George Cornel

O, umilitoare puritate, în clipe de pândă mi-am surprins lașități voiesc să mă lepăd de tine voiesc să mă joc cu focul, cu acidul greșalei… Am tras cu unghiile pe față, coaja unei

Exorcistul se luptă cu răul. Răul se manifestă prin ură. E opusul iubirii. Deci, se luptă cu ura, dar cu armele iubirii, în numele iubirii. Ce este azi poetul? În vremurile astea, mai mult ca

M-am atașat de cerbul ce-ți bântuie sprințar prin minte și de zâmbetul tău uneori cuminte. Þi-am atașat și ție de gleznă luna să se scuture cu fiecare pas, într-una.

...Și ce-o să se întâmple cu mine ? - mi-ai spus în seara în care hotărâsem că nu luăm decizii... Simplu. Te vei transforma dintr-un crâmpei de soare în câțiva fulgi de zăpadă... Te vei

Uneori Versurile mele nu spun nimic... Le scriu doar ca să te bucur pe tine. Un joc de-a cuvintele. Gânduri frânte. Nu le înteleg întotdeauna sensul Și atunci, pentru mine, sensul lor e Că le

Sar amintirile din rame prăfuite, se sălbăticesc caii pe dealuri Și-ncep în baloane de săpun sonate rotindu-se să se-nfiripe, sar de prin colțuri, de prin rafturi și ziare martiri, dansatoare

O parabolă o simplă parabolă este acest tărâm ale cărui granițe de ceață sunt survolate de frunzele toamnei gonite de austru. Nevoia de a locui este substituită prozodic de placerea de a te

Sunt prea aspru, prea bătrân să mai cochetez cu macii, cu fluturii... S-au adunat atâtea istorii, des aventures qui sont plutôt des mésaventures, încât între vertex și eurion nu mai e loc

Citeam cu vârful degetelor trupul tău atât de tainic și fantast ca un roman sud-american... o poveste de o tristă veselie, translucidă, bolnăvicioasă, într-o piele de copil locuind și lăsându-se

Stau prost din pricina cailor... mi-au călcat marea, iar un gust de frunză strivită s-a ridicat la răspântia oaselor mele vai, preafrumoșii s-au dus lăsându-mi nisipul pustiu și mirosul

În adâncul simțurilor tale, o mână de artist… mi-ar plăcea să pătrund în tine cât mai departe cu putință, să alunec, în adâncul simțurilor tale, o mână de artist iluminată, tăind bizare capodopere

În dimineața aceea, lacrimile nu mai ajungeau să limpezească cântecul păsărilor înnecate în praf. Curgeau de undeva un fel de lacrimi, lacrimi de diverse culori, confetti, un fel de tristețe de

CORIDOARE M-ai luat de mana, si m-ai condus prin coridoarele sufletului tau. Mi-ai aratat firidele in care ai crezut… si ai iubit… si lucarnele inalte prin care isi croia drum, inabila,

Despre tine ce sa spun? Ca esti o mica elvetie a tuturor si a nimanui in care mi-ar placea sa calatoresc fara acte, pe jos, in frigul iernii. Sa fiu un seic din opec si sa-mi depun la bancile