Intuneric solid

Mi-am iubit mult femeia, caci era a mea si nimic n-o putea pangari mai mult decat era in sfera constiintei mele. O iubeam si totusi ii auzeam rasul grotesc cu unduiri isterice sufocandu-se incet in dulcea ceata a nevinovatiei feminine. Ca orice femeie culta, era proasta, iar putinele sclipiri rostite grav ori aruncate-n graba, ma imobilizau intr-o crunta compasiune. Stia femeia aceasta, oare, ce-a gandit? Nu! Si-atunci din ce nesimtire se nascuse revelatia? I-as spune feminina, dar revelatia n-are sex, ci doar fioruri reci deasupra unei constiinte facute bucati Si plutind intr-o disperare in care singurul punct de sprijin, e divinul ranjind baljocoritor. E clipa cand ochii privesc imagini prea straine pe fundalul unui Dumnezeu nebanuit de putenic. E-ntr-adevar clipa Marelui Adevar pentru care n-ai vorbe si nici timp de gandire dupa ce se stinge; caci nu poti gandi, ce nici visul nu poate. Neputinta si panica te coplesesc de te chircesc spasmodic ca-ntr-o criza de epilepsie. Clipind des, cu privirea departe, incerci sa te regasesti in vizionarele clipe, ce-ti par ani de silnica legiuire intr-o lume in care esentele vietii se arunca paroxistic intr-un creier complet dezorientat si-a carui nebunie o simti organic la o viteza mult prea mare, in care aproape ca-ti vizualizezi configuratia interna la nivel molecular. Nimic vorbit, nimic gandit. Adevarul revelat in imagini super-Iuminice. Si cand te gandesti din ce tragedii marunte vine revelatia. Certitudinea mi-a dat revelatia. Dar nu cea rationala; ci amandoua, mana in mana.... Vizualizarea unui adevar de mult recunoscut, il arunca cu-o treapta mai sus. Innebunit m-am dus sa-mi vad iubita cu un altul, pe care il cunosteam de asemenea si asta era si mai innebunitor. Exact cum imi repetam: sa ma conving cu varf si indesat; si m-am convins pana la revolutionarea trupului, prin constiinta insasi revolutionata. Ma intrebam cu groaza daca nu e inceputul unei devieri sexuale pe fondul unui psihic labil. Da, trebuia sa fac ceva! Doar nu era sa devin homosexual! Si-am luat imediat masuri mi-am promis ca nu voi mai iubi pe nimeni si ca-mi voi relua munca intelectuala, care de fapt n-a existat niciodata. Acestea fiind irevocabil hotarate, mi-am lasat viata sa curga intr-un imens indeterminabil; fara dorinte si suferinte. Grija constanta pe care mi-o etalam, era hrana de zi cu zi sau macar o data la trei zile, caci nu voiam sa fac ulcer; daca era sa mor era de ceva incurabil: sida de exemplu, o moarte demna de un adevarat romantic. Ma si vedeam in palton, pe strazi pustiite de un soare mineralic, imprastiind cu rarii trecatori, miresme greu suportate de narile acestora, ce si-ar fi incolacit privirile ingrozite pe fata-mi sangeranda, plina de bube, gata sa-si arunce convulsiv, puroiul gri-verzui, pe trecatorul prea mult cuternitor cu magicul peisaj. Ori prin torente de ploi si ceata, monologand, sau cantandu-mi pentru leganarea mintii meIe pierdute sub mormanele de revelatii si ele pierdute; daca fusesera vreodata gasite... . Sub mormane de zapada nu m-am putut niciodata imagina. Frigul mi-ar fi pastrat trupul precum alimentele puse-n congelator. Ar fi disparut urma timpului indelungat, a suferintei, iar creierul s-ar fi oprit la un moment dat clar, prea clar pentru un adevarat romantic. Dar timpul m-a usurat de aceste reverii provocate de inteligenta mea zgandarita de pasiuni consecutive, terminate dramatic. Asa gandeam atunci, caci timpul, pe buna dreptate, isi avea sistemele lui de referinta, nu cu mult schimbate fata de cele prezente, cand doar creirul cu frica sa ancestrala, ma repereaza sub incindentul altor sisteme de referinta; e drept mult mai cerebrale, dar sanatoase in esenta. Iata cum ideea poate fi pamantul cel mai sigur de sub picioare. Siguranta este conceptul pe care toata lumea il percepe si il cauta maniacal, caci direct ori indirect, nesiguranta loveste cu multiplele ei stari, de la cersetori, la oameni bogati, aparent fara de griji. Cersetorul vrea posmagul; bogatul o renta in plus, ori vreo cucoana pe care a pus ochii. Caci visarea omului de rand, dorinta, ca clasa a viciilor ce-I compun, nu cunoaste nimic din ceea ce face, precum nebunul ce numara stelele fara a sti ceva despre ele. Un instinct barbar tesut de propria-i nimicnicie. Altii au teluri, deplorabile virtuti virulente insamantate si crescute in ambianta din care provin; o mostenire ce revarsa fatalitatea asupra celor din afara sferelor lor incoronate cu mizerie si moarte. Indestularea burtilor si a traditiilor burgheze se face prin infometarea mintii si canalizarea ei intr-o sigura directie: inavutirea. Afara la colt de strada, e nea Mitica cersetor de profesie, cu mana schiloada intinsa, parca de veacuri, dupa bani; si-ar infige cuie in cap ca sa-I observe lumea. Ce reprezinta el pentru noi \" indestulatii si mintosii \" ? Un parazit, un gunoi, un lepros, un hot ordinar, un mutant, un nespalat si multe din cele lumesti ce se afla in mintile celor ce-I vad. Cine cui serveste si care ne e locul? Murim la rascumpararea mariminoaselor noastre suflete in viata, la lumea presupusa edenica, de apoi. Locul de viata ni-I dorim bun, locul de veci la fel, iar cel de dupa si mai bun. Pentru asta muncim, imbatranim si murim asa cum credem de cuviinta, cu copiii la capataiul mortii, ca sa nu fim singuri, sa realizam pana-n ultma clipa ca am trait; indiferent cum, ca am trait! Kant se arata bucuros la deosebirea dintre el si faptura animala, prin faptul ca poate gandi, ajungand la mirare si isterie, in neputita lui de-asi explica acest lucru. Nerecunoscator fata de Cauza Primara, ce m-a creat atat de \"dotat \", nu ma las coplesit de faptul ca gandesc, ci de ceea ce pot gandi, de cutezanta gandului de-a se juca si-a patrunde in dogme sfinte, de-a Ie \"calca-n picioare „. Si n-ar fi sfinte, de n-ar fi pacatul si mintea sa Ie inteleaga. Ce a incercat Dionis prin Eminescu, daca nu trecerea de la fenomenal la noumenal; de la omenesc la divinitate? Contopirea sa cu Dumnezeu, era imposibila chiar si-n lumea mineralica agandirii sale uriase. Defectul major al ganditorului este nemultumirea, iar a geniului nesimtirea. Ganditorul moare resemnat, pe cand resemnarea calculata a geniului, rasare din haosul gandirii sale uriase. Geniul cunoaste mult, dar prin ceea ce exprima, noi nu cunoastem nimic, ci doar recunoastem. Revelatia care i-a zdruncinat fiinta, noua ne provoaca confirmarea, caci geniul e un animal feroce, pentru care femeia desteapta, dar lipsita de revelatii, nu va fi niciodata sfanta, sfanta niciodata tarfa, iar tarfa niciodata tantrica desavarsita, care sa-i satisfaca simturile exacerbate, printr-o ironie a sortii, de creierul sau generos. Cu cat va gandi mai mult, cu-atat simturile ii vor lua razna, iar febrila lui cautare, il va indeparta de cei ce I-au iubit, de ceea ce a iubit si poate de ceea ce gandea a cauta. Gandirea ii va handicapa trupul si-i va ingreuna sufletul pustiit de singuratate. Mintea sa nu va putea cutremura muntii, nu va putea alunga norii, iar sufletul sau nu se va putea inalta spre o noua identitate si intelegere a lucrurilor dintai invatate, lipsite de sens si credibilitate. Si cand Divinul se va arata la Fata, palind la lumina ce-L cuprinde, vom mai putea crede in EI, ori in credinta noastra? Noi credem in Forta ce sterge pacatul, nu in Tatal si al Lui Fiu, ci in speranta existentei Lor acolo, privind din nevazut spre asta lume oarba. Nici frunza-n palme ofilindu-se, n-o pot gandi; cum as putea sa-mi ridic ochii spre cer si mintea sa-mi ramana intreaga? …Am ridicat-o in aer si i-am dat drumul; apoi grabit am prins-o in zbor si-i mangaiam vinisoarele aramii cu luciri diamantate, lasandu-ma prada senzatiilor. Acum ea-mi mangaia fata si gatul cu miscari fluide, iar mintea-mi zambea beata, cautandu-i gura. Din cand in cand, un fior dureros spargea tacerea, cu un ecou cristalin si atunci stiam salbaticia simturilor mele dezlantuite. Scanceam razand printre nevinovatele saruturi, izbind si umezindu-i infatisarea-i dusa, cu suflarea-mi incinsa, iar mana tremurand pe un san micut si dulce, imi framanta mai mult fiinta razvratita. Un dans fara de pasi si pasi fara de dans; tot mai aproape si mai adanc in simturile noastre, ne cufundam zburand in neant; un infinit crescand intr-altul si-atomi miscati intr-o eterna fericire. Toate acestea ma poarta spre prima iubire; convulsiva, plina de puseuri de violenta si furie, melancolie bolnava, dusa pana la stari de dementa oprimate de crusta groasa sarata a lacrimilor mele uscate. Recitand primele randuri stangace, ce ascund o naiva deziluzie schopenhaueriana, precum si realul scepticism, care m-a caracterizat din totdeauna, mai intai in inchipuiri morbide si-apoi prin educarea mintii si-a limbajului, in srierile mele, constat nu prea mirat, mormanul fiintelor mele moarte de dinainte. Rastignirea cristosului meu a avut loc odata cu prima mea dragoste, prima mare dezamagire a vieti; si aceasta fiinta eram eu, care cresteam inspre cer si-mi lungeam mainile spre a strivi Pamantul si mai departe, unde nu Ie mai vedeam, ci doar Ie simteam framantate de intuneric si arse de sori, strapunse de meteori sau inghetate de alte planete, asteptand ca stilpii divinitatii sa-mi imortalizeze fiinta, sa-mi dea pace, iar ea moarte sa se cheme. Covasna, caci acolo am iubit prima oara, nu reprezinta aerul proaspat si umed din padurile inmiresmate de conifere, nici raurile reci si repezi, ce musca invizibil fiecare piatra intalnita in cale, salutand, zicem noi voios, pasunile calcate-n picioare de tot felul de cornute, bovine si oameni; caci si noua ne place culoarea si moliciunea ierbii grase de vara. Nu stiu sa fi privit la cer, sau daca de ploaie ma feream; vreo floare, vreo raza de soare sau vreun cant de pasarele, am mangaiat sau m-a orbit, a vibrat ceva in mine? Nu?! Mi-am auzit palmele urland bezmetice, sfartecate de ghimpii-ascutiti si tari ca gheara de vultur, de pe sanii ei mici si-atat de rotunzi; si albul lor...si rosul sangelui meu prelins printre unghii, framantat de buricele degetelor mele atatia ani, cat n-or sa-ncapa nici dupa ce ma voi stinge. Ma vad vanat, ca palit de-o congestie cerebrala, dar eu, cel din trecut, frumos de trist, copil pierdut, mi-astept tacut infinitele mele fiinte, cu fiecare secunda mai bolnave, mai putrede si moarte, ca sa devin incetul cu incetul laboratorul ideilor mele si a celor din jur, ideea in sine a lucrurilor in sine, a Marelui Adevar; si cate fiinte as fi tot pe-atatea cautarile mele.... La varsta aceea, puteam sa intrevad doar puful de deasupra gurii, firisoare pe care n-aveam sa Ie las niciodata sa devina dezmatate, caci mi-am pus lama pe fata fara nici o ezitare, lasand vorba celor mari, cum ca nu e bine sa incep asa devreme cu barbieritul; c-a avea sa m-astepte peste ani si ani o barba stufoasa pana la ochi, cu fire groase, tari ca sarma ghimpata. ...O vad pe bunica-mea congestionata, atunci cand vazandu-ma prima oara cu aparatul de ras in mana, m-a intrebat lesinata: \" Cum mama tu la varsta asta iti incepi viata sexuala? Sa stii ca cine incepe devreme, devreme si temina! \" Ce are barbieritul cu fututul?! Trebuia sa ma rad in alta parte? NU,nu trebuia; inca nu exista simtul estetic al actului sexual, cuprizand extravagante si picanterii, ale caror sensuri aveam sa Ie realizez nu cu mult dupa aceea. Lucrul de care aveam acut nevoie, era dragostea fara implicatii trupesti, plina de acnee si vise apocaliptice de placere, cand fara sa stiu cum, o faceam cu organul in trupul ei, dar niciodata acolo unde ar fi trebuit. lar cand subconstientul tinea cont de geografia trupului mamei meIe, (pe care o mai vedeam iesind din baie) el patrundea usor prin stufarisul aspru al parului pubian, zvarcolindu-se in propria-i placere, pana cand rusinea acestei coplesitoare senzatii ma facea sa ma smulg disperat din organul ei reproducator, cu mii si mii de bucati insangerate, ori cu vreun mat interminabil, pe care-I simteam fierbinte pe pantec si-apoi rece in jurul grumazului. Niciodata nu m-am trezit cu cearsaful ud sub mine si nici sezatii latente de reproducere n-am avut fara de vreo femeie langa mine. Tragicul viselor ma panicau, insamantand si dezvoltand scepticismul cu privire la orice placere carnala. Cunosteam durerea si-o uram, iar placerea trupului meu era materializarea absoluta a egoismului care viermuia in mine, indiferent de satisfactia creata partenerei mele, oricum necunoscuta mie. Dezarmonia instinctelor, a excitabilitatii si-a sentimentelor noastre, creea prapastia. Ea nu ma cunostea, eu nici nu voiam. Eram impreuna cat e molecula apei curgatoare pe-o piatra, simteam putin nedefinit, creandu-mi infinite subiecte de controversa, sau monologuri amare obsesive. ... Eterna pace, eterna furie... S-a facut frig si frunzele acestea... Mi se facuse foame, dar mai mult voiam sa plang singur, acasa, caci eram singur. Deja plangeam si asta insemna ca nu ma puteam stapani, ca eram obosit si deprimat si ca numai somnul ar fi rezolvat problema. Ceva pur si ranit urla inclestandu-mi capul intr-o durere apoasa. Urla un copil chircit, langa o usa inchisa, pe care n-avea cine s-o deschida si-atunci scanceam prelung, privind la cea din urma clipa-a despartirii. Nu-i vedeam decat chipul stalcit de cruzime, inecat in vorbe dezgustator de dulci. Mireasa mea, cosmarul anilor mei, ce-au urmat. Acasa am dat peste ai mei. Era normal, dar eu uitasem ca e Duminica, ziua cand se intorc de la tara. Le-am dat un buna ziua lesinat si m-am strecurat usor in camera mea, unde m-am asezat la birou, cautandu-mi nervos tigaretele. Intrarile mele eschivate in casa , nu erau ceva nou, iar atunci cand Ie dadusem binetea cuvenita, primisem drept raspuns un alt buna ziua resemnat. Era seara, dar la mine ziua tinea douazecisipatru de ore. lmi fusese greu sa realizez forma de salut corespunzatoare acelei ore. Ziua, seara sau noapte, asta nu conta. Eu invatasem lectia cu buna ziua. Mai tarziu Ie instiintam venirea, caci asa era frumos, printr-un simpIu buna. Se adapta perfect la orice imprejurare familiala. Tigareta fiind aprinsa, cu plansul inabusit la vederea parintilor, stateam calm, expirand fumul cu grija sa nu-mi patrunda in ochi. - Ce faci Flor’? - Nimic, stateam... - Ce mai face Andreea ? - Bine! Si un val de ura si nebunie, imi accelera inima ca apoi o imensa durere, sa imi incetoseze privirea.