Dimineață!
Mă trezesc
...
din mine ies mii de cadavre
într-un șir se alinează
către lumină pornesc.
Se îngrămădesc,
împiedicându-se.
Când trec dincolo de geam
trupurile li-se scurg
precum
Odată puteam să întind o mână și să mângâi,
să miros libertatea unui asasin
și să fac parte din
filmul ce rulează în ochii fiecărui trecător.
Acum nu pot nici măcar să văd clar,
pot doar să simt
Mă doare sufletul de durere,
mă doare ploaia când pică pe casă.
Când țigla pare lucioasă.
Când pare a fi o șcenă unde ploaia valsează,
valsează ploaia, valsează cu sunet.
Când copacii, copacii
Cauți speranțe să te agăți de ele,
tremură trecutul în palmele tale.
Plânge vioara pe ritm de rândunele,
tace solistul de atâtă durere.
Ce voce suavă apare în gânduri,
ce acorduri line face
Șoptește-mi într-un țipăt armonios
culoarea arsă de soare.
Mi-e frică, aud șoapte ale uitării,
întunericul are plâns intern.
Amintiri palide îmi rulează viața.
Cavoul e chiar trupul meu,
ce în
Umbre pustii pășesc către lumină.
O ființă își caută suflet,
în întuneric.
Totul e gol,
sfârșit și rece.
Toamna cu foșnet de frunze
pare a fi un tablou de culori,
ce scânteie.
Precum un
IU