"Poème murmuré" – 20505 rezultate
0.02 secundeMeilisearchpoezii-cu-ingeri
Poeme cu si despre îngeri
de Marius Surleac
petria silviu mihaita
poeme personale
2 poezii, 0 proze
Boboc Mircea
Creez poeme in format audio care se desfasoara sub forma unor povesti pe fundal ambiental cu accente de teatru si avangarda. „A Militia of Angels” este un proiect de arta sincretica ce imbina muzica, poezia, fotografia, arta grafica si aspecte de voice acting si sound design.
1 poezii, 0 proze
Sanda Daniela
Scriu poeme pentru sufletul meu și simt că prin ele mă eliberez. Astfel, scriind,îmi exteriorizez avalanța de sentimente. Lucrurile care mă inspiră sunt minunile cu care viața ne întâmpină zi de zi, iubirea, prietenia, natura și oamenii care au știut să lase în urma lor lucruri memorabile care să ajute omenirea în progresul ei.
21 poezii, 0 proze
Motoc Lavinia
Am debutat cu cateva poeme in Ceaiul de la ora cinci, cu ceva ani in urma, insa activez literar abia din 2002, cu ajutorul sitului www.poezie.ro. Am mai publicat poezie si proza in paginile ziarului Ziua literara si in Atheneum. Desi nu am publicat nici un volum, cateva poeme personale sunt incluse intr-una din antologiile colective publicate de comunitatea poezie.ro. Am castigat un premiu I de creatie literara la Bacau. Poezia este pana la urma un fel de ' acasa' pentru cei care nu isi mai gasesc locul. Sau este ceea ce vrea poetul sa fie.
248 poezii, 0 proze
Calin Hera
Am publicat ceva poeme în reviste literare din anii 1985-1990. Apoi am făcut o pauză. În luna martie 2010 mi-a apărut un volum de poezie („Îmi pun singur miere în ceai”, editura Vinea).
6 poezii, 0 proze
Fernando Pessoa
Singura traducere in româna este volumul de poeme alese "Oda maritima", la editura Univers, in traducerea corecta dar mediocra (s-au pierdut rima si ritmul) a lui Dinu Flamând. Ar fi prea multe de spus aici. Fernando Pessoa e o multitudine de poeti :) Daca intereseaza pe cineva, sa-mi scrie: perdido@home.ro Angloman, miop, curtenitor, timid, imbracat in culori sumbre, retinut si familiar, cosmopolit predicand nationalismul, investigator solemn al lucrurilor neinsemnate, umorist care nu surade niciodata si ne ingheata sangele, inventator de alti poeti.
60 poezii, 0 proze
George ACHIM
\"Asasin din fotoliu\" - roman \"Cap de drum\" - poeme \"Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române\" - poeme \"Botezul urșilor\" - versuri pentru copii \"Chipurile Oltului\" - poeme \"Povestea vorbirii\" - poezii pentru copii \"Hoinar prin doruri\" - poeme \"Cotite\" - fabule \"Întrebări de serviciu\" - poeme \"În grădina lui Ion\" - proză satirică \"Iubiri ratate\" - proză fantastică \"Drumuri\" - poeme \"Halouri\" - poeme \"Singur în oraș\" - poeme \"Trăsnăile lui Gogică\" - poezii pentru copii \"Poeme puțin bronzate\" - poeme \"Biografiile iubirii\" - eseuri \"Aproape de cer\" - poeme
0 poezii, 0 proze
George ACHIM
Asasin din fotoliu - roman Cap de drum - poeme Eminescu sau Cele zece porunci ale Limbii Române - poeme Botezul urșilor - versuri pentru copii Chipurile Oltului - poeme Povestea vorbirii - poezii pentru copii Hoinar prin doruri - poeme Cotite - fabule Întrebări de serviciu - poeme În grădina lui Ion - proză satirică Iubiri ratate - proză fantastică Drumuri - poeme Halouri - poeme Singur în oraș - poeme Trăsnăile lui Gogică - poezii pentru copii Poeme puțin bronzate - poeme Biografiile iubirii - eseuri Aproape de cer - poeme
0 poezii, 0 proze
Neghirla Ciprian
1985-2009 Multe poezii,povestioare si poeme pierdute in sertare,cutii,calculatoare,cosuri de gunoi si minte........
8 poezii, 0 proze
Paul Sarbu
C V -Paul Sârbu Carti publicate : „Poeme” , Ed. Macarie , 1994 –cu o prefața de Cezar Ivanescu , „Poeme alese” , Ed. Macarie , 1996 , prefața de Gheorghe Tomozei , ,,Povestiri din Delta Dunării” , Ed. Eminescu , 1997 , texte pentru coperta a IV a de Mircea Sântimbreanu și Fanuș Neagu , ,,Moartea în Delta” ( povestiri), Ed. Ex Ponto , 2002 ( prefață de Ovidiu Dunăreanu ), ,,Samka” (roman) , Ed. Criterion Publishing , 2003 , text pentru coperta a IV a de Constantin Novac , ,,Dincolo de lume” (roman) , Ed. Ex Ponto , 2008 – cu prefata de Nicolae-Paul Mihail . Membru al Uniunii Scriitorilor din România , Filiala Dobrogea , din 1999.Căteva dintre premii : Premiul Festivalulu și al Ministerului Culturii – la Festivalul ,,Lucian Blaga” , Sebeș , Lancrăm , 1994 , Premiul pentru proză al Salonului Național de carte ,,Ovidius” , 2002 , Premiul Filialei ,,Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor pentru proză pe anul 2002 , Premiul Asociației Internaționale a Scriitorilor și Oamenilor de Artă Romîni...
19 poezii, 0 proze
Antologia francofonă Jacques Basse – «Visages de poésie»
de Nache Mamier Angela
Jacques BASSE ANTHOLOGIE – Tome 6 VISAGES de POÉSIE Portraits crayon & Poèmes dédicacés 100 Poètes, 100 Poèmes signés 400 pagini Éditions Rafael de Surtis Broșată– 16 x 21 – Ilustrație...
Scrisoarea II
de Mihai Eminescu
De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltăretele dactile? Dacă tu...
Satira II
de Mihai Eminescu
De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? Dacă tu...
Frunzele care cad...
de Ioan Jorz
Frunzele care cad spun poeme despre dragoste și disperare, despre pustiu și moarte, și curgerea lor, când roșie și caldă, când galben-întristătoare, ploaie de lacrimi, friabile și putrezinde, este ca...
Poetul
de Adrian Păunescu
As sta, asa cu fata-n sus, Lovit piezis de vreme Si-ncet ca un izvor supus Ti-as murmura poeme. Si patul de sub sira mea, Podeaua care-l tine, Cu timpul s-ar darapana Si-n casa-ar fi ruine Si peste...
Poetul
de Adrian Păunescu
Aș sta, așa cu fața-n sus, Lovit pieziș de vreme Și-ncet ca un izvor supus Þi-aș murmura poeme. Și patul de sub șira mea, Podeaua care-l ține, Cu timpul s-ar dărăpăna Și-n casă-ar fi ruine Și peste...
Haiku-uri și micropoeme
de Vasile Smărăndescu
Copilărie Povești cu sânziene la marginea crângului ne sărută pe glezne. Stele(I) Litere pe boltă murmură azurului poeme reci. Sărăcie Urme-nlăcrimate pe-o masă de lemn în postul Paștelui. Cositul...
Haiku-uri și micropoeme(IV)
de Vasile Smărăndescu
Gloria Pe crestele gândului se-nspică-n șoaptă eterna floare de colț. Noapte de vară Planeții desenează nopții prevestiri din cosmos. Migrație de cocori Unghiuri pe boltă ridează cu nostalgii fețele...
Poeme într-un vers IV
de Maria Tirenescu
1.Zori cu brumă Concertul frunzelor de aramă. 2.Murmur Prin ramuri răsucite vântul strecurându-se… 3.Liniște În codrul de rugină, mișcarea încetează. 4.Frunzele toamnei Stol de păsări galbene...
