"Omul si castelul" – 20079 rezultate
0.03 secundeMeilisearchOmraam Mikhaël Aïvanhov
Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov (1900-1986), filozof si pedagog francez, s-a nãscut în Bulgaria. În anul 1937 el se stabileste în Franta si începe sã explice esenta învãtãmântului sãu. Ceea ce surprinde chiar de la început, în opera sa, este multitudinea aspectelor în care este prezentatã aceastã unicã problemã: omul si desãvârsirea sa, omul si perfectionarea sa. Oricare ar fi subiectul abordat, el este în mod invariabil tratat în functie de folosul pe care i-l poate aduce omului, pentru o mai bunã cunoastere de sine si pentru o mai bunã îndrumare a vietii sale Ceea ce surprinde, chiar de la început, în opera sa, este multitudinea aspectelor în care este prezentată această unică problemă: omul și desăvârșirea sa. Oricare ar fi subiectul abordat, el este în mod invariabil tratat în funcție de folosul pe care i-l poate aduce omului, pentru o mai bună cunoaștere de sine și o mai bună îndrumare a vieții sale.
1 poezii, 0 proze
alex strenc
Am mai publicat până acum două volume de eseuri: "Către noi înşine, Aforisme, maxime şi cugetări", 2012, ed. Paideia, respectiv, "Omul şi spiritul său", 2018, ed. Paideia. Ca formaţie profesională, sunt economist. Dar în particular marile mele pasiuni de multă vreme sunt filosofia/spiritualitatea şi scrisul - aceste ingrediente atât de importante care efectiv dau sare şi piper existenţei... şi fără de care, cel puţin din perspectiva mea, aceasta nu ar avea aproape niciun sens.
1 poezii, 0 proze
Ion Sofia Manolescu
Ion Sofia Manolescu (n. 24 noiembrie 1909 – m. 1993), poet și memorialist. A semnat uneori doar cu numele de Ion Manolescu. :A nu se confunda cu prozatorul contemporan Ion Manolescu (n. 1968), care a scris ”Întâmplări din orășelul nostru”.: A publicat în 1936 sub numele de Ion Manolescu volumul de debut ”Odihna neagră” la editura ”unu” a lui Sașa Pană. În 1944, la opt ani de la publicarea volumului, a fost primit în Uniunea Scriitorilor, la recomandarea lui Tudor Arghezi și Gala Galaction. După 1946 a avut interdicție de semnătură în presă timp de mai bine de un deceniu. A colaborat și la revistele România literară și Front literar. Cea mai cunoscută carte a sa postbelică este ”Între mine omul și voi cartofii”. A mai publicat în 1962 și o carte de memorialistică, ”Amintiri”. Opere * Odihna neagră, Studioul grafic "Steaua artei", editura unu, București, 1936 (cu un portret de M.H. Maxy; tiraj de 208 exemplare) * Amintiri, Editura Meridiane, București, 1962 * Soare scufundat, Editura...
2 poezii, 0 proze
George Ene
După chip cunoști o floare, Păsările după cânt, Aurul după culoare Și omul după cuvânt. FESTINA LENTE al Alergătorului între A Nu Fi, A Fi și A Nu Fi ► 25.04.1939 – comuna Țuțulești, județul Argeș; „Fiu al satului”; ► Școala Medie Tehnică de Comerț – S.M.T.C. „Nicolae Kretzulescu” din București (1954-1957); ► Examen de admitere – cu poezii proprii – la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică - I.A.T.C. București (1957 și 1958); ► Absolvent al Școlii Populare de Artă Ploiești – Cursul „Arta Actorului”. Profesor: regizor Gigi Ionescu (1961); ► Licența în Filozofie; doctorat și practică la catedră (1973-1976); ► Absolvent al Programului Academic de Studiere a Bibliei (2005-2006); ► Redactor și redactor-șef al săptămânalului „Metalurgistul” – organ de presă al conducerii Uzinelor „1Mai” din Ploiești (1964-1989), devenit în decembrie 1989 „Realitatea UPETROM” (1989-1990), iar din 1993 „Concordia” (1993-1996); ► Secretar general de...
133 poezii, 0 proze
dragomir stefan(Iubeste Alegria SI Iubirea ,omul n
105 poezii, 0 proze
maria
omul este cineva si nimeni isi poarta fata cusuta de cap si umbra lipita de picioare...
1 poezii, 0 proze
Trușcă Beatrice Oana
Data nasterii: 21.03.1993 Texte publicate doar pe internet. „Omul este cineva și nimeni. Își duce de ani fața lipită de cap și umbra cusută de picioare și nu a reușit încă să înțeleagă care dintre ele cântărește mai mult. Câteodată simte un impuls nestăpânit de a le desprinde de corp, de a le agăța într-un cui și de a rămâne pe jos ca o marionetă căreia o mână miloasă i-a tăiat firele.” - Giorgio Faletti
3 poezii, 0 proze
Adrian Ruscea
M am nascut intr o lume lume gri, care amortea dureros sub un cer negru. Oamenii vineti se miscau mecanic fara un scop si o vointa proprie. peste noi cernan du si cenusa urgiile unor nebunii... Razvratirile singulare fulgerau efemer Intunericul Rasaritului. Eram condamnati sa fim Omul Nou programabil si previzibil. Asa a fost pana cand Gerul a clocotit...
11 poezii, 0 proze
lupu ionut catalin
Supravietuitor. Am publicat texte în revistele: Dincoace de pod, Observator Cultural, Opinia, Gazeta SF, Fantastica, Helion Online, Galileo Online. Apărut în volum de versuri cu: Adolescent de-a gata (2007); Antologia Romeo și Julieta la Mizil (2012, 2013), Când omul descoperă tăcerea și focul (2013), Antologia Conexiuni (2014). Premii: Mențiune la Festivalul Internațional de Poezie Romeo și Julieta la Mizil (2012,2013), Premiul III la Concursul național de proză scurtă Helion (2014). Contact: E-mail: catalin.lupu@gmx.us http://lupucatalin.wordpress.com/
123 poezii, 0 proze
Felix Aderca
Felix Aderca (n. 13 martie / 26 martie, 1891, comuna Puiești, județul Vaslui - d. 12 decembrie 1962, București) este pseudonimul literar al unui prozator, poet, estetician și eseist român, de origine evreiască. Numele său real era Zelicu Froim Adercu. Urmează școala primară la Puiești, apoi Liceul Carol I din Craiova, neterminat. A fost un autodidact. După o tentativă de a se stabili la Paris, revine la Craiova unde devine funcționar la Ministerul Muncii. Ia parte la ședințele cenaclului Sburătorul, coordonat de Eugen Lovinescu. S-a remarcat ca poet simbolist, autor de povestiri și romancier (Omul descompus), autor al unuia dintre primele romane de anticipație din literatura română, Orașele scufundate. Este tatăl lui Marcel Aderca, de asemenea scriitor. Opere * Motive și simfonii, 1910 (poezii) * Stihuri venerice, Editura Benvenisti, Craiova, 1912 (poezii) * Fragmente. Romanțe, 1912 (poezii) * Reverii sculptate, 1912 (poezii) * Țapul, 1921 (roman) * Domnișoara din strada Neptun,...
3 poezii, 0 proze
Omul si castelul
de Zaharia Luminita
OMUL ȘI CASTELUL Știam cîndva să fac – cu mîna mea! un om de zăpadă, un castel de nisip... Azi, timpul se comprimă fără chip și-o poezie-ncape într-o rimă... Te vindeci de alean cu aspirină azi...
Destine împletite
de Anca-Elena Popa
Ploaia bătea în geamurile castelului. Se lăsase întunericul. În bibliotecă, în fotoliul contelui de Hertfordshire, stătea o tânără. Își ridică ochii pentru câteva clipe din hârtiile împrăștiate pe...
Gânduri(XI)
de george geafir
. Atâta timp cât mai există oameni perfectibili, echilibrul în lume e asigurat. . Luată în derâdere, viața începe să capete sens. . Oamenii fac poezie atunci când iubesc; ceea ce dovedește lipsa lor...
Moderato cantabile
de Marius Rădulescu
Castelul pălărierului Ciocârlia Donei Barbara Educația sentimentală Omul și fortele Casa cu coloane Titanul – geniul Colina marilor drumuri Moderato contabile Stiință și inimă Moartea – transfigurarea
Paradisul Pierdut al Fetei de Nisip
de Elena Albu
Fata de Nisip era și ea o ființă solară, trăitoare într-un castel, înălțat la marginea Mării, de mânuțele unui copil. Straniu și nevăzut, în ungherul cel mai întunecos al castelului se adăpostise un...
Pustnicul
de Vasile Serban
Pe stânca ce atinge cerul, Un pustnic și-a zidit castelul, Să fie lângă Dumnezeu, Așa cum își dorise el. Și-n fiecare zi cu nume Se tot ruga la Dumnezeu Să ierte întreaga omenire, Să nu îl ierte doar...
La cules de rodii în cartierul Rahova 32
de Anni- Lorei Mainka
Vacanța de vară pentru copiii de la oraș era o mare binefacere. O ușă nevăzută ne catapulta în alte spații. Părinții ne risipeau după posibilități care încotro. Cei care aveau bunici se îndreptau, cu...
Geniul și timpul în lirica eminesciană
de Alexandru-Valentin Petrea
Timpul reprezintă un fundament al operei poetice aparținând lui Mihai Eminescu, deci rangul de supratemă a liricii eminesciene nu este nicidecum o exagerare.Ca orice ființă umană, poetul nostru...
Castelul din Rónaszék (VI)
de mihai traista
BANCHERUL FRANZ PETER Joi 12 decembrie, 1918 Bancherul de origine austriacă Franz Peter a ajuns la vârsta de treizeci și opt de ani fără să se fi îmbătat vreodată și fără să fi umblat după vreo...
despre rolul omului în societate și natură
de FLOARE PETROV
Nu sunt de acord cu unii gânditori care au spus că lumea în care trăim este fragmentată, divizată, dimpotrivă eu cred că este foarte frumos, concret structurată pe societăți bine închegate, care...
