Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Nu te-am dus la mare"21945 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
41 rezultate

basarabia_nu_minte

ColecțieEbook3 texte

Basarabia nu minte - roman în pregătire

de Marius Marian Șolea

IV

ioana vaduva

AutorAtelier

Mi-am luat dreptul la cuvintele mele, m-am născut cu ele pe inventar așa cum te naști cu tot stratul de celulită de care urmează să te bucuri o viață, cu tot norul de neuroni pe care urmează să-i ucizi într-o viată, cu toți anii și toate secundele în care urmează să te așezi vreme de o viată. Mi-am luat dreptul la cuvintele care sunt ale mele. Le-am dat liber și nu s-au dus, și-au cusut cămașa de forță direct pe piele și acum, și doar acum vreau rochia mea de seară cu umeri dezbracati și n-aș putea… Doar sa gasesc firul dus și să destram silabele până ce aerul dintre ele rămâne surd și să arunc în spate ghemul cum arunca voinicul pieptenele în poveste. Și-n spatele meu să nu se fac zid, nici pădure, să se starnească doar o furtună de răvașe trecătoare. Cuvântul spus cu adevărat e ca o zi de naștere cu tort și îmbrățișări.

6 poezii, 0 proze

Simon SalcaSS

Simon Salca

AutorAtelier

Poveste Odată, m-a luat de mână și m-a dus să-mi arate umbrele. Era bătrân și pământul abia se rotea în jurul lui. A binecuvântat sirenele blonde ce pluteau în acvariul meu sentimental. Mi-a arătat gnomii burtoși, hulpavi după foi verzi. M-a avertizat să nu mă apropii de un arbore pe ramurile căruia erau agățate măști. Mi-a promis : animalele sunt mai frumoase la vânătoare decât în cuștile lor de aur. De atunci joacă șah pe eșichierul stelelor. De-atunci îmi îngrop iubitele în inimă,fără tranchilizantul agoniei, dincolo de uriașii ghețari. De-atunci mă urmărește lumina unui soare întunecat. "De arlechinadă ferește-te!" îmi tot repeta, cu pupilele injectate de romburi albe și negre. Acum nici nu mai știu în ce cușcă sunt și de când tabla de Șah mă acoperă. M-am rătăcit într-o altă Poveste. Dar îmi aduc bine aminte că,odată,m-a luat de mână și m-a dus să-mi arate umbrele... ...eu nu m-am mai întors.

5 poezii, 0 proze

CA

Culidiuc Andrei

AutorAtelier

Nu sunt perfect,nici nu vreau, nici nu pot…Sunt incapatanat si imi place asa cum sunt… Si daca nu`ti convine eu n`am sa plang ! Ma Urasti? Problema Ta. Ma Copiezi? Nu`mi Ajungi Nici Pana La Picioare. Ma Iubesti? Ce Bine.Si Eu Pe Tine… Un Sfat? Nu Te Lua De Viata Mea. te-am Amagit? ScZ.N`a Fost Cu Intentzie. te-am Insultat? Foarte Bine.Meritai. te-am Jignit Cand Nu Era cazu? Iarta`ma… Ma Invidiezi? Incearca Sa Fi Mai Bun…Ce Te Intereseaza? Ai Zis Ce`ai Vrut? O Sa Si Ascultzi Ce Nu Vrei. Ca Sa te Multzumec? N`o Sa Ma Schimb Never` Rau? Cu Cine Merita. Tzi-am Zis Ca Te Iubesc? Am Fost Sincer… Bunul Meu Simtz? Depinde De Al Tau…. Copilaros? Da.Pentru Ca Asha Vreau. Matur? Cand Vreau. Prietenii Mei? Cei Mai Tari Oameni.Vrei Sa`mi Fi Prieten? Demonstreaza Ca Meritzi… Te Urasc? mi-ai Dat Motive. Ignoranta? Cand Nu Vreau Sa Vorbesc Cu Tine...

3 poezii, 0 proze

Anca PepeleaAP

Anca Pepelea

AutorAtelier

sunt doar cuvant aici. timpul ce l-ai pierdut pentru a ma rosti in gand, mi-a dat mie viata, multumesc. sa ma ierti daca in viata ce mi-ai daruit-o nu te-am bucurat. ### id yahoo messenger:secundita www.en-joy.ro

179 poezii, 0 proze

Andrei Horia GheorghiuAG

Andrei Horia Gheorghiu

AutorAtelier

Am zărit lumină pe Pământ și m-am născut și eu să văd ce mai faceți. Sănătoși? Voinici? Cum o mai duceți cu fericirea? Mulțumesc, nu-mi raspundeți. Nu am timp de răspunsuri. Abia dacă am timp să pun întrebări. Dar îmi place aici. E cald, e frumos, și atâta lumină încât crește iarba. Iar fata aceea, iată, se uită la mine cu sufletul... Nu, dragă, nu te deranja să mă iubești. O cafea neagră voi servi, totuși din mâna ta. Îmi place că tu știi s-o faci amară. [ Marin Sorescu ] site-uri personale: acub.ro websiter.ro nu-brublem.blogspot.com

154 poezii, 0 proze

carlova andrei-aCA

carlova andrei-a

AutorAtelier

Am vrut sa opresc sentimentele mele punand lacat pe inima mea dar n-am putut legatura noastra este atat de puternica incat nu poate fi rupta IUBIREA ESTE UN RESORT SPLENDID AL VIETII UMANE-NOI2 TREBUIE SA NE TRAIM ACEASTA IUBIRE SI SA FACEM CA FIECARE CLIPA SA FIE SPECIALA:* IN FIECARE ZI SIMT NEVOIA SA TE AM APROAPE SI SA ITI FIU APROPAE CEEA CE SIMT PENTRU TINE SE AMPLIFICA DIN ZI IN ZI Tu pentru mine esti soarele in noapte Esti precum oceanul in pustiu, Esti aproape dar si departe Si devreme si tirziu… Eu cu tine am sa fiu

38 poezii, 0 proze

Cristian ZeletinCZ

Cristian Zeletin

AutorAtelier

Sunt un experimentalist însă nu și un oportunist. Primul bungee jumping nu m-a oprit să-l fac și pe-al doilea, așa s-a justificat căsătoria mea. Când am sărit prima dată cu parașuta am spus că n-o s-o mai fac niciodată, cu toate acestea am făcut 2 copii. Dacă aș spune prea multe despre cărțile pe care le-am scos lumea ar căuta să mă judece, eticheteze, după editurile care m-au publicat, după recenzii, după lungimea cravatei, după ascuțimea nodului din gât, după cât de lung mi-e părul, chiar și ăla de la subsuoară. Și-ar scufunda privirile adânc în oglinzile Google-ului și atunci vor trimite vânătorul cel iscusit să scoată inima frumoaslor mele creații, deși, slavă Domnului e loc pentru toată lumea. Am terminat la Iași Facultatea de Cibernetică. Am cunoscut destui informaticieni care își iau un aer de superioritate datorită cunoștințelor lor. Informatica e doar o unealtă. Nu te face cu nimic mai presus decât pensionara din Cișmigiu care mânuiește andrelele sau croșetează. Lumea mea...

2 poezii, 0 proze

BV

Bivol Vasile

AutorClasic

Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...

0 poezii, 0 proze

diaconu valentinDV

diaconu valentin

AutorAtelier

sub felinarul de la colt azi stau si imi amintesc plangand, cum jurai ca ma iubesti, ca nu ma parasesti, nici gand; cu o mana sterg obrazul, alta pare sa se inchine, cand prin ochii inlacrimati te zaresc, zambind pe tine. multe amintiri placute, multe vise ce nu mor, marile iubiri trecute si cad prada sentimentelor, caci la felinarul casei tale, azi ingrop zambind trecutul, in inima mea nu mai esti nemuritoare, azi te-am plans in schimb...vreau totul 100 de ani se duc intr-o zi, e putin, e prea scurta pt a fi traita dar prea lunga pt a gusta din veninul dezamagirii, nu? Uite o vorba care ma inspira: doar oamenii mici pot ajunge mari pentru ca cei mari sunt acum ingeri!

2 poezii, 0 proze

FLOARE PETROVFP

FLOARE PETROV

AutorAtelier

Născută intro minunată zonă sub-montană în jud. Sălaj, crescută intre ardeleni harnici, cu zâmbetul constant pe chip, înseninat de mari ambiții, de motivații să strivească sub plug amintirile a două războaie crunte și nedrepte. Am parcurs școlile obligatorii, pasionata de Cuvinte și Carte - sensul vieții s-a conturat optimist, chiar și plânsul intre eroii preferați și personajele carților, a fost călăuzitor când mi-am pierdut părintii, câștigând forță pentru lupta cu negurile vremii alături de mii de "frați" și prieteni intro Casa de Copii din Ardeal. Cucerita de poezie m-am înscris în cenaclul literar al școlii. Este imposibil să nu iubești viata tumultuos când alegi Cartea - ghid pentru fiecare zi, să nu vrei dansul tău cu stelele, să nu te descoperi mai sensibilizat mai înfrumusețat după ce plângi prin transcendere în sufletele poeților, fenomen care se petrece doar prin dragoste și devoțiune. Universul poeților veridic valoroși este distinct- Dumnezeu înainte de a crea lumea...

5170 poezii, 0 proze

Nu te-am dus la mare

de Ramona Irimie

Te-am dus la mare femeie nu să te etalezi mortală și bronzată să faci scoicile să se sinucidă că tu ai tot timpul perle în ochii și-apoi ți-s prea mari ochii și intră-n ei văzduhul cu pescăruși cu...

PoezieAtelier

basorelief cu fiul meu din poemul nemuritor

de Cătălin Al DOAMNEI

mai înainte de a veni pe lume te-am văzut în constelația autumnală și întreg universul semnase pactul de neagresiune împotriva mea și a ta punându-și mâinile în palma tatălui ca o sferă plină cu...

PoezieAtelier

cu albastru\'n gat

de Anne Marie Oprea

Pop stars, rock stars, shakin\' their asses, felul in care imi mor toate ideile intre urechi de cate ori deschizi usa de la bucatarie, ma sufoca, ma sufoca, ma sufoca si nu stiu de ce, ca doar intre...

ProzăAtelier

La Uniune, La Uniune! 2

de Anni- Lorei Mainka

Venise doar de un an în București, la facultate. Nu știu la care. Nici ea nu știa la care, o numea „aia din centru”. Cunoscuse, repede, acolo câțiva Dănuți. Băieți cuminți, de la țară, adică nu din...

ProzăAtelier

Linişte…

de Zambrean Iulian Adrian

Linişte… E linişte. Nu se aude nimic… Cerul e alb. Copacii sunt fără frunze Şi e frig… E linişte… Şi-n sufletele noastre E pustiu. Nu se aude nimic, Gândurile ne...

PoezieAtelier

Misteriosul din Mercedes

de Boboc Monica-Geanina

Și am plecat amândouă în aceeași direcție. Știam că nu există niciun bar în drumul meu, dar tot așa știam că nu ar trebui să mă intereseze dacă Ea se duce sau nu la serviciu. Cum timpul îmi permitea...

ProzăAtelier

Aventuri solitare

de Octavian Paler

Neptun, august Înainte de a pleca la mare, m-am speriat din pricina unei hemoragii. M-am trezit în mijlocul nopții într-o mică baltă de sânge. Când am ajuns la baie, m-am îngrozit de-a dreptul, căci...

ProzăClasic

Cântec incurabil

de Chitul Grigore

O, cântec incurabil, boala ta Nu are leac contemporan, se pare, Te-am dus la băi, la munte și la mare, Sperând că poate te vei vindeca. Nici doctorul specialist nu vrea, Să te consulte, ca pe...

PoezieAtelier

Caravana Gaudeamus Litoral - Lansare A unsprezecea poruncă

de Florentina-Loredana Dalian

M-am risipit, iată, împreună cu „A unsprezecea poruncă” pe țărm de mare, la Mamaia, mai exact în fața sediului „Radio România Constanța/ Radio Vacanța”, sâmbătă, 15 august 2015. Organizatorul...

Atelier