"Ridicat-am ochii mei la munti- colocviu de literatură crestină" – 16300 rezultate
0.13 secundeMeilisearchCamelia C.Petre
Lumina din prima zi a tumultului în care m-a aruncat Dumnezeu m-a orbit dar m-a si fermecat. M-am ridicat și am făcut primii pași prin raiul Pământului, bucurându-mă de fiecare picătură de suflet pe care am întâlnit-o, lăsându-mă escaladată de îngemănările imensităților și ale instantaneelor. Mi-am ridicat privirea iar norii m-au înfășurat în nori. Apoi, strânsă până la durere, am ajuns din nou pe Pământ. Dar acolo nu mai era rai... Și atunci scriu. Scriind, mulțumesc. Mulțumind, cresc. Crescând, iubesc.
15 poezii, 0 proze
Evie Lowe Stella
Dragă tată, Din nefericire aseară am ajuns acasă la D. abia pe la opt, când ușa de la intrare scârțâie dacă încerci să o sugrumi. Am lăsat-o baltă și Mai bine îl omor pe D., ceea ce am și făcut. Mai departe nu m-am mai deplasat prin apartament decât în genunchi. Sub patul lui am găsit o cutie de confetti resigilată artizanal, cu scotch. Apucând-o cu mâna stângă, am încercat pentru prima oară în viața mea să eructez zgomotos (in memoriam, probabil). N-am reușit. Am căscat. Fără poftă. Benzile adezive s-au rupt, capacul s-a ridicat. Sinceră să fiu, în momentul ăla mi se părea că adevărata succesiune e cu totul alta. Mâinile Mele au plonjat înăuntru și-am văzut că pe Degetele Lor Lipicioase se înghesuiau aceleași confetti roșii care burdușeau și Sângele Sărmanului D. Am scormonit mai departe și aha: pe fundul cutiei era o scrisoare, adresată mie (de aici încolo, apa din cadă s-a tot revărsat peste buza de fontă, Gâlgâind În Surdină). Am citit repede: era vorba despre același lucru, sunt...
3 poezii, 0 proze
Popa Viviana
Acum am inceput sa scriu poezii...am 13 ani, si locuiesc in Galati.Puteti comenta orice referitor la ele, important este sa fie citite! :) ~~~~~~ Am inceput sa scriu poezii acum 3 ani. Acum nu mai am 13, ci 16 ani, iar domiciliul nu este relevant. In decursul acestor 3 ani, m-am orientat catre latura umana a liceului, si anume sectia de filologie, lucru care, cred eu, m-a maturizat, deopotriva, in gandire si in scris. Am luat o pauza lunga... am lasat noi sentimente si trairi sa se adune si am asteptat o explozie poetica, acel ceva care sa ma determine sa ma exprim iar in scris cu usurinta cu care o faceam la 13 ani si, in sfarsit, acest lucru s-a intamplat, sau cel putin asa sper. Va prezint acum rodul creatiei mele actuale care, as indrazni sa spun, se ridica deasupra celei anterioare. ~Viviana. P.S. Chiar si la 13 ani, descrierea initiala mi se parea mult prea simplista, infantila si insipida. ~~~~~~~~~ Se pare ca explozia poetica are loc, pentru mine, din 3 in 3 ani. Si uite-asa...
37 poezii, 0 proze
Cristian-Constantin Bostan
Elev la Seminarul Teologic de la Manastirea Neamt, mi-am inceput activitatea literara in cadrul Cenaclului Literar "Mugurii" de la Clubul Elevilor din localitatea mea natala. Acolo, sub indrumarea domnului profesor Leonid IACOB, am publicat 2 volume de scurte meditatii lirice: "Balconul cu vise" - Ed. Cronica, Iasi 2005 si "Stare incerta" - Ed. CorgalPress, Bacau 2006. Datorita plecarii mele in alta localitate pentru studii, nu am mai scris decat ocazional, fara sa mai public si fara sa mai fiu indrumat. Acum incerc sa revin in lumea literei, pregatit sa indur toate piedicile iminente si asteptand sa fiu criticat cu obiectivitate, doar pentru a ma ridica cat mai sigur pe inaltimile adevaratei arte. http://luminisiziduri.wordpress.com/
16 poezii, 0 proze
istode oana
Eu sunt...trebuie sa fiu..o femeie puternica. Viata e asa cum e...asa cum ti-o faci...de aceea trebuie sa ne ridicam, sa mergem mai departe, sa razbim asa cum putem si sa daruim pt a primi inapoi. Viata e un dar si eu nu vreau s-o risipesc fiind deprimata sau urland dupa fantome...Vreau sa ma bazez pe mine, pe forta mea launtrica...vreau sa fiu puternica si optimista!!! Am scris asta pentru ca atunci cand simt ca nu mai pot, citesc randurile astea si prind puterea sa merg mai departe.Poeziile mele sunt triste, ironice, insetate de iubire si utopii. E un mod de-al meu de a evada...un mod prin care alung ceea ce e trist spre poezii, ca sa nu-l pastrez in realitate.
5 poezii, 0 proze
Manolescu Gabriel
Eu sunt ceea ce sunt.O strofa dintr-o poezie.O lacrima de tristete si bucurie.Sunt aici dar sufletul meu traieste printre stele.Visele mele sunt ale sufletului meu.Corpul doar le intretine.Gandurile mele sunt mostenirea trecutului si al educatiei mele.Tot ce am strans pana acum e tot ce am mostenit de la strabunii mei.de la bunici si parinti.Sunt o apa care curge din munte si s-a varsat in Olt iar din Olt a urcat pe dealuri prin paduri spere un loc mirific unde eu mi-am trait copilaria cu bune si rele cu jicniri de la oameni si cu zambete de la ei cu multa ,multa suferinta a mamei mele...si a tatalui meu.Din toate acestea sunt eu Un ghem de pamant plin de viata...iar mai tarziu ma voi cobora in pamant iar dim mine se va hrani un liliac cu flori albastre.Sufletul meu se va ridica din nou la stele iar eu voi citi din cand in cand din zambetele voastre cuvintele din versurile mele.
7 poezii, 0 proze
Heinrich Böll
Heinrich Theodor Böll (n. 21 decembrie 1917 – d. 16 iulie 1985) a fost unul dintre cei mai proeminenți scriitori germani după ce de-al doilea război mondial. Romancier și dramaturg Heinrich Böll a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1972. Notă biografică: "Am vrut să scriu dintotdeauna, am încercat de timpuriu, însă cuvintele le-am găsit abia mai târziu," mărturisește Heinrich Böll. A inceput să scrie din copilărie, a publicat prima carte abia la 30 de ani, iar în 1972, la 55 de ani, a primit Premiul Nobel pentru literatură. S-a născut în 1917, fiind al optulea copil al unei familii care ura războiul. Primii bani care i-au căzut in mână a fost o bancnotă de un miliard de mărci, pe vremea când tatăl lui ridica de la bancă bani cu căruța pentru a-și plăti ucenicii. A luptat în al Doilea Război Mondial (inclusiv pe teritoriul României), iar drama provocată de demența nazistă a marcat opera sa. Heinrich Boll este, înainte de toate, un umanist: răspunsul găsit la ororile...
1 poezii, 0 proze
Chitoveanu Victoria
O viata de om oarecare. Frgment autobiografic din:Ramas bun, insula Vancouver! Daca s-ar intampla minunea,sa-mi reiau viata de la capat, mi-as alege meseria de calator fara tinta pe Terra, sa traiesc momentele magnifice in orice clipa, atunci cand as simti ca fac parte din ceea ce vad oriunde m-as afla pe Pamant. M-as considera un naufragiat al clipei necunoscute in care ma aflu sau care se afla in vecinatatea mea, mi-as dori ca viata sa mi se transorme intr-un zbor de-a lungul si de-a latul Terrei, cu opriri care mi-ar permite atat cat sa vad frumusetile necunoscute, pornind cu sufletul gol, plecand cu el incarcat cu tot ce as dori sa vad, atunci m-as ridica spre steaua mea cu sufletul impacat: am trait, am vazut tot ceea ce se putea vedea, tot ce inseamna frumusete pe Terra! Ferice de cei care au cea mai mare parte a vietii lor programata de marele Creator pentru asa ceva! Data nasterii: 2 sept. 1944 Brasov Profesia:medic veterinar Pseudonim folosit: Megrig Smaranda Megrig este mult...
14 poezii, 0 proze
Galatchi Emil
Emil Galațchi s-a născut la 11 martie 1943, în Mândrești, Bălți (Republica Moldova, fosta URSS). A fost evacuat, împreuna cu familia, venind în România la vârsta de 1 an. S-au stabilit în comuna Teremia Mare (județul Timiș), de unde, pe data de 18 iunie 1951, au fost dislocați și li s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan, comuna Ezerul (fostă Cacomeanca Nouă) din județul Călărași, restricție ridicată pe data de 18 septembrie 1955. În prezent locuiește în municipiul Fetești din județul Ialomița. Este licențiat în "Drept" și are titlul de master în "Administrație și guvernare". Scrie poezii încă din anii tinereții, având publicat volumul "Cochetând cu muza", în anul 2006.
7 poezii, 0 proze
Don Pedro Calderon de la Barca
DON PEDRO CALDERÓN DE LA BARCA (1601-1681) Don Pedro Calderon de la Barca s-a născut la Madrid, în 1601. Tatăl său a fost, Don Diego, descendent al unei familii de nobili. Se pare că numele lui de familie vine de la unul dintre strămoșii săi, ce părea să se fi născut mort, apoi conform obiceiului vremurilor, a fost pus în apă fierbinte, pentru a verifica dacă este cu adevărat fără viață, apoi la contactul cu apa cu temperatură ridicată, a izbucnit în primul lui scâncet. În 1625 s- a înrolat sub steagul Ducelui de Alba, mergând în Flandra și în Italia, în primul rând, în Flandra trebuie să-i fi fost plăcută șederea, pentru ca multe personaje din dramele sale sunt flamande și de asemenea, datorită nobilei sale mame, dona Ana Maria Henao, care era de origine flamandă. Din păcate campaniile militare la care a luat parte nu au fost glorioase și de aceea nu sunt menționate de Don Pedro în niciuna din operele sale. În schimb, în viața sa academică a fost mai mult decât genial: tatăl său,...
1 poezii, 0 proze
Ridicat-am ochii mei la munti- colocviu de literatură crestină
de Florentina-Loredana Dalian
Inspirată alegere (din Psalmul 120) a genericului sub care s-a desfășurat, în perioada 03-05 iulie 2015, la Mănăstriea Caraiman, colocviul de literatură creștină - repere ale liricii religioase...
Pentru fiecare rană o lacrimă
de florin caragiu
În poemele din volumul „Construiam o cetate în jurul părinților mei” (ed. Exil, Viena, 2009, ediție bilingvă, trad. în limba germană de Aranca Munteanu), Mircea Lăcătuș înscrie cercul întoarcerii...
Jurnal apocrif de Appalachia
de Mona Furca
Unde se pierd cuvintele pe care nu apucăm să le punem pe hȃrtie? Unde e cimitirul cuvintelor uitate, al gȃndurilor risipite fără a ajunge vreodată sămȃnță încolțită, plantă, floare?...
O noapte la cabană
de Grig Salvan
E vineri, zi scurtă, de câțiva ani, de când am scăpat de „dictatura comunistă”, nu mai lucrăm decât până vineri la amiază. Ieșim mai devreme de la muncă și o tăiem în pas vioi, în ciuda oboselii,...
Singură... nu sunt
de Crina Dobre
Îmi amestec moleculele într-un mare gol... Mă las purtată din întuneric spre lumină de către oameni pe care nu îi cunosc. Sunt oameni simpli, fără fețe... De fiecare dată când mă pierd, ei mă iau de...
Teddy
de Andrei
— …locul în care stau este într-un bloc aflat nu tocmai în centrul orașului, mai degrabă înspre periferie, dar este unul curat, cu multe etaje. Majoritatea oamenilor sunt sufletiști și iubitori de...
Adevarata frumusete
de pusycat3093
De curand mi s-a intamplat ceva, am inceput sa vad lumea cu alti ochi. Totul a devenit mai clar. Inainte parca eram legata la ochi si vedeam doar ceea ce vroiam sa vad, si nu cum erau lucrurile in...
Fantasmagoria
de sentient
...imi aduc aminte, acum un an si ceva, cand am visat-o pe EA prima oara, era in dormitorul unei case mari, construita in stil vechi, cu tavan inalt, marmura pe jos, un semineu mare si iesire cu...
GORUNUL DIN MARGINE DE CODRU
de Ivan Ioana-Maria
GORUNUL DIN MARGINE DE CODRU Negăm că ne dăm seama, dar acesta este crudul adevăr. Ne lăsăm conduși de interese meschine, concepțiI și principii uneori eronate. Gândurile și sentimentele ne sunt...
de ce ?
de kid ender
Într-o zi cineva m-a întrebat de ce beau. Cred că am ridicat din umeri drept răspuns. Într-o seară altcineva m-a întrebat de ce beau. Ca să impresionez acea persoană am încercat să-I dau un răspuns...
