"Noapte cu tine" – 20103 rezultate
0.01 secundeMeilisearchcarlova andrei-a
Am vrut sa opresc sentimentele mele punand lacat pe inima mea dar n-am putut legatura noastra este atat de puternica incat nu poate fi rupta IUBIREA ESTE UN RESORT SPLENDID AL VIETII UMANE-NOI2 TREBUIE SA NE TRAIM ACEASTA IUBIRE SI SA FACEM CA FIECARE CLIPA SA FIE SPECIALA:* IN FIECARE ZI SIMT NEVOIA SA TE AM APROAPE SI SA ITI FIU APROPAE CEEA CE SIMT PENTRU TINE SE AMPLIFICA DIN ZI IN ZI Tu pentru mine esti soarele in noapte Esti precum oceanul in pustiu, Esti aproape dar si departe Si devreme si tirziu… Eu cu tine am sa fiu
38 poezii, 0 proze
Dumitru Sava
Conceput pe prispa casei părintești într-o noapte de vară cu lună plină am fost predestinat să fiu “vâslaș pe submarin” ori “lunaticul de pe Terra”. Barza m-a scăpat în ograda unor oameni sărmani care, de atâta trudă, rămăseseră numai suflet. Am fost un copil minune. Pe la șapte ani știam etnologia neamului meu și învățasem războiul din Rusia sub sticla afumată a lămpii, din a cărei palidă lumină tata făcea amfiteatru și teatru de operații militare. Deși, la școală, eram mereu premiant “moșul” venea rar de sărbători. Nu mă vedea! Pentru că ai mei făceau mereu economie la gaz. Ori coșul casei era prea mic. Pe la unsprezece ani încă mă mai țineam de coada vacii și umblam cu sloiurile pe Dâmbovița. Apoi am plecat în cătănie la un liceu militar. Și cătană am rămas. În serviciul lui Ares, Psyhe și episteme! Am fost paznic de aerodrom, profesor de școală înaltă, sfetnic de taină, sol și iarăși paznic… de cărți. Am rostit solemn: ”Vă ordon faceți ca mine!” și “Servesc patria!” Am mâzgălit...
1000 poezii, 0 proze
Radu Herjeu
Sunt! (nascut si crescut in Bucuresti, absolvent de scoli, manuitor amator de cuvant, am publicat 9 carti, lucrez printre imagini si creez iluzii in televiziune si radio, in timpul liber scot reviste pentru tineri si organizez tot felul de festivaluri de arte pentru ei, cred in "impreuna" si "comunicare") 15 ianuarie 2001 - Distinctia Culturala acordata de Academia Romana 1 aprilie 2006 - Premiul Nichita Stănescu pentru volumul să spui morții noapte bună 15 aprilie 2006 - Premiul II la Festivalul FestCo - Concursul de Comedie Româneasca cu piesa Autorul
106 poezii, 0 proze
Olimpiu Nușfelean
Poet, prozator. Facultatea de Litere a UBB Cluj. Debut absolut cu poezia Flacăra mea în Echinox, 1971. Volume: La marginea visului, roman, 1980; Poziția ființei, povestiri, 1982; Piatra soarelui, roman, 1987; Libertate de noapte, versuri, 1995; Focul irevocabil, versuri, 2000; Câinii de vânătoare, povestiri, 2004; Eu, celălalt, versuri, 2004; Iubește-mă repede și uită-mă iar, 2005; Poeme pentru cei care citesc în liniște, 2009; Un om fără aripi, 2009. Inclus în volume colective și antologii: Popas între poeții tineri, 1974; 9 dimineți, 1975; Spații posibile, 1979; Caietul debutanților, 1979; Suverana clipă, 1981; Generația ’80 în proza scurtă, 1998; Romanian writers of the ‘80s and ‘90s, 1999; Patruzeci. Poeți bistrițeni contemporani, 2001. Distincții: Meritul cultural în grad de cavaler, 2004. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
2 poezii, 0 proze
Bivol Vasile
Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...
0 poezii, 0 proze
Rafael Alberti
Rafael Alberti (n. 16 decembrie 1902, El Puerto de Santa María - d. 27 octombrie 1999, El Puerto de Santa María) a fost poet și dramaturg spaniol, reprezentant al Generației de la '27. Opera 1925: Marinar pe uscat ("Marinero en tierra") 1926: Iubita ("La Amante") 1927: Zorii micsandrei ("El alba del alhelí") 1927: Calcar și cântec ("Cal y canto") 1928: Despre îngeri ("Sobre los ángeles") 1937: Dintr-o clipă în alta ("De un momento a otro") 1938: Capitala gloriei ("Capital de la gloria") 1940: Viața bilingvă a unui refugiat spaniol în Franța ("Vida bilingüe de un refugiado español en Francia") 1940: Între garoafă și spadă ("Entre el clavel y la spada") 1942: Cărarera pierdută ("La arboleda perdida") 1944: Maree ("Pleamar") 1944: Caraghiosul ("El adefesio") 1954: Balade și cântece din Paraná ("Baladas y canciones del Paraná") 1956: Noapte de război în Muzeul Prado ("Noche de guerra en el Museo del Prado") Împreună cu Federico García Lorca și José Bergamín, întemeiază revista El...
108 poezii, 0 proze
Vlad Parau
M-am nascut in ziua in care am murit, si de atunci incoace incerc sa rascumpar vremea... Cred in Dumnezeu, Care este Iubire, si in Copilarie ca drum spre Dumnezeu. Iubesc Primavara, Basmul, Curcubeul, Muntii, Noaptea - si pe tine. Astept sa vina \"o data ca niciodata\" - cer nou si pamant nou. Si intre timp ma indrept cu o imbratisare mai aproape de moarte. Si de Inviere :)
3 poezii, 0 proze
Ernest Maftei
Ernest Maftei (* 6 martie 1920, Prăjești, județul Bacău ; † 19 octombrie 2006, București) a fost un actor român, epigramist și adept al Mișcării Legionare. S-a născut la 6 martie 1920 în comuna Prăjești, lângă Bacău. La Școala Normală din Bacău a debutat cu versuri în revista Liliacul, editată împreună cu patru colegi. Deși a fost un prețuitor constant al farmecului feminin, actorul nu a fost căsătorit decât o singură dată. Fiul său Gheorghe (Gheorghiță) Maftei este un artist plastic cunoscut În noaptea de 21 decembrie1989participă, alături de tineretul român, la manifestația anticomunistă de la Piața Universității. Avea să lase familiei un bilet cu următoarele versuri, pentru cazul în care nu s-ar mai fi întors: „În lutul greu din care am plecat / Am frământat simțire. / Din ură am clădit iubire. / Între seninul din Înalt / Și jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câștigat. / Mi-e barba alba, încâlcită, roasă. /...
1 poezii, 0 proze
Gheorghe Pituț
Gheorghe Pituț (n.1940 - d.1991) a fost un poet și prozator român. A scris printre altele Călătorie în Uriaș Antume 1966 – (debut) Poarta cetății, Ed. Tineretului, București, 1966, Colecția Luceafărul 1968 – Cine mă apără, Ed. Tineretului, București, 1968 1968 – Frunze – Pomi – Arbori, Ed. Tineretului, București,1968 1969 – Ochiul Neantului, Ed. pentru literatură, București, 1969 1969 – Sunetul originar, Ed. Tineretului, București, 1969, Colecția Albatros 1970 – Fum, Ed. Eminescu, 1970, București (cu milesimul editorial 1971) 1977 – Stelele fixe, Ed. Eminescu, București, 1977 (Premiul Uniunii Scriitorilor) 1982 – Noaptea luminată, Ed. Albatros, prefața Mihai Ungheanu, București, 1982, colecția „Poeți români contemporani” 1982 – Locuri și oameni, scriitori și parabole, Ed. Cartea Românească, București, 1982 1983 – Aventurile marelui motan criminal Maciste, Ed. Sport - Turism, București, 1983 Postume 1995 – Stelele fixe (Antologie), Ed. Eminescu, București, 1995, (colecția Poeți români...
8 poezii, 0 proze
elena muntianu
Sunt nascuta in zodia fecioarei...o fire pragmatica si totusi...visez. E printre puținele lucruri in care percep a ma regasi. În rest, traiesc din vise si sperante, lupt pentru zambete si lacrimi, cant din orice si fac din noapte birou de studio intens in ale poeziei, tot din principiu. Ceea ce sper a fi doar o premiză a evoluției o reprezinta insa departarea ,dorul de casa, de studiu, de prieteni. Dorul de tot ce imi da glas, putere si curaj. M-am jucat cu literele, dar fiind prea strambe m-am oprit, spre a evalua ce nu e asemeni asteptarilor mele, ce nu regasesc in jurnalul unei studente la Stiinte ale comunicarii, si ce ar trebui sa intrevad. Acum continui sa mă joc cu viața mea și a altora in sensul in care nu am mai facut-o pana acum. Sunt curioasă, nerăbdătoare si alteori contradictorie; e greu sa aflu ce vreau cand muzica unei nonsalante incerte in tiuie-n urechi; e greu sa tin pensula in mana cu care candva pictam curbe purpurii. Stii, parca nici arta nu e aceeasi, nici gandul...
1 poezii, 0 proze
Noapte cu tine
de Silvia Van
Binecunoscut îmi era valsul secundelor moi În noaptea legată la ochi cu fularul albastru Se făcuse mai mic teiul lunii, ghemuit între umbre Căutând bâjbâit colțul de suflet pierdut Când, neatent,...
Noapte cu tine
de Adria Martin
Mă scol din când în când Cum respiri să te privesc, Ai un chip atât de blând Si-aș vrea să te trezesc. Esti obosit, ti-s ochii grei, Te-ating lung, incetișor Deschizi ochii, ca mai vrei, Fuge somnul,...
Noapte cu tine
de Daniel Puia-Dumitrescu
dungi albe pete de cer priviri furate toate se-nghesuie într-o noapte prea noapte fug se ascund mi-aleargă în jur te caut un deget o mână măcar un foșnet de trup printre coastele patului rupe tăcerea...
Noapte cu tine
de DOBRE IOANA
Pe umeri de îngeri veniți în fereastră în noaptea albastră, un ochi mă veghează. Și visu-i mai tandru, în suflet sihastru născând vii arpegii în inima trează. Cu-aripi de mătase un cântec se zbate,...
In noapte cu tine
de Valentin Pana
Ma mingiie surisul tau Pe ploapele ce-mi stau sa cada, Si-mi cinta inima in piept Desi-i tirziu si-i frig afara. Gindul imi zboara catre tine Si te privesc cum dormi usor, Cum ginguri vorbe fara...
Noapte cu picioarele goale
de ovidiu cristian dinica
În somn îți era frig ca atunci când ai uitat mănușile în taxiul ce te-a dus la gară Era prea frig să mai alergi după iluzii ai preferat să urci în vagonul ce te-a purtat la o altă adresă. Vuiau...
Cu pasul spre tine
de Uliana Gaina
De-aș fi aruncată în largul de mare, De-aș fi parasită în vastul pustiu, Găsi-voi la sigur oriunde scăpare Din seaca dorință cu tine să fiu! De-aș fi rătăcită pe vîrful de munte, De-aș fi sufocată în...
Vreau o noapte
de Florentina-Loredana Dalian
"Vreau o noapte cu tine! Totul va fi apoi adevăr." B îmi scrie cele de mai sus într-un moment oarecum neașteptat, surprinzându-mă și punându-mi în față oglinda în care nu m-am mai uitat de mult:...
E noapte...
de vali
e noaptea neagra si fara stele, dar tu esti lumina inimii mele. e noapte cu tine, e noapte fara tine, dar daca esti mi-e mult mai bine. saruta-ma dulce pe buzele virgine, caci te-am asteptat numai pe...
în certuri mai mult formale
de Bogdan Nicolae Groza
după o altă noapte cu tine mă simt mai obosit pesemne am o lipsă de vitamine – tu. lipsă de lângă mine te strig și nu apari. poate ești la duș acolo, probabil, te gândești la teoria probabilităților...
