sunt supărat pe mine că-s eu

cititorule, azi mi-am zis să nu-ţi mai trimit misivă să nu mă mai murdăresc pe mâini de uciderea albului, pe dracu că tot mă trage aţa necuratului să pun vorbă în gura peniţei, mai zi şi dumneata ce să-ţi zic că poama cuvintelor mi s-a stafidit de zici că-i o nucă numai bună de aruncat în peretele în care e zidit Dumnezeu să nu se năruie mănăstirea cea cu hram de Iertare să mă poţi ierta când îţi trimit braşoave prin poşta păgânilor zi ce să-ţi zic, depre iaduri, raiuri, amor ori iubire, în ce priveşte amorul stau cam prost nu-i vorba că nu se scoală, ci doar că se trezeşte singurică intrând în femeia aerului, aceea ce miroase a hoit că-ţi scriu de pe buda gândului, excretând noţiuni despre haos -timpul se joacă cu focul în părul vieţii mele- vezi dumneata, cititorule, oricât aş încerca tot despre mine îţi aduc luarea aminte în egoismul singurătăţii se bălăcesc muzele propriei fiinţări nu pot zice de altele decât cât să călătoresc în urmă unde odaia era plină de inimi, de guri şi urechi uneori chiar îi alungam, lăsând doar un rest de muiere s-o frec de pereţii penisului îi rechemam doar când îmi băgam picioarele până la brâu în pantaloni te plictisesc? zi-mi, că nu mă supăr sunt supărat doar pe mine că-s eu