Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Misterele din decembrie ‘89"5619 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
SC

Sorana Cornea

AutorAtelier

Am 24 de ani si sunt din zodia Racului. Poezia este una dintre pasiunile mele. In rest, imi place sa dansez si sa dezbat misterele lumii.

3 poezii, 0 proze

IA

Ibn΄ Arabi

AutorClasic

Ibn΄ Arabi este una din personalitățile puternice și excepționale care au marcat gândirea islamică, revigorând-o și dându-i un sens nou. Pentru a înțelege uriașa operă și a o situa într-un cadru adecvat, este necesar să se renunțe la tendința de a separa istoria filosofiei de istoria sufismului, presupunându-le antagonice căci, în cadrul islamului, este imposibil de separat atitudinea reflexivă și experiența mistică. Principalele opere al lui Ibn΄ Arabi sunt cele pe care le-a terminat de redactat în timpul ultimei perioade din viața sa petrecută la Damasc. Ne vom mărgini să cităm numai: 1. \"Cartea revelațiilor de la Mecca referitoare la misterele Regelui (Dumnezeu) și ale reginei (lumea)\", aceasta este o enciclopedie sufi de 560 capitole. 2. \"Monturi de înțelepciune sau înțelepciunea profeților\", în care exprimă principiul unității Existenței. 3. \"Comentariu la Coranul Marelui Învățător\", o sumă de exegeze având ca punct de plecare Cartea Sacră a Islamului, dar și...

0 poezii, 0 proze

BM

B>Alexandra Madalina

AutorAtelier

Pai sunt nascuta in Iasi desi nu am nici o legatura,deci din Iasi scoala tot in Iasi,iar liceul e si el pe acolo ca nu l-am terminat.Nu sunt importanta dar cred ca cel mai bine e sa iti calauzesti pasii spre ceea ce-ti doresti si nimeni nu v-a cunoaste sa dezlege misterul ca totul e mister,cam atat,putin da cunoaste-ma inainte sa ma judeci atat.

3 poezii, 0 proze

NS

Nicoleta Savin

AutorAtelier

Filolog reciclat in gazetarie in '90, iubitoare de comuna masura consacrata de Noica si de misterul care pre multi i-a blagoslovit, dar, din pacate, unora, printre care si Culianu, le-a fost fatal. Asa ca Maya, cu voal cu tot, isi dovedeste utilitatea....

1 poezii, 0 proze

Doru Emanuel IconarDI

Doru Emanuel Iconar

AutorAtelier

Data nașterii: 1994 - iunie – 02 Profesia: elev, din 2013 student Imi plac Arghezi, Labis, Caragiale. Activitatea literară: 2003 - Mențiune pentru poezie, concursul „Micii creatori” Cluj-Napoca; 2004 – Premiul I pentru cea mai frumoasă poveste „Papucul doamnei” - concursul „Micii creatori” Cluj-Napoca; 2006 - Mențiune la „Concursului Național de Creație Literară „Dimitrie Bolintineanu“ 2006 - Premiul III la concursul “Vis de iarnă” organizat de Asociația Culturală “Florema Design”, prin revista “VISUL” pentru culegerea "Mici povești pentru pitici" 2006 - Franta Sicoval: Premiul juriului pentru nuvela "Eveniment cu repercusiuni cosmice" 2007 - Mențiune la „Concursului Național de Creație Literară "Ion Creangă" 2007 - Franta, Sicoval: Premiul juriului pentru nuvela "Misterul diamantelor" 2007 - Mențiune la Concursul Național de Creație literară „Dumitru Mitrana”, editia a III-a 2007 - Premiul I la Concursul Național de Creație literară literară „Vasile Voiculescu”, editia a XVIII-a 2007...

54 poezii, 0 proze

Tudor ArgheziTA

Tudor Arghezi

AutorClasic

Tudor Arghezi (pe numele său real **Ion N. Theodorescu**) este probabil cea mai complexă, incomodă și proteică figură a literaturii române din secolul XX. Poet, pamfletar de o agresivitate magistrală, călugăr renegat, deținut politic sub două regimuri diferite, bijutier al cuvântului și tată duios la Mărțișor, Arghezi a reinventat limba română la fel cum Baudelaire a reinventat franceza. Dacă Eminescu a reprezentat melancolia absolută a secolului al XIX-lea, Arghezi a adus în secolul XX **„estetica urâtului”**, demonstrând că din mucegai, bube și noroi se pot sculpta psalmi de o frumusețe cosmică. --- ## 1. Originea și misterul numelui (1880–1899) Născut la București pe **21 mai 1880**, copilul Ion N. Theodorescu a purtat de timpuriu amprenta unei origini învăluite în discreție (părinții săi, Nae Theodorescu și Maria Theodorescu, având o relație tensionată). Pseudonimul literar **Tudor Arghezi**, adoptat la maturitate, derivă — conform explicației proprii — din *Argesis*, vechiul nume...

176 poezii, 0 proze

Dobrescu BiancaDB

Dobrescu Bianca

AutorAtelier

„Ne face plăcere să reluăm o rubrică mai veche a revistei noastre - DEBUT. Cine are talent, are șansa ca într-o singură zi să iasă din anonimat... Azi, Bianca Dobrescu. Mioveni, o localitate așezată undeva pe Paralela 45 din emisfera nordică. Nu știu dacă fata a venit pe lume pe partea dreaptă sau pe partea stângă a liniei imaginare, dar s-a născut cu mult noroc. Și norocul ei stă în puterea de imaginație pe care se altoiește misterul creației. (..) Și scrie, lumea zice „în prostie”, pentru că nu știe să se mai oprească. Și poezie, și dramaturgie, dar mai ales narațiuni. De curând a trecut la roman. Timpul va dovedi dacă e vorba de ceva temeinic sau numai de o pâlpâire de flacără de paie. Noi ne facem datoria să-i deschidem poarta spre celebritate.” Marin Ioniță ( Revista Argeșul) id: icanplaywithmadness

4 poezii, 0 proze

Yunus EmreYE

Yunus Emre

AutorClasic

Yunus Emre (1240? - 1321?) Viața poetului se pierde în legendă, poeziile fiind singurul izvor biografic. Din acestea se desprinde faptul că și-a însușit o temeinică instrucție filozofică și religioasă, fiind discipolul unui mare învățat al vremii, Taptuk Emre, căruia i-a slujit mult timp și de la care, din respect, a împrumutat numele. În căutarea adevărului și frumosului, a pelegrinat prin toată lumea islamică, întâlnindu-se cu mari poeți și învățați ai vremii, printre care și genialul poet persan Gelaleddin Rumi Mevlana (m. 1273). Informații despre ultima perioadă a vieții sale lipsesc cu desăvârșire, poetul încetând să mai transmită ceva din enigmatica sa existență, sporind și mai mult misterul în jurul său. În 1970, în localitatea Sarıköy, locul presupus al morții poetului, a fost ridicată în semn de adâncă pioșenie o nouă piatră funerară. Numărul total al poeziilor sale se consideră a fi de 360 și au cunoscut mai multe ediții, cea mai completă fiind tipărită cu noul alfabet,...

1 poezii, 0 proze

Ioana FrentescuIF

Ioana Frentescu

AutorAtelier

Liceu teoretic,Scoala postliceala Coafer stilist,actualmente studenta Fac. Management-Brasov. Casatorita,doi copii Politista de frontiera. Am lucrat : agent asigurari,in invatamant,secretariat, referent personal. Am publicat un vol. poezii FLOAREA SUFLETULUI,2007 Iubesc si de aceia simt sa scriu vibratia ce se emana din aproape orice... Copiii sunt misterul nostru. Ei nu cred in maturitatea falsa a maturilor.Ei simt iubirea. Nu va uitati! Si asa suntem trecatori...

1 poezii, 0 proze

Gheorghe TomozeiGT

Gheorghe Tomozei

AutorClasic

Gheorghe Tomozei (n. 29 aprilie 1936, București - d. 31 martie 1997, București) este un poet și un eseist român contemporan. Am fost o vreme la conducerea revistei Argeș, din Pitești, subintitulată „revistă politică, socială, culturală”, perioadă în care revista a scos și un fel de supliment, denumit Biblioteca Argeș în care au publicat adevărate plachete mulți poeți Opere publicate Pasărea albastră (1957); Steaua polară (1960); Lacul codrilor, albastru (1961); Vârsta alintului (1963); Fântâna culorilor (1964); Noaptea de echinox (1964); Poezii (1966); Patruzeci și șase de poezii de dragoste (1967); Altair (1967); Cântece de toamnă mică (1967); Dacă treci râul Selenei (Copilăria lui Eminescu),1967; Filigran, proze jurnalistice (1968); Suav anapoda (1969); Dincolo de crizanteme (1969); Poezii de dragoste (1970); Toamnă cu iepuri (1970); Târgoviște. monografie lirică (1971); Miradoniz (Copilăria si adolescența lui Eminescu) (1970); Misterul clepsidrei (1971); Atlantis (1971); Lovas...

121 poezii, 0 proze

Misterele din decembrie ‘89

de cristina cornilă

Misterele din decembrie ‘89 În 1994 fostul șef al Serviciului Român de Informații, Virgil Măgureanu, făcea publică o informație din ‘89 pe care masa populară nu a perceput-o nici pînă astăzi. După...

Atelier

Triunghiul Bermudelor

de Constantin Enianu

Se spune că în Paradis există un loc funest, din care unii cred că nu se poate scăpa: Triunghiul Bermudelor. Se știe că sute de ani, vase și avioane au dispărut în geometria sa diabolică, însă...

ArticolAtelier

Desacralizare

de Petru Botezatu

Frumusețea lumii nu se mănâncă cu lingura, În tainele și misterele ei Furculița nu se înfige Și nici cuțitul, să o împartă În două în trei sau în patru. Din trupul ființării noastre De veacuri A curs...

PoezieAtelier

Marinela Preoteasa - \"Iarba iubirii\"

de Mădălina Maroga

BIOGRAFIE - Poeta Marinela Preoteasa, prima fiică a familiei Preoteasa Gheorghe, s-a născut într-o zi de decembrie, mai precis 26 decembrie în localitatea Brebeni , judetul Olt, dar oficial este...

ArticolAtelier

Gol de semnificații

de Tudorel-Sorin Boulean

GOL DE SEMNIFICAÞII, Jean-Pierre Caths mergea pe cheiul râului cu ochii pironiți la trei metri în față, printre oamenii care își făceau obișnuita plimbare de seară. Nimeni dintre acești oameni nu-l...

ProzăAtelier

Partidul Democrat are o problemă: din punct de vedere juridic, nu există!

de Miron Manega

Partidul din care a făcut parte, până la alegerile din decembrie 2004, președintele României este, din punct de vedere juridic, nul. Adevăratul Partid Democrat s-a înființat pe 26 decembrie 1989, în...

ArticolAtelier

« Pacepa a fost, și va fi , un trădător . (…)De ce Sorin Roșca Stănescu face ceea ce face?(…) Pentru ca Silviu Brucan și Cico Dumitrescu să comande prin televiziune și să ...

de Argeseanu Gabriel

(Interesant, cred, acest interviu pentru anul 1999, dar văzând scandalurile cu dosarele și securiștii, bașca declarația recentă a lui Pacepa despre cuplul Ceușescu-Castro traficanți de droguri,...

ArticolAtelier

MISTERUL FEMEII

de Tarniceri Aurelia

Firește că e înconjurată de mister, cum ar putea fi altfel, când a fost modelată din coapsa barbatului și a fost facută special pentru a-i fi ajutorul potrivit!!! Răspunsul se află în sufletul...

ProzăAtelier

27 Decembrie

de Georgescu Ioana

Se zice ca nu exista asa ceva ca spirite sau stafii. Mie imi este foarte clar insa ca cei care zic asta n-au trecut prin ce-am trecut eu. Din totdeauna am fost destul de receptiva la chestiile astea,...

ProzăAtelier

Inexplicabil

de Paul Alexandrescu

Eu sunt poetul ce soarbe stihul din amar, misterul il transform in haos, si sublimul in precar. Iar viata mea devine haos, fara sa-nteleg macar materie uitata-n huma devin al mortii avatar. Menirea...

PoezieAtelier