"Mechanics II" – 2537 rezultate
0.02 secundeMeilisearchGrama - Toma Mădălina
Data nașterii: 15.04.1966 Studii - Liceul “Al. I. Cuza” Galați, profil mecanic, 1984 - Universitatea Galați, Facultatea de Mecanică, 1990 Referințe - 1993, 1994 - poezii publicate în revista Zig - Zag, la rubrica “Mașina de scris” - 1995, 1999 - poezii publicate în revista Flacăra - 2002 - Editura Evrika Eurodips, Primul volum de poezii intitulat "Poezie"; - 2003 - Volumul al II-lea, intitulat "Zadar" - 2006 - Volumul al III-lea, intitulat "Cuvinte în dreptul inimii" Din aceste trei volume am selectat o parte din poeziile pe care le voi publica pe acest site împreună cu alte poezii dintr-un volum aflat în lucru. Ele prezintă o relatare a propriului meu parcurs către credință, o experiență a întâlnirii, pe diferite trepte ale suferinței sau extazului, dintre materia pătimașă și pătimitoare și spiritul universal. Eu, cea mai nevrednică, am fost lăsată să pătrund, pentru o clipă, într-un spațiu rezervat sfinților, iar această uimită bucurie am încercat să o comunic lumii. Cât de bine am...
46 poezii, 0 proze
cristian george brebenel
arhitect si grafician. hobby:filosofie,literatura,arte plastice,muzica preclasica si clasica, film, teatru. e-mail: cristgeorg@yahoo.com curriculum vitae Cristian George Brebenel e săgetător născut pe 10 decembrie 1955 în Bumbești-Jiu (colonia muncitorească Sadu), o mică localitate de munte situată pe valea Jiului la 18 kilometrii de Târgu-Jiu, unde tatăl său lucra pe atunci ca inginer mecanic la o fabrică de armament. Cei opt ani de școală generală, și liceul, îi face în orașul lui Brâncuși, unde se va întoarce stagiar după facultate, în 1980, și unde va rămâne, “prizonier perpetuu”, până în prezent. Studii superioare de arhitectură la Cluj-Napoca și București (Institutul “Ion Mincu”) precum și, recent (din 1999), de filosofie la Universitatea din București. Constante preocupări literare și plastice încă din anii de liceu. Din 1981 este membru fondator al Cenaclului Uniunii Artiștilor Plastici din Târgu.-Jiu, cenaclu fundat cu sprijinul criticului Ion Frunzetti. Din 1982 frecventează...
31 poezii, 0 proze
Duma Virgil-Florin
Born in Arad. Graduated (M.Sc.) 1991, Polytechnics Univ. of Timisoara (UPT), Fine Mechanics & Optics, first grade. Teaching & research assistant, same Univ., since graduating. Ph.D., 2001, "cum laude", UPT; Habilitation, 2013, Polytehnics Univ. of Bucharest. After 10 years at UPT (Lecturer since 1997), since 2001, Assoc. Prof., and from 2006, Prof. at the Aurel Vlaicu Univ. of Arad. Sept. 2009-June 2010, Fulbright Senior Research Fellow, The Institute of Optics, Univ. of Rochester, USA. Visiting Scientist at Univ. of Rochester and at Univ. of Kent, UK. Adjunct Professor at at West Univ. of Timisoara and at UPT (at the latter, Ph.D. advisor). Married since 1999, two children. Publications: 17 books and book chapters, some 170 scientific papers and communications, 3 patents (pending). 2 poetry books published: "Copybook for Reading" (in Romanian: "Caiet pentru citire"), 2001, under the pen-name Mihai Sen, with drawings by Camelia Radu (Ploiesti); "Castles" (in Romanian: "Castele"), 2002...
52 poezii, 0 proze
Ionel Craciun
inginer mecanic, casatorit, 2 copii
1 poezii, 0 proze
ANGER CRISTINA
-Inginer mecanic, absolventa a Facultati IMST din Universitatea Politehnica Bucuresti
2 poezii, 0 proze
Pop Nicolae Sorin
Inginer mecanic
3 poezii, 0 proze
Lucian Valentin
Student Inginerie Mecanica Constanta... pasionat de matematica, filatelie, numismatica, dragoste si POEZIE
4 poezii, 0 proze
Adrian Ben
Laureat in mecanica la ICBucuresti. Programator calculator la o firma italiana . Stabilit aici de mai bine de zece ani. Casatorit. Doi copii.
2 poezii, 0 proze
ion pascal vlad
Studii post-liceale specialitatea mecanica volume publiucate: "Arderi filtrate" - poeme - Ed. "Litera"1986. Debut. "Singurătatea căsniciei" - poeme - Ed. "Focus" Petrosani,2002 "Starea de zbor și starea de reptilă" - poeme -Ed."Grinta" Cluj-Napoca, 2004. "Omul scorbură" Ed."Autograf-MJM" - poeme - Craiova, 2006. "Rugul din temniță" - eseuri - Ed. "Măiastra" Tg. jiu, 2009. "Călător în lumi paralele" - reportaje - Ed. "Măiastra" Tg. jiu, 2009. Colaborări sporadice la revistele "Ramuri", "Luceafărul", "Orizont" "Tribuna","Semne"...și altele
50 poezii, 0 proze
Mihai Radu
am absolvit mecanica fina in prezent director vanzari
1 poezii, 0 proze
Mechanics II
de Florin Hulubei
din cursa pistonului din curgerea vagonetului peste șinele uleioase întotdeauna răzbate un ecou stins un bocet metalic al moleculelor numai mecanicul știe din adăpostul singurătății lui că...
Universul holografic reloaded
de Manolescu Gorun
Abstract. This paper revisits the Holographic Universe theory, originally proposed by Bekenstein, Susskind, ’t Hooft, Maldacena, and others, emphasizing the foundational role of information in the...
Cine ne e dușmanul ?
de Toth Arpád
Într-o pădure de munte cu maluri abrupte unde rareori omul calcă, e aud discutii... parcă! Bradul într-o zi senină, cu molidul a discutat, lângă o licoare cristalină a izvorului netulburat. - Cine e...
Lacăte carnivore
de Serge Brussolo
Lacăte carnivore -Serge Brussolo- CAPITOLUL I Bărbatul era îmbrăcat ca un clergyman, într-un costum negru înverzit de uzură. Purta în picioare Rangers de la armată, iar pe mâini își trăsese mănuși de...
speed ball
de emilian valeriu pal
nenea mă ajuți? copilul stă încurcat în mijlocul străzii. oamenii trec pe lîngă el ca bagajele pe banda rulantă din aeroport. i s-au desfăcut șireturile nu știe să le înoade îi e frică să nu se...
Geometrie-n spațiu andreesciană
de Dragoș Vișan
I Cât de tentant sună să m-agăț de-această ramură – scrânciob să fac din geometrie pe-orice arbore să îl iau în spațiu Orice colț din parc stea țanc de prin munți mă îndeamnă pe dată să mă gândesc la...
De la Vintu la Rameti
de Mihaela Plesa
Cobori din personalul de Vintu . Avea cu ea: sufletul franjuri, un rucsac de Ata albastru si doua sandwich-uri cu salam de sibiu si branza. Se aseza cu greu pe o banca de pe peron, dupa ce traversa...
Gânduri scurte II
de Richard Keltonik
Vectorial cu picioarele înmuiate în gravitație spre cer întind săgeată Mecanica fluidelor am definit speranță o picătură ce încă nu se scurge ci se-agață
Portocale (III)
de Nicoleta Tase
Întâlnirea cu Ioana se derulă altfel decât prevăzuse și asta îl punea pe Andrei într-o încurcătură vizibilă. Filmul fusese atât de neinspirat ales încât nici nu deveni subiect de conversație pentru...
Mecanic extasy sau Arsuri pe mațe
de alice drogoreanu
Eu o întreb: ce se ia contra arsurilor de stomac? colebil sunătoare dicarbocalm rennie zice ea aha dar n-ar fi mai bună o cataplasmă cu o gagică fierbinte întreb eu cum să-ți ia o gagică arsurile de...
