"Puțină mizerie" – 20250 rezultate
0.02 secundeMeilisearchVictor Bilciurescu
Autorul a fost militar de carieră; începând din 1913, a fondat împreună cu Al. Macedonski „Revista Nouă“, devenind colaborator la „Literatorul“. A fost ales deputat înainte de primul război mondial, apoi a fost numit prefect. Victor Bilciurescu a scris mai bine de trei decenii la „Universul“. Descriind Bucureștiul de la cumpăna veacurilor al XIX-lea și al XX-lea, autorul a scos pregnant în evidență constanta dublare a mizeriei cu farmecul, a sărăciei crunte cu hedonismul pitoresc. Victor Bilciurescu sprijină în 1887 „Literatorul”, mai apoi înființează, împreună cu Alexandru Macedonski, „Revista Nouă”. Macedonski îi închină o poezie („Lui Victor Bilciurescu”). Imediat după război, în 1947, Victor Bilciurescu scrie o carte cu titlu clișeu: București și bucureșteni de ieri și de azi. Puțin probabil ca numele autorului să-i fie cunoscut prin ceva cititorului de acum al cărții. Victor Bilciurescu nu a fost istoric și nici scriitor de profesie, deși a publicat, pînă pe la mijlocul anilor...
1 poezii, 0 proze
Florin DeRoxas
Cu putina credinta, in tine insuti, chiar poti muta muntii din loc!
2039 poezii, 0 proze
Andrea Alex
mai multa matematica, ceva informatica, putina poezie... mereu in urma...
6 poezii, 0 proze
B. Liviu
"sinceritatea e leagatura suprema dintre suflete dar ne pierdem printre sute de minciuni,suntem pagani,iubirea noastra-i cruda,cu pacatul ruda,aduce prea putina placere si cere prea multa truda!"
11 poezii, 0 proze
Simona-Maria Stanciu
Liceu Dinu Lipatti-Pian, Filologie Engleza-Franceza, pasiuni:poezie, natura, pictura- www.beautifulart.ro. Dragoste de adevar, si cat mai putina irosire. "Simturile nu insala.Judecata insala."J.W.Goethe
1 poezii, 0 proze
corina addreea
ai cuvinte dulci...ma seduci...crezi ca merge asa..nu conteaza vb ......zimi orike beby...te inping usor in dormitor...stiu ca iti place asa...pas cu pas..eu ma las prinsa in vraja ta...mai putina lumina as vrea..lumanari...duar atingerea ta...toata noaptea voi fi duar a ta...stiu ca asta ai vrea...asta imi place tot ce faci...cu trupul tau ma acoperii.....ai vrea sa ma dezbraci..eu te las sa ma descoperi...te seduc..te alung...stiu ca iti place asa........toata noaptea eu sunt FANTEZIA TA...
2 poezii, 0 proze
Eduard Anton Hazu
Am făcut multe năstrușnicii la viața mea și multe ar părea interesante pentru unii temerari în explorarea vieții din trecutul apropiat, parcă mai plină de sevă, mai ales că lumea de azi are mai puțină substanță, mai puțină adâncime. Totuși, cel mai important lucru din viața mea mi s-a părut "ÎNTOARCEREA LA CREDINȚÃ", ca fiind cea mai motivată formă de existență. Din acel moment am început să înțeleg lumea, locul meu, raportarea la divinitate. A mai fost de ajuns un imbold lumesc, o încurajare și ... am început să scriu. Mai sunt încă oameni minunați și mi-am propus să scriu despre ei așa cum i-am perceput eu. Intotdeauna m-au impresionat oamenii speciali, oamenii daruiți și dăruiutori. Simt că sufletul meu vibrează pe fregvența oamenilor desăvârșiți, ceea ce mă face să cred cu adevărat că în adîncul conștiinței noastre există implantat, de la "Facere", cipul acelui om desăvârșit care a existat candva în Gradina Edenului - Adam. Trebuie să înmulțești darul Domnului în toate. Dacă ști...
2 poezii, 0 proze
Ana Maria Damoc
Născută: întrun sat reședință de comună a jud. Iași, școală absolvită:prea puțină pentru a ma crede om de litere.........doar școala primară. 8 clase adică....nu că nu aș fi vrut mai multă invățătură dar mai mult nu s-a putut(nu vreau sa spun de ce) Publicații:Ziarul local Viitorul- dacă se pune în calcul și la fel în revista Împreună- o revistă pentru persoane cu dizabilități(scurte articole și poezii) Planuri de viitor:să obțin cât de cât aprecierea pe www.poezie.ro și să demonstrez că pot oferi mult mai mult decat și-au inchipuit unii...... Gânduri după care mă ghidez: Sunt cu atât mai optimistă cu cât viața mă încearcă mai mult...Caut înțelesuri chiar și-n cel mai infim fir de nisip,dar rămân atâtea intrebări fara raspuns...De va fi o viață lungă îndelung voi cauta viața și sensul ei(în oricare parte o fi el) Viața merge înainte...indiferent că o voi face târâș ori grabiș, dar o voi face și eu! Fiind mereu aceeași!
1 poezii, 0 proze
C. Octavian S
NASCUT PE MALUL TARNAVEI DOMOALE, IN BLAJUL PASOPTIST ACUM O JUMATATE DE VEAC, NU MA IUBITI, INCERC SA FIU PE PLAC, DAR NU STIU CE NU-I BINE, CE AVETI CU MINE, DE CE MA RASTIGNITI... incerc sa scriu daca se poate in asta lume de durere in genunchi, ma rod in coate s-aveti putina mangaiere
163 poezii, 0 proze
Cornelia Constantin
M-am născut în localitatea Unirea Județul Călărași în 26.02.1949. De locul nașterii mele mă leagă multe lucruri, chiar dacă viziunea actuală asupra satului de atunci nu mai este aceeași. Aici am învățat să scriu și să citesc la îndemnul mamei mele, o femeie cu puțină știință de carte, dar care recita dumnezeiește din Coșbuc, Eminescu și Goga. Tot aici, școlăriță fiind, am avut șansa de a-mi fi îndrumat primii pași un dascăl care-și făcea meseria arzând - Domnul Tiberiu Chiriacescu, ale cărui învățăminte vor fi coordonate esențiale ale devenirii mele. Pe scurt, aici, în satul acesta de pe malul Borcei, am învățat „să fiu”.Cursurile gimnaziale le-am urmat la școala din sat până în clasa a VI a, când părinții mei s-au mutat în orașul Călărași, unde am continuat atât studiile gimnaziale, cât și pe cele liceale, în cadrul liceului” N.Bălcescu”, primele două clase și la liceul „M.Eminescu „ ultimele două clase. Iau examenul de bacalaureat în anul 1967, an în care devin studentă a Facultății...
26 poezii, 0 proze
Puțină mizerie
de Cristina Martiuc
A închis ușa în urma lui, dar a uitat să o încuie, iar el, întotdeauna va intra ca un musafir nepoftit doar pentru a face puțină mizerie, într o cameră unde o fată se străduiește să o aranjeze. Și...
Eu, la feminin (8)
de Magdalena Vaida
Armata, poliția, bandele mafiote sunt triburi de bărbați, fiecare cultivând un anume tip de agresivitate. Agresivitate despre care se spune că „este un atribut al virilității”. Deci, tipic masculină...
sunete relative
de Paul Dragu-Sorlopciu
Cantec frumos rasuna pe campie, Ca un tralala rebegit, dogit, Pus pe-un pick-up ruginit. Poate pentru ca e mizerie pe camp Sau poate e doar cantecul de vina Sau este seara afara sau lume putina,...
Evlavie
de Danut Gradinaru
Dă-mi mâinile tale să sărut, să-ți lăcrimez în palme. Sunt glasuri ce aud mereu cum se vaită în mizerie și foame. Ai milă de cei ce n-au putere e o lume săracă ce plânge și cere. Dă-le și lor puținul...
....In Interior
de Andy
Perverse sentimente imi macina prezentul Perfuziile mentale s-au rupt Si tipa viermii care rod pe dinauntru Sa stau? sau vreau miscare? Nu mai suport minciuni linistitoare Plutesc, urc sau cobor Cind...
Absolut singură
de Raluca Oana Helgiu
Știu că sunt singură. Am această certitudine. Știu că nimeni nu e de partea mea. M-am săturat de atâta snobism, de atâta mizerie în suflete, de atâta răutate. Nu mai vreau să văd oameni pe lângă mine...
Un poliglot
de Nicolae Diaconescu
Un poliglot Orice asemănare cu persoane din realitate este întâmplătoare Trecuse ceva vreme și îl uitasem pe Rică, (vezi prețul prieteniei) mai précis nu mă mai gândeam cum putuse să-mi facă o...
LA JUNIMEA
de Tevanian Marius Daniel
LA JUNIMEA De câte ori revin în camera mea după o plimbare mai lungă, dacă îmi rotesc puțin ochii îmi dau seama, odată mai mult, că ‘’zidurile au amintirile lor’’. Această odăiță, cu canapeaua sub o...
Vorbe care au ecou, sau aliterații (1)
de Rodean Stefan-Cornel
- Candidatul român s-a obișnuit să-și facă din… „promisiune misiune”. - Care este, pentru un înalt demnitar, în caz de pericol… „adăpostul? Postul”. - A ajuns de pomină ca, singurul ajutor al...
Oceanul cu untură
de Xenia Damaris
Oceanul cu untură E adevărat că nici nu-i știe numele prea bine, poate că și culoarea ochilor ar putea să o deruteze, dar pașii ei cunosc foarte bine coridorul etajului doi, scârțâitul ușii vechi, cu...
