La Aniversare III (1)

La aniversare Actul III Scena aXIII-a Spre seară, din nou pe terasă, care de data asta este împodobită de sărbătoare. Pe stâlpi atârnă ghirlande de flori, panglici multicolore etc. În centru se află o masă lungă pentru mai multe persoane, lateral fotolii, canapele, măsuțe. ELENA: ( Foarte bine dispusă, întinde fața de masă fredonând o melodie. Se împiedică în ceva și bombăne) Au! Care naiba-și lasă lucrurile pe unde umblă? ( Se apleacă și ridică un fier de călcat.) Poftim, zi-i Anuța și dă-i pace, că numai la b ărbați îi stă capul! Pe fraieru de Nelu, care nu știe de altă femeie, îl traduce cum vrea ea. MIA: (Intră cu un braț de farfurii pe care începe să le așeze pe masă. Pare foarte abătută.) ELENA: (Distrată) Ce ai, tu? Nu ți-s acasă purceii? MIA: ( Începe să se smeorcăie.) Lasă-mă-n pace, că n-am chef de prostiile tale! ELENA: (Agasată) Vai, dragă! În casa asta nu mai poți nici să glumești! Trebuie, obligatoriu, să-ți torni cenușă-n cap și să bocești! MIA: Sigur că ție nu-ți pasă, ai niște copii buni, de mers îți merge bine, cât despre Nicu, el nu te darnjează de când s-a mutat în casa asta de la țară. E nițel ridicol, dar, mă rog! ELENA: (Revoltată) Cum, adică, ridicol? MIA: (Cu patimă) Ridicol, ridicol! Măscărici! ELENA: Nu mai spune! MIA: Parcă trebuie să spun! Doar șțtie toată lumea, dă-l încolo! ELENA: Cum, adică, dă-l încolo? MIA: Foarte simplu; dă-l încolo! Vrei să ți-o spun în franceză sau în engleză? ELENA: (Contrariată) Astăzi ești de neînțeles. Vii aici scâncind ca un copil care a făcut pe el ca pe urmă să te scuturi puțin și să te apuci să muști. MIA: Păi cine a început să vorbească în doi peri? (O imită.) \" Nu ți-s acasă purceii\"? Parcă mie-mi arde acuma de prostii, când Nelu...( Începe să se smeorcăie din nou.) ELENA: (Îngrijorată) Ce-i cu Nelu? MIA: E mai rău decât credeam. Eu mă temeam de Anuța și când colo el se dă la Polina. Sau mai degrabă cred că ea se dă la el. ELENA: Da, ce-au făcut? MIA: (Se șterge la ochi cu colțul șorțului alb după care reia mai calm.) I-am surprins în bibliotecă sărutându-se de mama focului, gata să... ELENA: (Mirată) Gata să, ce? MIA: (Gesticulează cu nervozitate.) Gata să...Tu ești culmea, Elena, lasă-mă-n pace! ELENA: (Chicotind) Atâta pagubă; o să ai o noră pe cinste! MIA: (Își scuipă-n sân.) Pușchea pe limbă! ELENA: Da de ce, tu? Ce ți-e ea, ce ți-e Doiina. Nu vezi că sunt ca duă picături de apă? MIA: Nu-i tot una. Doina-i totuși domnișoară. ELENA: Prin domnișoară înțelegi virgină? Poate, eventual la urechi. MIA: (Ofensată) Ce porci de câine sunteți tot neamul ăsta al vostru! Noroc că Nelu nu seamănă cu voi. ELENA: (Zâmbește ironic) Nu, săracu, scuipă-l să nu-l deochi! Părerea mea este că n-ar pierde nimic dacă ar lua-o pe Polina; doamnă distinsă, manierată, cultă, tot ce vrei...De frumusețe nici nu mai vorbim, vedetă de cinema! MIA: (Iritată) Știi ceva Elena? Tu să-ți vezi de treabă! El are nevoie de femeie în casă, nu de vedetă de cinema! ELENA: (Cântă) \"Ești de la țară, draga mea, Ești de la țară.\" Un om de afaceri modern trebuie să aibă lângă el o doamnă, nu o bucătăreasă. Unde ți-e mintea? Crezi că la poziția și la banii lui, Nelu o să-și lase soția la cratiță? Te înșeli! Sau de baby siter în cazul în care vor avea copii? MIA: (Sare ca arsă.) Ce tot trăncănești acolo? Nici nu mă gândesc să nu aibă copii! Se aud voci. MIA: (Nemulțumită) Cine-i? ELENA: (Cu malițiozitate) Neluțu cu șeful de post și cu inginerul Þucu. Hai să plecăm de aci, că n-am chef de discuțiile lor, mai ales că cei doi sânt chercheliți. Scena a XIV-a Intră șeful de post, un tip bonom, grăsuț, cu început de chelie. În stânga își ține cascheta iar cu dreapta se tamponează pe frunte de transpirație. Îl urmează inginerul agronom Viorel Þucu, foarte elegant, în pantaloni de culoarea oului de rață și cămașă albă cu mâneci scurte. NELU: (Cu politețe exagerată) Dom șef de post, dom inginner Viorel Þucu, vă rog, simțiți-vă ca acasă. ȘEFUL: Ne-am simți noi, dar...(Arată spre masa goală.) NELU: Numa un pic de răbdare. ÞUCU: (Privindu-l cu ochi răi;) Nici o răbdare! Tu trebuie să-ți revizuiești atitudinea în mod foarte serios, pentru că mai aveți un pic și gata. NELU: (Trage cu ochiul spre șeful de post.) Cu ce? ÞUCU: Cu voi: liberali, țărăniști, alienați civici și alte categorii de impotenți...intelectual. NELU: Nici o problemă, Þucule, trecem în opoziție. ÞUCU:Bun, bun, dar valizele! NELU: Și unde ne trimiteți? ÞUCU: Acolo unde are nevoie țara: în vârful munților, în deltă..Vă arătăm noi capitalism și economie de piață! Disciplină! NELU: (Către șeful de post) Ce zici, Mitică? ȘEFUL: Ce să zic? Cam are dreptate. Boșorogii ăia numai tâmpenii au făcut. Hai să zicem că partidele le-au recunoscut niște merite, pentru că au stat niște ani prin pușcării, dar ei trebuia să stea în lojă, să conducă cei mai tineri care au viziunea timpurilor actuale. NELU: (Surâde cu subânțeles.) Am înțeles. E clar că voi toți sunteți de-ai lor. ȘEFUL: Cum de--ai lor, măi? Am eu carnet de partid? Nu: Dar și eu sunt cetățean și pot avea propria mea opinie. Orice ați zice voi, dar tot FSD ul și Ilie Ionescu sunt cei mai buni. Pe cinstite. Ce ați făcut voi? Un rahat! Certuri, certuri, certuri... NELU: Am înțeles. Ce naște din pisică... ÞUCU: (Amenințându-l cu degetul) Șoareci mănâncă! Păi, tu nu te iei după javra de Bătrân? NELU: ( Se repede spre el cu pumnii strânși, gata să-l izbească.) Vezi că dacă-ți fut un pumn, te întorci cu pula-n sus! Ce javră ți-i ție bunu? lichea comuniostă ce ești! ÞUCU: (Se ridică, deloc impresionat.) Hai, dă! ȘEFUL: (Intră între ei împingându-i în lături.) Stați blânzi, cocoșeilor, pentru că s-ar putea să nu se știe! ÞUCU: (Peste umărul șefului,) Ce comunist, mă? Eu n-am avut carnet, dar tu ai avut. NELU: Mentalitatea contează, nu carnetul și tu ești cea mai autentică ligheoană comunistă. Milioanele de mebri de bartid au fost amărâți și necăjiți. ÞUCU: Ca tine, spre exemplu. NELU: Ca mine și ca mulți alții. ȘEFUL: (Către Nelu) Mă, aduci ceva sau nu aduci? Că dacă nu aduci, plecăm. NELU: Aduc, mă, Mitică, dar nu vezi ce face ligheoana? Nu poate purta o discuție civilizată, fără atac la persoană. (Se apleacă peste șeful de post și-i arde o palmă zdravănă peste piuept apoi fuge spre ușă. Þucu dă să fugă după el, dar șeful îi barează drumul, luptându-se cu el ca un leu.) ÞUCU: Baăi, alienaților, mâncami-ați pula în frunte cu Coposu și cu Doina Cornea!( Cu răutate) Coposu roade osu! Vă puneți voi cu gândirea politică a lui Ilie Ionescu? NELU: (Se întoarce din ușă.) Nu ne păutem, pentru că Ilie Ionescu este o relicvă a comunismului: Este o fosilă vie care trebuie conservată pentru ca generațiile care vor veni să nu mai facă greșțeala de a fi ca el, ca voi de altfel. ÞUCU: (Cu lehamite. Se așază pe scaun complet dezamăgit.) Sunteți bolnavi, măi. Vai de țara asta nenorocită. Băăă, voi sânteți calamități naturale! Lasă că punem noi lucrurile la punct. Tocmai am vorbit cu Mișu Cramă că nu le-ați dat oamenilor ăstora o ținută(Arată spre șef.), să poată ieși în lume, că ți-e mai mare rușinea. Uniforma repretintă Statul român. Nu se poate! ȘEFUL: Tu o să ne dai? ÞUCU: Să știi că am mare influență. Eu sânt omul Lui Mișu și Mișu e omul lui Ilie Ionescu. NELU: (Se prăpădește de râs) Cu alte cu vinte, peste două- trei luni, tu vei conduce țara. ÞUCU: Da, și vă arestez pe toți! ȘEFUL: Hai că am plecat! Nu mai pierd vremea aci cu niște îndoctrinați. ( Dă să se ridice.) NELU: (Sare precipitat:) Stai, nu fi copil! De care să vă aduc? ÞUCU: Cabernet, bineînțeles! (Se apleacă și îi mușcă șefului o palmă peste spate încât acesta aproape că dă cu capul în masă.) ȘEFUL: ( Se ridică furios.) De ce dai așa, mă, vită, că dacă te pocnesc, te ia mama dracului! NELU: (Iese râzând după care și cei doi se așază la locurile lor pufnind și păocnindu-și mâinile amical. ÞUCU: Îi vezi ce răi îs ăștia, mă? N-au fost proști comuniștii că i-au trimis puțin la \"odihnă\", hî? (Îzbucnesc amândoi într-un râs deșănțat.) ȘEFUL: Da, măi, Þucule, dă-i în mă-sa de dușmani ai poporului! Le dădea lor nea Nicu. Ãla era om! Atunci aveam putere! ÞUCU: Mie-mi spui? Pulanu era pulan! ȘEFUL: (Zâmbește pe sub mustață.) Da acuma ce-i, vibrator pentru domnișoare bătrâne? ÞUCU: (Nemulțumit) Nu, dar acuma te mai plimbă pe la procuratura militară, chestii... ȘEFUL. Dacă ești prost. Dar dacă știi meserie și lovești artistic, fără urme, pot să-ți belească carasu. ÞUCU: (Dă cu palma în masă făcându-l pe șef să tresară.) ȘEFUL. (Deranjat) Ce-i, mă, ai fecale la cap? ÞUCU: E clar că venim la putere și-ți arăt cum îi strângem de coaie. Să-mi Demonstreze Neluțu Mureșan cum a făcut atâta avere! Cinstit nu se poate. ȘEFUL:(Plictisit) Tu o să-i strângi? Ãsta cunoaște mai mulți granguri FSD-iști decât tine. ÞUCU. (Ofensat) Decât mine, coane? Greșit! Mișu Cramă, care o să fie ministru de interne, ar fi suficient, dar să-l mai adăugăm pe Onișor, om de bază în staful lui Ilie Ionescu. Le-am tras-o celor care m-au supărat? Le-am tras-o în gură!. ȘEFUL: (Privindu-l pe sub sprâncene.) Înseamnă că-mi pui o pilă la ministrul de interne. ÞUCU: Dacă mă superi, la Miercurea Ciuc să faci ordine când joacă Steaua hochei. ȘEFUL: (Nemulțumit. Face o fentă de lovitura.) Poate vrei să-ț mușc o labă. Intră Nelu. NELU: Iaca. ÞUCU: Parcă acuma l-ai stors. NELU: Răbdare și tutun, Þucule, că nu se poate cum ai bate din palme. (Serviți că mai am un pic de treabă. Zece minute.Iese.) ȘEFUL: Toarnă, că numai de gură ești bun, ăia te cară pe la chefuri prin județ și cam atât. Se distrează de mama focului când behăi melodii legionare, dându-te mare român. ÞUCU: (Nervos) Faci pariu ca dacă-l sun pe colonelul Petrică, în dată-i aci și-ți spune cine reprezintă poporul român. Eu o să-ți ordon flotările pentru atitudine necorespunzătoare față de partid. Ne jucăm? Crezi că faci flotări? ȘEFUL: Nu fac. ÞUCU: Mimează o luvitură de dreapta și când șeful se ferește, râde și-și scoate mobilul din buzunar.) ȘEFUL: Ce faci cu cărămida aia? ÞUCU: Vezi tu imediat.( Formează numărul apoi duce telefonul la ureche și așteaptă sobru, cu privirea ațintită undeva departe.) Alo! Dom colonel Petrică? Trăiți! Inginerul Þucu Viorel la telefon. Ce putem face? Operațiunea fazanul înecat în vin. Altceva nimic deosebit, atâta doar că dom șef, Mitică, nu se prinde care-i alba, care-i neagra. Sigur că da. Sunt întrunite toate condițiile pentru desfășurarea operațiunii. Poate veni și Mișu? Excelent. Cam în cât timp puteți ajunge? Într-o jumătate de oră? O.K. vă așteptăm. Cum unde? La casa cu colțul roșu. Exact. Vă așteptăm. Trăiți! ȘEFUL: Chiar vrei să te cred? ÞUCU:(Plin de importanță) Tu crezi că eu sunt nimeni în partid? Imediat o să apară colonelul și Mișu. ȘEFUL: Hai, lasă.( Îi trage o palmă suficient de tare peste spate, încât Þucu se încovoaie gemând.) ÞUCU: De ce dai așa tare, vaca dracului! ȘEFUL: Măi, când inviți pe cineva, să-i inviți la tine, nu la alții. ÞUCU: Tu să-ți vezi de treabă. Dușmanul de clasă trebuie lovit în orice împrejurare sub centură! Partidele \"istorice\" trebuie să dispară! Obiectiv prioritar! (Cu amândouă mâinile sugerează o căsăpeală totală.) ȘEFUL: Gura că vine Nelu! ÞUCU: (Nepăsător) Și ce dacă vine? ( Se uită, totuși, cu coada ochiului spre ușa care se deschide și se oprește.) Scena a XV-a Intră Nelu urmat de Anuța apoi Doina și Polina. Aduc platouri, tacâmuri, pahare etc. ȘEFUL: (Se ridică în picioare încântat. Þucu schițează și el niște gesturi neclare.) Sărut mâna frumoaselor doamne. Nu trebuia să vă deranjați chiar așa. ANUÞA: (Înțepat) Lasă, Mitică! Parcă noi nu știm de ce ați venit! Crezi că sântem prunci de țâță? ÞUCU: ( O întrerupe scurt.) Tu să vorbești numai când ești întrebată! ANUÞA: (Obraznic) Chiar așa? Când mă-ntrebi tu? Și ce mă-ntrebi ? ÞUCU: Cum procedezi la comanda (pe ton milităresc) Culcat! ANUÞA: (Se uită la el lung cu un aer ușor încurcat.) Tu ce crezi? ÞUCU: Eu știu ce cred, dar tu nu știi de ce te-am întrebat. ANUÞA: De tâmpit ce ești! ÞUCU: Mă rog, dar într-o jumătate de oră vor veni Mișu Cramă și colonelul Petrică. NELU: (Ușor surprins) Unde? ÞUCU: (Insolent) Aici (Îl cumpănește preț de câteva secunde cu niște ochi neprietenoși.) Sau deranjează? un colonel al poliției române și viitorul ministru de interne. NELU: (Cu o ușoară ezitare) Nu...Câtuși de puțin. ÞUCU. Nu pari prea entuziasmat. NELU: Te-nșeli, Þucule. Sunt doar surprins că n-am știut mai din timp. Dar, slavă, Domnului, avem de toate, așa că... ȘEFUL: Lăsați gargara, băieți, că nu-i frumos să neglijați niște doamne atât de frumoase pentru prostiile voastre interminabile. (Către Polina) Și cum vă simțiți în acest paradis al celibatarilor? POLINA: (Râde provocator.) Încă n-am remarcat să fi nimerit într-un astfel de paradis.(Languros) Unde se ascund băieții? ȘEFUL: Păi, trei sânt de față, alți patru sunt la școală și, dintr-o clipă într-alta trebuie să sosească încă doi de categorie super grea. POLINA: Serios? Câte kilograme au? ÞUCU: (Plin de importanță) Socotește dumneata. Unul este colonel și unul viitor ministru. POLINA: (Pe același ton de zeflemea) Ãștia au câteva tone. ÞUCU: Dacă spui tu. POLINA: (Încruntă puțin sprânceana, dar reia cu dezinvoltură.) Și tu zici că sunt celibatari? La cei de la județ, mă refer., ÞUCU: Precum Papa de la Roma: POLINA: (Insinuant) Atunci înseamnă că nu se dau la femei. ÞUCU: A, nu, nu, nu! Se dau și încă cum! POLINA: Nu mai spune! Și chiar vin? ÞUCU: (Nu sesizează ironia.) Dintr-o clipă într-alta. ANUÞA: Nu-l credeți, doamnă. Minte: La el 10% este adevăr și 90% ficțiune: ÞUCU: (Surprins) Auzi, domle, ficțiune! Știi tu ce-i aia? ANUÞA: Normal că știu: Ceva inventat. Minciună mai pe românește. DOINA: Ai văzut, domle, că știe? ÞUCU: Învață și ea două trei cuvinte din dicționar și le folosește ca să se dea mare. ANUÞA: Măcar tu să nu vorbești de învățat: Dă banii înapoi la profesor! ȘEFUL: (Îi trage una lui Þucu peste spate cu toată palma.) Vezi dacă nu taci? vaca dracului, ai mușcat-o! ÞUCU: (Repezit) De ce dai ca prostu? ANUÞA: Mai dă-i una, Mitică, nu te lăsa! ÞUCU: (Se ridică furios.) Vezi că... ANUÞA: Ce? NELU: (Care între timp turnase în pahare, fără să se amestece.) Ho, mă, potoliți-vă și luați câte un pahar în mână. (Se ciocnesc pahare și câteva momente se lasă o tăcere totală. Fețe încântate, plescăituri din limbă...) ȘEFUL: E grozav, domnilor. Ãsta are cel puțin cinci ani! NELU: (Cu mândrie) Paisprezece ! Prima recoltă de după revoluție. ÞUCU: Recolta cui? NELU: A poporului, Þucule, dacă te satisface.(Către Anuța) Vezi, Ană, ce-i cu friptura aia, ca să meargă vinul mai bine. ÞUCU: Ai spus bine, a poporului, pentru că ceapăiștii au sădit via aia și nu Bătrânul, nici tu, care vă mândriți acuma cu vinul vostru nemaipomenit. E normal să fie bun dacă în epocă se trimitea la export și se făceau bani buni pe el. NELU: Poporul a sădit-o pe pământul Bătrânului. ÞUCU: (Iritat la maximum) Pe pământul dracului! Voi nu meritați, mă, nu meritați nimic! E nedrept! NELU: Chestia asta n-o stabilești tu. Până la urmă asta este: cine are, are, cine n-are, n-are. Ați văzut ce a fost și-n socialism, vax! S-a văzut că nu-i poți aduce pe toți la același nivel. E contra legilor firii. ÞUCU: Voi nu meritați! ȘEFUL: (Realizează penibilul situației și încearcă să stopeze disputa.) Ia mai taci odată din fleanca aia. Așa vorbești de parcă tu ai fi buricul pământului și de tine ar depinde toate. ÞUCU: (Cu năduf) Da, de mine. DOINA: După câte văd, domnul inginer este un nostalgic. ÞUCU: (Se uită la ea lung cu ochii dilatați.) Pe dumneata te-aș nostalgia cum scrie la carte și te asigur că nu m-ai uita prea repede. DOINA: (Provocator) Serios? Ești chiar atât de tare? ÞUCU: Păi?! POLINA: Nu s-ar părea, dar cine știe? ÞUCU: (O măsoară și pe ea cu aceeași privire.) După ce mâncăm, mergem să culegem niște mure, ca desert. POLINA: (Degajat) OK. Mie-mi place murea. Apare Anuța cu un platou bine garnisit, îl pune pe masă după care se retrage fără nici un cuvânt. NELU: Balotați, vă rog, să meargă bine vinul ăsta popular. ÞUCU: Așa cum zici. ȘEFUL: (Zâmbește șiret:) Așadar ești mulțumit. ÞUCU: Voi fi în curând mulțumit: Tot ce au stricat ăștia vom reface. Nu vedeți că pământul rămâne nelucrat, că fabricile sânt vândute la fier vechi de către derbedei? Se duce țara de râpă! Gata cu golănia! Trebuie alungați golanii din țară, nu numai din Piața Universității! POLINA: (Îl mângâie matern pe frunte.) Taci cu mama. Nu te agita, că nervii nu folosesc la nimic, crede-mă. Lasă că se găsește cine să rezolve și treburile astea. Încă n-ai balotat nimic. Ai uitat că trebuie să mergem după mure? (Se aud niște râsete înfundate.) ÞUCU: (Mai calm) N-am uitat, dragă, dar ăștia mă inervează că n-au nimic în bostan: (Se plesnește peste frunte apoi se apleacă și-i șoptește ceva la ureche Polinei care se prăpădește de râs.) DOINA: De ce nu spui cu voce tare să râdem și noi? ÞUCU: (O fixează cu arătătorul în timp ce o evaluează sumar.) Secret! DOINA: (Languros) Dar nu-i frumos în public. ANUÞA: (Din ușă) A oprit o limuzină la poartă. ÞUCU: (Dă să se ridice) Au sosit! ȘEFUL: (Îl ține de mână.) Stai blând că vin ei. Nu te băga peste gazdă. NELU: Uite-i pe băieți: ( Le iese în întâmpinare cu un entuziasm puțin exagerat.) Salutare, salutare! Bine ați venit la noi! Poftiți, poftiți. ( Cei doi îl îmbrățișează doar pe Nelu, față de ceilalți fiind destul de rezervați: Șeful ia o aproximativă poziție de drepți până când trece colonelul prin fața lui care însă îi face semn să fie mai relaxat. Nelu le prezintă apoi pe cele două doamne și feelingul se petrece aproape instantaneu: colonelul se așază lângă Polina, Cramă lângă Doina. Râd, gesticulează, se găsesc pe plac. COLONELUL: (Scoate mobilul și formează un număr.) Tudore, adu coletul: (Către ceilalți, plin de importanță) Vreau să vă ofer o băutură finuță: Sper să nu mă refuze nimeni. (Apare un soldat în uniformă de jandarmi, impecabilă, și așază pe masă un coșuleț de nuiele în care se află vreo patr-cinci sticle ambalate extrem de prezentabil, după care iese schițând același salut discret ca la intrare.) POLINA: (Curioasă ca un copil) Ia să vedem noi ce-avem aici! COLONELUL: ( Cu nonșalanță și curtoazie) Un coniac franțuzesc. POLINA: (Ia o sticlă și citește cu o pronunție studiată.) JULES QUATRET-Maison fondee en 1847-Vieilli en Fut de Chaine-COGNAC-Age 10 ans. Oh la la! Aveți pile în occident, domnule colonel. COLONELUL: (Încercând să pară modest) Ne străduim cum putem, stimată doamnă. Viața-i atât de scurtă și nu trebuie s-o irosim în mediocritate. POLINA: Mă rog, dar pentru asta, totuși, ai nevoie de mijloace. (Face semnul din degete care sugerează banii.) COLONELUL: (Plin de sine) Păi, noi dormim, stimată doamnă? POLINA: (Cu un zâmbet șiret) Bănuiesc că nu dormiți...tot timpul, dar nici alții nu dorm și nu-și pot permite. COLONELUL: Asta este problema lor. CRAMÃ: (Scoate și el mobilul și comandă sec) Gigi, adu marfa! DOINA: (Curioasă) Ce marfă? CRAMÃ: (Înfoiat ca un curcan? Las că vezi. Crezi că numai colonelul nostru detestă mediocritatea? (Apare un tânăr atletic, foarte elegant, care salută politicos și lasă pe masă un bax cu câteva sticle după care se retrage.) DOINA: (Nerăbdătoare) Ei? CRAMÃ: Șmpanie franțuzească de cea mai bună calitate. DOINA: (Fără să-și poată ascunde admirația) Cu alte cuvinte voi vă faceți cumpărăturile la Paris! CRAMÃ: (Măgulit) Să știi că nu-i o scofală chiar atât de mare. DOINA: Sigur că nu, că doar Parisu-i aci, peste drum. Mai știm noi de unii cărora li se aduceau icrele de Manciuria cu avion special și în cele din urmă au ajuns ciuruiți. CRAMÃ: (Ușor afectat) Să nu confundăm lucrurile; una-i una, alta-i alta. Pe banii tăi poți face ce vrei. Dacă am beni, pot să cumpăr ce vreau, de unde vreau. POLINA: (Nu prea convinsă) O fi, dar banu-i arma dracului, oricât ar fi, tot nu ajunge și atunci te mai întinzi...Ești chiar așa de bogat? CRAMÃ: (Și mai înfumurat) De ce să nu fiu, doamnă, dacă muncesc? POLINA: (Agasată) Muncești, muncești! Și alții muncesc și n-au ce băga odată-n gură! CRAMÃ: (Întărâtat) Eu nu mă încadrez în categoria aia. COLONELUL: (Autoritar) Lasă bărbile, Mișule! (Către Anuța) Ană, ai adus paharele? (Îi întinde o sticlă din care tocmai scosese dopul) Ia toarnă. ANUÞA: (Repezit) Ba fă bine și toarnă tu, că n-o să-ți cadă epoleții! Aici nu ești la cazarmă printre răcani. (Cele două femei se uită la ea înmărmurite, nevenindu-le parcă să creadă, lucru observat de colonel. COLONELUL: (Zâmbește ușor jenat , simțind nevoia să-i explice Polinei.) Cu Anuța ne știm mai de mult și... DOINA: Totuși ar putea fi mai rezervată, cel puțin în public. ANUÞA: (Se întoarce ostentativ pe călcâie și pleacă.) NELU: (Parcă atunci se dezmeticește) Lasă că torn eu. COLONELUL: (Ridică paharul și se înclină spre Polina apoi spre ceilalți) La mulți ani! POLINA: (Își înmoaie buzele și plescăie cu satisfacție.) Excelent. DOINA: Excelent, dar ăsta una două te dă peste cap. COLONELUL: Asta nu-i o problemă, depinde doar unde pici, într-un șanț, sau într-un pat cu baldachin. DOINA: (Cu reproș) Domnule colonel! COLONELUL:( Fără să-și facă probleme) N-am făcut nici o aluzie la dumneata, domnișoară. Vorbeam la modul general.( Se apleacă pe după Polina și-i trage lui Þucu o palmă grea peste spate.) Ce faci, mă, iar te îmbeți? ÞUCU: (Repezit) De ce dai ca o vită-ncălțată? Ce treabă ai tu dacă mă-mbăt sau nu? COLONELUL: Știu eu. ÞUCU: Știi pe dracu! Vezi că vin alegerile și s-ar putea să ajungi pe la Brăila. Nu-i așa, Mișule? CRAMÃ: (Care se întreține cordial cu Doina) Ce vrei, Mă? ÞUCU: După alegeri îl mutăm, nu? Așa, pentru că nu se știe orienta în teren. CRAMÃ: Sigur că da, la Tiraspol, atașat Militar. COLONELUL: (Dă din mână plictisit.) Să mă pupați voi în suliță ori dacă vreți în baionetă. (Polina și doina chicotesc bine dispuse. Sună un mobil) CLONELUL: (Cu haz) Care aveți greieri prin buzunare? ȘEFUL: Da.Cine? Zima și Miciurin? Stai să-ntreb. ( Către colonel) Dom comandant, plutonierul major Ion Rămurică întreabă dacă primiți cu sorcova. Are niște panarame că nu vezi nici în filme. COLONELUL: (Se uită spre Nelu și acesta aprobă din cap.) Zi să vină. ȘEFUL: Hai cu ei, mă, dar dacă nu prezinți un program ca lumea, ai cinci zile de țambal. Scena a XVI-a De câteva minute bune, la mijlocul terasei se pune masa festivă. Doamnele sunt deja în ținută de gală și numai supraveghează cum se descurcă Anuța cu cele două tinere care o ajută. De după colțul clădirii apare plutonierul Ion Rămurică și cei doi infractori, Zima și Miciurin. RÃMURICÃ: (Îi oprește pe cei doi la baza treptelor, întrucât aceștia dădură să urce. Duce mâna la caschetă și se prezintă.) Domnule colonel, sunt plutonierul major Ion Rămurică... COLONELUL: (Îl oprește plictisit.) Taci, mă, dracului, că știu io cine ești. Ce-i cu ăștia? RÃMURICÃ: Îi cercetăm, să trăiți! COLONELUL: Se uită bănuitor la cel mai apropiat.) Mă, tu ești Zima, mi se pare. ZIMA: Vi se pare bine. Io-s Zima. COLONELUL: ( Îl măsoară atent, suspicios.) Ce-ai zis, mă, sculă? ZIMA: Că precis mă țineți minte, că io v-am adus atunci căprioru. COLONELUL: Când? ZIMA: Când ați tras după cocoșu de pe biserica reformată. COLONELUL: (Stupefiat) Eu, mă? ZIMA: Nu numai dumneavoastră că trăgeau și domnu șef și domnu Rămurică de mama focului. Ar fi tras și domnu inginer, dar nu l-ați lăsat că ați zis că nu dați pistoalele pă mâna tolomacilor. (râsete) ÞUCU: Ce-ai zis, mă? Vezi că te tolomăcesc eu de te ia mama dracului! ZIMA: Nu vă supărați, dar domnu colonel a zis că sânteți tolomac. RÃMURICÃ: (Îi trage un baston peste spate, făcându-l să se încovoaie.) Ce vorbești, mă, namilă? COLONELUL: Lasă-l, Rămurică. Se scoală de pe scaun și se apropie de el. Îl prinde de un perciun și trage, făcându-l să se ridice în vârful picioareloe ca balerinii. Se apropie toate femeile să vadă scena.) Ia repetă, mă, în ce am tras? ZIMA: (Se ridică tot mai sus.) Auleu, dom colonel! COLONELUL: Mă, Zima, te credeam băiat mai deștept. ZIMA: Să moară mama dacă n-ați tras... COLONELUL: În ce, mă? ZIMA: În dracu știe...Cum îi zice românește la masculul de la bufniță? (Răsete. Rămurică ridică bastonul, dar colonelul îi face semn să nu-l lovească.) ZIMA: De la porumbiță știu sigur că-i porumbel... COLONELUL: (Forțându-se să nu râdă.) Așa. ZIMA: Atunci de la bufniță e bufnițel ( Se aud râsete), dar n-am fost sigur și i-am zis cocoș ca la fazani. COLONELUL: (Îl apucă de celălalt perciun.) Și unde era, măi, bufnițelu ăsta? ZIMA: ( Se ridică din nou pe vârfuri ca balerinii și chiar face un pas-doi în dreapta și în stânga.) Într-un brad, să trăiți! COLONELUL: (Scrâșnind amenințător) Și bradul unde era, măi, pramatie? ZIMA: În curtea școlii, să triți! COLONELUL: Biserica se vede de acolo? ZIMA: Se vede puțin, printre copaci. COLONELUL: (Mirat) Printre copaci? ZIMA: Știți, să trăiți, că este înconjurată de copaci, ca o pădure mai mică. COLONELUL: Mă, tu ești al dracului. ZIMA : Bufnițelu era în vârful bradului, dar, cum era cam întuneric, se părea că-i pă biserică. COLONELUL : Nu știi tu ce-ai văzut că erai beat. ZIMA: Mă scuzați, să trăiți, dar nu eram mai beat ca ceilalți. RÃMURICÃ: Cum îți permiți, măi, paiață, să afirmi co domnul colonel era beat? (Ridică bastonul, dar nu dă.) ZIMA: (Surâde șiret.) Domnul colonel nu era beat numa înțepenit puțin.(Râsete) COLONELUL: Cum înțepenit? ZIMA: Bine, de atâta dansat. COLONELUL: De dansat, zici? Þi-am spus eu că tu ești al dracului. Și ce dansam? (Îl obligă din nou să se ridice pe vârfuri.) Și ce dansam, mă? ZIMA: Auuuu! Sârba popilor, ce să dansați, că nu aveați femei. COLONELUL: Al dracului! Tu ești ungur, sau altă nație, că după accent nu ești român. ZIMA : (Cu mândrie) Rom, dom colonel. COLONELUL : Jamaica? ZIMA: Românesc, să trăiți! COLONELUL: (Către Miciurin) Și tu ești rom, mă? MICIURIN: Nu, să trăiți! Eu sunt român: COLONELUL: (Se scarpină puțin în barbă apoi către Rămurică) Ce-au făcut? RÃMURICÃ. Găinării: CLONELUL. (Către Miciurin) Câte găini ai furat, mă? MICIURIN: N-am avut noroc că nu era nici una în coteț. COLONELUL: Dar dacă erau? MICIURIN: Dacă erau...( Ridică din umeri și râde a proasta.) COLONELUL: Vezi ce faci cu ei, Rămurică, să nu ne facem de cacao în fața procurorului. (Se întoarce iar spre cei doi.) Fiindcă-i zi festivă, cinstim un pahar. Ce preferați, coniac sau șampanie? ZIMA: Șampanie. MICIURIN: Coniac. COLONELUL: (Pe un ton patern) Măi, Zima, cum ai făcut tu prostia să calci gâștele alea cu căruța și apoi să le duci acasă? ZIMA: Ghinion, dom colonel, în dimineața aia mi-o trecut o pisică albă prin față. ( râsete înfundate) NELU: (Le aduce paharele cu băutură, prăpădindu-se de râs.) COLONELUL. (Către Zima) Bea, mă șampanie, că n-ai băut de când mă-ta te-o făcut! ZIMA: Cum să nu beau, dom colonel? Am băut când m-am însurat! COLONELUL: Ai băut pe dracu! Unde-ai făcut nunta. ZIMA: Nicăieri. COLONELUL: Atunci de ce mă aburești cu șampania? N-ai băut nici o șampanie. zima: Cum să nu beau? Am băut, dom colonel, așa cum scrie la carte. COLONELUL: Unde? ZIMA: În restaurantul gării din Oradea. COLONELUL: Să crapi tu în clipa asta dacă minți? ZIMA: Să crap, dom colonel. COLONELUL: (Nerăbdător) Explică fenomenul. ZIMA: În seara aia am cunoscut-o pe nevastă-mea acolo în gară... COLONELUL: (Contrariat) Și ai luat-o, pe loc? ZIMA: Pe loc, dom colonel că mi-o plăcut din prima când am văzut-o. Dar am dat-o gata cu papagalu. Am un papagal special. COLONELUL: Și ați băut șampanie. ZIMA: La ora aia nu mai aveau vin de regiune, așa că am luat o șțampanie. COLONELUL: Dar știți că la toamnă vin alegerile: Cu cine votați? ZIMA: ( Hotărât) Cu domnul președinte Ilie Ionescu că-i om de-al nostru...din popor. COLONELUL: (Către Miciurin) Tu? MICIURIN: Tot cu domnul președinte Ilie Ionescu, să trăiți: COLONELUL: Așa, măi băieți. Mai pune-le câte un pahar și valea! ( Cei doi beau aproape cu religiozitate după care întind paharele.) COLONELUL: Măi, mai faceți prostii? AMÂNDOI: Nu, dom colonel! COLONELUL: (Către Rămurică) O sârbă-n căruță, Ioane, cât mai mărunt și-i lași. RÃMURICÃ: (Se lovește cu bastonul peste picior.) Am înțeles! (Îi împinge pe cei doi spre ieșire.) Valea!