"Pare o vamă..." – 20600 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
Crima si pace buna
Crima si Pace Buna - Roman, Marius Marian Solea
Alexandru Depărățeanu
Alexandru Depărățeanu (25 februarie 1835 - 11 ianuarie 1865) a studiat în țară și apoi la Paris, unde și-a însușit idei revoluționare. Amestecat în mișcarea politică a ajuns deputat în Camera care a urmat după lovitura de stat (1864), dar a murit tânăr. A lăsat totuși pe lângă o dramă Grigore-Vodă o colecție de poezii, care s-a tipărit pentru prima dată în 1861 sub titlul Doruri și amoruri. E sigur că avea talent, dar natural, el n-a ajuns decât în faza de imitație și de inspirație după maeștrii săi, mai ales francezi. Influența aceasta se vede chiar în vocabularul întrebuințat de el, fapt care-l apropie de Heliade, care pare a-i fi fost maestru, dar îl face neînțeles azi. Probabil că nimeni nu i-ar fi reținut numele bietului Depărățeanu, dacă Topîrceanu nu l-ar fi parodiat memorabil în Vara la țară. De altfel o parte din scrierile lui aflate la moșia din Deparați a fost arsă la răscoala din 1907. Să remarc totuși talentul lui Alexandru Depărățeanu, care promitea, dar nu se copsese...
1 poezii, 0 proze
Ina-Stefania Lazar
M-am nascut in Vrancea si am copilarit intr-un sat asezat intre dealuri si langa padure. Viata patriarhala a satului m-a inspirat sa scriu poezii in adolescenta. Apoi, viata la oras mi-a revelat rolul pe care poezia il are pentru constiinta. Consider ca poezia este expresia sufletului liber, a constiintei care prin vers se eliberaza de poverile lumesti si se plaseaza in lumea spirituala. In poeziile pe care le-am scris si le scriu las sa se citeasca in sufletul meu, sa se vada o parte din el si, prin urmare, poezia este parte din sufletul meu care se concretizeaza poetic prin actul de simtire si gandire din momentul creatiei. Prima poezie publicata pe acest site, si anume Manifest pentru poezie si eseu, am compus-o ca raspuns pentru cei care m-au descurajat sa scriu versuri. Doresc sa il citez pe Fénelon: "Ce poate fi mai placut si mai simplu decat sa fii sincer cu tine insuti, neavand nici de ce te teme, nici ce inventa?"
9 poezii, 0 proze
Gusa Monica Elena
M-am nascut intr-un mic orasel sudic,un colt de lume cu o vaga localizare pe harta pt majoritatea oamenilor. Totusi, nu pot vorbi despre acest oras precum locul copilariei mele. Am fost crescuta pana la 7 ani de catre bunici,la tara, si poate ca acesta a fost "pilonul" iubirii fata de tot ceea ce este natural, frumos, misterios, omenesc. Cel mai mult iubesc campul si marea. Imi dau senzatia de libertate, de pace, de fericire suprema... E ca si cand as intra in simbioza cu natura, ca si cand m-as uni cu ea... E senzatia aceea de apartenenta la ceva...Defapt, nu cumva noi apartinem naturii si nu invers?
16 poezii, 0 proze
Borcea Lucian
Nascut la Blaj, intr-o dimineata insorita de vara, dezvolta aptitudini muzicale inca din clasele primare. Studiaza pianul si chitara la Clubul Elevilor Blaj. In liceu dezvolta aptitudinile muzicale la Liceul de Muzica si Arte plastice la sectia Chitara Clasica. Ca si caracter, are o sensibilitate aparte pentru arta in general: pictura, muzica, poezie, si fotografie. In paralel cu muzica, este initiator redactor colaborator la revista culturala Mod, revista locala la Blaj, in care publica o parte din scrierile sale. Ca si planuri de viitor doreste sa faca studii aprofundate la Academia de Muzica Gh Dima Cluj, la sectia Compozitie, imbinand muzica si poezia, creand muzica vocal-instrumentala.
2 poezii, 0 proze
Woody Allen
Woody Allen (1 decembrie, 1935), New York, numele inițial Allen Stewart Konigsberg, numele legal Heywood Allen, este unul dintre cei mai importanți regizori de film și comedieni americani, de naționalitate evreu. În primăvara lui 1952 Allan S. Königsberg și-a schimbat numele în Woody Allen. La 16 ani a început să scrie glume pe care le-a trimis principalelor ziare newyorkeze, sperând ca ziariștii să le folosească. Fiind timid, nu a vrut ca colegii de școala să-i vadă numele în ziar, în cazul în care glumele vor fi fost publicate. Foarte curând, glumele lui au fost frecvent folosite de Earl Wilson de la New York Post, apărând nesemnate sub rubrica Earls Pearls. Doar pe data de 25 noiembrie 1952, numele său va fi menționat la sfârșitul rubricii, și din acel moment lucrurile încep să-i mearga bine ca autor umoristic și de comedie. În 1953, Woody s-a înscris la facultatea de artă cinematografică la Universitatea New York. Nefiind interesat să asiste la o mare parte din cursuri , și având...
2 poezii, 0 proze
Laciu Georgiana-Andreea
Sunt un Rac apărut pe lume într-o dimineață de iulie,în vara anului 1990. Marile mele pasiuni sunt: muzica scrisul animalele desenul în creion limba engleză fotografia plimbările în natură fie pe jos,fie cu bicicleta cărțile filmele bune serialele polițiste și despre supranatural cafeaua radio Guerrilla South Park gătitul ezoterismul (ordinea nu este importantă,toate fiind pe primul loc în inima mea) Dacă ai poate pasiuni comune,vrei să mă critici sau vrei să discutăm,mă găsești astfel: id messenger: andreealaciu email: andreealaciu@yahoo.com Vă voi răspunde,indiferent de motivul pentru care sunt contactată!
1 poezii, 0 proze
Barbu Mihaela Andreea
Intr-o lume stapanita doar de egoism,de incertitudini de materialism si superficialitate s-a nascut un copil,un lastar care avea sa creasca frumos si puternic...care voia sa rodeasca fruct ales desi se nascuse din spini,avea speranta si determinare rabdare sa astepte primavara si vara existentei sale!Timpul a trecut greu,cu vant si ploi,umbrit din toate partile,ma zbat sa ajung la lumina,sa infloresc si sa demonstrez tuturor ca simtamintele pure din sufletul uman sunt nestemate nepretuite,asta-mi e averea!Desi deznadejdea,nesiguranta,eliberarea prin abandon ma apasa,de fiecare data o sa las in urma o samanta salvatoare si o sa renasc precum Phoenix din propria mea cenusa... Sunt poate,doar un copil maturizat inainte de vreme...
10 poezii, 0 proze
Hajnakowski Andreas
Sa mi-o faca altii, mi se pare o pierdere de timp sa vorbesc aiurea despre mine. 'Cuget deci exist'? 'CUGET DECI EXIST'????!!!! Sa fim realisti fratilor pot exista si daca nu gandesc. De exemlu daca sunt 'leguma' pe un pat de spital...
1 poezii, 0 proze
Radulescu Alina
"Singura cu toata singuratatea ascult bazaitul surd al calculatorului... deodata..tacere...ascult tacerea si parca vorbeste...neincetat...si vorbeste si vorbeste...si astfel urmez Juramantul Tacerii... Pare o lege din Coza Nostra a?:)) Nesfarsita mafie a "Lumii" lolik sau poate ma insel...da... poate ca nu :))))...Asha ca ascultati-mi tacerea care va vorbeste...si vorbeste...
6 poezii, 0 proze
Florina Handoca
povestea vieții mele începe în aprilie atunci când melcul iese din a lui cochilie; am fost, sunt și voi fi o revoluționară, chiar dacă pare-o "teorie" cam bizară; în viața asta n-am participat la nici o revoluție dar, sigur, pentru asta găsesc eu o soluție. acum sunt absolventă de liceu, mândrul Colegiu Național "Iulia Hasdeu"; am planuri mari pentru viitor... (oricum, nu să devin scriitor); în clipa asta visez să termin bine bacu' că dacă nu... mă ia dracu'! vreau foarte mult să vizitez această lume, să văd a Himalayei culme, să povestesc locuitorilor din România că doar în țara lor stăpână e prostia. *bacul, eu l-am terminat, evident, l-am si luat; acum ma pregatesc sa plec la facultate la una din strainatate.
1 poezii, 0 proze
Pare o vamă...
de iscru adrian
Moartea uneori pare o vamă de care nu vei putea trece decît dăruind ce-ai îndurat spre a nu muri de tot după care mai ușor și împăcat vei trece dincolo unde \"într-o nedureroasă destrămare dar fără...
scrisoare din colivia de sticlă
de Adriana Lisandru
ce mai faci? mă întrebi uite mi-a rămas un capăt de dragoste trag din ea ca dintr-o țigară jilavă. de la al doilea fum s-a pornit ceasul migrației păsărilor zilnic mi se spune despre un cuib părăsit...
la colț pe un covor de coji de nucă
de Calotescu Tudor Gheorghe
cu mâinile umflate de alintul riglei desenez grafice despre cum se poate da colțul fericit pentru că după o viață ca poet până și moartea pare o metaforă privesc adâncul cunoașterii ca pe o ispravă...
Alergare spre interior!
de Maria Prochipiuc
Citiți mai întâi Dialog cu mine însămi*** De multă vreme \"Gândul zilei\" a rămas orfan de mine și poate de tine. Tresăream de emoție, îmi doream un dialog direct, apoi în prag de sărbătoare te-ai...
Nu mă opreste, nu mă cheamă
de Gabriela Marieta Secu
Nu mă opreste, nu mă cheamă nici o vamă, nici un dor...Clipele arse imi sunt toate neplecate da\' intoarse... Nu mi-e de-a fi fiul rătăcitor... N-am frati, surori, părinti, prieteni pe care să-i las...
paşi de copil
de catalin ioan vega
ne va fi dor de măşti acum când toţi caută buncăre din meniul vieţii moartea cu virus pare o prăjitură moartea cu bombe e specialitatea casei, toţi par mulţumiţi de servire la vamă disperarea nu se...
Viva la Vida
de adrian grauenfels
JOI Ce frumos imi scri draga ciuperca nucleara ca o nimfa violata in somn care nu stie daca e vis sau realitate cind ploaia bate in geam sa intre in patul tau ferbinte vintul aduce adierea unor clipe...
Șoimul îngeresc
de Mandra Ana-Maria
Șoimul îngeresc Din a timpului icoană, pe brațul îngeresc de ceară, Privește șoimul plin de faimă, războiul dulce-crud de-aramă: Se luptă păsări pentr-o pană, din zori de zi până în seară, În...
Clipe Decupate - IV
de petre bucinschi
Strigătul, mirarea, contemplarea sau dialogul cu timpul și eternitatea, concretizate, revelate, întrupate între copertele timpului, ale zilei și ale nopții sunt într-o unitate distinctă. Trăirea...
