Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Pe negandite"22198 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Bogdan ButariuBB

Bogdan Butariu

AutorAtelier

Încercare de (Auto) Caracterizare Sunt, de regulă, o persoană introvertită, închis de obicei în ale mele și destul de rezervat, dedicat aproape în întregime scopurilor mele de realizare, în primul rând profesională și materială. Am avut totdeauna un mare respect față de autoritățile supranormative și pentru ierarhiile prestabilite, respectând litera și spiritul lor. Mișcările dezordonate și impulsive, imprudente și negândite mă irită, căci îmi subminează eforturile de promovare a unor metode de lucru rapide și eficiente. Eu nu voi fi niciodată omul care să se avânte orbește într-o afacere, totdeauna voi sta să mă gândesc de zece ori înainte e a da semnalul verde. Trei au fost atuurile mele în activitățile pe care le-am avut de-a lungul timpului, până-n momentul de față: organizarea, disciplina și tenacitatea. Cu ajutorul lor, și acum sunt în stare să urmăresc un obiectiv până-n pânzele albe, dacă e cazul, și să epuizez în scurt timp forțele adversarilor. Respectul pe care l-am impus...

25 poezii, 0 proze

MD

Morais, Marcus Vinicius Melo de

AutorClasic

Vinicius De Moraes, pe numele întreg Marcus Vinicius de Melo Morais, s-a născut la Rio de Janeiro în 1913. Licențiat în științe juridice, a poetul a studiat literatura engleză la Oxford, a fost cenzor cinematografic, critic, teatrolog și diplomat, profesie pe care a avut-o aproape întreaga viață. El a fost ultimul și poate cel mai strălucit poet al generației moderniste, debutând cu versuri pompoase, încărcate cu ornamente. Rosario Fusco relevă în el \"veselia sadică pentru păcat și plăcere\", acuzându-l de a fi autorul unei poezii care ține de Dumnezeu și de diavol. Este în prima fază un poet patetic, nebulos, sensibil și mistic dar renunță la această recuzită pentru a se apleca cu mai multă profunzime asupra cercetării ființei umane. Bântuit de neliniști fecunde, mereu nemulțumit de ceea ce realizează, poetul s-a aflat în permanentă renovare a artei sale poetice, atingând culmi nebănuite de frumusețe artistică.

0 poezii, 0 proze

MM

Morais de, Marcus Vinicius Melo

AutorClasic

Vinícius De Moraes Vinicius De Moraes, pe numele întreg Marcus Vinicius de Melo Morais, s-a născut la Rio de Janeiro în 1913. Licențiat în științe juridice, a poetul a studiat literatura engleză la Oxford, a fost cenzor cinematografic, critic, teatrolog și diplomat, profesie pe care a avut-o aproape întreaga viață. El a fost ultimul și poate cel mai strălucit poet al generației moderniste, debutând cu versuri pompoase, încărcate cu ornamente. Rosario Fusco relevă în el \"veselia sadică pentru păcat și plăcere\", acuzându-l de a fi autorul unei poezii care ține de Dumnezeu și de diavol. Este în prima fază un poet patetic, nebulos, sensibil și mistic dar renunță la această recuzită pentru a se apleca cu mai multă profunzime asupra cercetării ființei umane. Bântuit de neliniști fecunde, mereu nemulțumit de ceea ce realizează, poetul s-a aflat în permanentă renovare a artei sale poetice, atingând culmi nebănuite de frumusețe artistică.

1 poezii, 0 proze

BG

biris gabriela

AutorAtelier

eleva la liceul Petru Maior,profil matematica-informatica; -iubitoare de poezie(am participat la mai multe concursuri)-premii:locul III la Concursul de poezie"Lucian Blaga"; -activitate jurnalistica la revista Urme si Noi(nebanuite trepte)-cu circuit local; -francofona-participanta la olimpiada de franceza-mentiune faza nationala Galati 2007 -participanta la faza judeteana de lb.romana; -o fire vesela,realista,simpatica si pusa pe sotii; -in continua formare profesionala;

3 poezii, 0 proze

DN

desene pe nori

AutorAtelier

3 poezii, 0 proze

DD

De pe drumuri

AutorAtelier

Hmmm

3 poezii, 0 proze

LP

Li Tai Pe

AutorClasic

6 poezii, 0 proze

Poetul de pe netPN

Poetul de pe net

AutorAtelier

NU AM DE DAT

1 poezii, 0 proze

Andremis - O povestire pe lunaAL

Andremis - O povestire pe luna

AutorAtelier

Nume: Andrei Alex MIHÃESCU (ANDREMIS) Data nașterii: 21 decembrie 1984, Botoșani Educație: Master (Actualmente): Facultatea de Filosofie, Etică aplicată în societate, servicii și organizații, Universitatea București Facultate: Facultatea de Filosofie, secția Filosofie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, promoția 2006-2008 Licențiat în : „Publicitate culturală” Publicații povestiri : 2005 : “Cimitirul” , în revista “Hyperion” – Botoșani ; 2005 : “Răpirea”, în revista “Joc Secund” – Dorohoi 2005 : “Visul”, în revista “Intertext” - Botoșani 2005 : “Violonistul”, în revista “Quanticipatia” – Iași 2006 : “Violonistul”, în revista “Jurnalul de Botoșani” – Botoșani 2006 : “Zborul”, în revista “Editor” – Dorohoi 2006 : “Violonistul”, în revista “Jurnalul Literar” - Botoșani 2007 : “Violonistul”, în e-revista “Pasager” 2008 : “Transformarea”, în revista “Jurnalul Literar” – Botoșani 2010 : “Cimitirul”, în e-revista “Faleze de piatră” – București 2010 : “24 iunie”, în e-revista “Faleze de...

1 poezii, 0 proze

RI

Raileanu Sever Iulian

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

Pe negandite

de Gabriela Marieta Secu

Pe negandite Orele au căzut Fără culoare In orizontul mut. Si nu stiu cum Din timpul Fără continut Sfarseam cuprinsul Altui inceput. De nu stiu unde Si de nu stiu cand Din rădăcină in mugur Sunt in...

PoezieAtelier

Și pe negândite e seară

de Giuseppe Ungaretti

Fiecare șade singur pe inima pământului săgetată de-o rază de soare: și pe negândite e seară. Ed è subito sera Ognuno sta sol sul cuor della terra trafitto da un raggio di sole: ed è subito...

PoezieClasic

Când am împins pe negândite ușa

de Adrian Munteanu

Când am împins pe negândite ușa Ce a scâncit prelung și fără clanță S-a resfirat poteca spre vacanță Lângă uluci a apărut mătușa Unchiașul cel ce fuse ordonanță Clipește hâtru scormonind cenușa Stă...

PoezieAtelier

Când am împins pe negândite ușa. Antisonet 2

de Adrian Munteanu

antisonet 2 Când am împins pe negândite ușa Ce a scâncit prelung și fără clanță, S-a resfirat poteca spre vacanță. Lângă uluci a apărut mătușa. Unchiașul, cel ce fuse ordonanță, Clipește hâtru, își...

PoezieAtelier

Aberatie pe timp de seara

de JoKeRu`

Aberațiile se petrec pe negândite ... apar ca o damă faină care îți fură imaginea și pe urmă te lasă cu ochii în soare și te surprind precum un camion furios pe trecerea de pietoni, claxonând...

Atelier

Umflați, vă rog frumos burta, ca pe o minge de baschet, cu pompe funebre.

de Bot Eugen Iulian

Mă uitam pe geam la ea, ca la o uitare de sine, ce se lăsa rostogolită pe trepte de umbra sa care, în puterea amiezii, s-a ajuns de-a dreptul gravidă de-atâta dreptate și, pe măsură ce se rostogolea,...

PoezieAtelier

fidel precum litera a îi este fidelă â-ului din a

de Nicolae Popa

ce greu se scrie pe negândite! La fel de greu ca atunci când iubești nemângâiat. Magiun pe creier, pietrării în urechi, remușcări cu dințișori de lapte, dințișori ronțăiți de măsele. Trăsnește-l,...

PoezieAtelier

mistrețul parcă ireal

de Florentin Cristian

Mistrețul parcă spărgea aerul pe negândite El nu făcea asta din frica de moarte Poate voia ca întrecerile între oameni ofilite Recunoscătore firav amintirea lui s-o poarte Dar el vedeta care...

Atelier

Tacerea florilor

de Duma Adrian

Tacerea florilor E ca un joc imbobocit pe negandite Din gesturile sufletelor … Soapta lor E jocul alungat pe carari inspinate Vested ca un rai al nimanui. … Strigatul lor E poarta nefiintei ce se...

PoezieAtelier

toate lucrurile au un paznic

de Ela Victoria Luca

mai ales vinerea când ieși pe o ușă oarecare faci pe negândite două cruci te nedumirește gestul tău țâșnit ca o apă pe scări - încă sub uimire - ignori urma pe asfalt se deschid câteva ferestre...

PoezieAtelier