mistrețul parcă ireal

Mistrețul parcă spărgea aerul pe negândite El nu făcea asta din frica de moarte Poate voia ca întrecerile între oameni ofilite Recunoscătore firav amintirea lui s-o poarte Dar el vedeta care înspăimânta cu a lui cale Nu se-nsera, consuma lumina,, făceam focul zeu Probabil ieșise la o zbenguială cercetând cărare Vrând să vadă dacă mai e dușman, el se credea mereu Și mie mi-e frică de moarte deci am voia bună Ajuta avertismentele mele multe primăveri Îmi atăta altcineva asta nesgârcinduse la puteri De a face focul mai mare și grohăitul a foame sună Trebuie spus și tatei că e dator cu cinsteli Mistrețule tu furi puțin nu-mi pasă de tine Prietene nu te pot răsplăti special doar cu beri Facem focul ca o morală pentru frica ce nu va veni