"Praf de lună" – 13454 rezultate
0.02 secundeMeilisearchHarry White de Danciu
din Prefață lui Ștefan Doru Dăncuș la cartea: Sânt pentru ca Este Harry White de Danciu s-a născut într-o lume a lacrimei terestre, satul Trestia din Maramureș. Acolo unde copilăria nu se pierde niciodată pe ulițele satului pline de praf, în luna când florile se rup din mugure prevestind învierea lui Isus. S-a risipit în parfumul universului, cu o chitară adesea sub braț, trecănd trist pe străzile întunecate ale unui oraș din România. Un steag, o mașină de tors, o lampă de mină, o piatră de la Chiuzbaia și alte câteva obiecte rustice, reprezintă pentru el zestrea româneascăa printre străaini. Dacă ar fi judecat după acestea, nu poate fi considerat un om bogat; în rest își trăieste viața pentru a putea răspunde la căteva întrebări esențiale pe care și le-a pus. Imaginea lui este mereu aceiași din vremea când a fost învățător în lumea copilăriei sale, pentru că nu există nicăieri pe pămănt un tablou mai frumos decăt acel al întoarcerii Învățătorului. Cartea de față (Sânt pentru ca Este)...
0 poezii, 0 proze
Popa Ana Maria
Dorul vine si pleaca foarte usor,ca adierea vantului si a timpului...Ochii,parul,zambetul,chipul...dispar odata cu dorul si raman doar o amintire...Pana la urma cu toti ramanem doar umbre,amintiri. Ce se leaga de noi?...doar praf...pt ca tot in tarana ne intoarcem... Asa ca...ia aminte si nu-ti risipi timpul,traieste-ti clipele pt ca sunt scurte si le poti lua o data cu tine,in schimb avutia nu o poti lua.
17 poezii, 0 proze
Frentiu Toma Adrian
Născut la 25.02.1947-în com Almaș,jud.Arad Absolvent de Liceu și Scoala Tehnică Contabilă în Romania Absolvent a Institutului Cariere din Chicago , specialitatea- accounting Absolvent-Development Institut Atlanta,Ga-specialitatea-travel Pe perioada 1968-1988 a lucrat la Primăria Comunei Almas îndeplinind functia de contabil communal In octombrie 22 ,1988 se stabilește în SUA, statul Florida Inceputul literar ,prima poezie(Biblia) incercata a scrie este in 1988 timp în care 6 luni avand fractura a fost nevoit sa stea la pat Este membru la “poezie ro”incepând cu data de ii iunie 2002 Este membru la “resurse crestine ro.” unde publica poezii creștine Este membru la “timpul ro” și la” Poezii ro” Sub îndrumarea Prof.Dr.Alexandru Sasu de la UBB Cluj Napoca scoate la editura-EIKON din Cluj Napoca- în iulie 2006 primul volum de poezie intitulat “ Pe plai de dor”
125 poezii, 0 proze
Pirjol Ana-Maria
M-am nascut in Onesti la 27.01.1978, jud. Bacau. in liceu am inceput sa scriu primele randuri si am avut drept profesor indrumator pe dna. prof. Ciubotaru de la Scoala generala nr.8 din Onesti. Intotdeauna , dansa m-a indemnat sa scriu ceva mai vesel, dar versurile nu-mi ieseu niciodata asa cum vroia dansa. Aveam randuri pe care mi le corecta si le rescriam de zeci de ori. Ulterior, studenta fiind in Iasi la Facultatea de Drept, am inceput sa cochetez cu revizta/ziarul "Opinia studenteasca", dar nu a fost chiar pe stilul meu, chiar daca am colaborat cu ei cam aproape 2 ani de zile cat am fost studenta. In aceeasi perioada am fost si la revista "Convorbiri literare" cu doua din poeziile mele preferate. Din pacate, nu am primit raspuns de la ei, si, cu timpul, asaltata de examene si alte probleme, am renuntat la scris pentru o perioada de timp, cam lunga, din pacate. Acum dupa aproape 10 ani, mi-am reamintit cat de mult imi placea sa scriu si cat de mult imi place sa fac acest lucru...
1 poezii, 0 proze
Buzoi Cornelia
Cred ca sunt ceea ce multi ar numi inca o victima a conditiei umane care este intr-o permanenta cautare de liniste si echilibru sufletesc... Eu insa,probabil m-as defini printr-o singura sintagma:"un fir de praf de 18 ani ce inca pluteste in aerul vietii"...
32 poezii, 0 proze
Salomia Daniel Ali
Un fir de praf, in vastul univers al versurilor. Ma vor defini, mai tarziu daca merit cei ce ma vor citi. Restul nu poate fi decat o, nuca fara continut.
49 poezii, 0 proze
Varga Catalin
Un fir de praf indragostit de ea!
2 poezii, 0 proze
tina
Sunt un fir de praf in oceanul Vietii. Nu sunt rau dar nici foarte bun. Ma invart si eu in jurul unor idealuri, fac parte din jocul unor destine umane, simple sau complexe, sunt uneori trista ca nu pot face tot ce imi propun dar si fericita sa simt blandetea Soarelui, briza marii sau crudul verde al firului de iarba. Ii ascult pe toti, incerc sa inteleg, sa iert sau sa ma bucur. Nu-mi place forfota sociala de a fi in fata, prefer discretia, sinceritatea si iubirea pentru aproapele tau. Cred intr-un Dumnezeu atotputernic care ne vegheaza si ne indruma prin instinctul nostru. Imi plac lucrurile profunde, serioase, cladite cu truda si intelepciune. Imi place tacerea si anonimatul in viata atunci cand ajuti pe cineva. Urasc minciuna, lipsa de respect fata de valori si prostia afisata. Sunt un om care incearca sa fie OM... Viata mea e ca si a Dvs. sau a altora. Cu bucurii, necazuri sau vise. Vreau sa dau ce am in plus in mine, dar sa si primesc de la DVS., sa provoc si sa fiu provocata, cu...
21 poezii, 0 proze
Dan Constantin
Născut în Hunedoara. " Daca as fi fost singur nesupravegheat de mult as fi fost un firicel de praf ratacind haotic, fara de tel, far' de credinta, prin universul finit nedescifrat inca" De cind am descoperit acest site am intinerit, am redevenit din nou copil. Au trecut mai bine de 20 de ani de cind nu am mai scris o poezie. Nu eram nici pe atunci un membru activ al cenaclurilor literare, de aici mi se trage lipsa de experienta, gafele gramaticale, de punctuatie, de forma sau continut, de tehnoredactare sau exprimare, motiv pentru care doresc sa va multumesc pentru atentia cu care cititi fiecare poezie atentionandu-ma. Doamne! de unde aveti atita putere si rabdare sa cititi atitea poezii? Spuneti-mi si mie cum ati reusit sa condensati timpul!! Umil va cer acum iertare ca v-am rapit din timp. Cu stima si respect Dan Constantin
128 poezii, 0 proze
Mihail Dumitru
Sunt un barbat cum esti si tu, cum suntem cu totii, cu calitati si defecte.Ce motivatie si ce scop am?Atatea intrebari si atat de multe raspunsurii. Dileme si lucruri banale se reunesc într-o singura fiinta, un trup, o minte. Ce reprezint in aceasta lume? Poate ca forta de munca, poate cheia perpetuarii speciei, cu siguranta un nebun, opusul femeii, poate un scop, un visator dar cu picioarele pe pamant, poate un vis, un aparat de senzatii tari.Dar cel mai important: sunt un om. Un om care face totul sa aiba totul. Poate ca nu am totul pentru ca m-am nascut in niste conjuncturi nefavorabile. Dar fac totul ca sa am totul. De ce? Pentru ca simt ca pot! Pentru ca nu-mi place monotonia, si nu-mi place ca cineva sa fie mai bun ca mine. Chiar daca aparent las garda jos uneori si devin vulnerabil, astept un atac; ma sterg de praf si invat din greseli, devenind tot mai putenic cu fiecare esec. Nu sunt multumit niciodata de nimeni si nimic. Intotdeauna exista ceva mai bun. Momentele de...
5 poezii, 0 proze
Praf de lună
de Sevastian Ivona Emma
Raze clare, parfumate, luminate, Ce urlă-n noapte frumusețea A soarelui ce urlă-n zi o lună Ce are-n casă vești de stea. Una după alta, o rază după soare Un soare dupa lună, ș-apoi o stea, O ultimă...
Cântecel de adormit ...
de Radu Tudor Ciornei
Noapte bună Praf de lună Noapte bună Pui de stea Ce nebună-i Ce nebună Ploaia care Ne creștea Noapte bună Noapte viață Noapte bună Dimineață
de noapte. acquaforte nonacid. peisaj tardiv
de iulian cimpoeșu
salopeta nopții e sufocată de sânge de cozi de stele de praf de lună insinua(n)te prin nările sufletului care-ți mestecă privirea în cazanul nevăzut al bolții la intersecțiile gândurilor întunericul...
Frați de cruce
de Iakab Cornelia Claudia
De când ne-am născut, prieten cu mine te-am văzut prima oară într-un vis și mi-am dorit ca totul să fie real. Castelul din praf de cacao și stafide își aprindea ferestrele cu o rază de lună. Pe un...
Trup de fum
de Nichifor Crainic
Dintr-o pânză străvezie De păianjen vreau să-ți fac Un aerian hamac, Plutitoare să te ție Între vârfuri de copac. Somn în leagăn să-ți prelingă Greierușii câmpenești, Praf de lună să te ningă, Mâna...
NOAPTE DE MAI
de catana iulian
Stelele parca clipesc La ureche-mi soptesc Ritmul lin al nopti Cu luceferii parca-s hoti Fura dorurile multe Si le duc tare departe Peste mari si peste ape Pentru a le uita pe toate, Luna-si tese...
Descântec de Primăvară
de Dan Popescu
Floare albă de descântec Să mi te transformi în cântec Să te duci la ea, la ea Când o fi noaptea mai grea, Când or arde stelele Hăulind padurile.... Și pe inimă tu pune, Albă floare fără nume, Pune...
Franturi de ganduri
de Diana Aliman
[1] \"De ce nu dormi?\" ma intrebi Si-apoi inima mea iti raspunde:\"Pentru ca visele ei s-au transformat in aripi\" [2] Soarele mi-a soptit :\"Zambeste!Ai invatat sa iubesti!\" Iar umbra privirii...
Ploaie în zîmbet de copile
de Daniela Matei
Ascult ploaia Cu razele-i senine, În căderea-i liberă spre univers; Privirea ta Revarsă infinitul Pe coline; Fluturi zboară peste anotimpuri. Arilipe lor Miros a binecuvântare Și praf de lună;...
Văduva Lună
de Nicu Coman
S-a întâmplat pe-albastrul cer, prea nalt să-l poți atinge, O dramă cu colții de fier, între doi frați de sânge. Unul era urât, viclean, de nimenea iubit, Unul era frumos, șarmant, cu Luna logodit....
