"Micuțul Bogdănel Luca- actorașul cow-boy" – 912 rezultate
0.02 secundeMeilisearchMario Paparadzzi
Născut în municipiul Pitești ,dar petrecînd copilăria și adolescența în micuțul oraș Mioveni, orășel care de altfel mi se părea pe atunci atât de lipsit de culoare și plin tentații murdare . Între timp orașul a evoluat destul de frumos și parcă îmi pare rău că am ajuns să-i trec pragul atât de rar. Fiind cel mai mare dintre cei 4 frați, am simțit de mic să fiu mai responsabil, mai grijuliu, mai altfel. Din această cauză, dar și datorită faptului că familia nu avea tocmai o situație financiară bună aveam să fiu mai retras decât ceilalți din rândul meu, pe alocuri simțind un fel de rușine. Privind înapoi sunt mândru de felul în care am putut să mă abțin de ispitele ce băteau la ușă din toate părțile și de relația cu familia. După ce primii opt ani școlari i-am absolvit la școala Racovița, oraș Mioveni, opt ani în care de multe ori am fost lăudat pentru notele obținute, dar și pentru comportamentul de bun gust, anii de liceu au însemnat un regres, deși am fost absolvent al diplomei de...
10 poezii, 0 proze
Ionela Dorina Udrita
Din minutul 50 am inceput sa traiesc.
6 poezii, 0 proze
Roberto Dall'Olio
Roberto Dall'Olio, născut la Medicina (Bo) în anul 1965, este docent de Filozofie și Istorie al Liceului Clasic Ariosto din Ferrara. Colaborează cu profesorul Antonio Genovese al Universității din Bologna pe tema justiției sociale . A publicat eseul În limită. Rezistenta chibzuită în Alex Langer (La meridiana, 2000). În poezia: Pentru aceasta sunt renăscut (Pendragon, 2005 cu o notă de Roberto Rovesi); Istoria ne învată. Poem istoric - civil (Pendragon, 2007); Minutul de tăcere (Edizioni del Leone, 2008); Viata de moarte (Edizioni del Leone, 2010); Noaptea pe pământ. Auschwitz după Auschwitz (Mobydick, 2011); Violete de iarnă. Cîntăret de dragoste (Edizioni Kolibris, 2013, cu note de Giampiero Neri și Umberto Piersanti). Multe din poeziile sale au apărut în reviste și antologii. Redactor al revistei "Închiesta" condusă de Vittorio Capecchi, trăiește la Bentivoglio în câmpia bolognesă. Este membru în...
0 poezii, 0 proze
Micuțul Bogdănel Luca- actorașul cow-boy
de Filip Tănase
Vis de îndrăgostit Billy-Boy Sunt Billy-Boy din Kentucky, Am fain lasou, veston kaki, Am și pistol și sunt vestit Și sunt cowboy îndrăgostit. Sunt șmecherit și pistolar Cu ochi de vultur și sprințar,...
Punte de contact și de corelare multiplă a subiectelor din sumar într-un nou și mic univers artistic în premieră
de Filip Tănase
Miezul problemei Toate subiectele înglobate în sumarul de mai jos, fac parte din strategia construcției artistice din acest univers. Ele sunt algoritmul acestei ecuații de înnoire. În linii mari...
Portret 4
de Adrian Firica
Cu Liviu Nanu – Anton după ce și-a schimbat numele, fără motiv, fără să treacă pe la Monitorul Oficial, ci doar pentru a emigra din Moldova, de unde și eu am venit prin ’57 în orășelul Roșiori de...
Îngerul
de Bogdan Cristian Blascioc
“De fiecare dată când un copil bun moare, un înger al Domnului coboară din Paradis, ia copilul mort în brațele sale, îşi întinde aripile lui mari şi albe, şi zboară cu...
Noua apocalipsă- Lucrare umoristică în mai multe reprize și cu mai mulți \"autori\"
de Filip Tănase
Introducere Trăind nostalgia scurtisimelor de altădată și aderența cititorilor la ea, m–am întors sub o formă mai șmecherită la stilistica mea de atunci, am făcut doar proză scurtisimă care nu-i prea...
Cruciada femeilor
de bogdan emanuel
CRUCIADA FEMEILOR “O rasă a francilor, iubită și aleasă de Dumnezeu, un neam blestemat a cotropit pamintul sfînt …” Papa Urban al II – lea “Această primă cruciadă a fost aprigă, lunga si încununată...
Limite
de Paul Pietraru
Avionul a ajuns la timp, i-am așteptat fără să cobor din mașină din cauza aglomerației din aeroport, Mihaela plângea întrebându-mă de maică-sa, copilașul nu-i înțelegea suferința, iar Bogdan suferea...
Gravidul
de Bogdan Patrulesei
Una peste alta, am aflat că sunt gravid. Ela era la fel de uluită ca și mine. Desigur ne doream un copil, dar nu ne gândeam că acesta va veni pe lume într-un mod atât de neașteptat. Medicul a mai...
Viață
de Bogdan
Viață Mă privește albul din stânca foșnirii, Mă sărută uitarea pe tâmplele nopții, Doar eu bântui minutul cu iarba grăirii Și plutesc lângă steaua ce-și spânzură colții. Îmi citește lumina o soartă...
Icoană(una din primele mele poezii)
de Frincu Bogdan Georgian
Tu ești refugiul meu când toți mă-ndepărtează, Când pașii mei se-ndreaptă spre ochii nimănui Și sufletu-mi se vinde pe la colțuri Tăcând la fel de simplu ca și alaltăieri. Tu ești portretul vocii...
Adevăratul poet
de Bogdan Petriceicu Hașdeu
Doi dușmani făr-astâmpăr în urgie În inima poetului se bat: A țărnei din aproape tiranie, Și-al cerului un eco depărtat! În jos atârnă-n greutate lutul; În sus se-nalță-al însuflării foc... Se rumpe...
interioare cu semne
de Bogdan Nicolae Groza
Interior 1 crispată viața își deschide cu emoție cartea vieții primul țipăt devine zodie și un însemn albastru își caută culorile latente printre muritori lacrima e o perlă neșlefuită în compoziția...
Intocmai pentru tine
de Bogdan Vaciu
Imi amintesc cand te`am zarit, O clipa ferecata-n timp, O clipa ferecata-n suflet, Si te iubesc,de ce sa mint?! Si-nca-ti elogiez sarutul, Ce mi l-ai dat dintai, Oh! Scurt a fost minutul, Dar e...
despre cât e de inutil să vrei să fii un poet mare când țara asta mustește efectiv de talente
de Bogdan Geana
nu sunt un poet mare pentru că nu mi-am propus niciodată așa ceva, de fapt am făcut odată, mai de mult, o încercare, pe 10 iulie ‘94, dar se făcuse târziu și a trebuit să o las pe mai încolo, pentru...
Micutul...
de alina dumitrof
Copilul si durerea se tin de mana El cu ochi curati si zambet Castelul alb are o poarta deschisa Asa de mica Cat pentru un micut Cu ochi curati. La o fereastra, o printesa Cu soarele intr-o mana Si...
Micutul elefantel
de Ionela Chitu
O firava papadie Se amuza copios, I se pare-o nebunie Ca un gindacel voios Incearc-o cascadorie Coborind pe fir in jos . Se gindeste gindacelul, Ca-i puternic firicelul Daca-l tine si pe el Un micut...
Micuțul buric
de Stanescu Ionut Cristian
Fericirea mea depinde de-un buric. Cum ar putea oare să depindă -se intreabă unii- De un lucru atât de mic ? Nu există, pentru mine un punct Care să fie la fel de senzual. -mai spune-un amănunt-...
