Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Respiratie neregulata"10335 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Simona PopescuSP

Simona Popescu

AutorClasic

A absolvit Facultatea de Litere a Universității București în 1987. A publicat mai multe volume de poezii (Xilofonul și alte poeme – 1990, Pauză de respirație – 1991, Juventus – 1994), proză (Exuvii – 1997) și eseuri (Volubilis - 1999). In prezent, Simona Popescu este șefa secției de politică internă la România Liberă.

4 poezii, 0 proze

Elena CardasEC

Elena Cardas

AutorAtelier

Nesemnificativa(deocamdata). M-am născut în 1959 .Scorpion.Venise iarnă înverșunată în Nordul Moldovei încât tata și-a dat paltonul jos să mă învelească și el a mers până acasă în costum și a făcut pneumonie . Nu erau nici taxiuri și nici autobuze în micul meu oraș iar o Dacie nu cred că se fabricase încă . Așa am început , cu prima respirație , primul scâncet și ocrotită de amândoi părinții până la sacrificiu. Încă de pe băncile scolii am cochetat cu literatura publicând în revistele de liceu dar în cele din urmă m-am hotărât pentru medicină , facultate pe care am absolvit-o în 1984 . M-am reîntors pe meleagurile natale unde astăzi sunt medic primar medicină internă. Ador să călătoreasc, îmi plac animalele și în timpul liber am revenit la prima mea iubire, scrisul. Așa s-a născut ideea de a începe un roman. Scrisul este un mister. Ce mi-a venit? Cum mi-a venit ? Nu știu să raspund. M-am apucat tarziu de scris, poate ca pentru a scrie proza e nevoie de mai multa experienta de viata,...

9 poezii, 0 proze

Mondea AdrianMA

Mondea Adrian

AutorAtelier

un fel de selfie... transcendentar. Cuvintele conturează. Cuvintele se conturează, dau naștere, un fel de „țesut” complex, învăluind stările, învăluind emisferele. Cuvintele se „regândesc” adesea într-un minunat vortex al trăirilor, coborând discret pe locurile intime, pe acea bandă a sufletului blocat în vibrație (...și distanța necesară pentru încă o sublimă respirație). Să fie poezia un spațiu vital al regăsirii? Sinele unui paradox în care am visat să avem o altă viață? Poate de aceea „curțile” noastre interioare nu ne aparțin. Nu au granițe. „Aleile” au devenit locuri de joacă, un panteon în jurul căruia nu există decât propriile noastre dorințe, senzații, eul creator și impactul psihic al nuanțelor. Dacă ar fi să investesc într-un selfie având ca fundal un joc teribil de ieșiri de urgență, unde „enclavele” intimității mele ar triumfa în ciuda mâinilor goale, aș putea, stenic, rupe marele pas al subconștientului, despărțit de oracole. Doar gândurile sunt umbrite de pleoape. Așa...

245 poezii, 0 proze

SA

spiru anca

AutorAtelier

Atunci cand apare inspiratia/Si restul e tacere/Se opreste pana si respiratia/Sub a lui dulce mangaiere.

1 poezii, 0 proze

Doru AlexandruDA

Doru Alexandru

AutorAtelier

Parca nu mai era imbratisare contopirea aceea din urma, cand cu adevarat se topeau contururile, disparea carnea, ne uitam respiratia, mistuiti amandoi de o singura, insangerata si nesatioasa gura. De multe ori am nadajduit ca la capatul rapirii aceleia vom intalni, impreuna, moartea. N-am stiut cat ca poate fi atat de ispititoare moartea, atat de calda - voluptate fara spasm, beatitudine fara strigare. Mircea Eliade - Nunta in cer Yahoo ID: grydoryan

258 poezii, 0 proze

Mihaela-Iuliana STANCUMS

Mihaela-Iuliana STANCU

AutorAtelier

DESPRE VOLUMUL "RE-VERS" Mihaela-Iuliana Stancu este o pascaliana trestie ganditoare ce-si inalta subtiratica ei coloana de simtire sub o bolta a varstei ,cand tulburata de vartejuri si patimi solare,cand strabatuta de adierile aromiroare si misterioase ale noptii. Vrajita de indepartate chemari bacoviene sau blagiene,Mihaela ramane un teritoriu poetic insemnat cu pecete razesasca de stapanire.In versurile ei suple, topite in valurile ritmice si simetric distribuite ale unei respiratii lirice proprii,ea canta si descanta,cheama si blesteama,doreste si dojeneste,se daruie si se naruie cu gratia si resemnarea unei fatalitati feminine asumate.Poezia ei adolescenta este un scaldat continuu intr-un lac vrajit,incarcat cu nuferi de trairi si intelepciune nascuti in dulcele namol al iubirii si tasniti apoi floral si candid spre cer. Autenticitatea scriiturii poetice a Mihaelei Stancu sta in simplitate ,fluiditate,lipsa aproape totala de artificii moderne si vulgaritati postmoderne.Este un...

18 poezii, 0 proze

george avramGA

george avram

AutorAtelier

probabil că biografia poate fi pusă sub semnul alterității, al limitelor inter-zise. dar ea se sustrage necontenit, trasând un spațiu deschis rătăcirii și răbdării. re-capitularea publicării și recunoașterilor nu ar face decât să disloce. prin urmare o las să se desfășoare nespus, să facă jocul în care respirația ritmează. e mai mult bio decât grafie: născut în sud, crescut la țară școala în Tg-Jiu, până în 1999 licență în Filosofie și master în Studii Europene 2003/2005 Cluj-Napoca debut publicistic în 1994 membru fondator al ONG-ului "Inițiativă și Acțiune", cu scop umanitar 2005 specializat în resurse umane. contact: jorj_pi@yahoo.com

127 poezii, 0 proze

Tatiana ProhnițchiTP

Tatiana Prohnițchi

AutorAtelier

M-am născut în satul Sadaclia, sat ce m-a marcat prin frumusețea și liniștea din jur. Cred că mi-ar fi greu să mă despart de el totalmente. Aici, zace un Suflet ce nu il pot părăsi...E totul pentru mine, chiar dacă fizic nu imi mai aparține, îi simt pur și simplu aura, respirația, nu îmi dă pace...dar nu mă necăjește! Ba din contra, îmi dă speranțe aplicabile de supraviețuire! O neiertare și un păcat ar fi dacă aș uita de ființa trecută în neființă și de sătucul minunat!

4 poezii, 0 proze

Răzvan Țupa

AutorClasic

lent de fapt da dimineața grunjoasă împrumută căldura aceea umană variată din pulsul discret al gâtului în fiecare îndoire a brațelor a picioarelor un snop de fire termice diferite între ele fac da un păr perfect respirabil umbli puțin cu tălpile goale pe un covor erotic unde nu se mai aude decât foarte încet da

0 poezii, 0 proze

Preda JeniPJ

Preda Jeni

AutorAtelier

Cand am venit pe lume,Dumnezeu a avut un scop clar cu mine si anume acela de a iubi oamenii cu toata puterea fiintei mele,pana la epuizare,daruindu-le totul,pana la sacrificiu,chiar daca cele mai grele momente ale mele le-am,,savurat''singura. Iubirea de oamneni intr-una din manifestrile ei,este ceea ce sta la baza timidelor randuri pe care le scriu si care sunt de fapt o extensie pe hartie a ceea ce simt si gandesc. Desigur,unul cate unul,cei mai importanti oameni din viata mea, sunt actori pe scena gandurilor si trairilor mele cele mai profunde.Oamenii sunt inspiratia...si repiratia:)

7 poezii, 0 proze

Respiratie neregulata

de dadal cristinel

Mort de foame, trist, inmiresmat mi-am batut umbra in cuie pe cruce si m-am imbatat… dureros de dulce curge lacatul de la mormant si mirosul tau impunge tot ce-am reusit sa cant… mi-e foame de carne,...

PoezieAtelier

Imitatie

de Andrei Dumitrescu

Parcă sunt... cu brate în loc de gânduri si inimi în loc de litere sintetic asezate printre strofe si rânduri Când parcă e noapte si afară întuneric Si ruptă pe jumătate luna dă strigoi lumii...

PoezieAtelier

De ce oare?

de pusycat3093

Mă simt tristă. Inima îmi bate cu putere fără niciun motiv. Stau ore în șir și mă gândesc, și mă pierd prin gânduri când încerc să aflu ce se întâmplă cu mine. E un sentiment nou. Niciodată nu l-am...

Atelier

Flacăra de porțelan

de Bianca Elena T.

13 Octombrie 2011. Miez de toamnă, însă căldura verii tot nu și-a găsit loc de hibernare. Lumea arată ca un recipient plin cu o cremă de caramel topit; curgândă, arzândă și plină de aspirații...

ProzăAtelier

sărut

de Daniela Tarlapan

mă privești cu insistența... ma simt pierdută-n profunzimea gândurilor mele... te privesc cu insistență... sunt agitată, neregulată-mi este respirația... e vina ochilor tăi, nopții de primăvară,...

PoezieAtelier

ce mai fac?

de ștefan ciobanu

ce mai fac? stau în bucătărie privesc gresia cum palpită aud apa cum curge etc am un gol în stomac tocmai am terminat de citit o carte știu că m-am ținut de ea ca de o respirație am observat că...

PoezieAtelier

Coridorul

de Bogdan Nicolae Groza

Nimeni nu știa cât e de lung. Unii abia îl intuiau, și-și dădeau cu presupusul. Alții mânați de o curiozitate nebună încercau să-l măsoare fie cu pasul domol, numărând în gând metrii parcurși, fie...

ProzăAtelier

Coridorul

de Bogdan Nicolae Groza

Din imponderabilitatea unui somn destul de lung mă trezii năucit. Pentru moment nu știam unde mă aflu. Deși simțeam vibrând undeva tumulturi, era liniște în jurul meu. Încerc să fac un exercițiu de...

ProzăAtelier

Diamond

de Ovidiu M Cobalcescu

DIAMOND Nu mai auzisem de Jean de mai bine de cinci ani. Ne pierdusem în vâltoarea de după Revoluție. Ultima noastră întâlnire, într-un restaurant prin București, se terminase destul de rău, după o...

ProzăAtelier

2 a.m.

de Adina Pietrosanu

mintea mea se faramiteaza in mii de cioburi mici mici mici ca niste fire colorate de nisip pulsul neregulat si respiratia care fuge departe departe departe mi-e frig nu, mi-e cald, mi-e bine si rau...

PoezieAtelier