La Aniversare

La aniversare Actul II Scena a V-a Biblioteca este o încăpere surprinzător de mare. Pe doi dintre pereți se află rafturi înalte pline cu cărți, majoritatea legate în piele, unele părând destul de vechi.În fund, două ferestre înalte, cu perdele albe și draperii vișinii, pe jumătate trase, lasă în acest spațiu o lumină blândă, odihnitoare. În fața ferestrelor tronează un birou masiv pe care sunt așezate ordonat toate cele necesare scrisului. O canapea și câteva fotolii cu perne moi constituie tot mobilierul. În bibliotecă se află doar Polina și Doina. POLINA: (Uitându-se în jur cu un sentiment împărțit între admirație și invidie.) Ãștia sunt bogați rău, tu! Dacă te ia Nelu, ți-a pus Dmnezeu mâna-n cap. Dar să termini cu aerele tale de Miss Univers, că de nu, îl agăț eu. În fond, ca vârstă, e mai aproape de mine decât de tine. (Râde provocator observând reacția de ușoară iritare a Doinei.) Îți spun asta pentru că simt că mă dorește, fetița mea scumpă. DOINA: (Ocuprinde de mijloc murmurând languros.) Dar și tu te topești după el, nu-i așa mamina? POLINA: (Se desprinde din îmbrățișarea ei ținând-o totuși de umeri și învăîluind-o în priviri calde.) Recunosc că-i cel mai bine \"forțos\" pe care l-am văzut vreodată, dar, dacă ai gânduri serioase, stau deoparte. DOINA: (Se îndreaptă spre fereastră.) Nu trebuie să stai deoparte. Dacă te preferă pe tine, mă retrag eu. Poate că-i primul bărbat care-mi place cu adevărat, dar...nu știu... Parcă nu m-aș îngropa aici. Am terminat o facultate cu care nu am ce să fac la țară. POLINA: Zău că tu nu trăiești cu picioarele pe pământ. Gândești ca o țărăncuță care face o facultate ca să profeseze pentru a avea ce băga în gură. Tu n-ai nevoie de așa ceva. Diploma e doar o anexă la cartea ta de vizită. DOINA: Știu, dar... POLINA: Nici un dar! Nelu are case și apartamente în mai multe orașe, așa că nu se poate spune că vei locui la țară. Vei sta mai mult acolo unde te vei simți mai bine. DOINA: Batem palma. Să decidă el pe care dintre noi o vrea. POLINA: De acord. ANUÞA: (Intră aproape cu sfială.) Doamnele servesc ceva? Un sirop? O înghețată? POLINA: (Absent) Mulțumesc, dragă. Poate că aș bea o gură de apă minerală. Doamna Mia-i la bucătărie? ANUÞA: Da, doamna Mia-i la bucătărie, dar ceilalți cotrobălesc prin toată casa ca bolunzii, și dacă văd că nu află nimic. Bătrânul i-a luat de fraieri. Mie-mi pare rău de monseniorul, că și sfiția sa... POLINA: (Încruntă sprânceana.) Și monseniorul e om, dragă așa că lasă-l să caute. (Către Doina) Eu plec la Mia, tu caută-ți ceva de citit până se termină balamucul. (Iese.) ANUÞA: (Rămâne în picioare frământându-și mâinile. Simte că tăcerea devine stânjenitoare și începe cu timiditate.) Dumneavoastră, domnișoară, ați venit pentru Nelu, nu-i așa? DOINA: (O privește atent, cu ochi critic.) Cine ți-a spus asta? ANUÞA: Nimeni, dar toată lumea știe. DOINA: (Indiferentă) Și dacă ar fi așa, te-ar deranja? ANUÞA: (Ferm) Normal că m-ar deranja! Nelu-i omu meu. DOINA: (Contrariată) Cum adică? ANUÞA: Așa. Trăim împreună încă de când eram foarte tineri. POLINA: Nu înțeleg. ANUÞA. (Tot mai sigură pe sine) Eu practic am crescut în casa asta și, când a venit vremea, bătrânul ne-a îndemnat să ne iubim fără nici o rezervă, pentru sănătatea și liniștea trupului și a sufletului. DOINA: (Cu nervozitate.) Nu te cred. Ai fost servitoare și atât. ANUÞA: Nu, domnișoară, am fos mai mult de atât.Am fost iubita lui. (Se oprește încurcată.) Dar și acuma sânt, Doamne iartă-mă, că doar nu mai are altă femeie. DOINA: (Tace privind pe fereastră spre nicăieri și doar într-un târziu se întoarce spre rivală.) De ce mi le spui toate astea? ANUÞA: (Prinzând curaj, o tutuiește.) Ca să știi adevărul, să știi mai ales că avem o fetiță de șaisprezece ani, frumoasă și deșteaptă, care trebuie să aibă un tată bun acuma când începe drumul în viață. Când trebuie s-o țină-n școli ca pe o prințesă. DOINA: (Cu elan) Ai tu o fata, dar asta-i cu totul altceva. Nu cred că Nelu... ANUÞA: Treaba dumitale ce crezi sau nu crezi, important este faptul că Nelu o iubește ca pe lumina ochilor săi, pentru că... DOINA: (Precipitat) Pentru că? ANUÞA: Este exact ca el. DOINA:( Încearcă să spună ceva, dar se rezumă doar la câteva gesturi nesigure.) Scena a VI-a Intră Nelu val-vârtej, prăfuit și transpirat. NELU: (Mirat) Aici erai, Ani? Bunu te strigă de vreo oră. De ce-l neglijezi? ANUÞA: Pentru că astăzi și-a făcut de cap ca să vadă oaspeții ce grozav îi el. NELU: (Cu tandrețe) Și tu de asta nu mai poți? Râdem și noi puțin. ANUÞA: Râdeți cât vreți, dar nu de mine. NELU: (Împăciuitor) Hai, du-te că te așteaptă. ANUÞA: (Cu o oarecare teamă în glas) Dar tu ce faci? NELU: (Puțin încurcat) Stau să-mi mai trag sufletul.Am obosit de când joc comedia asta cu comoara, dar îi fac pe plac lui bunu, pentru că e ziua lui. Hai, du-te. ANUÞA.(Iese murmurând ceva nedeslușit.) Scena a VII-a Nelu rămâne în picioare puțin descumpănit în timp ce Doina continuă să privească pe fereastră spre nicăieri. NELU: (După o tăcere prelungită) Am impresia că ceva nu-i în regulă. DOINA: (Sec) Nu e. NELU: De ce? DOINA: Chiar nu bănui? NELU:(Ușor îngrijorat) Dacă nu-mi spui.... DOINA: Când ne-am cunoscut la București, nu mi-ai zis nimic nici de Anuța, nici de fată. NELU: (Se preface că nu înțelege.) De care fată? DOINA: De a voastră care are șaisprezece ani. Am auzit că-i frumoasă. NELU: (Se apropie de ea și o cuprinde în brațe.) DOINA: (Îl respinge dur.) Lasă-mă-n pace! M-ai cărat la mare, la munte, în Franța, în Italia, în Turcia și nu mi-ai spus nimic. Crezi că sunt păpușa ta gomflabilă pe care o folosești de câteva ori apoi o arunci? Te înșeli, bărbate! NELU: (Dă să spună ceva, dar se deschide ușa și intră Polina.) Scena a VIII-a POLINA: Aici erați, dragii mei? În toată casa e o adevărată brambureală ca într-un film cu Bourvil. Toată lumea aleargă contra cronometru, fără să știe unde, ferindu-se în același timp de ceilalți competitori. Tu nu cauți, Nelule? NELU: (Încercând să pară firesc.) Nu, Doamna Polina, pentru că eu știu că-i doar o farsă de a lui bunu. POLIN: (Râde strident) Ați pus-o la cale amândoi, nu-i așa? NELU: Evident. Bunu nu se poate ridica din cărucior. DOINA: (Înțepat) Îl ajută Anuța, nu-ți face probleme. POLINA: E normal să-l ajute, că doar de asta e aici, nu? DOINA: (Insinuant) N-aș băga mâna-n foc că-i numai pentru asta. Ai găsit apa minerală? POLINA: Da, la bucătărie. DORINA: Iese cu niște vagi gesturi de dispreț. Scena a IX-a Nelu dă să iasă și el, dar Polina-l oprește. POLINA: Dacă tot spui că-i o farsă, ai putea să-mi acorzi și mie câteva minute. Aș vrea să stăm puțin de vorbă în liniște. nelu: Sigur că da, cu plăcere. (Se așază pe un fotoliu în fața ei și așteaptă.Parcă abia acuma observă asemănarea uimitoare între ea și Doina.) POLINA: A cui a fost ideea, a ta sau a lui bunu? NELU: (Tresare ca și cum s-ar trezi din vis.) A, farsa! (Răde puțin cam forțat.) Bunu ne tot cicălește pe toți că am fost șoimi, pionieri, uteciști, peceriști, unii chiar cu rang înalt și, din când în când, ne mai organizează câte o acțiune gen \"Cântarea României\", \"Prietenii pompierilor\", \"Sanitarii pricepuți\" ca să ne mai aducem aminte de vremurile noastre bune. POLINA: (Se amuză de-a binelea:) Ei, nu mai spune! E nostim moșu. NELU: Până la un punct, dar de multe ori exagerează. POLINA: Azi v-a pus să căutați comori. NELU: Păi, după un program întocmit după toate regulile planificărilor școlare, azi avem concurs de orientare turistică. POLINA: (Se prăpădește de râs) Hai că m-ai terminat! Deci asta-i treaba cu comoara. NELU: Nu chiar. Există, totuși, un sâmbure de adevăr în chestia asta. POLINA: (Cu interes) Zău? (Își înfige privirea în ochii lui.) NELU: (Simte că îl cuprinde un fior ciudat și cuvintele i se opresc pe buze.) POLINA: (Cu tandrețe) Vino aici lângă mine. NELU: Execută aproape mecanic îndemnul ei, așezându-se pe canapea. Ea îi caută mâna și i-o strânge puternic, timp în care se privesc ochi în ochi. Buzele le sunt foarte apropiate și, după un scurt moment de ezitare, se înlănțuie într-un sărut mistuitor.) POLINA:(Gâfâie printre sărutări.) Sssst! ( Se înlănțuie din nou și nu aud când intră Anuța și prinde a țipa ca din gură de șarpe, nevenindu-i săși creadă ochilor că ceea ce vede este adevărat. Intră însă Milu și ea nu spune nimic.) MILU: (Mirat) De ce zbieri așa, tu Anuța? ANUÞA: (Ezitând) Mi s-a părut că văd un șoarece. MILU: ( Surprins) Imposibil! Dar, în sfârșit, chiar de l-ai fi văzut, ce poate să-ți facă un șoarece? ANUÞA: (Murmură ceva nedeslușit apoi iese.) MILU: (Către Nelu, cu un aer glumeț, amenințându-l cu degetul.) Te-am prins că îi faci curte doamnei Polina! POLINA ;(Mai în glumă, mai în serios) Și găsiți că-i un lucru rău? MILU: Nicidecum.Compania unei doamne atât de frumoase este un titlu de glorie pentru orice bărbat. POLINA: (Nu-și ascunde încântarea.) Nelu tocmai voia să-mi povestească ceva de comoara aceea enigmatică și fabuloasă în același timp. Poate că dumneavoastră știți mai multe amănunte. NELU: (Cu interes cam exagerat) Chiar, tată, spune-ne. MILU: (Ezitând) Nu prea este timp de povești acuma când se apropie festivitatea. POLINA: (Dă din mână liniștitor.) Nu vă facveți griji, că întotdeauna, pe când trebuie, toate sunt gata. Așadar? MILU:(Gânditor? Bunicul ne spunea în copilărie o poveste ciudată pe care o știa de la bunicul lui. Acel strămoș al meu de acum câteva generații era prim curator când s-a făcut ororlogiul din turn și el l-a găzduit pe meșter, pe cesar cum îi spuneau ei. Omul acela era foarte rezervat și nu prea discuta multe cu nimeni, dar odată, la o beție ar fi afirmat că esete conte, descendentul unei familii de nobili unguri care au complotat împotriva împăratului de la Viena și de aceea a trebuit să se ascundă pentru a scăpa cu viață., Așa că s-a aciuat în satul nostru uitat de lume unde nu-l cunoștea nimeni. Și omul acesta de rang mare a învățat meseria, așa, de plăcere, ca hobby cum se spune astăzi. Poate că l-a determinat să rămână și faptul că s-a îndrăgostit violent de Agnes, soția administratorului de la ferma Capitlului romano-catolic, unguroaică și ea. POLINA: (Incitată) Așa. Probabil că madam se plictisea în timp ce administratorul administra. NELU: Și cesarul o consola. POLINA: El fiind un animal bine, bănuiesc. NELU: Un adevărat atlet, ca un soldat spartan. MILU: Păi, de ce credeți că Nelu arată așa? ( Urmărește reacția Polinei care așteaptă cu interes.) Pentru că a făcut forță cu greutățile rămase de la el, pe care nu chiar toți, dar mulți dintre ai noștri le-au folosit molipsindu-se de la el. POLINA: (Se înfioară sorbindu-l din ochi pe Nelu.) MILU: (Stă puțin pe gânduri, bănuitor.) POLINA: Și ce s-a ales de el? MILU: După cum spuneam, a rămas definitiv aici. Locuia și mânca la ai noștri, fără să le plătească nici măcar un creițar, în schimb cumpăra de toate și trăiau cu toții bine. POLINA: Apucături aristocratice. MILU: Sigur. Toată viața stră-străbunicii au fos slugi în casa lor. POLINA: (Agasată) Ei, pe dracu! Eu l-aș fi dat afară. MILU: Nu l-au dat, pentru că îl admirau și aveau multe de învățat de la el, chiar dacă era o fire atât de dificilă și care manifesta un dispreț total și nemascat față de propriile lor persoane. POLINA: Avea, bănuiesc odaia lui. MILU: Locuia singur în căsuța din livadă compusă din două încăperi. Una îi servea de dormitor unde avea sute de cărți în mai multe limbi necunoscute, iar cealaltă ca atelier, unde periții erau acopriți în întregime de pendule făcute de el. Dacă se întâmpla ca vreuna să bată ora exactă cu întârziere, o făcea bucățele mici, sfărmând-o cu ciocanul. POLINA: Dar cam cât de bogat putea să fie? MILU: (Ridică mâinile.) Putred de bogat. Avea lăzi întregi de aur din care făcea ceasuri de buzunar și obiecte de cult, crucifixe. POLINA: I-auzi! MILU: Când se plictisea de lucru și de citit, se apuca de săpat. POLINA: În grădină? MILU: În livadă, dar nu cum credeți dumneavoastră. Săpa o pivniță. Îmi spunea bunu că a lucrat la ea vreo cincisprezece ani și când a terminat-o, a fost extraordinară. După ce coborai cele treisprezece trepte, te întâmpina un mic coridor de unde intrai spre alte patru compartimente dispuse sub formă de cruce, cu arcade gotice, finisate cu măiestrie de adevărat artist. POLINA: Ca să vezi, domnule ce știa domnul conte. MILU: Avea de gând s-o zidească în cărămidă, dar n-a mai făcut-o. În toți anii ăștia a crescut deasupra ei un păr cu pere mari, zemoase, pe care nu s-a îndurat să-l taie. POLINA: Și? MILU: Și, într-o bună zi, pe când se plimba prin livadă, a văzut cum părul se afundă înghițit cu totul în pământ. POLINA: (Cu compasiune) Nu mai spoune, săracu! MILU: În momentul acela s-a prăbușit la pământ și a plâns ca un copil. MILU: Îți dai seama când simți că ți se năruie munca de atâta amar de ani. Oricum, ai pus acolo atâta suflet... POLINA: Te dai în draci! (Îi zâmbește languros lui Nelu.) Și comoara, domnu Milu? MILU: În afară de Jakly n-a văzut nimeni nimic. Trebuia însă să aibă mult aur. După ce lucrurile s-au mai liniștit și lumea a cam uitat, Cesarul a început să călătorească prin țări îndepărtate ca Egiptul și Arabia de unde aducea numai el știe ce, că nu arăta nimănui nimic. POLINA: Dar tot aici se întorcea de fiecare dată. MILU: Sigur că da. Deja aici îi era familia, că de familia lui naturală nu pomenea nimic. POLINA: Așa-i, despărțirea te înstrăinează, te depărtează de ai tăi și te apropie de cei cu care trăiești zi de zi. MILU: Aveți dreptate. POLINA: Și, comoara? MILU: După cum vă spuneam, Jakly evreul, vecinul nostru, era singurul cu care stătea propriu-zis la taifas și el știa mai multe, dar nu spunea ce discutau. Uneori stăteau ore-n șir în casă și citeau cărți de astronomie, astrologie și cabală. El a precizat cu mult înainte ziua și ora exactă când va apărea steaua cea cu coadă din 1910 care urma să aducă mari nenorociri. La numai câțiva ani după aceea a izbucnit priumul război mondial în care au murit milioane de oameni. POLINA: (Cu admirație) A avut studii, nu glumă, dar dacă nu și-a văzut de treabă, și-a distrus viața. Cine știe ce ar fi ajuns dacă nu trebuia să se ascundă aici să facă ceasuri. Auzi! Un conte să facă ceasuri într-un sat uitat de lume! NELU: Ar fi ajuns precis la curte. POLINA: (Nerăbdătoare) Și comoara? MILU: (Ridică din umeri.) Nu știe nimeni ce s-a ales de ea. POLINA: Poate că nici n-a existat decât în mintea unora. MILU: Poate că lumea mai și fabulează, dar, când Cesarul trăgea să moară, Jacly a venit la străbunicul și i-a zis: \"L-ați ținut în casă toată viața,domnule Mureșan, fără să trageți vreun folos din treaba asta, dar acuma, după ce va închide ochii, veți fi un om foarte bogat.\" POLINA: Și? MILU: Nimic. POLINA:( Revoltată) Cum așa? MILU: Nu s-au găsit acele lăzi pline cu aur despre care vorbea evreul. POLINA:Poate că a vândut totul. MILU: Puțin probabil, pentru că, înainte de a muri cu vreo doi ani, a slăbit așa de tare, că nu a mai ieșit din curte. POLINA: Atunci ce s-a ales de aur? MILU: (Ridică din nou din umeri.) Enigmă. ANUÞA: (Își bagă capul pe ușă:) Domnu Milu, au venit fântânarii! MILU: (Cu ciudă) Ei, bată-i norocu să-i bată ! Tocmai astăzi? NELU: Lasă-i să lucreze că doar nu ne încurcă cu nimic. MILU: (Indiferent) Din partea mea pot să lucreze. (Iese scuzându-se.) POLINA: (Se ridică de pe canapea emoționată, frângându-și mâinile, se apropie de fereastră și privește tăcută în grădină.) NELU: (După câteva momente de nehotărâre, se apropie de ea, cuprinzând-o de mijloc.) POLINA: (Se topește în brațele lui.) Da, ține-mă așa mereu. DOINA: (Intră fără s-o audă.) Nelu: (Precipitat) Ești extraordinară! DOINA: (Sarcastic) Iar tu ești pervers. Te incită faptul că este mama mea. NELU: (Tresare și se întoarce brusc, lăsând-o din brațe pe Polina.) Tu? POLINA: (Îl prinde de mână cu naturalețe.) Fii liniștit. Noi amândouă n-avem secrete. (Îi înlănțuie gâtul și-l sărută îndelung pe gură.) NELU: (Încearcă să se desprindă buimăcit și jenat.) DOINA: (Cu o undă de răutate pe care nu și-o poate ascunde.) Are dreptate. M-a avertizat că o să te seducă și eu am pariat că nu va reuși, crezând ca o proastă că mă iubești. (Se apropie de maică-sa cu același zâmbet amar, se lipește de ea, trecându-i mâna pe după talie.) Suntem exact la fel: aceeași talie, aceleași picioare, aceeași față, aceiași ochi...De ce te preferă pe tine? Îți spun eu. Pentru că este un pervers. Se dă la o mămică tânără care m-a făcut cu un soldat la paisprezece ani neîmpliniți. NELU: (Descumpănit) Nu știu ce crezi, dar... DOINA: (Resemnată) Cred doar cevăd. Iar de mamina ce să zic? Fiind atât de apropiate ca vârstă, s-a întâmplat de mai multe ori să ne furăm amicii. Nu-i așa mamina? (O sărută pe frunte.) POLINA: (Închide puțin ochii apoi o îndepărtează blând, trecându-i mâna prin părul blond.) Ce frumoasă ești dulcea mea copilă. Tu însă nu vei avea niciodată noroc în dragoste, pentru că, draga mea, cauți ceea ce nu există, bărbatul ideal. DOINA: (Râde forțat, cu modulații false.) Tu vorbești, mamina, care te mai străduiești din răsputeri să-l găsești? Noi ammândouă suntem exact la fel. POLINA: (Ușor agasată) Fizic. doina: Nu numai. POLINA: Eu cel puțin mi-am ales acest drum în mod deliberat și n-am nimic să-mi reproșez. DOINA: Dar pe mine m-a obligat cineva să nu mă mărit? POLINA: Propriul tău orgoliu. Pe unul l-ai respins că-i așa, pe altul că-i pe dincolo, iar tu ai rămas domnișoară, ce-i drept una de excepție, dar tot domnișoară...matură. Când vrei să faci copii, când ar trebui să fii bunică? DOINA: Eu bunică, tu străbunică.(Chicotește pe un ton ceva mai natural.) Tu vorbești care ai fi în stare încă să-mi faci vreo duzină de frățiori? POLINA: (Nu se poate abține să nu râdă.) Dacă aș găsi \"idealul\", de ce nu? (Se uită insinuant la Nelu.) Diferența dintre noi este însă că eu te am deja pe tine, în timp ce tu, dacă nu te mobilizezi puțin, nu vei avea pe nimeni. Vei rămâne singură pe lume ca un cuc în pădure. DOINA: (Nemulțumită de turnura discuției) Lasă, nu-mi purta tu de grijă, că mă descurc eu! (Se trântește în brațele lui Nelu și-l sărută gata să-l sufoce.) POLINA: (Fluieră, chipurile a pagubă, și iese.) Vă las. Pa! DOINA: Îți place mamina, nu-i așa? Banditule! NELU: Am confundat-o cu tine și, când mi-am dat seama, a fost prea târziu. Adevărul este însă că nici ea nu s-a eschivat deloc. DOINA: (Se suie pe el călare și începe să-i care pumni în piept.) Ai confundat-o, da? Și bănuiesc că dacă am locui împreună, ai confunda-o tot timpul. Îți arăt eu ție! Scena a X-a Intră Bătrânul adus cu căruciorul de Anuța. Nelu și doina încearcă să-și aranjeze ținuta. BÃTRÂNUL: (Râde pițigăiat) Ce se petrece aici, meci de greco-romane? ANUÞA: (Cu răutate) De călărie, dom director. Domnul cavaler trage cât poate când pe mamă, când pe fată și invers. BÃTRÂNUL: (Chțcăie din nou.) E de-al meu, tu, Ană, nu mototol ca tată-său! Sânt mândru de el! ( Duce mâna la spate și o pișcă de picior.) ANUÞA: (Þipă isterizată și zdruncină căruciorul, bălăngănindu-l gata să-i cadă basca din cap.) Vezi că te... BÃTRÂNUL: ( Hârâie din gât și dă din mâini ca o pasăre în agonie.) Tu, nebuno, mă sufoci. Dămi repede pastilele! ANUÞA( Speriată rău, caută cu mâinile tremurânde prin buzunarul de la spătarul căruciorului și scoate o cutie cu pastile și un flaconaș cu apă. I le administrează precipitat. Bătrânul mai suflă puțin ca un gânsac gras apoi se liniștește.) ANUÞA: (Cu reproș) Gata? Ai mai scăpat odată de cea cu coasa, păcătos bătrân ce ești! (Îi trage basca pe ochi după care se întoarce spre cei doi care urmăriseră scena perplecși.) Și voi ce mai stați? Luptați în ccontinuare! DOINA: (Ofensată) Nițel ești cam prea îndrăzneață! ANUÞA: Zici tu? DOINA: Da, zic eu! BÃTRÂNUL: (Își freacă mâinile cu satisfacție.) Să mai am odată vârsta lui Nelu, ce v-aș mai potoli pe toate, de v-ați iubi ca surorile bune! Dar o trecut baba cu colacii. Știi ce-aș face aici? Un hipodrom de iepe ștaiere. ( Către Nelu) Zi și tu ceva, măi, mucea! Sau te-ai blocat că te-am prins cu mâța-n sac? NELU: (Nepăsător) Dacă m-ai prins, m-ai prins. Acuma ce să fac, să mă dau la câni? Ai uitat că eu te-am prins de n-șpe mii de ori? Când îmi dădeai bani de bomboane ca lui Bulă, știam despre ce-i vorba și stăteam pe poziție. BÃTRÂNUL: Bun, și am făcutceva rău? Eu zic că am făcut numai bine. NELU: Depinde cât de tare ai fost în vână. BÃTRÂNUL: În ce, mă? NELU: De vreo douăzeci de ani cred că .. BÃTRÂNUL: Ai băga mâna-n foc? (Încearcă s-o piște pe Anuța.) ANUÞA: (Îl zdruncină cu căruciorul.) Vezi că... Scena a XI-a Inră Mia scandalizată. MIA : Se poate, tată socrule, să-mi faci mie una ca asta? BÃTRÂNUL: (Încruntă sprânceana puțin agasat, dar și uimit.) Ce ai, tu? Þi-o picat rânza pe mai? MIA: (Se apropie de de Doina și de Nelu, scoate de la spate o coală și le-o arată. Aceștia îzbucnesc în râs.) BÃTRÂNUL: (Tot mai nedumerit) Da ce-i acolo? NELU: Un falus uriaș sub care scrie: \"Asta-i comoara care-ți lipsește. Mai caută\"! MIA: (Rupe hârtia ostentativ și-și duce mâinile la șolduri, vrea să spună ceva, dar intră Virgil cu un aer spășit, cu două cărți sub braț. Se face tăcere. Mia ascunde hârtia la spate. BÃTRÂNUL: (Prefăcut) Da ce-i cu liniștea asta? S-a întâmplat ceva? ( Se întoarce mirat și lasă să se înțeleagă că abia atunci îl vede pe Virgil.) A, tu erai, băiatul tatii. VIRGIL: Îți mulțumesc pentru cartea asta rară, dar și pentru lecție. BÃTRÂNUL: ( Prima dată întru totul serios) De mult trebuia să ți-o dau, dragul tatii, dar mi-a fost greu să mă despart de ea. \"Biblia de la Blaj\" a fos pavăza casei noastre din neam în neam și din generație în generație. Este un exemplar perfect conservat din ediția princeps. MIA: (Oftează trecându-și mâna peste frunte.) V-am văzut, prea sfințite părinte, căutând cu mare râvnă. Vă supărați dacă vă întreb ce ați fi făcut cu banii dacă ați fi dat peste comoară? VIRGIL: (Cu blândețe) Nicidecum. Toată noaptea am visat cu ochii deschiși cum îmi voi termina mănăstirea începută și cum mi-aș înălța o catedrală dacă mi-ar mai rămânea bani, pentru că vezi, necazurile noastre n-au trecut încă. BÃTRÂNUL: Pentru că sunteți mormoloci! VIRGIL: (Cu reproș) Tată! Vezi bine că încă comunismul n-a murit decât formal. Activiștii sunt foarte activi și foarte eficienți de la cel mai înalt nivel, până aici, la primăriile comunale. BÃTRÃNUL: (Se agită, respiră greu) Trebuie să existe o modalitate. Nu se poate. ANUÞA: (Îngrijorată) Hei, hei! Ia o pastilă că iar începi să te bâțâi ca un pui de avicola. BÃTRÂNUL: (O apucă de poala halatului:) Care avicola, tu? ( Cu cealaltă mână se lovește peste piept.) Aci-i puterea ursului! ANUÞA: (Îi îndreaptă basca pe cap.) Vrei lăptic, ursulețule? BÃTRÂNUL: (Hotărât) Scoate biberoanele! Alea naturale, că io din plastic nu sug. VIRGIL: (Se mută de pe un picior pe altul stânjenit.) Pe mine mă iertați, dar mai am...(Iese.) BÃTRÂNUL: Bietul Virgil, are și el visurile lui. (Se întoarce spre noră-sa.) Tu, Mia, ești supărată pentru că scula-i doar în desen, nu și în realitate. MIA: (Cu o grimasă care vrea să pară zâmbet) N-ai fost întreg la cap niciodată. BÃTRÂNUL: Ană, tu ce-ai găsit? ANUÞA: (Cu umor) Un desen cu două chestii din alea ca la doamna Mia. BÃTRÂNUL: (Râde pițigăiat, făcându-i și pe ceilalți să izbucnească în hohote.) Scena a XII-a Intră Nicu val-vârtej, învârtind deasupra capului o sabie ruginită. NICU: (Se preface furios.) Băăăă! Adică în fața ta io-s moș Teacă? BÃTRÂNUL: Tocmai că n-ai fost nici măcar moș Teacă, pentru că ăla măcar mergea în pas de defilare și-n pădure unde nu-l vedea nimeni. Tu însă toată viața ți-ai frecat pul... (tușește)... ovărul la coate prin cabinetele de partid ale unității. (Râsete) NICU: (Iritat pe bune) Ia nu mai râdeți așa a proasta! Dacă ar vorbi un luptător adevărat, n-aș zice nimic, dar el a picat de fraier! Aveau și securișțtii un plan de arestări și, când nu găseau ceva mai de doamne ajută, băgau și câte un gurist ca Mureșan, să se vadă că au activitate în lupta cu dușmanul de clasă. Ãsta n-a făcut chiar nimic concret împotriva regimului comunist. A bătut doar din gură ca agiamiii și atât. BÃTRÂNUL: (Rânjește cu răutate.) Chiar și atunci am un atu asupra voastră , băi, cizmă, pentru că nu i-am țucat în curriculum pe toți nomenclaturiștii, ca voi. Nu i-am periat, ca să-mi dea un ciolan mai bun de ros. NICU: Încă nu-i târziu. Pot să-ți recomand câțiva pentru exclusivitate. Și nu orice! Numai miliardari! BÃTRÂNUL: (Îl măsoară cu dispreț.) Vezi, Sulliven, că te joci cu dracul! Scena a XIII-a Intră Elena ușor distrată. ELENA: Uite că încet, încet, se adună toată gașca. (Observă însă că ceva nu-i în regulă.) Da tu ce faci, papa? Iar te cerți cu Nicu? De ce nu-l lași în pace? BÃTRÂNUL :(Indiferent) Nu mă cert fata tatii. Vreau doar să-l reeduc, dar e irecuperabil. Marxism-leninismu i-a spălat și bruma de creier pe care o avea. NICU: Da, da. Ia spune fosilă legionaro-bolșevică, de ce nu te-au terminat ăia de la Poarta Albă? BÃTRÂNUL: Pentru că n-au putut. NICU: Fugi, măi! Ai ciripit! ( Își tuguie buzele ca puii cei de pasăre spre hazul tuturor.) Cip-cirip, piu.piu... BÃTRÂNUL: Crezi că sunt vrăbioi. NICU: Ești buhă, naiba să te pieptene! BÃTRÂNUL: Ba să te pieptene pe tine, dromader sovietic! ELENA: (Bate din palme autoritar.) Gata cu prostiile! Voi altceva nu știți discuta? BÃTRÂNUL. Ce să discuți cu ei, dragă, că-s inculți! În afară de măgării și de prostii nu știu nimic. Tabula rasa! ELENA: (Cu afecțiune) Fii mai indulgent cu ei papa, că n-au avut timp de citit, pentru a trebuit să construiască socialismul. BÃTRÂNUL: (Înduioșat) Bine, dragă. Azi îi iert, dar mâine trag din nou pe ei ca pe hoții de cai. Dar ia spune-i lui tătuțu, tu n-ai găsit nimica? ELENA: Bancuri vechi, papa. Vrei să-mi spui că am făcut pelerinaj la Capri pe urmele unor leniniști care se ocupau de critica societății burgheze. BÃTRÂNUL: (Chițcăie.) Te-am întrebat ce-ai găsit. ELENA: V.I.Lenin, nu știu ce volum. BÃTRÂNUL: Așa. ELENA: Nu văd, totuși, legătura. BÃTRÂNUL: Nu te speria. Li se întâmplă și altora să nu vadă pădurea de copaci. MIA: (Cu satisfacție) Prim secretarul, tu! ELENA: (Flegmatic) Zău? BÃTRÂNUL: I-a auzi-o pe discipula! S-a prins! NICU: O aud, dar ar fi mai bine să-și țină gura pentru că știm și noi câte ceva din trecutul ei de \"luptă\". BÃTRÂNUL: (Cu interes) Nu zău! Ia zi ceva! NICU: Cine nu-și mai amintește de majurul cel rotofei de la postul de miliție? MILU: (Tușește jenat.) BÃTRÂNUL:(Către Milu, ingenuu) Ai înghițit vreo muscă, mă? Hai, zi, cizmuliță! NICU: (Face o pauză mai lungă privindu-l cu ironie.) Majurul? Era cioplit nițel cam din bardă, dar în rest era O.K. Cred că avea de toate. MIA: (Nervoasă) Avea, să știi, nu era momâie ca tine! MILU: Ce-ai spus? N-am â-înțeles. MIA: Exact ce-ai auzit. Cui nui convine să mă pupe în curriculum! Se produce un vacarm infernal: râsete, aclamații, amenințări etc. Cortina