Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Mult prea intelectual"21019 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ana Leibovici HutanuAH

Ana Leibovici Hutanu

AutorAtelier

Biografia poeziei mele cuprinde anii 1994-1998, adică între 15 și 19 ani. ...După aceea am fost mult prea ocupată să-mi trăiesc viața, așa cum a fost ea până acum, cu bune și cu rele. De ce scot la lumină toate acestea la 30 de ani? Nu m-am gândit, poate pur și simplu le-a venit vremea sau mai degrabă pentru că cineva m-a învățat să nu-mi fie rușine de ceea ce am fost, fiindcă am devenit astfel un om mai bun. M-am reîntors la cuvintele simple. Vreau să mă scutur de mantia îmbâcsită a expresiilor savante - intelectualitatea nu stă în utilizarea câtor mai multe neologisme și în fluturarea superiorității în fața prostiei. Înainte de toate suntem oameni, avem cu toții momente memorabile de prostie, de naivitate, de neputință, când toată școala pe care am facut-o se reduce la un "ăăă..." paralizant. Vreau să îmi redescopăr umanitatea, cu toată stângăcia ei. Vreau să uit în aceste momente de meseria mea și de ochii celorlalți. Nu vă place, nu vă uitați. Mă mândresc cu faptul că sunt doar un...

28 poezii, 0 proze

RB

Rares Badrea

AutorAtelier

Mult prea neinteresanta

5 poezii, 0 proze

Iacob Sorina-LauraIS

Iacob Sorina-Laura

AutorAtelier

...este mult prea devreme pentru biografia mea.....

3 poezii, 0 proze

CM

claudia moaga

AutorAtelier

un om mult prea normal pentru lumea nebuna in care traim.

6 poezii, 0 proze

ioan serbanIS

ioan serban

AutorAtelier

prezentul e mult prea interesant pentru a zabovi asupra biografiei

5 poezii, 0 proze

Maria Speranta EneME

Maria Speranta Ene

AutorAtelier

m-am nascut mult prea tarziu intr-un loc in care monotonia domneste,se intampla pe 1-04-1971. studiile pe care le am ,anume liceul sanitar si facultatea de drept ,nu armonizeaza cu poezia..,imi place sa cred ca sufletul meu da!

1 poezii, 0 proze

OL

Onu Lucian

AutorAtelier

Viata este mult prea importanta pentru a fi luata in serios. Poate ca de aceea astept sa prind timpul in pumni si sa-l strang acolo ca pe coaja de nuca...

1 poezii, 0 proze

RS

ruxandra stanescu

AutorAtelier

as spune "eu" dar ar fi mult prea simplu, as spune "eu" dar ar parea... da, mult prea complicat.

66 poezii, 0 proze

VC

VICTOR COSTESCU

AutorAtelier

Vreau multe si am facut mult prea putine

2 poezii, 0 proze

CS

Cristina Somcutean

AutorAtelier

Sunt un element nesemnificativ intr-un univers mult prea mare. Din acest motiv mi-am creat propriul univers. Atrasa de enigme, de noapte de frumusete, si de poezie. Dar REA. "Ucid fara scrupule sau cel mai mic regret Vanand sinistrul aspect nocturn Caci eu sunt placerea durerii tale Picaturi mici si rosii ce cad ca o...ploaie"

1 poezii, 0 proze

Mult prea intelectual

de Luca Tiberiu

Mult prea intelectual 20:25 PaDaS Soare ademenitor și omniprezent, tu cel mai sus punct al nostru, cel ce este prezent în mai toate rugile noastre, fie prin simbol, fie prin lumină, fie prin înălțime...

ProzăAtelier

Nelu

de Andrei Badea

Povestea asta s-ar putea sa nu fie pentru toate gusturile. Imi cer scuze anticipat daca...v-a ofensat. Îmi amintesc multe despre el, deși drumurile ni s-au intersectat pentru scurt timp. Un obraz...

ProzăAtelier

Cartea lui Rafael XXII

de Ionut Acrudoae

XXVIII Pentru o apropiere veritabilă, îndrăgostiții trebuie să se îndepărteze, chiar și pentru o secundă nesemnificativă... Rafael atinse ceața, învăluit în nemișcarea dimineții. Rafael nu mai era...

ProzăAtelier

CuRu dy pământ

de Adrian Firica

“Firică,cel agramat/Mult prea lesne lăudat... \"Eschibiționiste\"?!Îmi vine sa râd...Poate ai vrut să spui\" exhibiționiste\"!E grea limba română,mai ales când folosești caractere minuscule,...

Atelier

Intuneric solid

de Marius Florin

Mi-am iubit mult femeia, caci era a mea si nimic n-o putea pangari mai mult decat era in sfera constiintei mele. O iubeam si totusi ii auzeam rasul grotesc cu unduiri isterice sufocandu-se incet in...

ProzăAtelier

De ce mă enervez III

de Cosmin Dragomir

[Mă enervez pentru că suntem subiectivi. Mult prea subiectivi. în speță am ajuns aici din cauza comunicării interpersonale directe. Problema stă însă sub abajurul unui deficit de onestitate cu noi...

ArticolAtelier

lucruri... perceptele naivitatii

de Florin Opran

LUCRURI… Capitolul 1 Perceptele naivitatii Mult timp am incercat sa raspund la intrebari si sa gasesc un rost pentru orice. Sunt lucruri atat de complicate incat, de cele mai multe ori, privirea...

ProzăAtelier

Despre fondatorul Ordinului Linguritei, Amos Oz

de constantinescu darie codrut

Despre fondatorul Ordinului Linguritei, Amos Oz Amos Oz este un scriitor mult prea cunoscut pentru a mai avea rost să-i creionăm încă odată un portet cuprinzator. Preferăm sa trecem rapid prin...

EseuAtelier

Sonia cu accent grav și hiat (28)

de Daniela Luminita Teleoaca

Carmen îi trezește trăiri contradictorii. Pe de o parte, o admiră (poate chiar o invidiază, deși Sonia este mult prea orgolioasă [sau... cum?!] să admită, cu referire la propria persoană, și astfel...

ProzăAtelier

Reportaj de război - III

de adrian grauenfels

Dupa peste o luna de ostilitati se poate spune ca am pierdut acest razboi nedorit. Explicatii exista mult prea multe : politice, ideologice, operative. Istoricii viitoruli se vor ocupa cu analiza...

ProzăAtelier