Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Nechezare"3739 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Oana BakonyiOB

Oana Bakonyi

AutorAtelier

Iubesc cuvintele deși nu sunt absolut necesare. Iubesc cuvintele deoarece ele pot însemna totul sau nimic. Iubesc cuvintele fiindcă ele mă-nsoțesc oricând și oriunde. Iubesc cuvintele atunci când mi se supun numai mie. Iubesc cuvintele...

8 poezii, 0 proze

RS

Radu Stanciulescu

AutorAtelier

După ce m-a adus barza și am facut toate vaccinurile necesare și recomandate de medici, am început să învăț câte ceva despre această lume. Mai întâi de la mama, apoi de la tovarășa învatatoare, după aia de la tovarășii profesori (7+8 ani în total). A urmat liceul, alți tovarăși profesori, alți 4 ani de viață. Am vrut să fiu student. Am reușit - vreo 3 ani cu tovarășii profesori și alți doi cu domnii profesori (adică, revoluția "m-a prins" prin anul III :-) ). Alți 5 ani de viață. La absolvire, mama mă visa "baiat cu studii" dar am devenit "somer cu diplomă". M-am "încordat din toți porii ființei mele" (pe banii alor mei :-) ) și am făcut/absolvit colegiul de informatică. Din 1995 lucrez în domeniul informatic. Mie îmi place să cred că sunt programator, dar am lucrat și ca admin de LINUX și ca un fel de analist-programator în probleme de gestiunea și managementul materialelor la o firmă de construcții metalice. Conform mersului timpului, când totul pare a se muta pe Internet, am...

14 poezii, 0 proze

AI

ana ion

AutorAtelier

Viata nu consta in realizarile materiale, pentru ca dupa ce mori ele raman aici, pe Pamant! Viata consta in cultivarea sufletului, in acumularea cunostiintelor necesare pentru a trece la urmatorul nivel! Viata este un joc!

2 poezii, 0 proze

cornel margineanCM

cornel marginean

AutorAtelier

.... ,,sistemul nostru solar este, desigur, o conditie prealabilă pentru existența noastră, ca și, de altfel, prezența unei generații mai vechi de stele vecine, în care elementele grele să se fi format prin sinteză nucleară. Este posibil să fi fost necesară și întreaga noastră galaxie. În schimb, nu pare să fi fost deloc necesare alte galaxii, darămite milioane de milioane de galaxii pe care le vedem uniform distribuite în universul observabil. Această omogenitate la scară mare a universului face foarte greu de crezut că structura sa poate fi determinată de ceva atât de periferic cum sunt niște structuri moleculare complicate de pe o planetă minoră care orbitează în jurul unei stele mijlocii oarecare, aflată în suburbia îndepărtată a unei galaxii spirale tipice.,, Stephen W. Hawking Prezent pe poezie.ro din 2002, fără zor și fără ezitări. Am privit.

268 poezii, 0 proze

MI

Mihaela Ionescu

AutorAtelier

Biografia mea nu este relevanta. Este relevanta doar pentru mine insami. Biografia unui om devine importanta si pentru ceilalti doar atunci cind acesta se transforma dintr-un simplu om intr-un personaj principal al lumii in care traieste, un adevarat Nume Propriu. Si asta doar daca are ceva de spus. Ceva de valoare. Restul ... sint doar simple date inutile ... necesare cucoanelor in discutiile de salon sau in constatarile cu iz de birfa.

1 poezii, 0 proze

DC

Dina Calin

AutorAtelier

Nascuta in Bucuresti. Absolventa a liceului Sfintul Sava si apoi a facultatii de Electronica si Telecomunicatii Bucuresti. Decizia de a se dedica scrisului a fost luata la 18 ani, numai ca in loc sa se dedice studiului in acest domeniu, de frica sa nu-si piarda originalitatea, a preferat sa se arunce in viltoarea vietii ca si cum scrisul nu era scopul vietii sale. Intr-o zi, pe masura ce intelegea ca e timpul sa isi tina promisiunea fata de tinara de 18 ani si sa-si descarce desaga cu "scoici" strinse de pe malul marii existentei de pina atunci, a ajuns la concluzia ca scrisul chiar nu trebuie sa fie scopul vietii ei, ci doar unul din scopurile vietii ei, eventual. Astfel incepatoare cu vechime Dina Calin isi aduna rabdarea si tutunul necesare concluzionarii vechii ei obsesii.

21 poezii, 0 proze

CM

Ciuhurianu Marius

AutorAtelier

student la Universitatea "Gh. Asachi",Facultatea Constructii de Masini si Management Industrial(domeniu:Inginerie economica ),anul III . student la Universitatea "Spiru Haret", jurnalism. Nascut in zodia capricornului, actionez tacit si ma raportez la impulsuri indulcite de o viata boema. ma pregatesc de o reintoarcere asupra celor scrise de mine,,, Studiile de specialitate nu sunt necesare in meseria asta; trebuie totusi sa fii capabil,sa ai anumite atuuri. in unele cazuri ,nu suntem intelesi sau pretindem pur si simplu doar pentru a ne refugia in lumea noastra. comentariile {poate} se pot face oricand,dar sa scrii nu iti poti propune pur si simplu; ACEASTA nu este o bibliografie uneori cer asistentza din partea prietenilor,cand ma pierd printre idei... email: margothchk@yahoo.com

3 poezii, 0 proze

AristotelA

Aristotel

AutorClasic

Aristotel (Greacă: Αριστοτέλης) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul din cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice. Deși Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa. Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraș din peninsula Chalcidica, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea și bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa,...

1 poezii, 0 proze

IS

Ioan Silvan

AutorAtelier

Ioan Silvan ( Peceiu, Județul Sălaj, Romania, 27 martie 1959) este un poet, romancier și eseist român. S-a născut cu numele de Ioan Iepure, pseudonimul Silvan fiindu-i atribuit de scriitorii I.D.Teodorescu și Aurel Turcuș, în timpul unei cine la Timișoara, după ieșirea de la Cenaclul Revistei Orizont în vara anului 1988. Biografie: S-a născut pe data de 27 martie 1959, în satul Peceiu, într-o casă mică și sărăcăcioasă, cu mulți copii (cinci). Intre 1966 și 1974 a studiat la Scoala Generală Peceiu. După terminarea gimnaziului se înscrie la Liceul Industrial 2 din Arad, dar este nevoit să se retragă după numai o lună din cauza lipsei resurselor financiare necesare la plata cazării și mesei în internatul școlii. Petrece un an muncind la una dintre fermele fabricii de conserve Refacerea Arad. În septembrie 1975 împlinise 16 ani și se reînscrie la același liceu, dar la clasa de Școală profesională, formată în general din repetenții altor școli care nu fuseseră admiși la liceu. Clasa se...

30 poezii, 0 proze

Arno HolzAH

Arno Holz

AutorClasic

Arno Holz (n. 26 aprilie 1863, Rastenburg, Ostpreußen; d. 24 octombrie 1929, Berlin) a fost un poet și dramaturg german asociat cu naturalismul și impresionismul. Cel mai cunoscut pentru a sa teorie a "ritmurilor necesare/interioare" al versului alb, care va influența lirica germană și franceză a începutului de secol XX. Printre lucrările sale se numără: Die Dichtkunst der Jetztzeit (1883), Papa Hamlet (1889), Phantasus (1898), Revolution der Lyrik (1899), Gaudeamus! (1908), etc.

3 poezii, 0 proze

Nechezare

de Ioana Camelia Sîrbu

Aș dori să mă deschid în lumina care umbrește starea de nimic, Aș dori să mă prăvălesc în mare ca un isteric după Poseidon… De ce să cred că luna susură în alfabete chirilice? De ce să cred că marea...

PoezieAtelier

Diluviană (2)

de Vasile Munteanu

pe geamuri curge apa desenând de întuneric hărți de dor de spaime își țese iarbra rădăcini de amintire natură moartă putrezită-n rame și mă preling încălecat pe dâre cu trupul gol cu nechezarea grea...

PoezieAtelier

Ană-mă

de Dacian Constantin

deși m-am dezbrăcat de goana sângelui, tot alerg la Manole să îi desenez cu unghiile înfipte-n norii-copii, un zid de carne și-o rugă miros iar a legendă și-o ctitorie mi se prelinge din mâini îmi...

PoezieAtelier

despre vorba

de Mocanu Adrian

Vorba trimisă cu lumină și întuneric. Spun aluzii în un mod care îmi face rău. Am o liniște care acum îmi face rău, trebuie să vorbesc ceva, nu trebuie să las gândul. Îmi place când ceilalți au...

Atelier

DOAMNE, ȘTEFANE

de Paul Mircea Iordache

Gândesc, cu gând cucernic, la vremea vieții tale Și văd vitraliul sacru clădit de spada ta. Privesc atent vitraliul și văd un munte-n zale Și cred, măreața față a fi Măria Ta. Sfinxul cu scut cu bour...

PoezieAtelier

Bătălia pe gheață

de Dimitrie Bolintineanu

Mihai, domnul țării, de soldați urmat, Trece prin Turcia Danubiu-nghețat. Turcii mulți pe gheață repede s-adună; Lupta-ncepe crudă ș-armele răsună; Nechezarea-ngână strigătu-omenesc; Înghețate...

PoezieClasic

câtă nechemare între noi...

de cezara răducu

suntem cruzi, igor zvâcnește în noi liniștea aceea care ne topește după doi copii uitați între lumi niciun striu diferit în pielea noastră argăsită în poezie ne strigă metaforele abolite de sens...

Atelier

Iertare

de Andrei

Iertare și destrămare inimă in nechemare și tu te uiti...apus. Apus și iarăsi ai uitat și ai iertat, căci omul din nimic a fost creat și-acum e iar momentul să iertăm și spre alt plan s-aspirăm dar...

PoezieAtelier

Regăsire

de Alecu Marinel

O ușă închisă e o nechemare la masa bogaților. Felul meu de a fi, felul meu de a gândi, de a zgândări prin fel de fel de idei, situații, temeri, neajunsuri, speranțe, este o muncă nebăgată în seamă,...

Atelier

uitându-mă copil, m-am rătăcit

de Vasile Munteanu

rostindu-mi necuvinte sau uneori hulind pătrund pielea chiliei orbiți de nechemare când cerșetori de vorbe când fiica unui sfânt stigmatizându-mi sensul cu spini de desfrânare tresar în chip de apă...

PoezieAtelier