Mireasă în câmp verde

N-am văzut niciodată un alb mai frumos de mireasă. Lângă o casă fără garduri, fără copaci, fără grădină, așezată într-un câmp abia împrimăvărat, ce mai respira pe alocuri noroaiele ploilor trecute, O fată în papuci purta o rochie albă de mireasă. Cu voalul pe cap, cu părul alergând rebel pe fața ei, dansa. Cu cinci puradei strânși acolo, cu două domnișoare ce-i purtau trena (fie vorba între noi mai mult i-o țineau atârnată, să nu se murdărească, de i se vedeau bietei fete dedesubturile rochiei). Și cu toate astea ce alb frumos de mireasă… Fără alai în jurul ei Răpea privirile tuturor cu cozi împletite și fuste crețe. Era în zi de vineri. Mi-am zis: „ Uite o nuntă!” Dar n-am văzut nicăieri mirele, n-am văzut nuntașii, n-am văzut straie de sărbătoare pe gurile cască de acolo. Era doar o mireasă Într-un câmp verde...