"Mantis-religiosa" – 1626 rezultate
0.03 secundeMeilisearchClaudia Martis
iubesc literatura si simt ca am ceva de spus lumii intregi.
30 poezii, 0 proze
uzeyir cayci
Un artis ne-a scris din Mantes –la Ville (Franța) Cine este Üzeyir Lokman CAYCI ? Uzeyir Lokman CAYCI s-a născut în Turcia, la Bor, sub prefectură renumită pentru verdeața (pentrru pajiștile sale). Cursurile primare și gimnaziale le-a urmat în acest orășel. Apoi a reușit la concursul național de admitere la Universitate și la Școala Superioară de Arte INdustriale Aplicate a Academiel de Arte a Statului de unde a ieșit în 1975, cu diplomă de arhitect interior și de conceptor industrial. Lucrările sale pline de orginalitate au atras atenția cunoscătorilor. Apoi, a fost admis la expoziții și operele sale au fost publicate în reviste de specialitate. La terminarea cursurilor, a început să muncească la departamentul din R.D. cadrul Rafinărilor ținând de faimosul Koc Holding, grup industrial turc, unde a excelat în lucrări de design și de proiectare a furnalului F2. Poemele și nuvelele sale, scrise de la värsta de 14 ani au fost publicate în diverse reviste și ziare, etât anatoliene cât și...
18 poezii, 0 proze
Ana Leibovici Hutanu
Biografia poeziei mele cuprinde anii 1994-1998, adică între 15 și 19 ani. ...După aceea am fost mult prea ocupată să-mi trăiesc viața, așa cum a fost ea până acum, cu bune și cu rele. De ce scot la lumină toate acestea la 30 de ani? Nu m-am gândit, poate pur și simplu le-a venit vremea sau mai degrabă pentru că cineva m-a învățat să nu-mi fie rușine de ceea ce am fost, fiindcă am devenit astfel un om mai bun. M-am reîntors la cuvintele simple. Vreau să mă scutur de mantia îmbâcsită a expresiilor savante - intelectualitatea nu stă în utilizarea câtor mai multe neologisme și în fluturarea superiorității în fața prostiei. Înainte de toate suntem oameni, avem cu toții momente memorabile de prostie, de naivitate, de neputință, când toată școala pe care am facut-o se reduce la un "ăăă..." paralizant. Vreau să îmi redescopăr umanitatea, cu toată stângăcia ei. Vreau să uit în aceste momente de meseria mea și de ochii celorlalți. Nu vă place, nu vă uitați. Mă mândresc cu faptul că sunt doar un...
28 poezii, 0 proze
Mantis-religiosa
de Andrada Ianosi
mâinile-păianjen devorează corpuri străine femeile tale nu ucid -nu te mai ucid- mantis-religiosa cum să închizi spatele ochii întorși dincolo de mine ascultă și taci ascultă lira tremură subțire (...
Rubrica de sex la animale (2)
de Hanna Segal
You Give Love a Bad Name Dragă Dr. Hanelle, Sunt o calugariță din specia Mantis religiosa și am observat că sexul devine mult mai satisfăcător atunci când îmi decapitez partenerul dintr-o mușcătură....
"Fais pas le con, imbécile!"
de Ottilia Ardeleanu
Fata nesăbuită era în declin. Să fie oare adevărat că fusese închisă și violată de polițiștii din Lagos?! Niciodată nu puteai afla adevărul adevărat de la ea. „Mereu mistere, mereu povești, mereu...
Mesajul religios în scrierile laice
de Monica Filar
Există, din păcate, nu suficiente cărți în literatura laică universală care să conțină puternice mesaje religioase, iar dintre cele care există amintesc aici cărți precum „Idiotul” sau „Frații...
de LUMINITA SOARE
Aura, măicuța Lenuția, măicuța Sacre Coeur, Isus, mai mulți călugări și preoți, un secretar care notează ceea ce Aura, arhitecta orașului dictează. Scena se petrece în prima încăpere a bisericii, în...
Dracula - legendă, mit și mister
de Popa Ana Maria
În 1431 se naște la Sighișoara Vlad Þepeș Dracula, cel care a fost un mare \"voievod cu grijă de neam și țară\", dar pe care vremurile l-au mânjit de sânge și îl amintesc cu groază și spaimă. Născut...
Sponsalia
de matei dumitru
Noaptea e pe sfârșite.Ultimele stele clipesc rece printre niște nori alburii, deșirați, purtați de un vânt răcoros. Măria Sa, împăratul Imperiului de Răsărit, Valerius Iulius Constantius, se plimbă...
"Bunul Împărat"
de Dumitru Sava
Roata lumii se învârte și se tot învârte… Europa, asemeni unei fecioare cochete, își schimbă iarăși înfățișarea nerăbdătoare să horească cu Statul Național, feciorul care va veni. Răsar zorii unei...
Bărbatul și femeia
de Corneliu Traian Atanasiu
În Mythos & Logos: studii și eseuri de antropologie culturală , volum publicat la Editura Nemira, Bucuresti, 1997, Andrei Oișteanu include, în deschiderea cărții, și un studiu cu titlul Frumoasa și...
Însemnări atroce
de Dușan Petrovici
1. luați aminte: noi suntem niște morți care se joacă de-a poezia când poezia-i neputință și durere mușchiul de oțel al morții un jurnal atroce ținut pe cruce de iisus o lampă de petrol luminând în...
Misterul isiac în poezia anticomunistă
de Dragoș Vișan
I. Cadru atemporal, thanatic versus epicureicul contingent Lecturând trei volume de versuri, Selene și Pan (1971), Interogația magilor (1978) și Dragostea e pseudonimul morții (1980), cititorii se...
Doar iubirea te poate face să taci pe nerăsuflate
de Ottilia Ardeleanu
În 2016, la editura Minela, București, apare volumul de poezie Nictofob , al tânărului poet Emanuel Pătrăscioiu, volum de 104 pagini, cu prezentarea critică a două poete, Raluca Neagu și Claudia...
de LUMINITA SOARE
Maica Lenuția, Vasile, Părintele Ioan, Maica Sacre Coeur, Aura, Isus Aceleași decoruri, același fond închis cu nuanțe de galben, portocaliu și mov. -Repede, repede surioară dragă, pentru că arhitecta...
Plictisit de moarte
de Laurentiu Nicolae
Se plictisea teribil. Era o stare generală de plictiseală, un soi de nimb aurit ce i se învârtea deasupra capului într-un ritm molatec și care radia raze aurii de plictiseală către toate celelalte...
Moș Crăciun sau Moș Gerilă?
de Cristina Dobrin
Acasă, în sânul familiei, îl cunoscusem pe Moș Crăciun. Din fragedă copilărie, Mama îmi cânta colinde. Nu vroiam să dorm după-masa, așa că, pentru a mă convinge, recurgea la un adevărat ritual … Îmi...
Despre Cabala
de Boris M. Marian fără minus
Despre CABALA Să scrii despre Cabala în câteva cuvinte mi se pare o impietate și totuși … Voi încerca doar o introducere într-un domeniu pe care unii nu-l cunosc deloc, alții îl venerează fără să-l...
Tatăl este nădejdea Fiul este scăparea Protecția Divină este Duhul Sfânt.
de Elisabeta Branoiu
Dragilor , iubiților frați români-ortodocși, vă iubesc prea mult, ca să nu vă spun că trăim niște evenimente zguduitoare pe care nu le putem ignora, sau cel puțin de dragul copiilor noștri. Am promis...
