu se poate compara cu nimic. Si nici povesti. Trebuie sa fi fost acolo, la Arhondaricul Manastirii Putna, in locul acela inconjurat de brazi, de dealuri inalte acoperite cu zapada asternuta peste...
Predică \"Despre puterea credinței, a postului și a rugăciunii\"
de Cleopa Ilie
Predică la Duminica a X-a după Rusalii (Despre puterea credinței, a postului și a rugăciunii) Adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cît un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia:...
Predică la Duminica Samarinencii
de Cleopa Ilie
Predică la Duminica Samarinencii (Despre rugăciunea în duh și în adevăr) Zis-a un bătrîn: \"Precum vederea este mai mare decît toate simțurile, așa și rugăciunea este mai mare decît toate faptele...
Nopți
de Alina Maria Ivan
nopți de dragoste nopți de uitare nopți cu lună plină nopți fără lună nopți cu gânduri despuiate nopți cu gânduri iele nopți cu tine nopți fără tine nopți cu Miller, nopți cu Steinbeck nopți la...
