Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Prieten bun"20139 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Dan-Mircea RusuDR

Dan-Mircea Rusu

AutorAtelier

Modest, increzator dar prea putin optimist, prieten bun la nevoie si nu numai.

2 poezii, 0 proze

Ion PribeaguIP

Ion Pribeagu

AutorClasic

Poetul humorist Ion Pribeagu s-a născut la 27 octombrie 1887 în târgușorul Sulita, cu numele Isac Lazarovici. Din tinerete, fascinat de meșteșugul poeziei, posedând talent din belșug, înzestrat cu o extraordinară putere de muncă, reușea întotdeauna să înveselească pe cei care îl ascultau. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici, proză, dar îndeosebi versuri. Ca poet și umorist a fost deseori tentat să scrie mai liber, mai fără perdea, așa cum au făcut la vremea lor Eminescu, Alecsandri și alții. A scris și el "pentru sertar", dar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori, citea câte ceva conspirativ și poznaș vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat în afară de aceste creații, intitulate chiar de el "IMPERTINENȚE". În ultima parte a vieții sale, a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui...

24 poezii, 0 proze

SC

Stancu Costel

AutorClasic

Nascut in judetul Mehedinti, in anul 1970, Costel Stancu s-a format ca poet in municipiul Resita, asa-numitul \"oras cu poeti\", fiind unul dintre cei mai promitatori poeti resiteni.A colaborat din adolescenta la Cenaclul resitean \"Semenicul\", fiind prieten bun cu regretatul poet Ion Chichere.A publicat o serie de volume de poezie, cel mai cunoscut fiind \"Vanatoarea promisa\" (2003).

1 poezii, 0 proze

Deleanu DragosDD

Deleanu Dragos

AutorAtelier

- De ce atunci cand incerc sa fac ceva bine, sa fac un lucru bun, totul iese rau si adesea dezamagesc persoana de langa mine? De ce ma mai chinui atunci? Ma chinui tot timpul sa zambesc si sa-mi exprim doar gandurile bune pentru ca sa fiu privit ca un om normal... - Si dupa cum un bun prieten al meu spunea: "Gandindu-te la literatura stii, deci gandesti ca scrii altceva fata de altcineva nestiind ca acel altcineva s-a gandit ca scrie altceva fata de acel altcineva"

26 poezii, 0 proze

Santa IulianSI

Santa Iulian

AutorAtelier

De obicei scriu poezii destre viata... viata de zi cu zi, si despre durerile iubirii.. Uneori simt, ca cel mai bun prieten, e pixul care asterne gandurile pe hartie.. uneori in simple cuvinte, alteori in versuri...

1 poezii, 0 proze

Alexandru AlexianuAA

Alexandru Alexianu

AutorClasic

Alexandru Alexianu, 21 martie 1914 – 29 octombrie 1974, a fost un scriitor român. A fost un fin exeget al artei poetice vechi românești, un erudit al istoriei feudale naționale, bun prieten cu Arșavir Acterian și Barbu Brezianu. Opere (secțiune incompletă) * Acest ev mediu românesc : Însemnări de iconografie și artă veche pămînteană, Colecția Biblioteca de artă, Editura Minerva, București, 1973 * Mode și veșminte din trecut : Cinci secole de istorie costumară românească, Editura Meridiane, București, 1987 * Întîmplările și faptele de pomină ale năzdrăvanului Til Buhoglindă, Arta Grafică, București, 1991 (Repovestire pentru copii de Al. Alexianu ; Prezentare grafică și ilustrații de Val Munteanu) * Istoria poeziei române de la 1570 la 1830: Antologie, Muzeul Literaturii Române, Tipografia Porto-Franco, 1993 (Ediție îngrijită de Mircea Coloșenco și Laurențiu Avram ; Prefață de I.C. Chițimia ; Studii introductive : Mircea Coloșenco, Laurențiu Avram) Poezii de acest autor pot fi găsite în...

3 poezii, 0 proze

Max JacobMJ

Max Jacob

AutorClasic

Născut la 12 iulie 1876, la Quimper, Bretania, Franța, într-o familie de evrei. Se înscrie la Școala Colonială din Paris, pe care o abandonează pentru o carieră artistică. Pe bulevardul Voltaire, împarte o cameră cu Pablo Picasso, care i-l prezintă lui Guillaume Apollinaire, care, la rândul său, îi face cunoștință cu Georges Braque. Devine bun prieten cu Jean Cocteau, Cristopher Wood și Amedeo Modigliani. Jacob a trăit cea mai mare parte a vieții sale în sărăcie, prestând tot felul de slujbe umilitoare. S-a convertit la catolicism în 1915, la șase ani după ce a avut o viziune cu Cristos. În 1921 pleacă în sătucul Saint Bennoit-sur-Loire, unde se claustrează într-o mănăstire benedictină. Rămâne aici până la arestarea sa de către naziști, în februarie 1944. Moare din cauza unei bronhopneumonii, în următoarele luni (5 martie 1944), în lagărul de concentrare de la Drancy, aproape de Paris. A fost poet, prozator, critic și pictor.

5 poezii, 0 proze

Louis MacNeiceLM

Louis MacNeice

AutorClasic

(1907-1963) Fiu de preot protestant, s-a născut în Irlanda de Nord (Belfast), a studiat la Oxford,a predat cursuri de literatură clasică la Birmingham,de greacă la Londra și de poezie la universitatea Cornell din S.U.A, dar a renunțat la cariera didactică și , aprprope un sfert de secol, a fost colaborator permanental B.B.C.-ului, în care calitate a scris numeroase piese radiofonice (mai ales în versuri)(Christopher Columbus - Cristofor Columb, 1944; The Dark Tower- Turnul negru, 1947). Ca poet este adesea considerat al doilea ca importanțădin generația lui Auden, cu care a fost bun prieten și al cărui crez poetic l-a împărtășit. Șovăitor în ceea ce privește concepțiile filozofice și politice , a subscris la punctul de vedere al lui Beckett, potrivit căruia importantă este " forma ideilor", chiar atunci când nu crezi în ele;totodată, a pledat pentru o poezie "impură", respectiv pentru o atitudine programatic subiectivă a poetului față de natură și societate. Credincios acestor...

1 poezii, 0 proze

GM

Gheorghe Muntean

AutorClasic

Important și devotat membru al mișcării creștine „Oastea Domnului”, Gheorghe Muntean a fost printre primii poeți din zona orașului Călan, care s-a făcut afirmat la începutul secolului al XX-lea. S-a născut în anul 1895, satul Batiz și a fost singurul fiu al părinților săi, Gheorghe și Firuța. În anul marii uniri s-a căsătorit cu soția sa Maria, alături de care a avut patru copii. Se înscrie în mișcarea Oastea Domnului încă din primii ani de la fondare, după 1923. În anul 1935 a debutat cu volumul de versuri creștine „Isus ne îmbie crucea”, tipărit la tipografia preotului Iosif Trifa, bun prieten. S-a stins în spitalul din Deva, în dimineața zilei de 4 ianuarie 1937.

1 poezii, 0 proze

Liliana TrifLT

Liliana Trif

AutorAtelier

Volumul meu de debut "Dulce-Amarui" a fost editat sub egida Universul Prieteniei, la Editura PIM, Iasi, in ianuarie 2013. Am mai publicat doua volume de poezie impreuna cu bunul meu prieten, Ioan Grigoras, primul :"Esti poezia sufletului meu", Editura Rovimed, Bacau, 2014, iar al doilea :"Din Paradisul aproape pierdut", Editura PIM, 2015. Am publicat si in cateva antologii de poezie.

11 poezii, 0 proze

PRIETEN BUN

de Drugas Cosmin Adrian

Tin minte cand te-am intalnit Primul cuvant ce l-am rostit A fost: \"prieten bun\" Tin minte cum adeseori Stateam de seara pana-n zori Ascultand tacerea din noapte Tin minte cand stateam pe-o banca...

PoezieAtelier

Prieten bun

de Virginia Elizabeta Chereches

Când ești dezamăgit și-ți pare rău, ți se deschide înainte-un hău. De ai pe cineva să te susțină necazul trece, binele-o să vină. Când te învârți debusolat în toate și ți se pare că astea nu sunt...

PoezieAtelier

un prieten bun

de jarda andrada ana maria

Te-am cunoscut fara sa vreau Cand cei pe care ii iubeam nu ma mai doreau Te-am privit intamplator Si cand clipeam credeam ca mor. Mai inteles fara sa vrei Mai privit in ochii tai Mai cunoscut...

PoezieAtelier

sfat pentru un prieten bun

de silviu dachin

În felul tău de-a mă gândi, o frunză doarme într-un pom, când mă anini de verbu-a fi încep să mă-nsenin a om, să umblu dezlegat prin veac eu și egalul meu din vis, gândește-mă, dar mai sărac, mai ia...

PoezieAtelier

Ca un prieten bun

de Marcel Vișa

ultima noastră întâlnire pe ulița strâmtă și umilită de ploi un cer în doliu... purtai o rochie simplă care nu reușea să-ți acopere îndeajuns dezamăgirea ți-am oferit un buchet de roze mâinile îți...

PoezieAtelier

PRIETEN ADEVARAT

de Ianc Carmen

Prieten adevărat De mic am fost o jucărie a vieții Pe-atunci mă mai rugam lui Dumnezeu. Blestem au fost, toți anii tinereții Și-n tot ce-a fost mocirl-am fost și eu. Sfidat la nesfârșit de...

PoezieAtelier

Plingind pentru un prieten

de LUMINITA SOARE

Războaie-au fost, chiar și-n Irlanda, Și moșteniri nemuzicale Și setea după gingășie Cînd mergi, cu lanțuri la picioare. Bineînțeles, că-s banii, totul, Și-ți stă un nas nervos în prag, De-aceea, te...

PoezieAtelier

Gânduri pentru ani mulți și buni. (11)

de Constantin Rusu

Dorința de a avea o sănătate bună, de a trăi mult și cu bucurii la tot pasul este o caracteristică a fiecărui om din momentul apariției lui pe lume. Toți venim pe lume cu un destin, cu o capacitate...

Atelier

Astept a-mi zice

de Lucia Bufanu

Prieten bun,prieten drag , plecat din astă lume, Călătorind nelinistit,in visuri tu imi spune: De viață fi-va sau nu fi acolo-n neființă, De vom putea cândva uita a noastră suferință? De sufletele...

PoezieAtelier

Dincolo de nori

de Georgeta Resteman

Un prieten bun m-a întrebat odată: Ce-i dincolo de nori? Tu...oare știi? I-am spus senină: hai să fim copii Și să zburăm deasupra lor îndată. M-a privit lung,cu ochi ne\'ncrezători Și mi-a șoptit în...

PoezieAtelier