Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Martor la convalescența postmodernismului"3289 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Emil TudoracheET

Emil Tudorache

AutorAtelier

Un maltrator de cuvinte, care simte nevoia să scrie (de la 10 ani) și nu știe ce scrie (nici la 25). Trecător printr-o facultate de jurnalistică și un master de comunicare (evident, la SNSPA), actualemente făuritor de site-uri. Atins de șansă la finele anului 2002 când am debutat în revista Convorbiri literare, recidivând în 2003 și 2004, de data asta, și în săptămânalul U.S.R.-ului din ziarul Ziua, ca apoi, epuizat, să iau o scurtă pauză de vreo 2 ani. Devenit membru cu acte în regulă al comunității poezie.ro (așa se numea pe vremea mea) la începutul anului 2002, martor la propria-mi metamorfoză de la simplu membru la tânără nesperată speranță apoi instigator la revoltă și mai apoi martir-dezertor iar la final anonim la -10 nivel, am căzut în capcana de a crede că această comunitate poate fi prima mișcare literară virtuală pentru care poezia transcede granițele cuvântului. Nostalgic după era mea, acum aproape dispărută, cu prieteni câștigați datorită acestei comunități cu care am...

104 poezii, 0 proze

FS

Florian Silișteanu

AutorClasic

Volume publicate: Cearta cu umbra- poezie- Editura Calende- 1998 Meseria de martor- de la mineriadă pe frontul din Iugoslavia- reportaj- Editura Paralela 45- 2000 Nunta de semne- poezie- Editura Semne- 2004 Fratele meu, Dumnezeu- poeme de dragoste- Editura Semne- iulie 2006 Cuprins în antologiile: Academia Internațională Orient-Occident 2000 Virtualia 2004, 2005, 2006, 2007 Iași Ultima generație, primul val-poezie.ro- editată de Biblioteca Muzeului Literaturii Române în 2005 Premii: Trei premii naționale de reportaj, altele de poezie, peste 3 mii de articole publicate în presa locală și națională Premiat de Academia de prietenie sârbo-română în aprile 2004 Pământ nicăieri - premiul de excelență Cartea anului 2009 premiu acordat de USR/ Filiala Pitești

0 poezii, 0 proze

florian stoian -silișteanuF-

florian stoian -silișteanu

AutorAtelier

http://www.radioteiubesc.com Volume publicate #Cearta cu umbra - poezie- Editura Calende-1998 # Meseria de martor - de la mineriadă pe frontul din Iugoslavia - reportaj -Editura Paralela 45 - 2000 # Nunta de semne - poezie- cu o prefață de Adam Puslojic -Editura SemnE - 2004 # Fratele meu, Dumnezeu - poeme de dragoste- Editura SemnE- iulie 2006# Pămănt nicăieri -poezie- mai 2008, editura SemnE # # Seraphim - bird s exchange Serafim - schimbul de pasăre ( ediție bilingvă , Reflection Publishing - 2014 California USA , # ÎNCHISOAREA POEȚILOR - poezii din iubire - Editura SemnE 2021 Cuprins în Antologia Orient-Occident 2000 # Virtualia 2004, 2005, 2006, Iași # Antologia Ultima generație, primul val-poezie.ro- editată de Biblioteca Muzeului Literaturii Române în 2005 in august 2011 alaturam aparitia in doua antologii internationale>antologat in antologia festivalului international noptile de poezie de la curtea de arges 2011 editura academiei internationale orient /occident / zei si zile...

851 poezii, 0 proze

Nicolae SteinhardtNS

Nicolae Steinhardt

AutorClasic

1912 – La 12 iulie se naste în comuna Pantelimon de lîngă Bucuresti, Nicu-Aurelian Steinhardt. Tatăl său, inginerul si arhitectul Oscar Steindhardt, conducea o mică fabrică de cherestea. 1919 – 1929 – Învată la scoala primară „ Clementa “, apoi urmează cursurile liceului „Spiru Haret“. Printre colegii mai mari de aici se numără Constantin Noica. Îsi ia bacalaureatul în 1929. 1934 – Îsi ia licenta în Drept si Litere la Universitatea din Bucuresti. În acelasi an, publică, sub pseudonimul Antisthius, extras din Caracterele lui La Bruyère, volumasul parodic În genul lui Cioran, Noica, Eliade…. 1936 – Îsi sustine la Bucuresti doctoratul în drept constitutional. 1937 – 1939 – Călătoreste în Elvetia, Viena, Paris si Anglia. Ajuns în tară, în 1939, începe să lucreze ca redactor la „ Revista Fundatiilor Regale “. 1959 – În ianuarie refuzând presiunile securitătii de a fi folosit ca martor al acuzării împotriva lui Constantin Noica, este introdus în „ lotul “ filosofului ( si al prietenilor...

20 poezii, 0 proze

Octavian MiclescuOM

Octavian Miclescu

AutorAtelier

În cea de-a treia zi de pontificat al Papei Ioan Paul II, zi în care se împlineau 379 de ani de la bătălia din preajma Șelimbărului, Dobrin înscria într-un meci de poveste împotriva Valenciei iar Ștefan Augustin Doinaș deschidea primul cologviu de poezie de la Iași, orașul care fusese martor cu fix 103 ani în urmă la debutul lui Ion Creangă. Hei, în acea zi de 18 octombrie 1978, la 69 de ani de la filmul lui Hugues d’Eywo, cea mai veche actualitate cu subiect românesc, m-am născut dis-de-dimineață la Galați, unde am descoperit primul cenaclu literar, Anton Holban, și unde am debutat în Școala Gălățeană, în jurul datei când, cu 73 de ani în urmă, România participa pentru prima oară la Cupa Devis. La 15 ani după terminarea epocii roșii, primesc premiul Convorbiri Literare la Concursul Național de poezie de la Tecuci, singurul concurs la care am dorit să particip. Public în câteva antologii de poezie din orașul lui Ciprian Porumbescu, iar alături de prietenii Grama și Velea public în...

23 poezii, 0 proze

Dan LaurențiuDL

Dan Laurențiu

AutorClasic

Dan Laurențiu (n. Laurențiu Ciobanu la Iași pe data de 10 august 1937 - d. 21 decembrie 1998) a fost un poet și eseist român din generația anilor '60. Volume publicate: Poziția aștrilor (1967), Călătoria de seară (1969), Imnuri către amurg (1970), Poeme de dragoste (1975), Zodia leului (1978), Privirea lui Orfeu (1984), Ave Eva (1986), Psyche (1989), Călătoria mea ca martir și erou al timpului (1991), 101 poezii (1993), Femeie dormind (1993), Mountolive (1994), Patul metafizic (2000). „Hieratică și solemnă, poezia sa a impresionat prin gravitatea orgolioasă a rostirii, care a impus un poet singular, al cărui tonus filosofic era, în contextul dat, cel mai înalt de la Lucian Blaga și Ion Barbu încoace.” (Marin Mincu)

6 poezii, 0 proze

Vasile MilitaruVM

Vasile Militaru

AutorClasic

Născut: 19 septembrie 1885, Dobreni, județul Ilfov Decedat: 8 iulie 1959, Închisoarea Ocnele Mari, județul Vâlcea De la Vasile Militaru ne-au rămas puține date biografice. Ultima perioadă a vieții i-a fost ostilă. Multe decenii a cunoscut aprecieri glorioase, iar în final o înfrângere totală, nemeritată. Nu putem aprecia că a fost un poet vioara întâi, și nici nu vrem să arătăm ce înseamnă martir, căci două generații au trăit - în diferite forme - teroarea regimului comunist. Dorim doar să punem în lumină adevăratul om Vasile Militaru prin poezia sa, corectând neavenita apreciere a lui G. Călinescu ce nu vedea în el decât "...autorul unor fabule triviale... de un succes extraordinar" (Istoria Literaturii Române, pag. 937, Editura Minerva, București, 1986). Fiu de plugar, născut în anul 1885 în comuna Dobreni din județul Ilfov, este atras, explicabil, de mirajul Bucureștilor, ca fiii de țărani din romanele semnate mai târziu de Marin Preda. Debutează cu versuri în revista Literatură și...

25 poezii, 0 proze

Gustavo Adolfo BécquerGB

Gustavo Adolfo Bécquer

AutorClasic

Gustavo Adolfo Domínguez Bastida, cunoscut ca Gustavo Adolfo Bécquer (a adoptat acest nume după modelul fratelui său, pictorul Valeriano Bécquer) (n. 17 februarie 1836, Sevilla - d. 22 decembrie 1870, Madrid) a fost un poet și narator spaniol, aparținând romantismului târziu.S-a născut în Sevilla ca fiul pictorului José Domínguez Insausti, care își semna lucrările José Domínguez Bécquer, după numele de familie al bunicii sale. Mama poetului se numea Joaquina Bastida de Vargas. Pe linia paternă era descendentul unei familii de nobili flamanzi, Becker o Bécquer, care practicau comerțul și care s-au stabilit în capitala andaluză în secolul al XVI-lea. O dovadă a prestigiului lor este faptul că aveau drept de înmormântare într-o capelă a catedralei din Sevilla, încă din 1622. Casa sa natală nu mai există. A fost botezat în parohia San Lorenzo Mártir. Tatăl său a fost un pictor costumbrist andaluz, iar atât Gustavo Adolfo, cât și fratele său Valeriano, erau foarte talentați la desen. Dar...

9 poezii, 0 proze

GB

Gustavo Adolfo Becquer

AutorClasic

Gustavo Adolfo Domínguez Bastida, cunoscut ca Gustavo Adolfo Bécquer (a adoptat acest nume după modelul fratelui său, pictorul Valeriano Bécquer) (n. 17 februarie 1836, Sevilla - d. 22 decembrie 1870, Madrid) a fost un poet și narator spaniol, aparținând romantismului târziu.S-a născut în Sevilla ca fiul pictorului José Domínguez Insausti, care își semna lucrările José Domínguez Bécquer, după numele de familie al bunicii sale. Mama poetului se numea Joaquina Bastida de Vargas. Pe linia paternă era descendentul unei familii de nobili flamanzi, Becker o Bécquer, care practicau comerțul și care s-au stabilit în capitala andaluză în secolul al XVI-lea. O dovadă a prestigiului lor este faptul că aveau drept de înmormântare într-o capelă a catedralei din Sevilla, încă din 1622. Casa sa natală nu mai există. A fost botezat în parohia San Lorenzo Mártir. Tatăl său a fost un pictor costumbrist andaluz, iar atât Gustavo Adolfo, cât și fratele său Valeriano, erau foarte talentați la desen. Dar...

0 poezii, 0 proze

Ayn RandAR

Ayn Rand

AutorClasic

Ayn Rand (născută Alissa Zinovievna Rosenbaum 2 februarie 1905, Petersburg, Rusia, d. 6 martie 1982, New York), a devenit celebră datorită filozofiei creată de ea, numită Obiectivism și pentru romanele sale We the Living, Anthem, The Fountainhead și Atlas Shrugged Familia ei locuia într-un apartament spațios și confortabil deasupra unei farmacii deținute de tatăl ei. Din primii ani de viață, Ayn Rand s-a simțit departe de atmosfera închistată din Rusia, visând la poveștile pe care le citea în revistele străine. La vârsta de nouă ani a luat decizia de a deveni scriitoare. În adolescență a descoperit lucrările marilor scriitori romantici, precum Victor Hugo și Edmond Rostand. Dar, pe măsură ce propria-i viziune cu privire la potențialul uman evolua, orizonturile sociale ale posibilităților umane se restrângeau. În februarie 1917 a fost martora primelor schimburi de foc din Revoluția Rusă. Curând, un grup de comuniști a naționalizat farmacia tatălui ei. Aproape peste noapte, familia lui...

1 poezii, 0 proze

Martor la convalescența postmodernismului

de George Pașa

Albăstruiu îmi zice că postmodernismul și-a cam făcut veacul. Raportul e clar: seamănă cu un tort de pe care unul mai pofticios a luat frișca folosind brișca, apoi, l-a tăiat în bucăți: una pentru...

PoezieAtelier

Ioana - fragment

de Tudose Dragos

O chema Ioana, iar povestea ei nu fusese, până la un punct, deloc complicată. Se născuse undeva, într-un sat de munte, la vreo 60 de kilometri de oraș. Unic copil al părinților ei, a fost înconjurată...

ProzăAtelier

Îngrijorare

de Corneliu Traian Atanasiu

(acest text poate fi citit ca un gen de aplicație a ideii din Uitarea de sine ) Avem un apetit marcat pentru locurile din care viața care palpita odată a dispărut lăsînd doar vagi urme. Arheologia...

ProzăAtelier

convalescenta

de Karamousov

E ceasul 7 si Nora nu mai doarme,dar usoara amorteala se citeste pe chipul ei speriat si secetos,cu buze jilave,mici si dilatate si cu ochii inca nepatrunsi de trecerea vremii.E o seara placuta in...

EseuAtelier

convalescență

de Daniela Luminita Teleoaca

camera goală martora propriei mele recompuneri tot ea stupefiată încercase să mă adune atunci când mă pierdeam porțiune cu porțiune sub scârțâitul șubred al podelei în lumi subterane igrasioase...

PoezieAtelier

vietile mele nesfinte XI

de angela furtuna

cel care poate trăi singur se are pe sine ca pe un animal bolnav sau ca pe un zeu. alex își auzea inima doar în captivitate. dictatura ca și cutie de rezonanță. apa picura silențios pe pietrele viu...

PoezieAtelier

Martor la inceputul sperantei

de Adi Craciun

Indiferenta, plictiseala, minciuna, josnicia, lasitatea, nebunia, vinovatia, disperarea, agonia, remuscarea, uitarea, frica, rautatea, oboseala, zadarnicia, ma-nvaluie. Obsesiv. Impersonal. Implicit....

PoezieAtelier

Martor la propria-mi ingropare

de Bucur Emanuel

M-am ingropat adanc in sufletu-mi pustiu, Ca sa imi umplu golul cu tristul les macar Si pentru prima data sa reusesc sa stiu C-am pus ceva in suflet, afara de amar. M-am ingropat adanc ca sa ma uit...

PoezieAtelier

Meseria de martor- de la Mineriadă pe Frontul din Iugoslavia

de florian stoian -silișteanu

Însemnările de față, mai ales „Lecție din a muri“, le dedic FRATELUI MEU SÎRB, copiilor și nepoților lui, ale căror imagini, surprinse în adăposturile de război, nu le voi uita niciodată! Florian...

Atelier

să fiu acolo martor la momentele mici

de Enache Narcis

poezia este otravă pentru noi doi lasă-mă să o beau singur nu mă agăţa stingher pe un piedestal, într-un cui, în vitrină păstrează-mă în portofel printre mărunţişuri printre bilete, cupoane şi...

PoezieAtelier