Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Motiv pentru o beție"16378 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ana FintaAF

Ana Finta

AutorAtelier

Fiind ultimul copil din trei, deci mezină, mereu mă simțeam pusă în umbră. Mi s-a format o dorință, combinație între foame și ambiție, de-a mă face auzită. Vroiam ca lucrurile să mă reprezinte pe cât de mult posibil, ceea ce-a favorizat conflictele. Mă aflu într-o continuă luptă de-a menține ceea ce sunt eu, propria-mi identitate. Lectura reprezenta un lucru impus, motiv pentru care mi-am creat o adversiune pentru ea, însă lucrurile au început să se schimbe când am citit (cu interes) "Coliba unchiului Tom". Asta se întâmpla abia în clasa a cincia, și a generat interesul meu spre a participa la mai multe activități culturale sau care țineau de expresivitate. La dorința părinților, am urmat liceul și facultatea de științe economice. În prezent scriu, și încerc să o fac vizibil.

22 poezii, 0 proze

Roxana GRG

Roxana G

AutorAtelier

Sunt nascuta pe 30 decembrie 1990(motiv pentru care iubesc extrem de tare ,,luna cadourilor"),la Timisoara. In prezent sunt eleva la C.N.I.C.Bratianu din Pitesti,la Filologie,pentru ca iubesc extrem de tare tot ceea ce ține de literatura,istorie,limbi straine,adica materiile mai ,,visatoare"(la fel cum sunt si eu). Nu prea am ce sa zic despre mine pentru ca nu prea am realizat nimic important pana acum(in afara de ceva olimpiade și cateva scrieri).Unul dintre visurile mele este sa ajung scriitoare,dar pentru asta trebuie sa ma descopar mai bine,sa ma desavarșesc si stiu ca mai este foarte mult de munca pana atunci...Inca de mica m-a fascinat lumea magica a carților,iar ceea ce m-a indrumat inspre scris a fost o vorba inteleapta de a lui Nicolae Iorga :,,Scrie,ca sa nu pierzi florile gandului tau,pe care altfel le ia vantul." Iubind foarte mult florile,nu mi-am dorit ca acestea sa fie risipite de vant si astfel am inceput sa le adun,una cate una,si sa le asez frumos pe o foaie de...

1 poezii, 0 proze

SimS

Sim

AutorAtelier

M-am născut într-o zi frumoasă de duminică în Vatra Dornei. Poate acesta este adevăratul motiv pentru care iubesc albul și iarna... Nu-mi știu calea și nu-mi cunosc destinul, dar îmi plac culorile vieții, cred în bunătatea semenilor și în iubire.

32 poezii, 0 proze

Vincze Farago ZsoltVZ

Vincze Farago Zsolt

AutorAtelier

Există un scop al literaturii ... există un motiv pentru multele încercări de evadare într-o lume doar a mea , cu un pix si caietul meu de poezii , unde să scriu , să pun întrebări si să-mi răspund ... sunt printre ultimii romantici din lume , încă mai cred ca există acea iubire de vis ce se dorea împlinită in vremurile ce par de mult apuse ... speranța e relativa , e doar un rezultat al reușitelor pentru care ai nevoie de curaj pentru a întreprinde ceva nou sau ceva mai bun , pentru suflet , pentru cei ce exista si simt cu adevărat că sunt în stare să gândească ...

6 poezii, 0 proze

Giovanni PapiniGP

Giovanni Papini

AutorClasic

Giovanni Papini (n. 9 ianuarie 1881, Florența — d. 8 iulie 1956, Florența) a fost un jurnalist, eseist, critic literar, poet și romancier italian. Giovanni Papini s-a născut în anul 1881 la Florența, fiu al lui Luigi Papini, fost soldat garibaldian, meșteșugar cu convingeri republicane și anticlericale, motiv pentru care mama sa, Erminia Cardini, a trebuit să-și boteze fiul pe ascuns. A avut o copilărie și o tinerețe solitare, compensate de pasiunea pentru lectură. În 1899 devine institutor, predă câtva timp și exercită și profesiunea de bibliotecar. Din fragedă tinerețe se angajează într-o frenetică activitate de scriitor, publicist și animator cultural și devine cu timpul un erudit autodidact. În 1900, împreună cu Giuseppe Prezzolini și Ettore Morselli, înființează o asociație de "liberi cugetători" (spiriti liberi), cu tendințe anarhice și idealiste. În anul 1903 scrie programul revistei nou apărute "Il Leonardo", cu puncte re referință în filosofia lui Friedrich Nietzsche și...

7 poezii, 0 proze

Dan ConstantinDC

Dan Constantin

AutorAtelier

Născut în Hunedoara. " Daca as fi fost singur nesupravegheat de mult as fi fost un firicel de praf ratacind haotic, fara de tel, far' de credinta, prin universul finit nedescifrat inca" De cind am descoperit acest site am intinerit, am redevenit din nou copil. Au trecut mai bine de 20 de ani de cind nu am mai scris o poezie. Nu eram nici pe atunci un membru activ al cenaclurilor literare, de aici mi se trage lipsa de experienta, gafele gramaticale, de punctuatie, de forma sau continut, de tehnoredactare sau exprimare, motiv pentru care doresc sa va multumesc pentru atentia cu care cititi fiecare poezie atentionandu-ma. Doamne! de unde aveti atita putere si rabdare sa cititi atitea poezii? Spuneti-mi si mie cum ati reusit sa condensati timpul!! Umil va cer acum iertare ca v-am rapit din timp. Cu stima si respect Dan Constantin

128 poezii, 0 proze

DG

Doru Gadiuta

AutorAtelier

Adresă : Strada Sebastian, nr. 104, Bl.V89 Apt. 3, Sector 5, București. Data de naștere: 19 mai 1954 București. Stagiu militar – satisfăcut. Stare civilă: căsătorit Număr de telefon: +4021.410.24.47 Număr mobil: +40724.984.619 / 0764.439.089 E-mail address: dorugadiuta@yahoo.com DORU GÃDIUȚÃ AUTOR COMPOZIȚII, TEXTE ȘI POEZII. MEMBRU ÎNSCRIS LA UNIUNEA COMPOZITORILOR ROMÂNI. Scoala Generala 128. Profesori: Mircea Santimbreanu – profesor de istorie, actor si scriitor, Emil Cruceanu – profesor de limba romana si geografie, scriitor 1969-1973 Liceul Teoretic nr. 37. Profesori: Teodoru Ioan – profesor de istorie si poet, Opris Ilie – profesor universitar de limba franceza 1972 Incercare de debut la Scanteia Tineretului care avea o sectiune de poezie, numai ca din partea redactiei mi s-a cerut sa scriu ca prima poezie care va apare in ziar sa aiba tema politica, motiv pentru care am aruncat toate poeziile scrise pana la vremea respective. 1976-1990 Prieten cu poetul Ion Nicolescu & Company,...

2 poezii, 0 proze

AristotelA

Aristotel

AutorClasic

Aristotel (Greacă: Αριστοτέλης) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul din cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice. Deși Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa. Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraș din peninsula Chalcidica, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea și bunicul lui Alexandru Macedon. Mama sa,...

1 poezii, 0 proze

Vincent van GoghVG

Vincent van Gogh

AutorClasic

Vincent van Gogh ( n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Țările de Jos, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) a fost un pictor olandez. Tatăl lui era pastor protestant, iar mama provenea dintr-o familie de pictori și negustori de artă. La vârsta de 16 ani, mama lui i-a găsit primul loc de muncă, în Haga, la un unchi care era negustor de artă. Părea că viața lui a intrat pe un făgaș normal, dar în 1874 este transferat la Londra, unde se îndrăgostește de fiica gazdei și își neglijează munca. A fost concediat și trimis acasă. În 1876 se întoarce în Anglia și lucrează pe post de colector de impozite într-o școală londoneză. Mizeria orașului îl afectează atât de puternic încât refuză colectarea impozitelor, motiv pentru care se trezește iar pe străzi. Se întoarce acasă și se decide ca, urmându-și tatăl, să devină preot, dar studiile teologice i se par prea dificile și se dedică activităților caritabile. Așa ajunge în 1878 în Belgia, în zona minieră Borinage. Sărăcia regiunii este...

1 poezii, 0 proze

John Robert ColomboJC

John Robert Colombo

AutorClasic

Raspunsuri anticipatorii Pentru care motiv cele mai multe poeme ale mele nu au rima 1.Au rimat pina cind cineva a izgonit cuvintele care rimau. 2.Absolut toate combinatiile de rime sint de nefolosit. 3.Daca doriti rime,puteti gasi un milion de poeme rimate,in engleza(studentii si-ar afla o indeletnicire placuta insiruindu-le pe toate intr-un lant.) 4.Grecii se abtineau sa rimeze si romanii la fel. 5.Rimele se potrivesc pentru song,nu pentru poeme si-n zilele noastre e mai greu sa nu rimezi. 6.Lumea nu rimeaza,atunci de ce ar rima poemele mele? Pentru care motiv cele mai multe poeme ale mele nu au sens. 1.Cele mai multe poeme oricum nu mai au sens. 2.Arta obisnuia sa fie furibunda,facind ordine,acum e furibunda pentru a face dezordine. 3.Indatorirea poeziei nu e de a da un anumit sens,ci de a reface un anumit sens. 4.Sensul mai exista inca,dar in zilele noastre il deslusesti printre rinduri. 5.Totusi zarim lumea si ca intr-un delir,idealurile noastre. 6.Ele au un sens neobisnuit,ceea...

2 poezii, 0 proze

Motiv pentru o beție

de Sorin Olariu

Viața asta-i scurtă, frate, Înțelege-mă, odată !... De lungit, nu se mai poate... De-aia, hai s-o facem...lată !

PoezieAtelier

Robert și bobul de grîu

de adrian pop

Robert, pentru că ăsta-i primul nume care mi-a venit în minte, este un băiat, ba nu, era un băiat cînd am scris R, între timp a suferit o modificare și este deja un adolescent. Dacă ești isteț o...

ProzăAtelier

Motiv pentru beție

de Sorin Olariu

Viața asta-i scurtă, frate, Înțelege-mă, odată! De lungit, nu se mai poate, Hai atunci s-o facem...lată!

PoezieAtelier

de la o printesa

de chis alin cristian

CAND FREDONEZI FARA SFARSIT..... ACEEASI SERENADA.......... SI ZAMBESTI FARA MOTIV ORICARUI OM PE STRADA........ CAND CREZI CA AI IN PALMA RAZELE DE SOARE........ SI ESTI CONVINS CA AI VAZUT UN...

PoezieAtelier

Epigrame trimise la Mizil - 2020

de Chitul Grigore

Tema: „Mizil” 1.O direcţie nouă pentru Festivalul „Romeo şi Julieta la Mizil” Experţii-au scris adesea în rapoarte Că ar veni turişti din orice parte La festivalu-acesta plin de har, De-ar fi...

PoezieAtelier

Un tip dificil

de Florin Ostrov

Vorbeam deunazi cu un amic… Nu pot sa-l numesc prieten, ca-i genul acela de tip dificil, cu pretentii de \"principii\" si \"moralitate\", de privirea caruia nu scapi. Sa vi-l descriu, sa...

ProzăAtelier

Scrisori de adio

de Dan Norea

Scrisori de adio trimise de Simona Dobrescu Stimate soț, eu prin prezenta doresc să te înștiințez: Contractul de căsătorie de astăzi îl reziliez ! Þi-am fost soție credincioasă, și fără să exagerez,...

PoezieAtelier

A treia bancă - Cap. 25 – Bucurii bine temperate în chioșc

de Laurențiu Orășanu

(continuare) Am ieșit în curte, cu un teanc de texte trimise „Speranței literare”. Vigilante era în chioșc. Citea „Sportul pentru toți” și îl aștepta pe Tataia. Piesele de table erau așezate, gata...

ProzăAtelier

Între admirație şi desconsiderare

de heghedus camelia

“Nu renunț la gândul de a publica o carte asupra umanismului indian.[...]; adică asupra acelor valori eterne indiene, create ca să înalțe, să mângâie sau să mântuiască omul.”...

Atelier

Homo stupidus. Monumentul prostiei

de george geafir

Ion Vaideel citise că personajul biblic Absalom, neavând fii care să-i ducă mai departe numele și pentru a nu se pierde în negura uitării, și-a ridicat un stâlp comemorativ și a pus numele său acelui...

ProzăAtelier