Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Nervi de iunie"4130 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
39 rezultate
Vahé GodelVG

Vahé Godel

AutorClasic

O îmbinare de Orient și Occident, de reflexivitate și sensualism, de musturi și rigori, imprimă versurilor lui Vahé Godel, poet de origine armeană, născut în 1931, la Geneva, o vehemență specifică, nu fără asociaționisme frapante, după cum reminiscențe ale unui suprarealism supus la nesfârșite filtrări, fracturi, probe de foc, avertismente și provocări decroșează mai la tot pasul niște nervi de legătură între fantezie și realtiatea imediată. A tradus din poeți armeni și a făcut adaptări din lirica românească (bunăoară din poemele lui Gellu Naum). Colaborator al multor reviste din Franța, Belgia, Germania, Elveți, România și Armenia. A participat la alcătuirea antologiei „Masa tăcerii” (Simpozion de metafore la Brâncuși) cu poemul „A l'aube” (extras din Cinci poeți romanzi, ant., traducere, prefață și note de Ion Caraion, Editura Albatros, 1972, col. Cele mai frumoase poezii) Bibliografie (în franceză) Signes particuliers, 1969 Cendres brûlantes, récit,1970 L'oeil étant la...

2 poezii, 0 proze

CG

Catherine Grande

AutorAtelier

Sunt o persoana absolut normala, cateodata instabila emotional,dak aqm ma vezi trantind si distrugand de nervi,cel mai probabil in urmatoarea jumatate de ora ma vei vedea imbratzishand pe toata loomea si dansand de fericire.Nu fumez!Nu consum alcoolice.Cu-atat mai putzin narcotice.Si cofeina imi km displace dar de la Cola nu ma abtzin.De cele mai multe ori prefer ceaiurile naturale,in special ceaiul verde si cele de fructe.Citesc Dostoevsky,Balzac si Dumas.Ma dau in vant dupa picturile surreal,in special Salvador Dali.Ma mai atrag si pozele manga sau anime.I LOVE CARTOONS!In special Happy Tree Friends.Prietenii imi spun adesea k seman q Flippy,eu totushi tind sa cred k aduc mai mult q Giggles.Imi plac filmele SF(in special cele q mutantzi gen X-men,spiderman,Fantastic Four).NU SUPORT MANELELE!Nici dupa muzika prea comerciala nu ma dau in vant.Dak se intampla totushi sa ascult vreo melodie mai comerciala, aceea nu va fi in niciun caz din Romania,si o voi face probabil pt k voi avea ce...

1 poezii, 0 proze

George GeacarGG

George Geacar

AutorClasic

george geacar s-a nascut la 3 februarie 1953 in produlesti, dambovita. a absolvit facultatea de limba si literatura romana din bucuresti. locuieste in targoviste si este profesor la scoala razvad. a frecventat cenaclurile amfiteatru si numele poetului. a condus cenaclul din targoviste. a debutat in amfiteatru si luceafarul in ianuarie 1979. a mai colaborat cu poezie, proza si eseuri la romania literara, ramuri, slast, tribuna, litere, ziua literara. \"intâmplări cu creierul meu\", ed. cartea românească, 1997 \"concert pentru coarde vocale și nervi\", ed. cartea românească, 2002 \"marin preda și mitul omului nou\", ed. cartea românească, 2004 \"eu. zise el\", ed. vinea, 2005 premiul de debut al editurii cartea romaneasca premiul de debut al asociatiei scriitorilor din bucuresti pe 1997 membru al uniunii scriitorilor Scriitorul George Geacăr (1953–2020) este cel mai bine clasificat în cadrul Generației 2000 (cunoscuți ca „douămiiști”), aparținând în mod specific curentului...

0 poezii, 0 proze

MB

Michelangelo Buonarroti

AutorClasic

A fost unul dintre cei mai mari artiști din totdeauna, recunoscut încă din contemporani, sculptor, pictor, arhitect și poet italian. Și-a pus în proiect să facă din activitatea sa o neîncetată căutare a idealului de frumos. Născut la Caprese aproape de Arezzo, fiul lui Ludovico di Leonardo Buonarroti Simoni, primar al castelului de Chiusi și de Caprese și al Francescăi de Neri. Familia era de origine fiorentină, dar tatăl se afla în acele locuri pentru a ocupa postul de primar în calitate politică. A adus o mare contribuție artei contemporane, opere ce strălucesc și acum în întreaga lor valoare. Era stângaci și cel mai mult îi plăcea să sculpteze. Se stinge din viață pe 18 Febroarie 1564 la Roma lăsând în urma sa nenumărate opere de valoare printre care și câteva neterminate. Neterminarea ultimelor sale opere reprezintă convingerea de a nu putea atinge în întregime propriul obiectiv de a ajunge la Dumnezeu printr-un parcurs artistic, personal și subiectiv. Michelangelo înțelege că...

1 poezii, 0 proze

RD

Roberto Dall'Olio

AutorClasic

Roberto Dall'Olio, născut la Medicina (Bo) în anul 1965, este docent de Filozofie și Istorie al Liceului Clasic Ariosto din Ferrara. Colaborează cu profesorul Antonio Genovese al Universității din Bologna pe tema justiției sociale . A publicat eseul În limită. Rezistenta chibzuită în Alex Langer (La meridiana, 2000). În poezia: Pentru aceasta sunt renăscut (Pendragon, 2005 cu o notă de Roberto Rovesi); Istoria ne învată. Poem istoric - civil (Pendragon, 2007); Minutul de tăcere (Edizioni del Leone, 2008); Viata de moarte (Edizioni del Leone, 2010); Noaptea pe pământ. Auschwitz după Auschwitz (Mobydick, 2011); Violete de iarnă. Cîntăret de dragoste (Edizioni Kolibris, 2013, cu note de Giampiero Neri și Umberto Piersanti). Multe din poeziile sale au apărut în reviste și antologii. Redactor al revistei "Închiesta" condusă de Vittorio Capecchi, trăiește la Bentivoglio în câmpia bolognesă. Este membru în...

0 poezii, 0 proze

Michelangello BuonarrotiMB

Michelangello Buonarroti

AutorClasic

Michelangelo Buonarroti (n.6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo - d.18 februarie 1564, Roma), alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului. Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni a fost al treilea din cei cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. După întoarcerea la Florența, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija unei doici. Aceasta fiind fiică și soție de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea pentru marmură. Această pasiune timpurie îl determină să părăsească școala, deși părinții lui ar fi dorit ca el să studieze gramatica și să se consacre studiilor umaniste. Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo descoperă pictura și, în 1488 este dat la ucenicie în...

52 poezii, 0 proze

Valeria Lioara RomanVR

Valeria Lioara Roman

AutorAtelier

Șapte lucruri pe care nu le vei regreta niciodată: *Să arați bunătate unei persoane în vârstă. *Să distrugi o scrisoare scrisă la nervi. *Să-ți ceri scuze, salvând o prietenie. *Să oprești o ceartă pe cale să distrugă reputația cuiva. *Să-l ajuți pe adolescent să se găsească pe el însuși. *Să-ți faci timp să faci ceva frumos pentru mama ta. *Să accepți părerea lui Dumnezeu despre orice lucru. Doar câteva dintre motivațiile care aș vrea să mă însoțească pentru restul vieții mele... oricum, nu prea palpitantă. Cât despre regrete...ele n-au viitor! http://oamenganduri.blogspot.com/

58 poezii, 0 proze

DN

Devris Nermina

AutorAtelier

9 poezii, 0 proze

Maria Luisa SpazianiMS

Maria Luisa Spaziani

AutorClasic

Maria Luisa Spaziani (Torino, 7 dicembre 1924) è una poetessa italiana. Maria Luisa Spaziani nasce in un'agiata famiglia borghese di Torino, dove il padre è proprietario di un'azienda che produce macchinari per l'industria chimica e dolciaria. Ancora studentessa, a soli diciannove anni, dirige una piccola rivista, prima chiamata «Il Girasole» e poi «Il Dado», il cui redattore capo era Guido Hess Seborga, che la fa conoscere negli ambienti letterari; ottiene e pubblica inediti di grandi nomi nazionali come Umberto Saba, Sandro Penna, Sinisgalli, Pratolini, e internazionali, come Virginia Woolf. Intanto frequenta l'Università di Torino, facoltà di Lingue, laureandosi con una tesi su Marcel Proust, relatore il francesista Ferdinando Neri. La cultura francese e la Francia con i suoi autori, in seguito sarebbero rimasti una sorta di stella polare nel suo immaginario e nel suo vissuto, con una serie di soggiorni a Parigi il primo nel 1953, dopo aver ottenuto una borsa di...

8 poezii, 0 proze

Nervi de iunie

de Alcoor

Ce-am scris acum, căzut pe gânduri Și-n oboseala visului ucis, Va deveni iar poezie, Va deveni din nou un vis... Cândva, sătui de aberații, Vă veți întoarce la valori Ce-au fost de mult date uitării...

PoezieAtelier

Joc de vara

de Ruxandra Alionte

Șah, rentz sau integrame, surâsuri închise într-un vagon De vară. Banca goală și plasticul încins ne scoate din sărite Pe un peron pierdut de sorți. Scârbă, vreme, iluzionare - suc de mere si-ananas...

PoezieAtelier

Pentru un cur de muiere

de viorel ploesteanu

Era prin iulie \'96. Mă certasem cu părinții din cauza unei fete pe care eram hotărât s-o-mbrac în rochie de mireasă. Aveau și ei dreptate pentru că peste numai un an aș fi terminat arhitectura, apoi...

ProzăAtelier

STIL

de VIORICA UNGUREANU BERTEA

Prietenii? Puteți să înțelegeți orice dar eu am început să îi părăsesc pe foarte mulți dintre ei. Unii au devenit de-a dreptul personaje. Alții eroi. Istorie, pur și simplu. Eu nu dormeam nopțile...

Atelier

Omagiul

de Rodica Lupu

Aceeași lume marșează. Perpetuum. Aceiași ochi aruncă priviri piezișe, urmărind decantarea luminii peste icebergurile vii, triste. Nervurile vinete, aproape înghețate, își bălăngăne șovăitoarele...

PoezieAtelier

POEZII DE DUCA

de Cornel C. Costea

Bîlc e un băiat deștept Sper s-ajungă și-nțelept De la teze se-ntorcea Doar cu zece-n tolba sa. De Rebecca, ce să zic E frumoasă, e și șic De-nvățat, învață ea Însă nu cât ar putea. Sandu m-a cam...

Atelier

22 iunie, fără titlu.

de El Grande Gringo

Tu nu mai poți să mă vezi. Ochii tăi mă refuză. Afară, imediat, se face lumină. Lumina este fabricată, cosmetizată și apoi pusă pe cer de lucrătorii uzinelor de la periferie. Sunt obosit și nu mai...

Atelier

nimic important nimic prețios

de Andrei Gamarț

E perioada când puful de plop în aer inundă orașul el se strecoară în nări în gură în cameră unde e cald e întuneric și e deschisă fereastra. E perioada când umbrele zac pe asfaltul fierbinte și...

Atelier

Nervi de primavra....

de Ilie Iunia Mihaela

Mereu aceeași poezie, mereu aceeași cântare! Nu vreau să-ți spun că mi-e bine și nici să spun că mă doare! Am obosit de vers și de rimă, Și-aș vrea să scriu despre-o crimă… De ce “îndrăgostitul” te...

PoezieAtelier

matutin

de emilian valeriu pal

bună dimineața doamne din nou credeai c-ai scăpat? vorba aia nu te pune cu păcătosul că are mintea odihnită am să continui să te bat la cap până mă mântuiești ori ai să urli ca oamenii io te-am făcut...

PoezieAtelier

Balada celor care nu și-au mai vorbit niciodată

de Cristian Vasiliu

Motto: ”tăcerea, ca iubire absolută” Loredana Cristea Prima săptămână a fost mai grea, dar cum amândoi erau semne de aer, deschise și optimiste, și-au alungat repede sentimentul de anxietate provocat...

ProzăAtelier