Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Noapte fara tine"20103 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Olimpiu NușfeleanON

Olimpiu Nușfelean

AutorClasic

Poet, prozator. Facultatea de Litere a UBB Cluj. Debut absolut cu poezia Flacăra mea în Echinox, 1971. Volume: La marginea visului, roman, 1980; Poziția ființei, povestiri, 1982; Piatra soarelui, roman, 1987; Libertate de noapte, versuri, 1995; Focul irevocabil, versuri, 2000; Câinii de vânătoare, povestiri, 2004; Eu, celălalt, versuri, 2004; Iubește-mă repede și uită-mă iar, 2005; Poeme pentru cei care citesc în liniște, 2009; Un om fără aripi, 2009. Inclus în volume colective și antologii: Popas între poeții tineri, 1974; 9 dimineți, 1975; Spații posibile, 1979; Caietul debutanților, 1979; Suverana clipă, 1981; Generația ’80 în proza scurtă, 1998; Romanian writers of the ‘80s and ‘90s, 1999; Patruzeci. Poeți bistrițeni contemporani, 2001. Distincții: Meritul cultural în grad de cavaler, 2004. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

2 poezii, 0 proze

Anton CristianaAC

Anton Cristiana

AutorAtelier

M-am născut în Săveni (județul Botoșani), într-o noapte târzie de vară, pe 29 iunie, într-unul din anii copiilor indigo (1988). Locul în care mi-am petrecut primii doi ani de viață nu mai au nici o importanță - ne-am mutat la Sighetu-Marmației în 1990 (anul în care s-a născut Ale) și acum studiez limbile străine la Colegiul Național "Dragoș Vodă", în același oraș... ...Pe măsură ce răceala și neconcludența timpului au crescut, m-am văzut printre oameni, fără să știu că pornesc din cuvinte și sfârșesc tot acolo. Suflul divin a permis unei profane însetate de cunoaștere să trăiască în lume (sau în afara ei) într-o dimineață crudă de vară, când soarele încă dormea... Trăiesc lângă mare, cu ea în suflet..Doar în ea se mai revarsă toate cărările marilor întâlniri, la fel și iubirea mea stranie pentru o carte : Casa somnului.

19 poezii, 0 proze

CS

Cristina Somcutean

AutorAtelier

Sunt un element nesemnificativ intr-un univers mult prea mare. Din acest motiv mi-am creat propriul univers. Atrasa de enigme, de noapte de frumusete, si de poezie. Dar REA. "Ucid fara scrupule sau cel mai mic regret Vanand sinistrul aspect nocturn Caci eu sunt placerea durerii tale Picaturi mici si rosii ce cad ca o...ploaie"

1 poezii, 0 proze

BogdanB

Bogdan

AutorAtelier

m-am nascut la bucuresti, in sectorul 4, intr-o noapte, in zodia lunii; din perioada gradinitei imi aduc aminte de cateva momente antologice, pe care n-o sa le dezvalui aici, pentru ca imi sunt mult prea intime; am terminat si generala nr.1; aceasta scoala si-a imprimat amprenta asupra mea; inca o mai port; n-am luat niciodata premiul intai; n-am avut niciodata 10 pe linie; s-ar putea intelege de aici ca sunt un frustrat; nu e adevarat:);urasc hartiile pe care scrie diploma sau mentiune; liceul mi-a cladit personalitatea si mi-a ilustrat imaginea lumii din timpurile alea, care din pacate inca mai exista; invataturile din cei patru ani au fost putine si in acelasi timp multe:am invatat o groaza de lucruri pe care nu le-as fi invatat fara "ajutorul" liceului; n-am luat niciodata premiul intai sau nota 10; n-am participat la olimpiade sau la alte concursuri nationale; n-am fost in tabere sau in alte chestii de genul asta; insa mai mult ca orice, paradoxal, liceul m-a marcat; cum anume nu...

4 poezii, 0 proze

Ana UrmaAU

Ana Urma

AutorAtelier

Debut literar - 2009 editura Semănătorul, - vol. "File de jurnal fără sfârșit" Volume publicate: Isadorable[poezie], edituraArtBook 2015; Ploaie de vară[haiku], editura Pim 2015, File de jurnal[poezie], editura Pim 2016; Începând cu anul 2010 prezentă în antologii sub sigla cenaclului Lira21 și ale grupului RomanianKukai, până în prezent peste cincisprezece Premii: Premiul I, II și III, mențiuni haiku 2010-2016, concursuri RomaniaKukai, Premiul Poemul Anului 2014, Haiku Club Premiul III 2013, proză, Vis vegetal, concurs Lira21 Locul I 2014, poezie În țara magiei, concurs Oglinda lumii, Agonia.ro&Cărturești Locul I 2014, recenzie Patria mea A4/Ana Blandiana, concurs Oglinda lumii, Agonia.ro&Cărturești Premiul III 2015, poezie religioasă, Festivalul Credo Premiul I/Trofeul Iarna 2015, poezie/Saudade, concurs Iarna&agonia.ro Premiul III 2015, poezie, Un mail în noapte, concurs Marele premiu Agonia.ro Mențiune 2015, festivalul internațional Romeo și Julieta la Mizil Premiul III 2016,...

200 poezii, 0 proze

AV

Alina Vasilcan

AutorAtelier

Eu sunt:Albastru Albastru sânge- Simt în mine Acorduri nesfârșite De tonuri cristaline Și odele înalte, Puternic orchestrate- Au dispărut acum Corăbiile-n noapte. Și eu, adânc-adânc, Tot mai adânc, Eu mă scufund În marele albastru surd. Am sânge-albastru Și în mine Se-ntrepătrund Puteri divine. Mi-au revărsat, În suflet și în minte Un mare-albastru, Fără cuvinte...

7 poezii, 0 proze

Schiopota DragosSD

Schiopota Dragos

AutorAtelier

Nu sunt cunoscut in lumea intreaga, de parca toti am fi intregi, sunt totusi un om cu capul pe umeri,daca nu as fi, nu s-ar mai povesti,era intr-o noapte cu ceata, pe la ora cincisprezece dupa-masa, chiar treizeci de minute mi se pare,cu mult soare si vant ancestral, fara miros,inodor dar insipid si in loc sa strig "Mama", n-am strigat nimic, s-au suparat si au plecat impreuna, ea cu sexul opus, el invers.Totul s-a terminat cat ai zice peste, apoi a venit viata si inca sunt inchis in ea.Acum scriu si tot muncesc, c-asa-i bine, omenesc...

41 poezii, 0 proze

Alexandra Alb TătarAT

Alexandra Alb Tătar

AutorAtelier

~ n. 15 iulie 1981 ~ locuiește în Tg. Mureș ~ psihoterapeut/ profesor psiholog ~ licențiată a Facultății de Psihologie, Universitatea din București; Master în Psihodiagnostic, Consiliere și Psihoterapie; Formare în Psihoterapii cognitiv-comportamentale; Formare în Psihoterapie pozitivă ~ e-mail: alexandratatar@gmail.com * dă-mi un nume ce-a adormit într-o barcă plutind înspre ceruri în noapte cum te caut esență de mult dinainte s-o știu te zbăteai printre șoapte ** aș fi o poveste fără sfârșit și toți ar cunoaște-o fără s-o citească o carte scorțoasă din care-ar cădea albastre petale de nu-mă-uita *** când te trezești în penumbra umană privește mâinile ce modelează chipul pseudooamenilor oamenii se cunosc după problemele pe care le sculptează dimensiunea forma spiritul singurul algoritm inalterabil cioplit doar din lumini **** suprarealitatea se pedepsește cu închisoare în demență e o infracțiune asupra minților ce nu au inocență nici înălțimea s-o atingă lărgimea s-o cuprindă lumina...

148 poezii, 0 proze

Leonard AncutaLA

Leonard Ancuta

AutorAtelier

Leonard Ancuța s-a născut în 1974, pe 2 decembrie, în orașul Drăgășani, jud. Vîlcea. După absolvirea liceului teoretic Gib Mihăescu, în 1993, se mută definitiv în București, unde face cunoștință cu viața de stradă și fumul cluburilor de noapte. O experiență pe care o împărtășește de multe ori în scrierile sale. Între timp urmează cursurile mai multor facultăți, pe care nu le finalizează. Din 1998 este admis și urmează Facultatea de Filosofie, la Universitatea din București, pe care o finalizează în 2003, fără examen de licență. Din principiu. Din 1993 și pînă în 1999 comercializează CD-uri și casete audio, acumulînd o bogată experiență muzicală. Din 1999 lucrează ca redactor economic la Mediafax, Ziarul Financiar, Mirabilis Media, Banii Noștri, Business Standard. În 2007 se muta în domeniul PR & Advertising. Din 2010 lucrează pe la diverse edituri (Tracus Arte, Herg Benet). În prezent este director editorial la Editura KARTH, un imprint Herg Benet. Scrie din copilărie și cîștigă...

1259 poezii, 0 proze

MA

Mihaela Ami

AutorAtelier

Am decis să iau un tren nou. Pleacă în noaptea aceasta la ora 12. Din Gara de Nord. Pleacă spre o nouă destinație. O călătorie care rebranduiește spiritul și reîmprospătează gândurile. Mi-am lăsat blogul vechi (gânduri-colorate) pentru un blog nou. Trenul de noapte este noul meu concept. Este schimbarea fără de care m-aș fi blocat. Alegeri în viață, cuvinte spuse și apoi regretate. Cuvinte spuse și apoi asumate. Întâlniri care te dau peste cap. Gânduri colorate care dăunează grav personalității. Amintiri pentru care lupți, trecutul care te definește și prezentul care te animează. Schimbările care te schimbă și te fac să creezi textele cu aceiași ușurință cu care scriai cândva. La mulți ani, România mea și călătorie plăcută blogului meu. Trenului de noapte. De ce noapte? Pentru că atunci am avut cele mai bune idei.

1 poezii, 0 proze

Noapte fara tine

de Elena Sparkkovskkaya

o noapte fara tine e mult mai scurta, luna fuge de mine, nu ma asculta. numai in zori, dis de dimineata, chipul tau imi apare ca prin ceata. o noapte fara tine n-are sens, nimic pentru mine nu...

PoezieAtelier

din nou o noapte fara tine

de x

Din nou o noapte fara tine, din nou un vis neimplinit, In dormitor atatea lucruri, imi amintesc de tot cea fost, Te vad mereu langa oglinda cu paru-n valuri despletit, Si toate-mi sunt atat de reci...

PoezieAtelier

încă o singură noapte fără tine

de Andre Donescu

doar câteva zile fără tine și totul e tulburător și apăsător draga mea sunt prins în lanțuri și mi-e bine mă întreb cum s-ar simți o pilă dacă toate unghiile din lume ar fi lustruite finisate dacă ar...

PoezieAtelier

fără tine

de Stefan Cretu

fără tine fără tine eu aș fi ca o noapte fără zi o petală fără floare rană ce mereu mă doare un nor uscat purtat de vânt un fir de praf pe acest pământ un strop de rouă pe o floare ce se teme rău de...

PoezieAtelier

E noapte...

de vali

e noaptea neagra si fara stele, dar tu esti lumina inimii mele. e noapte cu tine, e noapte fara tine, dar daca esti mi-e mult mai bine. saruta-ma dulce pe buzele virgine, caci te-am asteptat numai pe...

PoezieAtelier

Fara Titlu

de Marius Valentin Miu

Nu este o poezie, nu este nimic de fapt, doar un gand care rimeaza. Ma pierd in noapte fara tine Nimica nu mai e usor Stiind ca nu esti langa mine Inlacrimat ma sting si mor Privesc spre cer si nu am...

Atelier

Captivă într-o pădure fără frunze

de Foale Alina

O simt indiferentă arzându-mi trupul Despicând fiecare încheietură ce ne-a legat Strâns … unul lângă celălalt … Aleargă nebună prin visul meu și Dezbină …. Gânduri ce se rătăcesc printre copacii...

PoezieAtelier

.......Si atat!

de Antoniu Mihaela

A treia noapte fara tine Și sufletul imi cere socoteala Și ce să fac....? Să tac? Să plâng? Sau să cerșesc iar nemurirea, Să-mbăt amorul cu un pahar Sau să trăiesc din amintiri furate? Dar...

PoezieAtelier

Dor

de Grebenisan Mihai Marian

Fără tine, timpul stă pe loc E multă durere și tristețe, Fără soare nu e zi Fără lună nu e noapte Fără tine un dor nespus! Fără culoare, fără veselie Fără râs, fără iubire, E greu și rece în colț...

PoezieAtelier

Vina

de Mandra Ana-Maria

VINA Nimeni nu stie cate zile si nopti am plans Gandindu-ma la tine, la ceea ce a fost Nu stiu nici eu de am iubit un ins Ce m-a iubit la fel si nici nu are rost. Degeaba umplu perna cu lacrimi de...

PoezieAtelier