Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Omul-paine"20078 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
AS

alex strenc

AutorAtelier

Am mai publicat până acum două volume de eseuri: "Către noi înşine, Aforisme, maxime şi cugetări", 2012, ed. Paideia, respectiv, "Omul şi spiritul său", 2018, ed. Paideia. Ca formaţie profesională, sunt economist. Dar în particular marile mele pasiuni de multă vreme sunt filosofia/spiritualitatea şi scrisul - aceste ingrediente atât de importante care efectiv dau sare şi piper existenţei... şi fără de care, cel puţin din perspectiva mea, aceasta nu ar avea aproape niciun sens.

1 poezii, 0 proze

Sesto PalsSP

Sesto Pals

AutorClasic

Sesto Pals (n. Simion Șestopal, 18 septembrie 1913 la Odessa, d. 27 octombrie 2002) este un poet suprarealist român. Făcând studiile la București și Galați, l-a avut drept coleg de bancă pe Gherasim Luca. Astfel, se aliniează revistei Alge încă de la primul număr al revistei. Semnează uneori Sesto sau D. Amprentu. Arestat pentru pornografie în 1933, este eliberat la intervenția părinților, iar în 1934 devine student la Politehnică pe care o termină în 1940. Emigrează în 1970 în Israel și revine la literatură abia în 1982. Poemele sale au fost publicate în 1998 în volumul Omul ciudat (prefațat de Nicolae Țone) la Editura Vinea - carte republicată în 2003 la Editura Paideia.

7 poezii, 0 proze

OS

Omul Cu Sobolani

AutorClasic

1 poezii, 0 proze

omul din carligiOC

omul din carligi

AutorAtelier

3 poezii, 0 proze

MO

mitz omul

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

dragomir stefan(Iubeste Alegria SI Iubirea ,omul nDN

dragomir stefan(Iubeste Alegria SI Iubirea ,omul n

AutorAtelier

105 poezii, 0 proze

MS

Marius Sutu

AutorAtelier

heh .. a shiny motherfucker

6 poezii, 0 proze

LB

Lucian Bratu

AutorAtelier

azi sunt omul din lift

3 poezii, 0 proze

RD

Rapid Daniel

AutorAtelier

Am fost nascut. Traiesc ... N-am murit ?

2 poezii, 0 proze

PD

Popescu Diana

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

Omul-paine

de viorel gongu

Omul-paine poartă soarele în țeastă, ploile pe umeri, pămîntul și-n gură. Omul-paine își mîngîie rar copii, numai pe ploaie, cu o aristă și-un buzunar de greieri. Mesele noastre sînt pline de...

PoezieAtelier

Lauri pentru ”Cântarea Cântărilor”...

de Iulia Elize

Sonet, pentru Regina Shebei 1. Cu pasul drept, șirag, se reîntoarce În vadul ce te poartă, beat, safire... Ca Darul Cedrului, ce-i stai, `de-a știre Dar ea se duce, osul să-și îmbarce. Prin rozuri,...

PoezieAtelier

Graul

de Marinca Nita

Graul Campiile sunt incantatoare Graul galben-auriu,unduie-n soare Soarele l-a copt si culoare lui i-a dat Bobul ,din pamant,ce-a fost bun a luat Secerisul s-a apropiat In camp e un aer,dulce-aromat...

PoezieAtelier

Semn de slabiciune

de Sorin Teodoriu

Doamne, te rog să mă ierți. În seara aceasta mă voi ridica mai devreme de la masă, dar să nu îți faci probleme. Pâinea cu care m-ai ospătat a fost bună și idealurile tale sunt perfecte, iar la palat,...

ProzăAtelier

PSALMUL 103

de DAB

Suflete,binecuvântă… Doamne minunat Te-ai mărit și-n strălucire mult Te-ai îmbrăcat! În podoabă mare, Doamne, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și-o haină… și văzduhu-l faci ca un cort, și-n ape-acoperi...

PoezieAtelier

Catia-Caterina (Timpuri și destine. Cap. 8)

de valeriu danalachi

De când încă se ținea minte, Catia se știa de cuminte, harnică, ascultătoare... nu fără ghidușii și secrete ale ei, ca tot copilă cu simțuri și aptitudini sănătoase. Creștea fata în condiții de...

ProzăAtelier

Povestea Aurorei, frumoasa adormită

de Cucu Constantin

Filip se pricepea la sărutat. Începu cu o mângâiere blândă, de catifea, discretă ca una din paresteziile ce anunță o criză de tetanie; buzele tânărului crescură în intensitate, gradat, peste buzele...

Atelier

OMUL

de Frentiu Toma Adrian

“Ce capodoperă este omul !… ....Frumusețea lumii !” Shakespeare, OMUL (cugetare versificată) Dă-ți seama omule ce esti, Ca visul unei umbre pământești. Ca pâinea caldă omul este Dacă e bun și locul...

PoezieAtelier

Omul din ploaie

de tincuta horonceanu bernevic

Tanti Saveta strigă la mine să fug acasă. Numai cât mi-am pus rochița galbenă de pânză, mi-am prins părul măturele și am făcut câțiva pași pe drum, că toată lumea îmi spune să mă duc acasă. Dacă mă...

ProzăAtelier

cafeaua ta cu lapte

de Ștefan Petrea

tăcerea mușca din noapte ca dintr-o bucată de pâine traiul omul era undeva între fachirii văzului miop apoi dimineața suia din cafeaua ta cu lapte omul era tot acolo și parcă un altul îi ștergea de...

PoezieAtelier