"Mireasă în câmp verde" – 6536 rezultate
0.06 secundeMeilisearchRabindranath Tagore
Rabindranath Tagore s-a născut în anul 1861, la Calcutta, într-o distinsă familie bengaleză. Tatăl lui, Debendranath Tagore, a fost un Maharishi (înțelept mistic), reformator al hinduismului. Mama lui, Sharada Devi, avea deja 12 copii, unii chiar căsătoriți, atunci când Tagore s-a născut. Educat în cadrul familiei, el primea și lecții de engleză. I-a citit pe poeții bengalezi încă din copilărie și el însuși a început să scrie poezii de la vârsta de opt ani. Tagore a fost pentru scurt timp și la o școală britanică, însă educația convențională i s-a părut improprie. Tatăl său dorea ca el să devină avocat și l-a trimis în Anglia, pentru specializare. Acolo, Tagore a fost impresionat de conferințele liberale ținute de John Bright și W. E. Gladstone. În 1879 s-a înscris la Colegiul Univesitar din Londra, însă tatăl lui i-a anulat înscrierea, din motive neclare. În 1883 s-a căsătorit cu mireasa (minoră) aleasă de familia lui, în cadrul unei ceremonii restrânse. Au avut patru copii, iar...
110 poezii, 0 proze
george geafir
Membru al Uniunii Scriitorilor filiala Craiova din 1996. Până în prezent a publicat următoarele volume: - Papagalii sau monumentul prostiei (schițe umoristice), 1994, Editura Meridian Craiova; - Iubire și speranță (roman), 1994, Editura Spirit Românesc Craiova; - Păcală avocat (antologie de satiră și umor), 1995,în colaborare cu Valentin Smarand Popescu, Editura Spirit Românesc Craiova; - Noul Babilon (proză umoristică), 1995, Editura Spirit Românesc Craiova; - Lux de jeratic (aforisme, definiții), 1998, Editura RAMURI Craiova; - Capul piramidal și efectul de piramidă (aforisme și schițe umoristice), 2001, Editura ROM TPT Craiova; - Rochia de mireasă( nuvele), 2003, Editura Spirit Românesc, Craiova; - Moartea câinelui (nuvelă), 2006, Editura Scrisul Românesc Craiova; - Strigătul tăcerii, aforisme, 2009, Editura ARPIF-Pres APIMED, Fundația "Eugeniu Carada", Craiova. - DE VORBÃ CU NIMENI, psiho-satiră, Editura RAMURI, Craiova, 2013. În antologii: -"Sud-Vest Oltenia. O antologie a...
164 poezii, 0 proze
Ludwig Börne
Ludwig Börne a fost un scriitor german politic și satirist de origine evreiască.După ce a studiat medicina la Berlin și Halle renunță la ea pentru a studia științele politice la Heidelberg și Giessen. A lucrat în jurnalism pentru ziare liberale Staatsristretto și Die Zeitschwingen. În 1918 s-a convertit la luteranism, schimbîndu-și numele din Lob Baruch în Ludwig Börne. După înterzicerea ziarului editat de el, die Wage, se retrage pentru o vreme din publicistică. Urmărind revoluția din 1830 din Franța, oarecum dezamăgit de ea, scrie o serie de strălucite scrisori satirice Briefe aus Paris. Mireasa din Paris este lucrarea lui Börne cea mai cunoșcută și un punct de cotitură pentru jurnalismul german. Acest lucru la propulsat ca unul dintre liderii mișcării Germania tînără. Moare la Paris în 1837. Operele sale sunt cunoșcută pentru stilul și vena lor satirică. A scris și o serie de poveștiri scurte și schițe. Este și autorul unor aforisme asupra realităților politice ale vremii. *****...
1 poezii, 0 proze
CALANCEA_ANDREI IRINEL
Strivit de pasiuni inselatoare,.... Constrans de dogmele prezente in traditii,... Far-de credinta n timpuri viitoare,.... Mereu este marcat:de repetitii......... Culori nascute din obsesii reci,.... Si trecatoare amagiri prezente,... Sunt zugravite in impresii seci.... Intr un tablou cu tonuri reticente....... Un critic slut la chip,cu logoree mare.... Prezinta n mod de opera fantasma, Si are rugaminti:ca data viitoare Sa fiti mai ganditori si..sa i simtiti mireasma........ Artistul si a dorit -o abordare fina.... De tonuri ample si pete de lumina,... A vrut sa regasiti in mica lui lucrare.... Nu intrebari....... -ci provocare....... phrime 2 ale lui decembrie, ale lui 2006
2 poezii, 0 proze
Onirica Elisa
Ador descrierile neconventionale..sunt o metafora,un spirit impletit de note muzicale si litere,un perpetuu sir de intrebari existentiale.. Atentia mea se canalizeaza asupra romanelor psihologice si nu numai. Mi-as dori sa lucrez in cadrul UNICEF (sau domeniul externelor) o organizatie care ma reprezinta, unde consider ca as putea imbina calitatile mele de om si cunostiintele cu succes, ascultandu-mi astfel si sufletul si ratiunea. Iubesc oamenii, comunicarea, sa zambesc.A scrie, a citi, a asculta inseamna pentru mine a invata zi de zi sa traiesti, a te descoperi prin altii.. Ador sa dau colii sarutul gandurilor mele si mireasma acestuia o veti descoperii voi, cei ce veti avea rabdarea sa ma cititi.
6 poezii, 0 proze
Dușan Petrovici
Dușan Petrovici (n. 23 august 1938, Varias, lângă Timișoara) sau Duoan Petrovic este un poet și traducător român contemporan de origine sârbă. A debutat în revista Orizont în 1965 și a debutat editorial în 1972 cu volumul Lebede ale puterii pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Stabilit în Düsseldorf, Germania, poetul lucrează în mod curent la volumul Însemnări atroce. Opere * Lebede ale puterii, Editura Albatros, București, 1972 * Obelisc, Editura Facla, Timișoara, 1974 * Neînceputa mireasmă, Editura Facla, Timișoara, 1975 * Obiecte pierdute, Editura Facla, Timișoara, 1980 * Clima temperată, Cartea Românească, București, 1981 * Autobiografie ermetică, Editura de Vest, Timișoara, 1992 * Erotica ermetică, 1994 (ediție bilingvă româno-germană) * Zaruri de apă, Colecția Brumar, Editura Brumar, Timișoara, 1999 * Nopți westfalice, Colecția Brumar, Editura Brumar, Timișoara, 2003 (cu ilustrații de Ioan Galea)
19 poezii, 0 proze
Horia Gane
Horia Gane (pseudonimul lui Roșu Herman Gutman, n. 10 aprilie 1936, Scaieni, jud. Prahova - d. 11 iulie 2004, București) a fost un poet și prozator român. Opere * Lumină întârziată, Colecția Luceafărul, Editura pentru Literatură, București, 1967 (versuri) * Dimineața noului venit: roman, Cartea Românească, București, 1974 * Plante gânditoare, Cartea Românească, București, 1977 (versuri) * Melior, Cartea Românească, București, 1981 (versuri) * Puntea de hârtie, Cartea Românească, București, 1986 (versuri) * Frageda fire, Editura Ion Creangă, București, 1990 (versuri pentru copii) * Elena. Grădinile suspendate ale cuvântului, carte manuscris, 1996 (poem) * Voi spune îngerilor, Editura Redacției Publicațiilor pentru Străinătate a USR, 2004 (roman) * Rochie de mireasă cu fluturi arămii, Editura Muzeul Literaturii Române, 2006 (roman)
1 poezii, 0 proze
am fata de mancator de Baschetzi
Sunt impotriva campurilor obligatorii. Nu din principiu.
1 poezii, 0 proze
Mireasă în câmp verde
de Botu Alina
N-am văzut niciodată un alb mai frumos de mireasă. Lângă o casă fără garduri, fără copaci, fără grădină, așezată într-un câmp abia împrimăvărat, ce mai respira pe alocuri noroaiele ploilor trecute, O...
Trag linia și adun
de Cristian Petru Balan
Îmi lipsește un mileniu cu nonsensuri din trecut și un alt mileniu decent din viitor, pentru a fi perfect civilizat și genial precum visasem, ori măcar împăcat cu mine însumi dar și cu voi toți, cei...
Ești rugăciunea nerostită
de mircea trifu
În stropi de apă vreau să cad, Prin gândul unei ierni trecute, S-ajung un fulg de nea, să ard, Pe buze, de-un surâs, iubite. Aș vrea din palma humei mele, Când ies ca razele de iarbă, Cu-n verde nod...
primavara
de alex
nefirescul surd privește cu speranță zăpada ce reflectă a stelelor substanță un câmp de stele mate fără de chip și poate sub câmpul de lumină se ascunde noapte deasupra cer de seară oglinda nemuririi...
Micropoeme
de Cornelia Georgescu
casa bunicii pădurea-n depărtare - pupăza cântând tablou în casă - natură în pictură mere şi gutui flori şi căpşune vişine şi cireşe - tot primăvara în iarbă ghinde strecurându-se uşor - o veveriţă...
Pietre pe flori
de Radmila Popovici
Patru și vreo câteva flotări – ora când maeștrii te cuprind cu un abur vechi lipit de nări construiesc din pietre gri un rând despre faima creierului mic îl întreb pe Darwinul de jos nu am nici o...
Crimă și pace bună
de Marius Marian Șolea
22 Norii opriseră soarele, ca niște degete întrepătrunse, de parcă s-ar fi rugat cuiva sau ar fi așteptat ceva, de lângă ei, din cer, sau de pe pământ. Un vânt ușor și cald, precum apropierea unui...
Călătoria lui De Trei Ori 85 până în sfârșitul lui noiembrie… noiembrie… noiembrie…
de Marian Pavelescu
O parte din conținuturile platourilor era răvășită, după preferințele comesenilor care, sătui, ajunseseră să ciugulească decorațiile culinare. Lume de toată mâna sporovăia la masa întinsă: burghezi...
mi-am luat poezia în cap
de Vasile Munteanu
ne-am cunoscut – îți amintești? – într-un octombrie târziu plutea peste oraș o toamnă ce nu-s cuvinte să descriu se-amestecau în aer păsări cu râset din rotiserii unde-n pahare de vin fiert musteau...
Ne vedem când ne întâlnim
de Ion Rășinaru
Luna lui gustar, așadar e vremea să gust un ar cu zâmbete de capă și spadă, semănate cu pana pe tărâmul Foaie Verde. La ora zece și... o cafea fără cornuri, amfitrionul deschide tabăra cu......
Imagini de Vis
de Heinrich Heine
Un vis tulburator, cumplit, M-a fermecat si m-a-ngrozit. Mai vad frânturi din visul meu Iar inima-mi se zbate greu. Parca-o gradina se facea… Voios, dam sa ma plimb prin ea. Privit de flori, simteam...
Până când moartea...
de Grig Salvan
Se înserează peste sat și peste toată valea Someșului, e o seară caniculară, deși soarele s-a scurs după dealul dinspre apus, aerul e încă încins și tremură ca o perdea străvezie în lumina slabă a...
