Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Prejudecatile-cersetori bolnavi"1283 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
33 rezultate
Alina GrozeaAG

Alina Grozea

AutorAtelier

Geamană, de mijloc de zodie. Duală, se spune. Sfâșiată între doua euri, spun eu. Deloc parșivă - sper - contrazicând astfel prejudecățile legate de configurația planetelor. Ingineră - printr-o conjunctură de sfârșit de ani comuniști. Editor cu sufletul, dar si pe salariu. Tristă. Nu pentru ca e inteligent și la modă, ci pentru că nu pot să mă abțin. Cinică - pot să ma abțin, dar nu vreau. Sarcastică. Îmi iese, câteodată, însă e un joc cu focul. Isteață - mai degrabă speculativă, decât spontană. Cu tupeu - nu-mi doresc, deși aș avea nevoie. Orgolioasă - prea mult și prea cu cine nu merită crizele mele de personalitate. Mândră - cât să mă umflu în pene, de multe ori, și să mă simt nedreptățită, de la fel de multe ori. Frumoasă - spun cei care mă iubesc, și stim că iubirea nu stă bine cu vederea. Rea - neintenționat. Răutăcioasă - intenționat. Optimistă - mereu. Pesimistă - de câte ori mă întreabă cineva. Timidă. Punctuală. Luptatoare. Leneșă - la modul boem. Harnică - atât cât să-mi...

14 poezii, 0 proze

George CornelGC

George Cornel

AutorAtelier

Născut în Ploiești. Liceul s-a fost săvârșit în Vălenii de Munte. Acolo a și fost remarcat pentru poezie cu Premiul I la Festivalul Miron Radu Paraschivescu. Studenția s-a făptuit la filologia din Craiova, pe la secția de limbi franțuzești. În ăst răstimp a ucenicit prin preajma lui Nichita, lui Mircea Ciobanu, Romulus Vulpescu, Marin Sorescu, Valeriu Sârbu, Eugen Negrici, altor intelectuali dragi. A avut onoarea de a primi : - premiul special al juriului la Festivalul Lucian Blaga, Sebeș Alba, în 1983; - premiul I pentru poezie la Festivalul artei și creației studențești, Galați, 1985; - premiul revistei Ramuri, al revistei Astra.... si altele.... A publicat în : Amfiteatru, Ramuri, Astra, Foaie pentru minte, inimă și literatură ș.a. A publicat două volume de versuri: „Iubirea, drumul poemului” și „Vânzătorul de măști” și teza de doctorat „ Influențe ale mass-media asupra educației”. Pregătește ceva. Scrie. Trăind. Urăște ipocrizia și prejudecățile de orice fel. Iubește viata, sub...

15 poezii, 0 proze

Nicolae VASILENV

Nicolae VASILE

AutorAtelier

Cercetător, inventator, scriitor (prozator, poet, eseist, dramaturg), jurnalist, profesor universitar. Cărţi publicate: Punctul de sprijin, Roman, 2000; Echilibrul Marinarului, Roman, 2006; Reinventarea omului, Eseu, 2011; Omul ciclic, Poezie, 2013; Taxa lui Caron, Poezie, 2014; Ştiinţă şi prejudecăţi, Eseu, 2014; Universul ciclic, Poezie, 2015; Românul ciclic, Proză scurtă, 2015; Dominoul iubirii, 2015; Dominoul iubirii. Raiul, Roman 2016; Sistemismul, Filozofie, 2017; Grădina Domnului, Poezie, 2017; Ioșca, Sică și Mitică, Teatru, 2017; Zâna și Viața, Roman, 2017; Clubul, Roman, 2018; Sistemismul. Bazele științifice, Filozofie, 2018; Citadela Perpetuă, Filozofie, 2018; Începutul cercului, Poezie, 2019; Hectomeronul Coronavirus. O sută de gânduri din pandemie, proză scurtă, 2020; Enciclopedia SCRIITORI din GENERAȚIA 2000, istorie literară, volumul I, 2020, volumul II, 2021, volumul III, 2024; Controversiada, Teatru, 2023; Aforisme și Învățăminte sistemice, 2024; Între lumi, Roman,...

116 poezii, 0 proze

Prejudecatile-cersetori bolnavi

de Tatiana Bîrsa

Prejudecățile asemeni cerșetorilor bolnavi de pe străzi te urmăresc cu ochi flămânzi în timp ce găndurile devin unicul zgomot nevrotic aproape insuportabil…imaginea trupurilor uscate servește drept...

ProzăAtelier

Lumea de azi

de Sandu Iaschevici

Lumea de azi Avem excursii rapide si scutece de unica folosința, Moralitate de doi bani si aventuri de-o noapte. Corpuri supraponderale si pastile de bucurie, Vitrine, dar nimic în interior. Oameni...

PoezieAtelier

De unde venim ? Încotro mergem ?

de Eugen Galateanu

De unde venim ? Încotro mergem ? Îmi pun această întrebare de foarte multă vreme. Poate, de când am văzut primul cerșetor bine îmbrăcat pe stradă. Avea un aer atât de fals, atât de indecent în...

EseuAtelier

Egalitatea între sexe.Despre sensibilitatea vaginală.

de Ionelia Tugui

Egalitatea între sexe este imposibilă datorită considerentelor genetice și datorită puterii cu care s-au înrădăcinat anumite idei preconcepute legate de această diferențiere. O egalitate între bărbat...

EseuAtelier

Zborul la “Feminin”

de Mihai-Athanasie Petrescu

Se spune că Poezia nu trădează niciodată sexul autorului ei. De multă vreme mă conving că nici zborul mecanic nu poate fi etichetat ca „masculin” sau „feminin”, pentru că aeronavele au un singur...

ArticolAtelier

15 decembrie

de Dumitru Sava

în ziua asta e ca la agheasmă înghesuiți-vă dați buzna muritori poezia zglobie fiică a lui etos ce veșnic nesătulă de metafore își devorează pretendenții metresă mândră rafinată cu englezisme...

PoezieAtelier

Cronia tragediilor mărunte - 12

de marin badea

Cu o floare la rever și cu batista, asortată cu cravata, de mătase colorată în roșu aprins, ca și buzele tale, la buzunarul de la piept al costumului luat pe datorie, așa trec prin viață, fluierând,...

ProzăAtelier

Gaius Valerius Catullus: manfișismul unui otiosus

de Maria Pilchin

Vine o vreme cînd înțelegi că majoritatea studiilor literare sunt mai mult niște cercetări bibliografice decît textanalize în sine. Cu siguranță că aceasta se întîmplă din fireasca frică a...

EseuAtelier

Prea mult pentru cel părăsit

de Silviu Somesanu

Îmi spuneai să trec peste tot cea fost și să-ți uit chipul. Din clipa aceea s-au încurcat lucrurile, mi-am pierdut răbdarea așteptării în preajma unei femei dezbrăcate de virtute și prejudecăți ca-n...

PoezieAtelier

plantă

de Adrian Firica

tare. suflă vântul uneori. un sindrom al clarviziunii mișcă piesa promisă. puzzle-ul cu frunza pusă pe trupul botezatului lasă urmă. dezvăluială goală de conținut. semnul ăsta al victoriei îl găsești...

Atelier

Zodia lui Eminescu

de Anton Vasile

Moto: ,,Universul este impus omului; nu suntem liberi să ne alegem soarta.’’ - Marcel Boll Nașterea lui Eminescu a devenit de-a lungul vremii o poveste fără sfârșit. Controversele asupra celor două...

EseuAtelier

Bunicii

de Pop Tudor Dan

Bunicii…grozavi oameni! …un sigiliu viu! Cam pe la inceputul anului 2007 s-au implinit 110 ani de la nasterea lui Ionel Teodoreanu, si cum bunicii reprezinta un laitmotiv obsedant in opera sa, imi...

EseuAtelier

Si totusi cred in El...

de Monica

Suntem două suflete deshămate de prejudecățile altora inculcate alături de refuzul de a iubi. Suntem două suflete salvate de ignoranță și ne-am jurat complicitate în dezlegări de coduri a căror cheie...

PoezieAtelier

Toamna venise,timpul încremenise,zeii zâmbeau...

de Liliana Mușuc

Toamna venise când mi-am aruncat prejudecățile într-un sertar și cu un dulce"adio!" pe furiș,am pecetluit frunzele de stejar jilave,ruginite la fereastra cu pleoape îngenuncheate de noaptea în care...

PoezieAtelier

Sindromul Marilyn

de Sorin Stoica

Marilyn e blondă și blonde ne sunt prejudecățile. Ochii ei ușor căzuți la colțuri și privirea mioapă nu țin conștiințe treze toată noaptea și nici nu blochează adolescenți prin toalete și vestiare....

ProzăAtelier

Cred că trebuie să învățăm să gândim și în afara unor altfel de cutume…

de Ileana Popescu Bâldea

Tot astfel cum le recomandăm altora să-și arunce prejudecățile care funcționează în conștiința lor. prejudecăți despre familie, iubire, copii, despre cum se conduce un stat, un minister, o asociație,...

Atelier

Horia Roman Patapievici: Comunismul și nazismul nu au fost doar sisteme politice, ele au fost adevărate religii politice

de serban georgescu

Modernitatea s-a născut ca o reacție la prejudecățile tradiției, dar ea însăși produce la rândul ei, sub ochii noștri, o serie de superstiții pe care trebuie să le conștientizăm. Este ideea de la...

ArticolAtelier