Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Pe undeva trebuie sa fiu vinovat"22201 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ciprian CioiulescuCC

Ciprian Cioiulescu

AutorAtelier

M-am născut și am copilărit în Brașov. Am locuit în extreme: cartierul Steagul Roșu, actual Astra și Calea Poienii. Grădinița și școala generală le-am facut “la nemți”, liceul “la români”, la Info – Revoluția m-a prins într-a zecea. Am participat fără să vreau la revolta din Brașov din ‘85, mergeam în Prund la meditații de Română. Mi s-a părut distractiv, deși pe undeva mi-era teamă. Deși eram de mic pasionat de calculatoare, am studiat Medicina la U.M.F. – Informatică știam deja destulă, iar Pishologia mi se părea cu aplicare prea limitată. Mi-am dat seama însă repede că n-am ce trebuie ca să devin medic. M-am mirat că mulți colegi care aveau și mai puțin din acel dar, nu-și dădeau seama. Majoritatea spuneau că este “o meserie bună”. Ciudat. Am terminat Medicina și am creat … o firmă de soft, în București. În 2000 am plecat cu tot cu mica mea echipă în Germania, cu Greencard. Am suferit, am învățat, m-am însurat. Am călătorit mult. M-am specializat în Project Management și am văzut...

2 poezii, 0 proze

Eugen ConstantinescuEC

Eugen Constantinescu

AutorAtelier

Nimic nu vine din nimic, sau nimic nu e intamplator... Ma plimb uneori de mana cu Muza mea pe alei cu trandafiri roșii și uneori, auzind-o ce-mi spune, scriu sau compun un cantec (mai bine zis invers!), ma las purtat pe aripile visului meu cel mare care negresit va trebui sa se implineasca! Undeva, cândva...pe Calea Victoriei au trecut doua doamne frumoase la pas cu tineretea mea inca nenascuta. 6 aprilie 1920, intr-o miercuri

132 poezii, 0 proze

GePrG

GePr

AutorAtelier

Nascuta pe 23 iunie 1986 in Municipiul Medgidia, in care mi-am petrecut parte din copilarie (cealalta din motive de familie prin Banat), pana cand, in Octombrie 1999 m-am mutat definitv in Italia (din aceleasi motive de familie). In prezent locuiesc pe undeva la periferia Romei si ma intorc in Romania de cate ori imi permite timpul sau am ocazia...

10 poezii, 0 proze

Maria Marinela CirciumaruMC

Maria Marinela Circiumaru

AutorAtelier

născută în a șaptea zi a lunii august, 1987, din mamă sfântă și tată filosof bunicul meu fără un picior (i-a rămas cândva pe undeva prin rusia) m-a învățat să citesc și să scriu la șase ani. Prin urmare, în primele săptămâni ale clasei întâi am vrut să renunț la școală, din motivul că "asta nu-i treabă serioasă". Cred că ar fi fost o decizie înțeleaptă! în clasa a șasea am vrut să pun foc bisericii din sat pentru că mi-a murit bunicul. 2002-2006...elevă a Colegiului Militar Liceal "Mihai Viteazul", Alba Iulia. Patru ani nu au fost de-ajuns pentru a-mi da seama dacă rastelurile goale sunt semn de pace sau de război (nici astăzi nu știu). 2006- 2009..studentă la Faculatea de Teologie "Andrei Șaguna" din Sibiu... am publicat 2 volume de poezie (Aproape târziu, ed Unirea, Alba Iulia 2005 și A opta mea zi, Agnos 2008, Sibiu)...primul din dragoste pentru un băiat, al doilea fără nici un motiv serios... cmariamar@yahoo.com www.mariamcirciumaru.wordpress.com

14 poezii, 0 proze

Marschall / Negru SimonaMS

Marschall / Negru Simona

AutorAtelier

mă aflu într-o stare de dilemă, pagina voastră m-a luat prin surprindere, apărând la momentul oportun... întodeauna am dorit intâlnirea cu virtualul pe meleagurile fanteziei, dorința mea împlinindu-se abia acum... sunt rătăcită de o veșnicie pe undeva între starea reală a banalității și cea imaginară a lumii sufletului, acolo unde timpul își pierde din nimicnicia lui... stau și ascult geamătul neauzit al universului și când mă întorc, nu văd decât goana cotidianului... mă împiedic, mă ridic, mă lovesc, dar nimic nu se schimbă, nici măcar nu se produce o reverberație a apei prezentului, imobilitatea asta mă omoară, așa că încerc să las și eu o dâră cât de mică în lumea diafană a fanteziei...

55 poezii, 0 proze

Ionut DemetrescuID

Ionut Demetrescu

AutorAtelier

M-am nascut in aceeasi noapte in care a murit Marin Preda..., poate in aceeasi poezie. Scriu cu parere de rau, poezia mea este o persona a prozei din curgerea lucrurilor, e un text declamat din spatele unei masti, cea a cotidianului liniar...eu prin versuri vreau sa iau liniarul acesta si sa-l curbez pe undeva, stanescian...

70 poezii, 0 proze

Albert ToderascuAT

Albert Toderascu

AutorAtelier

ma alatur acestei lumi pe 22 februarie 1990 undeva pe la 3 noaptea. copilaria mi-o petrec in stuhulet un satuc mic , printre campii , dealuri si paduri. printre flori , pasarele si crucile din curtea Bisericii. scoala generala 1=4 o termin in satul natal apoi pentru 5-8 merg in satul alaturat Ranceni. la 14 ani merg la liceu , liceul teologic ortodox din Husi. facultatea de teologie la iasi unde si sunt acum in anul 2! briza artei m-a cuprins odata ce am citit primele poezii de Mihai Eminescu si cu primele basme populare invatate in scoala! peste gradinita am sarit deoarece am fost doar o singura zi si apoi nu am mai mers , deoarece mai vroiam sa prelungesc copilaria si oricum atunci mi se parea o pierdere de timp , cand padurea ma invata mult mai multe! actualmente sunt student, intru mai tot timpul in controverse cu profesorii , pentru ca nu sunt deschisi la concepte noi , la moduri noi de a percepe lumea! cidat e ca sunt singurul din anturaj care am o perceptie despre lume mai...

14 poezii, 0 proze

keller victor-theodorKV

keller victor-theodor

AutorAtelier

nascut intr-o zi de joi iarna 1996 Imi moare timpul după ce mi-am fotografiat cuvintele de abia mai respiră sub umbra îngerilor mei îl simt supărat trist cu povara febrilă oprit în gâtlejul amintirilor ce nu mă iartă ele imi ies din puhoiul viselor undeva pe frunte lângă vanitatea bățoasă ce călărește pe coama melodramei realului o viață-n tablouri ale cărei culori mi se strecoară printre degete sub povara sangvină ........................ tedik9@yahoo.com

32 poezii, 0 proze

Monica DinuMD

Monica Dinu

AutorAtelier

Gresesc mai mereu si ma impiedic in nimicuri,plang cand vad atata ura si atata ingnoranta in jurul meu...ce e mai rau...le pun pe toate undeva adanc intr-un locusor ...undeva in suflet...o suma de lovituri si de atacuri directe ma pot duce la o depresie crunta pentru ca asta sunt eu!In rest...ce se vede din mine:o fata vesela si sociabila ,deschisa sprea orice,plina,plina de viata.Urmeaza sa vedeti voi ce simt de fapt sub aceasta masca a fetitei mereu bine dispuse.

2 poezii, 0 proze

AP

Alexandru Pascovicci

AutorClasic

Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (sucursala Bucuresti) face parte din diaspora literara de limba romana si engleza (la fel ca Andrei Codrescu etc) din Statele Unite ale Americii. Refugiat politic recunoscut dinainte de momentul \'1989\' scrie inspirat de solitudinea in care s-a izolat si publica sporadic sub diverse edituri din Romania. Poet optzecist, matur si viril in lirica sa izvorita din prea plinul sufletului, traieste astazi nestiut de nimeni undeva pe tarmurile americane.

0 poezii, 0 proze

Pe undeva trebuie sa fiu vinovat

de Andrei Dumitrescu

Pe undeva trebuie sa fiu vinovat de herezia ingerilor cantandu-si epilogul...

Atelier

tidu

de eugen pohontu

TIDU Si atunci Tidu se supuse inevitabilului. Pe scena timpului se pregatea un efect unic, nestiut de el, imperceptibil altfel. La aceasta se adauga cadrul si chiar unul cunoscut de el, simtit,...

ProzăAtelier

Șah la regină - Capitolul XI - partea I

de Helia Rimoga

XI - Există un glas, Patricia, un glas al sufletului. La început e firav și se pierde printre celelalte: al mâniei, al amorului propriu, al fricii și al falsei datorii. Abia dacă-l iei în seamă, dar...

ProzăAtelier

Venus din Milo

de Octavian Paler

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă unde păsările țipă ca la începutul lumii și oamenii învață primele cuvinte, unde o femeie descoperă arta desenînd cu degetul pe nisip conturul umbrei...

PoezieClasic

Eu voi exista în orice stea

de Nelia Viuleț

Am adormit cu tâmpla sprijinită de un nor. Pe fața mea, încet, stropii de ploaie își căutau drumul săpat de o lacrimă albastră. Unul câte unul alunecau lin, unindu-se în colțul buzelor într-un zâmbet...

Atelier

Sonia cu accent grav și hiat (32)

de Daniela Luminita Teleoaca

Câteodată, cuvintele devin insuportabile. Până la greață. Până la spleen. Întinzi mâna după ele. Să le prinzi. Să le închizi undeva. Să nu le eliberezi decât atunci când vei avea certitudinea că...

ProzăAtelier

Comportament de fluture

de Remus Cretan

Nu m-a infiat cuvantul si totusi am venit pe lume fluture. In viata mea de zburatoare am invatat ca intamplarea e o ineptie si nu m-am eliberat de sacrul timp. Sa spun ca dintr-o intamplare m-am...

Atelier

Sonia cu accent grav și hiat (42)

de Daniela Luminita Teleoaca

Dacă avea emoții? Mai degrabă era nerăbdătoare, mai exact curioasă. Să vadă în ce măsură descrierea făcută de cineva se potrivește cu existența în carne și oase a unei persoane. Cât reușise autorul...

ProzăAtelier

Smoking your kisses

de Alexandra Ivan

Ceva lipsește. Pereții albi, de obicei martori muți ai dezastrului meu interior și exterior, mă amenință astăzi, ca și cum ar fi ultima zi în care aș putea să-mi revendic dreptul la fericire. Porția...

Atelier

A treia bancă - Cap. 19 – Mult zgomot pentru… o bancă

de Laurențiu Orășanu

Cap. 19 – Mult zgomot pentru… o bancă După plecarea celorlalți „colegi”, l-am invitat pe Vigilante sus la mine, la o cafea. Cât timp am preparat-o și am pregătit paharele cu scotch, Vigilante a...

ProzăAtelier