Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Miha, nu te teme"20657 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ionelia TuguiIT

Ionelia Tugui

AutorAtelier

Suferința nu însumează altceva decât momentul unic în care se instalează. Apogeul ei este demn de a fi simțit și atât, căci orice intenție de a povesti sau reaminti de acel moment va fi degradantă. Vei vrea să povestești a doua zi cuiva, și mânat de dorința de a expectora acea trăire înecăcioasă, îți vei căuta cuvintele potrivite. Și chiar de cuvintele nu ar fi cele potrivite, chiar de ai exagera, tot nu o să te înțeleagă nimeni, căci a simți nu este egal cu a povesti. Vei fi privit cu o milă tâmpă, zi mersi și de aia, și cel din fața ta te va considera patetic sau mincinos sau nebun sau câte puțin din toate. Agonia acelui moment nu înseamnă nimic din ceea ce dai afară atunci când povestești, sau din ceea ce explodează poate fără voia ta, ci înseamnă să realizezi că esti un Cineva pe care nimeni nu îl va putea vreodată înțelege, și din acest motiv să te suporți și să te asculți pe tine însuți. A povesti ceea ce suferi este o ofensă la adresa acelor simțiri, căci interiorul nimănui nu...

14 poezii, 0 proze

Adriana Marilena StroilescuAS

Adriana Marilena Stroilescu

AutorAtelier

Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...

221 poezii, 0 proze

Mihalcea AlexandraMA

Mihalcea Alexandra

AutorAtelier

Nu e prea mult d spus...m-am nascut prin primavara anului 1988!Gradinita in cartier(Berceni),scoala generala(Sc de Sud 190) tot in cartier si acum am avansat la liceu(CNME)Colegiul National Mihai Eminescu din centru(Unirii,casa Poporului cum te duci spre Constitutiei)asa... si cam atat!Pe viitor ASE si vizitarea/locuirea in strainatate.Mai multe p viitoare mea adresa d web(care sper sa fie in curand)!Oricum enjoy this for the moment.

25 poezii, 0 proze

maior alexandraMA

maior alexandra

AutorAtelier

"CRED ÎN IUBIRE. Cred că numele cel mai frumos și mai nălțător dat Lui Dumnezeu este Iubire. Cred că iubirea nu poate exista fără comuniune, fără dialog, fără a te deschide altuia. Cred că iubirea trece prin cruce. CRED ÎN CREDINȚÃ. Cred că numai credința în Dumnezeu alungă din sufletul omului nesiguranța și oferă speranță și optimism. Cred că omul se poate realiza pe deplin atunci când se încrede în Dumnezeu și se poate împlini cu adevărat atunci când îl iubește pe aproapele asemenea Lui Dumnezeu. Cred că numai credința în Dumnezeu îl conduce pe om la fapte concrete de iubire. CRED ÎN SPERANȚÃ. Cred că speranța este sora mai mică ce se ține de mână cu credința și iubirea. Cred că speranța îl ajută pe om să privească departe, să depășească obstacolele și să se ridice după ce a căzut. Cred că cine nu speră se poate asemăna cu un bătrân care a pierdut totul, chiar dacă este tânăr." - Pr. Daniel Bulai ici_pici_sweet@yahoo.com

11 poezii, 0 proze

Petru AnghelPA

Petru Anghel

AutorClasic

Întors de ani buni în locurile pe care, de drept, de suflet și de dor nu le-a părăsit niciodată, poetul Petru Anghel, născut la 4 aprilie 1931 în comuna Ciugud, județul Alba, se află într-o postură ușor inedită, în fața unui bilanț de moment, dictat mai mult de cifra rotundă a anilor împliniți, decât de elanul creator, nestins încă, neostenit în cuvântul scris, cu aceeași sfială în glas și în mers pe care i-am admirat-o întotdeauna. „Sunt poetul neștiut al unui sat,/sunt chiar satul neștiutului poet/unu-n celălalt adânc, îngemănat/cum de sunet clopotul, încet, încet,/se topește într-un imn nemaiîncîntat.” Poezia alunecă în timp înapoi, la chipul neșters al părinților, creionați cu nostalgie și naturalețe în curgerea timpului, simplu și duios, ca într-o icoană de suflet la care te închini cu drag: „Acasă, cu muma și tata, mereu să mă nasc în April,/ când cerul grădinii e gata/ de păsări cu limpede tril.” Liceul teoretic „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, urmat între anii 1942-1950, a...

1 poezii, 0 proze

VM

Valeriu Matei

AutorClasic

1959 Se naște la 31 martie, în comuna Cazangic, județul Lăpușna, Basarabia în familia lui Nicolae (1922 – 1981) și a Sevastiței (n. Cătană, 1924-2009), țărani cu școală românească. La vârsta de cinci ani mama îl învață să scrie și să citească atât cu alfabet cirilic, cât și cu alfabet latin. 1966 – 1974 Urmează școala medie incompletă din satul natal, astăzi gimnaziul Mihai Viteazul; redactează revista literară a școlii Luceafărul. În 1973 debutează în presa pentru copii, dar bucuria debutului nu ține prea multă vreme - P.Meniuc, redactor la revista unde trimite versuri îl îndemnă să „nu mai scrie versuri triste”, sfătuindu-l: „ar fi bine să te inspire viața luminoasă de azi”. 1974 – 1976. Urmează școala medie românească nr. 2 din or. Leova, pe care o absolvă cu medalie de aur; se remarcă în cadrul olimpiadelor din Republica Moldova la limba și literatură română și istorie. 1976 – 1979. Este student la Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de istorie; frecventează cenaclurile...

0 poezii, 0 proze

Mihai CristinaMC

Mihai Cristina

AutorAtelier

"daca nu ai suferit niciodata inseamna ca nu esti binecuvantat"

3 poezii, 0 proze

MS

Mihai Robert Stoicescu

AutorAtelier

Zambeam doar pentru-a nu ucide

5 poezii, 0 proze

RM

RADULESCU MIHAI

AutorAtelier

Sunt nascut intr-o zi de toamna/Si de fapt nici nu stiu ce inseamna,/O viata intreaga sa traiesti/Si cu adevarat o singura data sa iubesti! DATA NASTERI:15-11-1982! ABSOLVENT AL SCOLII PRIMARE: 181 IN ANUL 1997! ABSOLVENT AL LICEULUI: GRUP SCOLAR CONSTRUCTII CAI FERATE IN ANUL 2001!

6 poezii, 0 proze

Popescu Mihai NicuPN

Popescu Mihai Nicu

AutorAtelier

inginer auto,45 ani nu stiu deloc de ce exist, dar poate cineva sa stie? sunt,eu,un bun epigramist, si-ncepator la poezie... mail:barbecuero@yahoo.com

42 poezii, 0 proze

Miha, nu te teme

de Mihaela Roxana Boboc

Miha, oamenii aceștia care te caută azi te vor uita mâine când dimineața va alunga umbra printre cioturi de copaci. Te mutilează gândurile lor te desfac de carapace ca pe-o scoică și te sorb cu nesaț...

PoezieAtelier

Cuib de vipere

de Mihaela Roxana Boboc

Miha, te încolțesc vipere pândesc mișcarea frunzei și sar la picior mușcă din carne, din gânduri cu nesaț la primul răsărit de soare se leapădă de piele și se-mbracă în prieteni cu iz de putregai....

PoezieAtelier

Lumină de veghe

de Zburlea Ariana

— Seară bună, domn’ Ilarion! Vorbim, vorbim! Se îndrepta spre camera lui. Pe hol trecea în grabă asistenta bătrână și grasă. Ilarion o privește și, când e aproape de umărul ei, vede în reluare un...

ProzăAtelier

Mihai pădurarul

de Dimitrie Bolintineanu

Mihai pierduse lupta.1 El umbla rătăcit, Si omul, si natura acum l-au părăsit; E noapte, vijelie... vestmintele-i sunt ude. -- Bine-ai venit, streine!... o voce se aude, O voce virginală......

PoezieClasic

In cultura, nu in conjunctura

de Ghinea Nouras Cristian

Colocviile „Reflex” : la Herculane, cultura a fost la… înălțime Cunoscutul poet reșițean Octavian Doclin este amfitrionul unei manifestări culturale de mare anvergură, devenită deja tradițională :...

ArticolAtelier

NEDEVENITULUI,SPERANTEI

de bancila george marius

dacă te-ai născut pentru viață ci nu pentru moarte miră-te și zâmbește, miră-te de pasărea ce nu poate zâmbii zâmbește că ști de freamătul ei inalt prin care-și arată extazul dacă te-ai născut pe o...

PoezieAtelier

Tratat de descompunere

de Emil Cioran

A te teme înseamnă a te gândi întruna la tine și a nu-ți putea imagina un curs obiectiv la lucrurilor. Senzația teribilului, senzația că totul se întâmplă \"împotriva\" ta, presupune o lume concepută...

EseuClasic

Ștefi și Iisus

de corui mihai george

Uite, am să îți povestesc ceva neortodox și necatolic, de fapt e o poveste religioasă dar fără religii? Vei pricepe tu, nu te teme. E o poveste cu o fetiță cu vârsta de zece ani, o nepoțică draga,...

ProzăAtelier

Jurnal 34

de viorel gongu

Am făcut un duș rapid ca să nu intre Mihai înaintea mea în baie. Voiam să fiu prima în pat și să mă refugiez în somn, așa aș fi evitat o eventuală discuție cu el. Mihai a venit și m-a găsit și m-a...

ProzăAtelier

personal earthquake

de ștefan ciobanu

m-am trezit în mijlocul nopții cu o foame teribilă m-am dus în bucătărie sprijinindu-mă de pereți (așa merg eu de acum înainte nu te teme Doamne și nu mă privi cu milă) am luat pâinea cu gândul tăcut...

PoezieAtelier