Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Rochia ce o strâng la piept"6227 rezultate

0.07 secundeMeilisearch
35 rezultate
IV

ioana vaduva

AutorAtelier

Mi-am luat dreptul la cuvintele mele, m-am născut cu ele pe inventar așa cum te naști cu tot stratul de celulită de care urmează să te bucuri o viață, cu tot norul de neuroni pe care urmează să-i ucizi într-o viată, cu toți anii și toate secundele în care urmează să te așezi vreme de o viată. Mi-am luat dreptul la cuvintele care sunt ale mele. Le-am dat liber și nu s-au dus, și-au cusut cămașa de forță direct pe piele și acum, și doar acum vreau rochia mea de seară cu umeri dezbracati și n-aș putea… Doar sa gasesc firul dus și să destram silabele până ce aerul dintre ele rămâne surd și să arunc în spate ghemul cum arunca voinicul pieptenele în poveste. Și-n spatele meu să nu se fac zid, nici pădure, să se starnească doar o furtună de răvașe trecătoare. Cuvântul spus cu adevărat e ca o zi de naștere cu tort și îmbrățișări.

6 poezii, 0 proze

Iuliana GhiocaIG

Iuliana Ghioca

AutorAtelier

Sunt aici și sunt acolo, pretutindeni mă rasfir O particulă-a iubirii mă hrănește și-o respir. Când în sufletu-mi sămânță ai dat rod și-ai încolțit Sunt acolo și aici, fir de dragoste sădit. Sunt născută să iubesc și-aș iubi să fiu născută, Viața-i rochie-n dantelă cu fir de argint cusută Și îmi ia cât o secundă, ori un secol sau un veac Uneori cât un sărut, ca de ea să mă dezbrac. Sunt un leagăn ce cu brațe către viață mă înclin, Doar spre tine cât trăiesc, toate gândurile-mi vin. Sunt de toate și nimic, cât un punct în Univers Dar nimic nu mă oprește ca să te aștern în vers.

18 poezii, 0 proze

Ioana GeierIG

Ioana Geier

AutorAtelier

...necunoscand secretul invincibilitatii, nu-mi pot uda oglinzile interioare in albastru, asa ca cerul va ramane intact pumnalelor voastre... jodeburg@yahoo.de Carti editate in Romania: Femeie,ia-o spre Vest!-roman-2006 Gongul din Altenmünster-roman-2007 Rochia de nisip(Das Sandkleid)-poezie-2006 Pasaport pentru iubire-poezie-2007: 2010-carti editate in Londra: Das Sandkleid- o noua versiune The abandoned woman-trad. Ada Ionescu Hörend das Licht-Haiku Klavier und Knospen-Tanka § Haiku Genunchi pe lut albastru-poezie *** "Si tratta di un volume di poesie,dove l'anima della poetessa exprime emozioni interiori.Il paesaggio e la partenza sono temi fondamentali.Ma anche il vedere entro se stessi assume una valeza purificatrice..." Accad.Angelo Manitta Accademia Il Convivio Italia,(dic,2007) "Dein Gedicht ist sehr intensiv,sensibel;es ist viel zwischen den Zeilen...gefällt mir" Erik Buchheister Red.Chef "Art Profil-Zeitschrift für Aktuelle Kunst",Deutschland "Aceasta carte este un act de...

347 poezii, 0 proze

george geafirGG

george geafir

AutorAtelier

Membru al Uniunii Scriitorilor filiala Craiova din 1996. Până în prezent a publicat următoarele volume: - Papagalii sau monumentul prostiei (schițe umoristice), 1994, Editura Meridian Craiova; - Iubire și speranță (roman), 1994, Editura Spirit Românesc Craiova; - Păcală avocat (antologie de satiră și umor), 1995,în colaborare cu Valentin Smarand Popescu, Editura Spirit Românesc Craiova; - Noul Babilon (proză umoristică), 1995, Editura Spirit Românesc Craiova; - Lux de jeratic (aforisme, definiții), 1998, Editura RAMURI Craiova; - Capul piramidal și efectul de piramidă (aforisme și schițe umoristice), 2001, Editura ROM TPT Craiova; - Rochia de mireasă( nuvele), 2003, Editura Spirit Românesc, Craiova; - Moartea câinelui (nuvelă), 2006, Editura Scrisul Românesc Craiova; - Strigătul tăcerii, aforisme, 2009, Editura ARPIF-Pres APIMED, Fundația "Eugeniu Carada", Craiova. - DE VORBÃ CU NIMENI, psiho-satiră, Editura RAMURI, Craiova, 2013. În antologii: -"Sud-Vest Oltenia. O antologie a...

164 poezii, 0 proze

Horia GaneHG

Horia Gane

AutorClasic

Horia Gane (pseudonimul lui Roșu Herman Gutman, n. 10 aprilie 1936, Scaieni, jud. Prahova - d. 11 iulie 2004, București) a fost un poet și prozator român. Opere * Lumină întârziată, Colecția Luceafărul, Editura pentru Literatură, București, 1967 (versuri) * Dimineața noului venit: roman, Cartea Românească, București, 1974 * Plante gânditoare, Cartea Românească, București, 1977 (versuri) * Melior, Cartea Românească, București, 1981 (versuri) * Puntea de hârtie, Cartea Românească, București, 1986 (versuri) * Frageda fire, Editura Ion Creangă, București, 1990 (versuri pentru copii) * Elena. Grădinile suspendate ale cuvântului, carte manuscris, 1996 (poem) * Voi spune îngerilor, Editura Redacției Publicațiilor pentru Străinătate a USR, 2004 (roman) * Rochie de mireasă cu fluturi arămii, Editura Muzeul Literaturii Române, 2006 (roman)

1 poezii, 0 proze

Rochia ce o strâng la piept

de Florin Andor

de un timp încoace unul dintre noi e stăpânul celuilalt uitând să mai semene, îmi spun pregătind mâncarea de seară și nu e vorba de un vis diriguind lăuntric sub pragul de piatră când însemnări mai...

Atelier

zara în rochia alb-aurie

de Maria Pilchin

anteea fetiţa de şapte ani păşeşte grăbită spre casă păpuşa ei aproape târâtă pe jos prăfuită dezbrăcată şi murdară are un ochi închis altul deschis iar gura ei a fost tăiată cu foarfecele acum o...

PoezieAtelier

de stoica stefana

E noapte. Doar ceață și întuneric. Plutesc încet printre nori și vânt. Mă simt ușoară și liberă, fericită că pot zbura. Dar privind în jos, îmi văd corpul acoperit de un veșmânt alb zăcând pe lunca...

PoezieAtelier

cosmar

de stoica stefana

E noapte. Doar ceață și întuneric. Plutesc încet printre nori și vânt. Mă simt ușoară și liberă, fericită că pot zbura. Dar privind în jos, îmi văd corpul acoperit de un veșmânt alb zăcând pe lunca...

ProzăAtelier

Dansul fulgerelor albastre

de Dragoș Vișan

Dansul fulgerelor albastre (O pădure virgină. Un munte hipnotizat. Creste prăjite de vara aceasta. Augustul se pregătește să se mărite cu toamna peste o lună. Înăuntru – răcoare. Suntem într-o...

ProzăAtelier

Colomba

de Ilarie Voronca

\"l\'axe du monde passe par tes hanches\" B. Fondane inima duce-n codru sub piept ca o caleașcă privirea-n desfrunzire pe-o gură precum scrin pleoapa mea de tine se umple ca o ceașcă și-oprești în...

PoezieClasic

o conversație veche

de smeu mihai alexandru

-Nu prea știu cum să încep,știu ce vreau să-ți fac,dar nu știu cum să încep, cu un tandru și inocent sărut?brutal te strâng în brațe,te sărut? -Alege unul singur și atât, alege-un singur început. -Mă...

Atelier

Împărătescul meu party parizian cu Lady Di

de Irinel Georgescu

În mereu același extaz de ramadan vii tot tu, my darling, lady Di, în loc să mă înclin la tronu-ți părăsit te invit, eu, logodnicul ales, șeicul cel brunet, la contradans, la vals, la menuet În...

PoezieAtelier

Erotica-ntr-un fel

de Marius Andreescu

După multe vorbe spuse iar și iar, Ai venit vecină să bem un pahar. Iată-ne acuma la o țuică mică, Ce-mi place și mie și la vecinică. - Hai noroc vecină! Ce mai zici că faci? Că mereu pe mine numa-n...

PoezieAtelier

sora

de Daniela Davidoff

// toți venim din altă parte, r. suntem trupuri trase de roți, rucsacuri umflate cu sânge cald și fotografii vechi. copiii noștri dorm în pături gri. visează păduri dense pe care nu le vor cunoaște...

PoezieAtelier

Lacrimile lui Icar

de ada cartianu

Ma simt o virgula intre cuvintele tale, amestecandu-le, rasturnandu-le, sarutandu-le prin fumul de tigara ce le-nvaluie misterios intre buze si aer. Deseori stau ascunsa timid intre acuarele si...

Atelier

Fluturii sunt liberi...

de Magdalena Dorina Suciu

Fluturii sunt liberi în părul femeii trecute de patruzeci de ani... Palmele ei,două amprente pe umerii goi a celui ce o soarbe timid. El știe că trupul ei are mirosul unei nopți de vară. Știe că...

Atelier

Vreau să fiu stea

de Mihaela Rascu

Are nouă ani și o voce de înger. E o fetiță înaltă, cu niște ochi imenși, ascunzând taine verzi culese din univers și cu un zâmbet reținut, ușor timid, demn de o operă a lui DaVinci. Când cântă, pare...

ProzăAtelier

Ea

de Cîrciu Alexandra

O văd adesea trecând pe lângă mine. Părul lung și negru îi acoperă mare parte din față, ochii ei negri par speriați, buzele îi sunt roșii și însângerate, trupul ei firav se mișcă lent dar totuși...

ProzăAtelier

Între patru anotimpuri

de Serban Codrin

PRIMÃVARA Lângă salcia înflorind neștiută – Calea Lactee * Lectură în zori – de pe carte cu palma adun polenul * Desăvârșindu-și cu răbdare lucrarea – coji de ou sub cuib * Toți după-o pâine – nimeni...

PoezieClasic