Poezie
curriculum vitae, bruion
2 min lectură·
Mediu
Sunt prea aspru, prea bătrân
să mai cochetez cu macii, cu fluturii...
S-au adunat atâtea istorii, des aventures qui sont plutôt
des mésaventures, încât între vertex și eurion nu mai e loc
pentru nici o povață.
E prea tîrziu să mai învăț legile măreției. N-am studiat
îndeajuns atmosfera, despre lumina rece am prea puține date,
n-am ținut seama de zodie, de aștri, abecedarul metafizic
l-am ignorat cu bună știință și vai, în general
am absolvit o existență precară,
drept care toamna mă privește străină.
Nu e nici măcar reproș în privirea ei, e numai absență,
Stânjenitoare absență. Și mai ieri ne plimbam de mână
prin parc, și mai ieri eram romantici, și mai ieri... o, cerule
să nu mai vorbim de actul poeziei la trecut!
Începutul e prea departe pentru a reinventa stângăcia primilor pași,
părul mi-e prea nins de zăpezi adevărate
pentru a-i pune panglici și bucle. E prea târziu
pentru măreția tristei recuzite de operetă.
Valsul născocește la infinit grațioase sentințe.
Fără recurs.
Mă înfățișez vouă, gol, cum sunt : un topos utopic
în care mă pierd, pierzîndu-vă pe voi
codrii de simboluri
goniți de suflul acerb
al deznădăjduitei nevoi de ficțiune.
Iată-mi membrele intenției, sângerânde
Stânse în atelele fragile ale versului.
Iată-mi intențiile fracturate, zdrobindu-se,
în slalom uriaș, de realitate.
002412
0