Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Oameni de toamna"20228 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
41 rezultate
Clubul Poeților Dispăruți

Clubul Poeților Dispăruți

ColecțieRubrică3 texte

Interviuri virtuale cu scriitori și oameni de cultură. Răspunsurile nu sunt imaginate, ci sunt rezultate din prelucrări realizate cu ajutorul inteligenței articiale asupra operelor acestora și asupra informațiilor cunoscute despre ei.

de Radu Herinean

Ina Simona CirlanIC

Ina Simona Cirlan

AutorAtelier

Născută între iarnă și toamnă, între zi și noapte, pendulez mereu. De aici și dificultatea de a încropi o biografie. Nu am făcut nimic din ceea ce ar fi trebuit probabil să fac. Am avut însă șansa de a primi pe cărările sufletului, oameni minunați care mi-au deschis Uși înainte de a bate. Așa se face că, am început să public în cîteva reviste și pe diverse site-uri literare. Mi s-a întâmplat chiar un merituos loc trei la un concurs de proză scurtă desfășurat la Onești. Unul dintre criterii se referea la vârstă, păcat, dacă s-ar fi pus în discuție criteriul greutății poate aș fi înhățat premiul al doilea. Dacă mi se mai întâmplă vreo minune,în afară de faptul că trăiesc, promit să refac biografia. Nu mă iau niciodată în serios pentru că am învățat atât de târziu să râd. inacirlan@yahoo.com Pe varfuri printre blogarii: http://www.scaietina.com/

84 poezii, 0 proze

Petre SolomonPS

Petre Solomon

AutorClasic

Petre Solomon (n. 15 februarie 1923, București - m. 28 octombrie 1991) a fost un scriitor și un traducător evreu din România. Urmează Liceul Comercial „Cultura”, apoi cursurile Colegiului pentru evrei „Onescu”, până în aprilie 1944, când pleacă în Palestina, de unde revine în august 1946. În continuarea studiilor de limbă și literatură engleză, începute în cadrul cursurilor organizate de „University of Cambridge” la Haifa, își ia licența la Facultatea de Litere a Universității din București. Lucrează un timp în redacția Editurii „Cartea Rusă” și apoi la Agerpress, de unde este scos în 1952, după excluderea din partid, din pricina interludiului palestinian. A debutat în toamna lui 1944 cu versuri în revista „Orizont”, publicând de-a lungul anilor mai multe volume de poezii: Lumina zilei (1954), Drum spre oameni (1956), Relief (1965), Între foc și cenușă (1968), Umbra necesară (1971), Exerciții de candoare (1974), Culoarea anotimpurilor (1977), Timpul neprobabil (1985), Hotarul de...

2 poezii, 0 proze

Florea Maria MirabelaFM

Florea Maria Mirabela

AutorAtelier

Nascuta intr_o frumoasa zi de toamna,1 octombrie,intr_o familie obijnuita si foarte severa,am invatat a iubi poezia mai presus de orice,ea fiind singurul mod pe vremea cand eram copil sa imi exprim durerea..sau bucuria.A vorbi unei foi de hartie e divin sau nebunesc?Ma intreb mereu,dar alt mod deocamdata nu am gasit,pentru ca o bucata de hartie tace si indura tot ceea ce scrii pe ea...in schimb oamenii nu.Dupa anii 1995 mi_am pierdut intr_un fel sau altul telul de a scrie din cauza multor probleme familiale care pur si simplu nu imi permiteau sa mai scriu sau altfel spus imi furau si timpul acela putin ce il dedicam stiloului si caietului plin cu versuri, ascuns sa nu il gaseasca bunicii.Nu de mult timp am inceput a scrie din nou,colectia mea e maricica si voi incerca sa public si din cele mai vechi,printre care si proza,dar deocamdata ma rezum la cele noi.Ma bucur enorm pentru toti cei care urmaresc acest site,si pentru cei care publica aici gandurile lor sau pur si simplu cateva...

6 poezii, 0 proze

Iosif TrifaIT

Iosif Trifa

AutorClasic

Parintele Iosif TRIFA Preotul Iosif Trifa s-a nascut la 3 martie 1888 în comuna Certege, judetul (pe atunci) Turda, ca cel de-al patrulea - din cei sase - fiu al familiei Dumitru si Ana Trifa. Pe linia descendentei paterne, bunicul lui Iosif Trifa (tatal lui Dumitru) a fost unul din centurionii si oamenii de încredere ai lui Avram Iancu. Între 1895-1889 Iosif Trifa urmeaza scoala primara în satul natal, apoi cursurile gimnaziale în Brad si Beius. În 1907 se înscrie la Academia Teologica din Sibiu. În 1910, prin “Decret învatatoresc”, obtine titlul de învatator la Scoala Poporala din comuna Vidra de Sus, protopopiatul Câmpeni (învatamântul românesc din Ardeal fiind confesional, preotii, în cele mai multe sate, erau si învatatori). În acelasi an obtine si “Atestatul de Cualificatiune” pentru misiunea de preot. În anul scolar 1910-1911 îsi începe activitatea ca învatator în Vidra de Sus. Aici o cunoaste pe Iuliana Iancu, nepoata dinspre frate a lui Avram Iancu. Se casatoresc în toamna...

3 poezii, 0 proze

Madalin CiorteaMC

Madalin Ciortea

AutorAtelier

M-am nascut in Alba iulia la 15 martie 1983.In vechea cetate romana am petrecut prima parte a copilariei. Odata cu inceperea claselor primare m-am mutat in Lancram.Satul blagian imi starneste inca nostalgii; traditia, oamenii, natura - sunt elementele care isi extind tentacular existenta chiar daca uneori sunt departe, isi extind intelesul fiind un izvor etern de lumina si idei care , desi aparent incipiente, reprezinta nu un adaos cultural ci un tot concretizat, verosimil. In vara anului 1998 am fost admis la Liceul C-tin Brancoveanu din Ploiesti unde am avut primele contacte oficiale din punct de vedere cultural. Atunci am luat decizia sa-mi ofer sansa clasicilor iar pe urma sa-mi codific mesajul ideilor in poezie sau eseu. In primul an de liceu am debutat in Cenaclul Safire cu poezie si apoi cu eseu. In anul al II-lea, odata cu un premiu pentru eseistica la Concursul National de Eseuri Emil Cioran si unul tot in acest domeniu la Concursul National Simfoniile Toamnei, am avut prima...

291 poezii, 0 proze

AM

Anthony de Melo

AutorClasic

Selecțiune din opere: - Înțelepciunea broaștei - culegere de anecdote; - Cântecul păsării - culegere de povestiri pentrru oameni de toate credințele dar și pentru atei; - Absurdități la minut - anecdote în limbaj criptic; - Înțelepciune la minut - anecdote și povestioare pentru suflete deschise.

1 poezii, 0 proze

elena d.ED

elena d.

AutorAtelier

de timp nevindecată, ne-nțeleasă zidită-n frig și-n oameni de zăpadă aștept să uit... ce liniște-i în toate și-albastrului din tine mă dau pradă

3 poezii, 0 proze

Claudia Minela PetreCP

Claudia Minela Petre

AutorAtelier

Claudia Minela - absolvent al facultății de Sociologie Psihologie, secția sociologie; redactor șef al Revistei Vocativ, fondatorul Editurii Minela, realizator și moderator de emisiuni culturale la Radio Vocativ; am debutat cu poezie în Revista Singur, am publicat și public proză și poezie, cronici ale evenimentelor culturale la care particip, interviuri cu oameni de cultură în diverse reviste literare: Mantaua lui Gogol(fost redactor pe segmentul poezie și evenimente literare), Naș Holos, Atitudini, Algoritm Literar, Cervantes, Singur, Negru pe alb, Flacăra lui Adrian Păunescu, Cetatea lui Bucur, Subcultura – Kalashnikov de idei, Cenaclul de la Păltiniș; am selectat texte pentru Culegerea de poezie contemporană ,,CarTe Diem", publicată la Editura Vocativ, 2015, București. Promovez tinerii scriitori. Împreună cu poeta Raluca Neagu organizez evenimentul - Serile Literare Carte-Diem, București, singurul cenaclu de tineri din țară. Am în lucru 2 romane și o carte de cronici cu cele...

179 poezii, 0 proze

Vladutu Catalin MarianVM

Vladutu Catalin Marian

AutorAtelier

Nascut in Craiova intr-o zi de vara a anului 1980, si bineinteles intr-o zi de sarbatoare, adica iunie 24 Sanzienele sau Dragaica, mi-am continuat existenta, logic, facand tampenii si jucandu-ma pana cand am fost dus la o institutie numita "Scoala generala cu clasele I-VIII" nr.18, Craiova, Dolj. Am continuat-o cu un liceu de profil sanitar pentru autoturisme (auto),si dupa am continuat intr-o Scoala Postliceala Sanitara, pentru oameni de data asta, pe profil de radiologie. Pe acest profil, de asistent medical radiolog, lucrez actualmente (de 7 ani si sper ca pana la pensie!) intr-un spital din Craiova. Intre timp, de plictiseala si acaparat de zborul mustelor in timpul orelor de curs, am terminat Facultatea de Fizica la Universitatea din Craiova. Momentan scriu, tot de placere sau de plictiseala, aceste "poezioare" legate de viata de zi cu zi a cel putin 99,99% dintre noi. Cu respect, Catalin Marian Vladutu

5 poezii, 0 proze

PL

Parna I.Ioana Luminita

AutorAtelier

Cred ca nu eu sunt cea mai in masura sa vb despre mine ci ceea ce scriu.Poate nu merit ca fruntile unor oameni de seama sa se aplece asupra gandurilor mele dar spun ca statutul de fiinta umana imi da dreptul sa fiu ascultata.Daca o data nu am atras atentia asupra mea nu voi cere sub nici o forma sa fiu luata in seama a doua oara.Asadar...

1 poezii, 0 proze

Oameni de toamna

de Bogdan Ladaru

Oameni de toamnă Stefanei Daos Și cum stătea personajul cu căciulă fumându-și agale țigara de după cafeaua de la ora patru, numai ce vede trecând pe alee, doi, nu, trei oameni de toamnă, da, da, trei...

ProzăAtelier

acuarela de toamna

de Motoc Lavinia

toamna nu se locuieste in casa cu usile inchise intre peretii varuiti cu tacere da drumul la urlet pe afara sa umble si nu-ti pune lesa la suflet toamna e un copil mofluz manjeste cu acuarele pe...

PoezieAtelier

Taină de toamnă

de Adrian Păunescu

Desculț prin întîiele brume, Bătrîn de atîta tristețe, Să ies dintr-o dată în lume, Cinismul ceva să mă-nvețe. Cu ochii sticlind ca pisica Să sar pe pierduta redută Și nici să nu știu de nimica Din...

PoezieClasic

Amintire de toamnă

de Mihaela Roxana Boboc

Eram cu tata în toamna lui 2002 prin coclaurile din Tulburea-Predeal Sărari. Afară o ploaie deasă îmbuiba pământul iar noi înaintam anevoie prin clisa groasă în cizme de cauciuc sparte, ținându-ne de...

Atelier

Primul amurg de toamnă cu mulți corbi ruși

de Dragoș Vișan

Cum trece vara, se duc pe pustii pacea, zâmbetul, ne-obișnuim greu cu tot felul de rele, unele vin din interior, altele de la.. Old West, dar cele mai multe din Estul extrem al Europei, dinspre...

Atelier

Pădure în prag de toamnă

de Toth Arpád

Pădure în prag de toamnă Ești frumoasă ca o doamnă Și-ți curg lacrimi pe obraz, Când te taie… de necaz. Codrule te-apasă anii, Fug mistreții, dolofanii… Sub desișul tău bogat, Câte suflete-ai culcat?...

PoezieAtelier

De ziua ta, tată

de Dorian Stoilescu

Tată, îți vorbesc într-o zi de toamnă târzie când e ziua ta, când avionul tău de-abia a decolat de pe o pistă cu brumă, când nu mai sunt flori de vânzare la supermarket și când mama de mult ți-a...

PoezieAtelier

\" A venit , a venit toamna...\"

de Madalin Ciortea

Deasupra orasului o pacla incepu sa atarne odata cu inceputul lunii Septembrie. In ochii cersetorilor de langa biserici se reflecta aceiasi lumina cand ridicau privirea oloaga implorand un banut. Un...

ProzăAtelier

Ochiul de sticlă

de Alexandru Vizitiu

Ochiul de sticlă Orice s-ar spune, mătușa Ștefana rămîne proverbială pentru imparțialitatea ei. Cu picioarele crăcănate, cam la un metru între genunchii noduroși, cu un băț lucios de alun în mînă, o...

ProzăAtelier