"Misivă" – 530 rezultate
0.01 secundeMeilisearchGabriela Negreanu
S-a născut la 06 iulie 1947 Gabriela Negreanu (1947-1995) ar fi împlinit anul acesta 60 de ani dacă nu ar fi ales să se sinucidă, încă tânără fiind, la mijlocul anilor '90. Am descoperit-o destul de târziu pe această poetă aproape de tot uitată, din antologia masivă a lui Marin Mincu (Poezia română actuală, vol. II). Gabriela Negreanu, situată cumva la granița dintre 70-ism și 80-ism, mi se pare astăzi unul dintre cei mai autentici poeți ai ultimelor trei decenii și una dintre vocile care simt că au contat în evoluția Marianei Marin. Gabriela Negreanu i se aseamănă în multe privințe lui Madi Marin: convulsii, traume, o sensibilitate rănită și o inteligență scăpărătoare, destin tragic, posteritate încă incertă... Gabriela Negreanu face cumva legătura între Magda Isanos și Mariana Marin, două dintre cele mai importante prezențe poetice feminine din istoria literaturii noastre. A publicat mai multe volume, dintre care: Paul Valery și modelul Leonardo (1978), debut bine primit de critică;...
11 poezii, 0 proze
Misivă
de Ștefan Petrea
Dragă Tată, am primit scrisoarea Ta azi-noapte. M-am trezit dar literele se împrăștiaseră deja. Am reținut totuși că Te afi bine și că ai hotărît să amîni Apocalipsa pentru vremuri mai bune cînd Omul...
Misivă
de Ștefan Petrea
Dragă, și dacă vom muri înainte de a muri iubirea dintre noi?! ți-ai pus întrebarea asta vreodată fată ciudată cu timpul întors înapoi? Iubirea ne va moșteni zîmbetele și va merge cu ele în lume...
misivă
de Ștefan Petrea
la secția de vlagă intensivă mă conectez la vieții aparate spinările-mi în luptă-s apărate nu lărmuiesc viteji în defensivă o soră îmi aduce preparate și doamna mea-mi trimite iar misivă umplută cu o...
Misivă de la soție
de Ruse Ion
Nu-i așa de gravă Vestea despre mine; Sunt un pic bolnavă, Dar, în rest, sunt bine.
misivă de amor
de Ștefan Petrea
ți-e leneș carnea galeșă fierbinte, înfrigurat, în iarnă te voi scrie tăind bucăți de măr cu bisturie și șlefuite-apoi a fi cuvinte. te văd, frumoasă-n blânda-ți feerie și îngeri intră-n inimii...
prima misivă
de adriana barceanu
îmbărbătarea nu se simte în privire o angoasă diformă către ceea ce spun sau fac ceilalți un octopus gigant care soarbe cu porii spasme și unde în care se cade se pierde o pată pe retină. o pictură...
nu caut răspuns la această misivă
de Ștefan Petrea
cenușa-n cer a pasăre-a trimite să îmi îndupleci umbra a-nviere să uzi a taină clipa cu tăcere de prin fântâni cu ape-n vis jelite. aievea că e mai cu mult ce piere și mai adânc un somn și-s nunți...
din tot mai vizibilul întuneric misivă
de Ștefan Petrea
din tot mai vizibilul întuneric scriindu-ți cerneala nu mai trezește lumina dormindă-ndărătul peniței ci îi acoperă visul cu bucățele de beznă și buze ce poartă sărutul negrăind dimineață
Ciobănaș cu una...
de Daniel Bratu
Scriu aici misiva mea de jale, nedormit, cu ochii de strigoi, când prin lume umblă-un, coate-goale, ciobănaș cu una sută oi. Și-i așa de cald, că pe la munte se topește piatra ca un sloi de...
ieftin
de Ștefan Petrea
vreau să scriu vouă misivă un poem din brațele lui nemaifost în cocoașa întrebării însă voi ați încălecat deja adevărul țipă decojit de îmbrăcăminți de minciună (vezi că ți-a căzut fularul din...
manifest
de FLOARE PETROV
îi trimit Lui Dumnezeu pe sunet o misivă să aibă îndurare pentru bărbatul meu durerea lui ca a mea e masivă anul despărțirii atârnă greu. n-am putut evita a morții ofensivă nu m-a ajutat nici măcar...
Rătăcirea XXXVI
de Ion Scalen
Spre nicăieri am să trimit misivă Că am să fug în evul teuton, De-acolo să vorbesc la telefon Cu juna-mi Moarte, sveltă și lascivă, Că stau năuc, cu sufletu-n derivă Ca un acar într-un uitat canton...
Rătăcirea XXXVI
de Ion Scalen
Spre nicăieri am să trimit misivă Că am să fug în evul teuton, De-acolo să vorbesc la telefon Cu juna-mi Moarte, sveltă și lascivă, Că stau năuc, cu sufletu-n derivă Ca un acar într-un uitat canton...
Scrisoare către Moș Crăciun
de Jianu Liviu-Florian
SCRISOARE CÃTRE MOȘ CRÃCIUN Îți scriu misivă, moșule Crăciun, Un moș, și eu, plătindu-i vieții, rata, Cum faci minuni, și ești atât de bun, Adu-mi-l iar, de sărbători, pe tata – Pleca pe vremea asta...
Bubu
de Alin Farcas
Dragul meu, îți scriu misivă Ca din timpuri de arhivă, Să te-nvit, precum apare, Pân la păsăricazare. O să-ncep mai light, și-oi spune, Una, două, sau trei glume, Cum că noi am trăi bine, Ori c-avem...
Precum arcușul
de Ioan Grigoraș
- Îmi bate la fereastră porumbelul Ce l-ai trimis să-mi lase o misivă, O țin în palmă să nu șterg rimelul Din slova dulce,-atât de afectivă Ce mă îndeamnă să-mpletesc cunună Din lacrima culeasă în...
Mă', cu neamțu' nu ti joci!
de ion untaru
Șandore nu sta împotrivă, Nu cânta pe două voci Că-ți trimite soarta o misivă Și-apoi intri în derivă: Mă', cu neamțu' nu ti joci! La ce bun să-ntinzi tu mâna Dacă pita nu-i a ta Și-apoi toată...
Sonet de (a)mestecat
de Ștefan Petrea
În plaga nopții roua-i lenitivă Și învelind lumina-n rugăciune Penița tot grăbește a te spune Să te trimit la Domnul prin misivă... În piept de zbor prin pace de genune De frumuseți făptura ți-e...
sunt supărat pe mine că-s eu
de Ștefan Petrea
cititorule, azi mi-am zis să nu-ţi mai trimit misivă să nu mă mai murdăresc pe mâini de uciderea albului, pe dracu că tot mă trage aţa necuratului să pun vorbă în gura peniţei, mai zi şi dumneata ce...
