"Poezie şi revelaţie" – 21937 rezultate
0.03 secundeMeilisearchdespre-teatru-si-poezie
Teatrul ca poezie si poezia ca teatru
de jkloungsuh

texte-poezii-religioase
texte si poezii religioase
poezii-cu-ingeri
Poeme cu si despre îngeri
de Marius Surleac
starea-poeziei
Starea Poeziei
de Tudor Cristea
simetriile_golului
Simetriile Golului - volum poezie - 2005
de Sephora
Simona Panaitescu
studii de matematica si psihologie; formare consiliere si psihoterapie existentiala si logoterapie; scrieri - poezie, proza; alte interese - opere Noua Revelatie, terapii naturiste, protectia animalelor - ecologie.
8 poezii, 0 proze
Ina-Stefania Lazar
M-am nascut in Vrancea si am copilarit intr-un sat asezat intre dealuri si langa padure. Viata patriarhala a satului m-a inspirat sa scriu poezii in adolescenta. Apoi, viata la oras mi-a revelat rolul pe care poezia il are pentru constiinta. Consider ca poezia este expresia sufletului liber, a constiintei care prin vers se eliberaza de poverile lumesti si se plaseaza in lumea spirituala. In poeziile pe care le-am scris si le scriu las sa se citeasca in sufletul meu, sa se vada o parte din el si, prin urmare, poezia este parte din sufletul meu care se concretizeaza poetic prin actul de simtire si gandire din momentul creatiei. Prima poezie publicata pe acest site, si anume Manifest pentru poezie si eseu, am compus-o ca raspuns pentru cei care m-au descurajat sa scriu versuri. Doresc sa il citez pe Fénelon: "Ce poate fi mai placut si mai simplu decat sa fii sincer cu tine insuti, neavand nici de ce te teme, nici ce inventa?"
9 poezii, 0 proze
Oscar Wilde
Oscar Fingal O'Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin - d. 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză. Oscar Wilde a fost fiul unui medic irlandez. Tatăl sau, sir William Wilde, doctor specialist în boli de ochi și urechi, anticar și scriitor, mai avea trei copii dintr-o primă relație. Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poetă (scria poeme revoluționare sub pseudonimul Speranza) și jurnalistă. În timpul școlii, Oscar a excelat în studiul clasicilor, la limba greacă și la desen, caștigând numeroase premii și burse de studiu. După studii strălucite la Trinity College din Dublin, audiază prelegerile de estetică ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se distinge și prin gusturile sale rafinate, îmbrăcămintea elegantă și stilul dandy de viață. După absolvire, în 1878, se mută la Londra. În același an, 1878, primește premiul "Newdigate" pentru poezie și inițiază mișcarea "Artă pentru Artă", prin...
39 poezii, 0 proze
Silva Kaputikian
Silva Kaputikian( Sylva Gaboudikian), s-a născut în Yerevan. Kaputikian a fost crescută de mama și bunica ei, tatăl pierzâdu-se cu patru luni înainte de a se naște. Ea a crescut în secolului războaielor violente și a revoluției. La treisprezece ani scrie prima poezie ce apare în revista pentru copii Pioner Kanch, în timp ce studia la școala Krupskaya din Yerevan. Își urmeză studiile absolvind Yerevan State University\'s Humanities în 1941 și apoi studiază la Gorky Institute de Literature din Moscova(între anii 1949-50). Este membru al Uniunii Scriitorilor din 1941 și un membru de partid din 1945. Ea a fost un purtător de cuvânt neobosit pentru Nagorno Karabakh și un avocat pătimaș pentru cetățenii oprimați din patria ei. Kaputikian simbolizează lupta poporului Armean pentru supraviețuire. Astãzi, Silva Kaputikian, este membru onorific al Yerevan National Academy de Sciences, și se foloseste eficace de prestigiul ei pentru a obține rezultate în ceea ce privește conservarea...
2 poezii, 0 proze
Berinde Ovidiu
Mă numesc Berinde Ovidiu,născut acum 29 de ani în orașul ce urmă să fie simbol al Revoluției din 89,oraș al florilor sau mai numit orașul de pe Bega.A fost într-o zi de marți,pe data de 13,tocmai de aceea ,făcând haz de necaz,spun mai mereu că m-am născut într-o zi cu șase ceasuri rele și nu trei.Totuși,nu sunt deloc superstițios ,iar numărul 13 mi-a adus de cele mai multe ori noroc. Încă de mic,din clasele primare am fost atras de materiile umaniste,în defavoarea celor reale,pe care le găseam foarte complicate ,și greu de a le deslus””taina”.Dacă mai ține bine minte,era în clasa a patra,moment deciziv,când a trebuit să particip la un concurs de poezie pe oraș.Atunci mi-am încercat așa zisul talent pentru prima oară,scriind o poezie ,după puterile mele,despr flori.A fost apreciată ,câștigând chiar un loc doi,și am fost încurajat de către doamnă învățătoare să continui.Unele poezii din această perioadă ,cam puține la număr însă,le mai păstrez și astăzi,că o amintire a copilăriei și de...
22 poezii, 0 proze
Ionut Balan
10 ianuarie 1988 - primul tipat in Maternitatea Spitalului Municipal-Caracal; decembrie 1989 - participant activ al Revolutiei (probabil ca plangeam si-mi rodeam unghiile); 1995 - plecarea la scoala (eu nu voiam, da' ai mei voiau sa aiba copilu' scoala...); 1997 - incepe sa se contureze spiritul de revolutionar (sparg primul meu geam; de fapt, al directorului...); 1998 - clasa a patra... primul meu sarut... Doamne, cat m-am mai speriat!!! ; 1999 - ma mut, impreuna cu familia, in metropola Craiovei, din motive care nu va privesc; 2000 - urmeaza o perioada de nerecunoastere a propriei persoane, de renegare a lui Dumnezeu, de revenire la El, de lacrimi, de zambete fortate... pierdusem tot ceea ce construisem pana atunci... 2002 - prima poezie buna scrisa de subsemnatul... urmeaza o perioada de glorie - recunoasterea profesorilor de limba si literatura romana, publicarea creatiilor in revista scolii, nopti lungi de betie si de scris, redescoperirea muzicii extraordinare a lui Tudor...
23 poezii, 0 proze
Andrei Mureșanu
Andrei Mureșanu (n. 16 noiembrie 1816 în Bistrița - d. 12 octombrie 1863 în Brașov) a fost un poet și revoluționar român din Transilvania. S-a născut în Bistrița, într-o familie de țărani. A studiat filozofia și teologia la Blaj, a fost profesor la Brașov începând cu 1838. A început să publice poezie în revista "Foaia pentru minte, inimă și literatură". A fost printre conducătorii revoluției din 1848, participând în delegația Brașovului la întrunirea de la Blaj din mai 1848. Poemul său "Un răsunet", scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), a devenit imn revoluționar - a fost numit de Nicolae Bălcescu "Marseilleza românilor". Din 1990, el a devenit imnul României. După revoluția din 1848, Mureșanu a muncit ca traducător la Sibiu, a publicat în revista "Telegraful Român", operele sale având tentă patriotică și de protest social. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea precară a murit în Brașov în 1863. Andrei...
9 poezii, 0 proze
Visan Tiberiu-Ioan
Nascut in Turda, jud. Cluj. Liceul Teoretic in Campia Turzii. Licentiat in teologie la sectia Teologie fundamentala si istoria religiilor, promotia 1976, Sibiu. Pseudonimul Glad Elian a fost fost ales in l980 pe cand eram ghid-muzeograf la Biserica monument istoric Voronet,jud.Suceava. In l987 am debutat cu acest pseudonim, intr-un volum comun (Alpha '87, al editurii Dacia, cu cateva poeme grupate sub titlul: Estuarele Noptii. Dupa revolutie am publicat in 1995, la editura Carminis, Pitesti, volumul de poezie: Zodia terna. Toate poemele scrise erau doar incercari lirice din timpul dictaturii. Am folosit acelasi pseudonim. Sub numele meu adevarat, in anul 2000 am publicat la editura Olimp, Bucuresti, volumul de eseuri intitulat Treptele Nedumeririi. In 2005 am publicat la editura Anastasia cartea: Sub privirile Sfintilor Zilei - Un calendar Ortodox comentat. In 2007 a aparut la editura Rentrop&Straton cartea: Libertate si Credinta.
34 poezii, 0 proze
Mircea Bârsilă
Mircea Bârsilă s-a născut la 19 octombrie 1952, în satul Cârciu, comuna Văgiulești, județul Gorj. Are un frate și două surori. Mircea și Sofia sunt gemeni. A absolvit Liceul teoretic „Traian Doda” din Caransebeș. A debutat cu poezie, în ziarul județean „Flamura” din Caraș-Severin. În primii doi ani de liceu a fost coleg – de internat - cu poetul Octavian Doclin. A făcut armata la grăniceri . În l978 a absolvit cursurile (la zi) ale Facultății de Filologie a Universității din Timișoara, secția Română-Latină. Vreme de doi ani (1976-1078) a fost președintele Cenaclului literar „Pavel Dan” al Centrului Universitar Timișoara. A fost prieten la cataramă cu poetul Ion Monoran (cel care a aprins scânteia Revoluției, oprind tramvaiele, în Piața Maria). Împreună cu Ion Monoran și Adrian Derlea a întemeiat, în cadrul opzecismului încă incipient pe atunci, o efemeră mișcare literară numită „ Monodersilism”. Deși a terminat Facultatea cu media 9,30, a fost repartizat ca profesor – dată fiind criza...
0 poezii, 0 proze
Mihai Ursachi
Mihai Ursachi (n. 17 februarie 1941, Băile Struga, județul Iași - d. 10 martie 2004) a fost un poet și traducător român. În anii '60, a fost închis pentru încercarea de a trece înot Dunărea lângă Porțile de Fier. Până în 1981, când a emigrat în SUA, nu a avut nici un fel de loc de muncă stabil. Vara lucra ca salvamar la Lacul Ciric, lângă Iași, activitatea sa literară însumând mai multe volume de poezie, eseuri și traduceri din limba germană. A tradus în limba română creațiile unor scriitori ca Hölderlin, Schiller și Paul Celan. În Statele Unite a intrat în viața universitară, fiind, pe rând, asistent de limba germană la Universitatea Statului Texas din Fort Worth, apoi doctorand și lector la Universitatea Statului California. Cu toate acestea, Ursachi a revenit în România după Revoluție, când a obținut și primul său contract de muncă în țara natală, fiind numit director al Teatrului Vasile Alecsandri din Iași. După ce în 1992 a fost demis, printr-un decret al ministrului culturii, a...
15 poezii, 0 proze
Poezie şi revelaţie
de Silviu Somesanu
Nu un fapt este o poezie ci revelaţia lui în cuvinte ce urcă prin simţirea noastră până ne închide în cercul luminii şi ne face să gândim frumos. O femeie este şi devine o muză care este mai mult...
Semnal de carte, octombrie, 2006
de bianca marcovici
Premiul A.S.I.L.R.din Israel-Benjamin Fondane INVITAÞIE Festivitatea de premiere va avea loc pe 4 decembrie, ora 17 la sediul asociatiei, str.Kaplan nr. 6, Tel Aviv! Semnal de carte: Cireșe amare sub...
Sarea gîndirii (păreri despre aforism)
de Corneliu Traian Atanasiu
Nu doar teatrul și poezia, ci mai ales eseurile și aforismele dezvăluie jindul lui Blaga către libertatea de gen și tematică a creației, gustul și aplicația pentru fragmentarism și fructificarea...
Poarta lacrimilor
de Camelian Propinatiu
sunt există ceasuri binecuvântate și grele sunt întâlniri misterioase de sus cine are un ideal nu disperă-n strâmtoare creștinul și musulmanul trudesc cu folos totul pare predestinat și toți suntem...
Bacanală
de Aurel A. Conțu
„…E prima dată când mi-e dat să citesc un text fără semne de punctuație și mă surprinde fluiditatea lui, faptul că nu le simt lipsa ca să înțeleg. E adevărat, suntem tot mai grăbiți și ne e teamă că...
