Scrisori de adio

Scrisori de adio

trimise de Simona Dobrescu


Stimate soț, eu prin prezenta doresc să te înștiințez:
Contractul de căsătorie de astăzi îl reziliez !
Þi-am fost soție credincioasă, și fără să exagerez,
Din șapte ani de căsnicie, nu am nimic să-mi reproșez.
Dar mai acu’ o săptămână, când ai venit seara acasă,
N-ai observat că mă coafasem, că mă făcusem mai frumoasă,
Îmi cumpărasem lenjerie și-o rochie mai fistichie
Și îți gătisem drăgăstoasă mâncarea care-ți place ție.
Nu îmi mai spui că mă iubești și, mai nou, nici nu mă mai atingi;
Te-ntorci cu spatele la mine, lumina după ce o stingi.
Și-n fine, mi-a sărit muștarul când șeful tău m-a anunțat
Azi-dimineață, făr-ocoluri, că tu la slujbă-ai renunțat.
Deznodământul, prin urmare, e previzibil și firesc:
De azi, eu mă despart de tine; m-am săturat; te părăsesc !

P.S.
Prin cap de-ți trece să mă cauți, mai bine las-o baltă, zău !
Mă mut în locuri neumblate-mpreună cu fratele tău.



Dragă ex-soață, eu acasă venii acum și, pe servantă,
Găsii scrisoarea ta ce, sincer, zic că e foarte-nteresantă.
Să știi că totuși observasem când părul ți l-ai aranjat
Dar primul gând a fost să-ți spun că... aia-i tunsoare de bărbat;
Și-apoi când te-am văzut gătită-n rochița nouă, fistichie,
În freză m-a lovit ideea că ești ca dracu’ de boccie.
Mâncarea mea cea preferată când mi-ai gătit-o, drept să-ți spui,
M-ai confundat cu al meu frate, că el preferă piept de pui.
Eu te iubeam, cu toate astea; zău, nici în gând nu te-am trădat;
Iar azi, când potul cel mai mare la loterie-am câștigat,
Am vrut să-ți fac o bucurie, și-am luat bilete de sejur
Pentru o lună, să ne facem de cap pe Coasta de Azur.
Normal c-am renunțat la slujbă; erau cu toți niște măgari
Și n-avea sens, când am în cont vreo... opt milioane de dolari.
Acum sper că te-am lămurit; drum bun și mult noroc, iubito,
Eu, sincer, îți urez să ai viața pe care ți-ai dorit-o.

P.S.
Iar frate-meu Andrei - în fine, e cazul să te pun în temă -
Pe vremuri se numea Andreea ... dar sper că nu e o problemă.



Scrisoare de împăcare

trimisă de Elia David


Iubitule și dragă soț, căci încă nu am divorțat,
Îți amintești – de nu, încearcă – ce bună eram eu la pat
Și cu mâncarea, câte oale am ars - mai stând și pe acasă,
Ca să-ți gătesc ce n-ai sperat, nici chiar în vis, să ai pe masă.
Scrisoarea-aceea de adio, am scris-o, sincer, la beție!
Atât de moartă după tine și azi, că stau în Agonie
Și-mi vărs necazul, chiar și nervii, pe cine mi-e la îndemână,
Ca nu cumva, având talent, să-mi ies prea repede din mână.
Eu doar atât te rog, aminte să îți aduci de tot ce-a fost
Așa de fain între noi doi; nu vreau să pici tot tu de prost
La tribunal, când - știi prea bine ce bun ești tu și emotiv -
Voi zice eu că m-ai bătut, deși pe-atunci n-aveai motiv
Și-oi cere ce mi se cuvine, nimic în plus peste jumate.
Gândește-te și scrie-mi iute, la frati-tu, dacă se poate.

P.S.
Iubitule, încă ceva: de nu îți spun, simt c-o să mor,
Știam că frati-tu e clonă de când mi-ai luat calculator.



Răspuns la scrisoarea de împăcare

trimisă de Dan Norea


Iubita neichii nevestică, îmi amintesc de tot ce-mi spui,
Când îmi ziceai seara în pat: “Mai pune-ți, dragă, pofta-n cui !
În seara asta am migrenă… și uite, zboară un țânțar”
Și cam de zece ori pe lună “Astăzi nu pot de… calendar”
Oalele-s arse, ai dreptate, dar cheltuiala nu-i prea mare,
Mai mult costa ce aruncai. Ce mizerabilă mâncare !
În schimb dădeai cam tot salariul pe haine, blănuri și botine,
Bijuterii, cosmeticale… Și încă numai de-alea fine.
La tribunal să știi, drăguță, să plângi și nu-ți dau niciun ban.
Þi-am pus un detectiv pe urme. Demult, mai bine de un an.
Și are poze cu Andrei, cu tine-n pat – nerușinată.
O să plătești, drăguța neichii, și cheltuieli de judecată.

P.S.
Spune-i Andreei să se-ascundă, căci în oraș treaba e lată.
Jumate din bărbații urbei o caută. Mai vor odată !



Scrisoare de amenințare

trimisă de Elia David


Iubitule, te-ai enervat? Tu care, dragă, așteptai
În dormitorul conjugal ore la rând și “cât mai stai”
Ziceai mereu, de am dedus că nu ai vrea să mă grăbesc,
Acuma “pune-ți pofta-n cui”, cu tine nu mă ciondănesc !
Să știi iubitule, de când, stau toată ziua doar acasă,
La fel ca tine, ce-ai lăsat serviciul, am la geamuri plasă
Și-ți spun cu inima-mpăcată: n-o să mai vezi țânțar pe-aici!
Așa cum n-a văzut niciunul din cei ce-ți sunt – știai? - amici,
Căci, des trecând - poate de tine, or da, de când te știu plecat -
Pe unde nici nu te gândești, fii liniștit, au căutat.
Ce să-ți mai spun, îmi este bine, nu te vreau musai înapoi,
Cum zici, că, dacă-ai dat de bani, să-i cheltuim aș vrea în doi,
Nu, dragă, eu nu m-am schimbat, am o coloană verticală,
Decât să-ți mai cerșesc vreo blană, mai bine mor cum mă vezi, goală.

P.S.
Prin poza asta te anunț, că, dacă îmi mai zici adio,
Mă sinucid exact la anu’, când frati-tu pleacă la Rio.