Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Mina creionului..."20737 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Neguș VasileNV

Neguș Vasile

AutorAtelier

Pictorul VASILE NEGUȘ, s-a născut în anul 1967 în Pucioasa și locuiește de la început, și își dorește până la sfârșit, în satul Dealu-Frumos, com. Pietroșița, jud. Dâmbovița. Pictorul și teologul VASILE NEGUȘ este un pictor de factură mistică, bizantină, și este cu creionul în mână de la vârsta de 3 ani, iar traseul vieții îl poartă lucrând și abordând mereu tehnici și stiluri diversificate, ajungând cu darul lui Dumnezeu, ca în a doua parte a vieții, să poată studia și picta mai ales pictură bisericească, iconografică, dar și o pictură de creație proprie, în stilul suprarealist mistic. Tehnicile sunt pe diferiți suporți, de lemn, pânză, piatră și zidărie, și poartă în ele o îndelungată experiență și studii asupra tehnicilor vechi, consacrate. Dar, parcă lipsindu-i ceva, domnul Vasile Neguș, a început să cocheteze și cu scrisul, în special poezia creștină, îmbinând foarte bine imboldul artistic prin “hrana” pentru vedere, adică pictura, și “hrana” pentru auz,...

1 poezii, 0 proze

Mina LoaML

Mina Loa

AutorAtelier

"It Suits the Poets Purpose" by RAY REESE writers would have us believe in popular mythology that women are enamored with men of power mock gladiator bluster Portofolio's Corporate corpulent physique when in fact most of the women worth the having are with men who are good with words...

4 poezii, 0 proze

Mara MinaMM

Mara Mina

AutorAtelier

"Phoenix nătâng, născut din zațul de cafea..."

23 poezii, 0 proze

Grigoras Ruxandra IleanaGI

Grigoras Ruxandra Ileana

AutorAtelier

32 poezii, 0 proze

miscu ioana cosminaMC

miscu ioana cosmina

AutorAtelier

18ianuarie 1994 targoviste eleva

4 poezii, 0 proze

Elisabeta GîlcescuEG

Elisabeta Gîlcescu

AutorAtelier

Originie sănătoasă : tata prin mină, mama pe-acasă, cu frați mulți, unii chiar desculți, cu înalte frunți, cu multe punți, copii deștepți, descurcăreți, petrecăreți și iubăreți… Eram cea mai mică, din ultima sămânță, rămasă uitată, necenzurată, nechiuretată, nealterată, transformată în fată. Și fiecare cuvânt al meu să fie asemeni gingașului puf al păpădiei, purtat pe aripi de vânt spre inimi sincere și deschise, ușor și dulce, să nu rănească pe nimeni. În colecția Elisabeta Gîlcescu: IERI ȘI AZI - Editura Măiastra, 2009 LA CUMPÃNA DINTRE ANI - Editura Măiastra, 2010 FLORI DE CÂMP - Editura Măiastra, 2010 În curând Cărările vieții

94 poezii, 0 proze

MT

Marin Todosie

AutorClasic

( În 1831, zugravul Marin Todosie a refăcut pictura bisericii Sf. Mina din Craiova. Pentru justificarea renumerației cuvenite, zugravul a întocmit următoarea listă:)

1 poezii, 0 proze

Vasili GrossmanVG

Vasili Grossman

AutorClasic

Vasili Grossman s-a născut la 12 decembrie 1905 în localitatea Berdicev din Imperiul Rus. Aparține unei familii de intelectuali evrei. A absolvit Facultatea de Chimie la Universitatea din Moscova.A lucrat timp de trei ani ca inginer chimist la o mină din Donbas, apoi ca asistent chimist la Institutul regional de patologie și igiena muncii, ca asistent la Catedra de chimie generală din cadrul Institutului de Medicină din Stalinsk. A fost și corespondent de război. Printre cele mai importante opere ale sale enumerăm: romanul "Viață și destin" ("Jizni i sudiba"), volumul de nuvele "Iadul din Treblinski", trilogia de povestiri "Stepan Kolciughin"etc. Autorul a încetat din viață la 14 septembrie 1964, la Moscova. Scriitorul a murit in 1964, dupa ce romanul sau "Viata si destin" a fost "arestat" de KGB; dar, ca prin minune, au "scapat" o dactilograma si chiar un manuscris; romanul a aparut in Occident in original si in traduceri, iar pe pamant rusesc abia in 1988. Tot asa, povestirea "Panta...

1 poezii, 0 proze

HD

Harry White de Danciu

AutorClasic

din Prefață lui Ștefan Doru Dăncuș la cartea: Sânt pentru ca Este Harry White de Danciu s-a născut într-o lume a lacrimei terestre, satul Trestia din Maramureș. Acolo unde copilăria nu se pierde niciodată pe ulițele satului pline de praf, în luna când florile se rup din mugure prevestind învierea lui Isus. S-a risipit în parfumul universului, cu o chitară adesea sub braț, trecănd trist pe străzile întunecate ale unui oraș din România. Un steag, o mașină de tors, o lampă de mină, o piatră de la Chiuzbaia și alte câteva obiecte rustice, reprezintă pentru el zestrea româneascăa printre străaini. Dacă ar fi judecat după acestea, nu poate fi considerat un om bogat; în rest își trăieste viața pentru a putea răspunde la căteva întrebări esențiale pe care și le-a pus. Imaginea lui este mereu aceiași din vremea când a fost învățător în lumea copilăriei sale, pentru că nu există nicăieri pe pămănt un tablou mai frumos decăt acel al întoarcerii Învățătorului. Cartea de față (Sânt pentru ca Este)...

0 poezii, 0 proze

Sandu-Milea ConstantinSC

Sandu-Milea Constantin

AutorAtelier

Câte ceva despre autor.. S-a născut la 26 septembrie 1955 în comuna Agăș, județul Bacău. A lucrat încă de foarte tânar ca lăcătuș mecanic CFR,locomotive, în industria aviației, la mina de cupru si în domeniul geologie până în anul 1989. A făcut studii libere de pictură, sculptură, actorie, regie, teatru, apoi , ca autodidact convins, a ales meseria de sculptor și de cercetator privat în istoria formelor plastice pe care o practică timp de peste 25 de ani.Până în prezent a realizat peste 500 de sculpturi în lemn, bronz și marmura. Are un site:www.constantinmileasandu.bravehost.com; unde prezinta opera lui de sculptură, zece proiecte de monumente pentru lumea civilizată, și câteva conferințe despre arta modernă și despre Fundamentele Modernității Europene. In prezent trăiește la Brașov si sculpteaza. adresa atelier: Str. Neagoe Basarab.nr.17.( Piata Teatrului) Tel:0744994454 e- mail:cmileasandu@yahho.com; www.constantinmileasandu.bravehost.com

1 poezii, 0 proze

Mina creionului...

de razvan ducan

Mina creionului, iată cel mai feroce animal făcut să rupă,să devore,să sfârtece cu o cruzime rar întâlnită.În gura lui încape capul unui om, al unei națiuni sau chiar capul lui încape în gura lui și,...

PoezieAtelier

Imagine

de Nincu Mircea

Să dezlegi cuvintele ca și cum din mina creionului ai desena lumea și totuși să poți privi în centrul stelei, înseamnă să poți bea sânge de lumină din rana în care orizontul se îndoiește spre a se...

PoezieAtelier

creionul chimic

de Vali Nițu

perdele de fum la marginea ramei corect ar fi ca desenul în creion să nu aibă umbre din cauza luminii ce cade din partea dreaptă acum când tușa e stabilită la nivel înalt după ce ascuțitoarea a...

PoezieAtelier

Sângele meu are cifra octanică a fascinației...

de razvan ducan

Sângele meu are cifra octanică a fascinației, alimentat de la pompele din jur, hei, ochilor, mi s-a umplut rezervorul, stingeți lampa de sub abajur. Noaptea toc mărunt kilometri, de drumul mi se...

PoezieAtelier

poemul ca o spovedanie

de Gabriel Nicolae Mihăilă

sunt ochi de cititor ca un centru de reciclare maculatură femei din carton, din hârtie bărbați cu focuri cât casele iar eu aici în afara poeziei injectez nori de ploaie în venele cerului să fie pace...

PoezieAtelier

Înființare

de Nincu Mircea

Oul este o lume pe care o desenăm dintr-o linie. O linie ce vine din infinit și rotunjește împlinind. Urma ei aruncă în afară și întoarce în sine, desenează sfera în care spațiu gol frământă...

PoezieAtelier

lumină

de Florentin Cristian

Pentru mine poezia e luminoasă Și atât timp cât o să țină O voi avea și în priviri În cap ajunsă cu lămuriri, Timpul este un sclav Și rezultatul este suav Dacă știi cum să-l folosești Prisosește,...

PoezieAtelier

Nori de ploaie

de Laptes Gabriel

Vorbele nerostite, pentru urechi anorganice, blocate in gatlejul uscat de vant si arsita desertului vietii, stau sa iasa din mina de carbuni creionului. In dare subtirele, vorbele se-nsira pe foaia...

Atelier

Stapanul creionului

de Dîrzu Andrei-Ovidiu

Privi, la fel ca-n fiecare dimineata, soarele iesind greoi din cuibul sau de raze,in tacere. Si, pe masura ce fata i prinse putin din tenta rozolie a diminetii, se lumina pe chip si zambi. Acum putea...

ProzăAtelier

Povestea creionului.

de Paulo Coelho

Copilul isi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, intreba: - Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate e o poveste despre mine? Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse...

PoezieClasic