"Plec la tară" – 20117 rezultate
0.03 secundeMeilisearchFlorina Handoca
povestea vieții mele începe în aprilie atunci când melcul iese din a lui cochilie; am fost, sunt și voi fi o revoluționară, chiar dacă pare-o "teorie" cam bizară; în viața asta n-am participat la nici o revoluție dar, sigur, pentru asta găsesc eu o soluție. acum sunt absolventă de liceu, mândrul Colegiu Național "Iulia Hasdeu"; am planuri mari pentru viitor... (oricum, nu să devin scriitor); în clipa asta visez să termin bine bacu' că dacă nu... mă ia dracu'! vreau foarte mult să vizitez această lume, să văd a Himalayei culme, să povestesc locuitorilor din România că doar în țara lor stăpână e prostia. *bacul, eu l-am terminat, evident, l-am si luat; acum ma pregatesc sa plec la facultate la una din strainatate.
1 poezii, 0 proze
T. S. Khasis
s-a născut pe 22 ianuarie 1975, la Lipova, jud. Arad. A trecut prin Liceul Industrial până în 1992, când pleacă pur și simplu la o mănăstire din Cluj, unde învață să joace barbut, cu un calugăr recidivist. A debutat în revista Arca. Publică în: CA ȘI CUM, Orizont, atât. Trăiește la țară. Îi plac maimuțele, berea și muzica grunge.
3 poezii, 0 proze
Taranu Anca Lavinia
Am 28 de ani,sunt din Botosani si studiez Romana si Franceza la Universitatea Stefan cel Mare din Suceava.Imi place sa scriu poezie,sa cant,sa desenez,iubesc literatura,filosofia,muzica buna,intr-un cuvant,sunt atrasa de tot ce inseamna arta si cultura. Sper ca aceste poezii sa va fie pe plac si sa va regasiti dincolo de cuvinte.
14 poezii, 0 proze
Marcus Cristian
new guy, am 15 ani și am început să scriu o carte (Povestea unui țăran (încă caut titlu)). aș vrea niște ajutor :) totuși, aș vrea ca - cartea să rămână propria mea creație. Așa că admini, vă rog, nu mi-o puneți la atelier. Vreau să o continuu singur, cu puțin ajutor din partea celorlalți membri agonia.ro (asta nu înseamnă că pot să îmi schimbe după plac povestea. accept doar comentarii ajutătoare). Mulțumesc anticipat!
2 poezii, 0 proze
Constantin Oprișan
Constantin (Costache) Oprișan (n. 1921 - d. iunie 1958, închisoarea Jilava, București) s-a născut la 16 martie 1921, în comuna Oncești, județul Bacău. După liceu, în anul 1940, se înscrie în Frățiile de Cruce. Începând prigoana regimului Ion Antonescu împotriva legionarilor, este nevoit să plece o vreme din țară, mergând în Germania. Acolo audiază cursurile de filozofie ținute de Martin Heidegger. Revine în țară și preia șefia Frățiilor de Cruce, la nivel național. În anul 1946 se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie din Cluj. Este arestat în data de 15 mai 1948, judecat și condamnat la 25 ani muncă silnică. Până în anul 1951, este deținut în închisoarea Pitești, unde trece prin procesul de reeducare, fiind unul din cei care au fost cel mai rău torturați. Transferat la Gherla, este bătut în continuare și, din cauza regimului de detenție, se îmbolnăvește de tuberculoză. În anul 1955 petrece o perioadă în Spitalul Penitenciar Văcărești. În anul 1958 este transferat la Jilava,...
3 poezii, 0 proze
valeria tamas
M-am nascut in acelasi loc unde se nasc si muntii, probabil din aceeasi piatra.Se spune ca oamenii sunt facuti din carne si oase , eu cred ca m-am nascut din piatra si apa, colturoasa si alunecoasa in acelasi timp, uneori ca un bolovan alb de pe coasta muntilor gata oricand sa o ia la vale.Imi place natura in forma ei salbatica, imi plac oamenii domoli si cu mult bun simt imi place lumea satului si daca m-as putea preface in ceva acela ar fi un clopot de biserica. Am trait vesnic printre oamenii pe care i-am iubit agatata de sufletele lor ca un scaiete.Am avut marele noroc de a cunoaste oameni minunati si de a fi iubita de cei care-i pretuiam.Altfel, dupa atatea zbateri un simplu inginer zootehnist, pui de bihorean pribegind pe meleaguri banatene.Mi-a placut intodeauna sa scriu ceea ce simt intr-o clipa anume ca din toate cele trecatoare ale vietii sa-mi ramana mici amintiri , cateva cuvinte pe care citindu-le sa ma bucur.
783 poezii, 0 proze
Harry Martinson
Poet, prozator și memorialist, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1974. Născut în 1904 la Jamshog, Suedia. Rămâne de mic orfan și e preluat de diferite instituții de ocrotire a copilului. La 16 ani plecă pe mare și timp de șase ani lucrează ca marinar sau ca muncitor în mai multe țări. Aceste călătorii îi vor servi ca sursă de inspirație. Ultimul său roman, "Vagen till klockrike" este dedicat în întregime relațiilor dintre oamenii "așezați" și cei rătăcitori, așa cum i-a cunoscut el însuși. Moare în 1978. Harry Martinson (n.6 mai 1904, Jämshög, Suedia – d. 11 februarie 1978, Stockholm) este un scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1974
2 poezii, 0 proze
Mitrica Liliana
NUME? Lia. Liliana. Lilly, Lilith, Lia ciorârlia, Happy Lia… VÂRSTĂ? Corp tânăr, suflet bătrân. NAȚIONALITATE? Cetăţeană a Universului! CARACTERITICI: Visătoare, perseverentă, curajoasă, disciplinată, emotivă, modestă. ORAȘE PREFERATE: Barcelona, Zürich, Berlin, LA, NY, Londra, Tokio... CULOAREA PREFERATĂ: Negru. (da, știu că nu e culoare) FLORILE PREFERATE: Magnoliile, romanițele și ghioceii. LIMBI STRĂINE: Română, Germana, Engleză şi Rusă. ANIMALUL PREFERAT: I am a cat person! ❤ Îmi plac pisicile mici și fluffy, dar și acelea mai mari și mai serioase. Dacă aș fi un animal, aș prfera să fiu o panteră neagră, deoarece caracteristicile acesteia (misterul, spiritualitatea, încrederea, curajul, puterea, libertatea, feminitatea, spiritul de lider, eleganța) mă reprezintă. NU ÎMI PLACE: Înghețata, ananasul și cafeaua. PREFER: Ceaiurile naturale. SCOP: Promovarea unei gândiri transpartente, contribuirea la împuternicirea femeilor, educației sănătoase în rândul elevilor și salvarea planetei....
10 poezii, 0 proze
Victor Kernbach
Victor Kernbach (n. 14 octombrie 1923, Chișinău; d. 16 februarie 1995, București) a fost un scriitor român de science fiction și specialist în mitologie, autor al unor lucrări din acest domeniu, între care se remarcă Dicționarul de mitologie generală. Se naște în familia avocatului Eugen Kernbach și a Tamarei (născută Onilă). A fost nepot al poetului Gheorghe din Moldova și al poetei Ana Conta-Kernbach, sora filosofului Vasile Conta. Își petrece copilăria și adolescența în orașul natal, unde urmează Liceul B.P. Hasdeu. În vara lui 1940 se refugiază cu familia în București. Lucrează la "Vremea", apoi la Evenimentul zilei, patronat de Pamfil Șeicaru. În 1942 se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București. O întrerupe timp de doi ani pentru a pleca pe front. Revine în 1946 și obține licența în litere și filozofie, continuând în paralel activitatea jurnalistică. Cărți publicate[modificare Kernbach debutează cu un eseu literar intitulat Aspecte din literatura...
1 poezii, 0 proze
George Bălan
Sunt verdele crud din ochii tuciurii a lui Alex și istoria portocalie care învăluie coapsele mamă-si. Sunt roua din sufletul tău care-ți sărută obrajii, de bucurie. Sunt greșeală, fericire și strigăt. Uneori câinele nostru mă scoate cu el la plimbare, dar nu schimbă cu mine nici o vorbă . Nu știu de ce. Cu Alex valsează și cântă. Poate nu mă credeți, cum nici eu nu v-aș crede. Veniți să vedeți! Am fost întotdeauna pe locul doi, pentru că n-am putut niciodată să văd mai departe de omul care mă ținea de mână.Chiar și-n căsnicie sunt pe locul doi, fiind soț, nu soție... Am greșit! Trei!...Ba nu, că e și Alda...Patru! Am absolvit cu greu Școala de Iertare, unde, în fiecare an, am rămas repetent. Actualmente sunt fântânar la Fabrica de fântâni S.A. din Oradea. Am încercat o dată să scriu și m-am speriat atât de tare încât nu cred că voi mai scrie niciodată. Acum transcriu anotimpuri pe frunze, iar pe fețe răstimpuri. Era să uit ceva ce chiar că mă definește: îmi plac frăguțele. Bineînțeles...
61 poezii, 0 proze
Plec la tară
de Luminita Saceleanu
Am de gând sa evadez Și am sa plec la tară, Decât sa mă enervez Îmi iau o valijoară. Ce pun în ea, ei un jurnal, Să scriu câte-o poveste, În peisajul drag rural Nimic nu mă loveste. Acolo nu e așa...
plecare la oraș
de Florentin Cristian
Când plec pe diferit drum Îmi trebuie susținerea acum Nu știu să găsesc câte-un butic Și de aceea mă comport copil mic Totuși mai vine un timp Când la oraș mă simt un tâmp Sunt cam rău cu cei de la...
La Aniversare
de matei dumitru
La aniversare Actul II Scena a V-a Biblioteca este o încăpere surprinzător de mare. Pe doi dintre pereți se află rafturi înalte pline cu cărți, majoritatea legate în piele, unele părând destul de...
Nea Fane de la Rockschool
de Ioan-Mircea Popovici
“În 2017 pe 8 mai/ la Club A să vii să ai/ underground de colț cu rai/ cum pe lume rar vedeai/. Mare bal se va făcea, Nea Fane carte lansa/ ce mai jos tu vei vedea/ măre cum se nume ea. Tu...
Tratament cu super glue
de Lora Ungureanu
Picnic la tara. Mai bine zis un gratar cocosat de halci de carne, cu caini si muste roind in jurul lui. Dam din maini ca disperatii, poate scapam. Neee, se tin de noi ca plagile Egiptului. Loloc ,...
dar nu vine niciodată
de Adina Batîr
senzația că a rămas ceva neterminat plec la țară să tac îndelung stau toată ziua în curte și număr găinile dacă le-a prins noaptea dihorul și le-a rupt carnea și le-a supt oasele de parcă ar fi fost...
Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca (9)
de Doru Ciucescu
Într-o după-amiază din luna mai, m-am hotărât să plec la Aain Dziab (Izvorul Lupului), stațiunea balneo-climaterică aflată la numai câțiva kilometri de Casablanca, pentru a urmări un apus de soare....
Cararile vietii
de ispas florin ciprian
Copilăria... Vara... Cum am deschis ochii și am început să pricep, prima dată m-am trezit în curtea mare de la țară printre găini și rațe. Bunica Mița alerga de colo colo cu o cutie mare în care...
O IUBIRE DESTRAMATA 2
de nicolae costel alin
partea a doua tratata si de asta erau tari. Am mai stat putin si am plecat la Niky ca de asta venisem sa fac rost de bani,dar nu am facut rost si dupa o sarutare de la gurita fermecata a Arianei am...
Inventar
de Maran Corina
Niste chei si-un portofel, doi cercei si un inel, niste ata si un ac, o poza de la babac, un creion si-un caietel, o stampila si un gel, un ceas mic si o bratara, niste sfoara de la tara, un telefon...
