Rochia ce o strâng la piept

de un timp încoace unul dintre noi e stăpânul celuilalt uitând să mai semene, îmi spun pregătind mâncarea de seară și nu e vorba de un vis diriguind lăuntric sub pragul de piatră când însemnări mai vechi țin punga bisericii *** umbra era de-a locului și mă iubea cum nimeni nu m-a iubit cunoștea fiecare cărăruie pe care orice femeie ar trebui s-o evite știa că bunicul mi-e prieten și împreună am fi putut descoperi tot universul această parte de țară ne face să ne urâm mai puțin *** un joc pe față ar putea fi un amestec interior pornit de la seul cărnii după ce lăsăm la o parte lăcomia și dintr-o silă ascunsă ne reconstituim sufletul jocul aparține trecutului cum o mică dezordine de memorie ascunde inimă de femeie ale cui sunt, doamne, cuvintele neînșeuate *** mi-aș putea pierde viața pe un petec de hârtie cu osebire buzele palma întinsă lumea dar iau aminte și ascund locul rochia ce o strâng la piept ca să rămân mai departe aproape de linia ferată