"Maladia geniului" – 667 rezultate
0.03 secundeMeilisearchIlarie Voronca
Ilarie Voronca (n. Eduard Marcus, 31 decembrie 1903, Brăila - d.8 aprilie 1946, Paris) a fost un poet evreu român de avangardă, promotorul revistelor 75 HP și Integral și al mișcării integraliste. A mai semnat sub pseudonimele Alex Cernat și Roneiro Valcia. Începuturile literare ale lui Ilarie Voronca sunt legate de activitatea cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, și de revista acestuia Sburătorul literar, unde și debutează în 1922 cu versuri simboliste influențate de George Bacovia și de lirismul melodios și maladiv al lui Camil Baltazar. Publică apoi poezii de aceiași factură în revistele Flacăra, Năzuința și Contimporanul, care vor constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, intitulat Restriști. Este o poezie de atmosferă, care transcrie tristețile și deznădejdea omului condamnat la existența cenușie a orașelor de provincie. Aproape nimic din tonalitatea și sistemul imagistic al acestor poezii, în afara tentației asociațiilor insolite, nu anunță viitoarea...
110 poezii, 0 proze
Georg Trakl
Poet austriac, născut la 3 februarie 1887 (la exact 5 ani de la nașterea lui James Joyce) în Salzburg, ca fiu al lui Tobias Trakl, comerciant șvab de proveniență bănățeană, și al Mariei Trakl; gimnaziul și liceul la Salzburg, cu două clase repetate; fire hipersensibilă, maladivă, citește mult, fiind impresionat mai cu seamă de Baudelaire și Dostoievski; încă din adolescență vădește înclinații spre alcool și droguri, nutrind și un puternic sentiment de dragoste pentru una dintre surori, Grete; la terminarea școlii intră practicant la o farmacie (1904-1908), în timpul liber complăcându-se într-o boemă obositoare, dar fondând și un club literar, lăsându-se antrenat în escapade nocturne, dar găsind și răgazul de a scrie poezie și teatru; în 1908 se înscrie la Universitatea din Viena unde obține, în 1910, diploma de farmacist; în 1911 îl cunoaște pe Ludwig von Ficker, editorul unei publicații de prestigiu, „Der Brenner”, la Innsbruck, care, intuind valoarea poetului și înțelegându-i...
261 poezii, 0 proze
Léopold Sédar Senghor
Né à Joal, au Sénégal, le 9 octobre 1906, Léopold Sédar Senghor fait ses études à la mission catholique de Ngasobil, au collège Libermann et au cours d\'enseignement secondaire de Dakar, puis, à Paris, au lycée Louis-le-Grand et à la Sorbonne. Il est reçu à l\'agrégation de grammaire en 1935. Tout en enseignant les lettres et la grammaire au lycée Descartes à Tours (1935-1938), il suit les cours de linguistique négro-africaine de Lilias Homburger à l\'École pratique des hautes études et ceux de Paul Rivet, de Marcel Mauss et de Marcel Cohen à l\'Institut d\'ethnologie de Paris. Nommé professeur au lycée Marcellin Berthelot de Saint-Maur-des-Fossés en 1938, il est mobilisé en 1939 et fait prisonnier en juin 1940. Réformé pour maladie en janvier 1942, il participe à la Résistance dans le Front national universitaire. De 1944 jusqu\'à l\'indépendance du Sénégal, il occupe la chaire de langues et civilisation négro-africaines à l\'École nationale de la France d\'outre-mer. L\'année 1945...
15 poezii, 0 proze
Sabine Sicaud
Née dans une famille lettrée du Sud-Ouest de la France le 23 février 1913, elle présenta dès l’enfance des dons littéraires rares. Ses "Poèmes d’enfant" furent publiés en 1926 avec une préface d’Anna de Noailles. Puis elle tomba grièvement malade. Elle mourut à 15 ans en 1928. Sabine Sicaud est un cas littéraire surprenant. Lauréate du Jasmin d'Argent à l'âge de onze ans, puis des Jeux Floraux de France, Sabine reçut les hommages des poètes de son temps, particulièrement Anna de Noailles qui écrivit la préface aux Poèmes d'enfant publiés en 1926. L'univers de Sabine est, à ce moment-là, celui des animaux et des plantes, de l'espièglerie et de la compassion. L'adolescence y ajoutera l'évasion vers d'autres pays, d'autres vies, d'autres découvertes. Puis, brutalement, ce fut la maladie. Une maladie dure, cruelle, qui transforma l'enfant en adulte martyrisée et "le petit Elfe", comme on l'appelait, en grand poète. "Elle écrira les plus beaux poèmes qui soient de la souffrance et de la...
82 poezii, 0 proze
Michel Foucault
Michel Foucault ( 15 octombrie 1926 – 26 iunie 1984 ), filosof și istoric francez a cărui operă, catalogată drept postmodernistă sau poststructuralistă, a avut puternice ecouri în filosofia și istoria științei, psihanaliză, sociologie. Foucault s-a născut în 1926, la Poitiers, Franța. În 1946, la vârsta de douăzeci de ani, a fost admis la Ecole Normale Superieure, unde a studiat filosofia cu Merleau-Ponty și a obținut trei diplome: în filosofie (1948), psihologie (1950) și psihopatologie (1952). În 1954-1960 a predat franceza la Universitatea din Uppsala, apoi a lucrat pentru scurtă vreme la universitățile din Varșovia și Hamburg. În 1960 s-a întors în Franța ca titular al departamentului de filosofie al Universității Clermont-Ferrand, iar din 1970 a fost profesor la College de France din Paris. A murit în 1984. Maladie mentale et personnalité (1954) Histoire de la folie à l'âge classique - Folie et déraison (Istoria nebuniei în epoca clasică, nebunie și nesăbuință), (1961)...
14 poezii, 0 proze
Maladia geniului
de Iulian Ghiurca
Pe malul mediocru al mării ideale nisipul se întinde pasiv și ignorant, în timp ce conștiința-i s-afundă în neant și niciun gând mai nobil nu-i stă în cale. Firescul stăpânește și toate le supune,...
Eminescu
de Florin Opran
Roua iubirii eminesciene Eminescu isi asterne versurile pe foaie asemeni picaturilor de roua ce polenizeaza cuprinsul nesfarsit dintre orizonturi vii, nestiute, pierdute-n eternitati ratacitoare. Se...
O zeamă de... cuvinte (36)
de Mihai Cucereavii
* Paradox. Bărbații nu se uită la cap, doar la picioare. Apoi dau vina pe femei, că-s proaste. * Dacă nu pui maladia la punct, te pune ea în spital (mormânt). * Geniul ca Soarele luminează oamenii. *...
O scrisoare pierdută
de Popescu Valentin
Aș putea să merg de-a-ndoaselea să aud din nou copacul acela cum se cutremură singuratic la fel ca mine în faldurile umflate de vânt dar în maladia asta dezinteresată nu ar fi loc să arunci un ac...
alb
de Ștefan Petrea
uneori clipa e un simptom al eternității în prăbușirea ploii cu apă de timp ființare maladivă ceasornicul inimii ticăie o existență decupată dintr-un nume de dumnezeu fără trup de divinitate...
Jay says: preambul
de Octavian G. Mustafa
Jay says: preambul “Între lumea teoriei cuantice și epistemologie la un capăt al spectrului, și cea a sexului și durerii la celălalt, exista un fel de purgatoriu populat doar de fantome.” A. Huxley,...
Djali
de Duiliu Zamfirescu
Acolo unde râul plângând murea în mare, Djali-și găsise luntrea. O dulce legănare De vânt, încet o duse pe tainicul canal. Treceau întinse umbre de nori din val în val, Furând razele lunii, și-n...
Răspunsuri la întrebările comunitare (III)
de Alexandru Ciobanu
Trimiterile bibliografice pot fi găsite la adresa: http://www.miracol.ro/bibliografie.ro [27,3679] “Ochii sunt orbi când sufletul e ocupat cu altceva.” (Syrus) Textul Criza credibilității nu se...
Cântecul sufletelor moarte, sau despre \"Pianista\"
de Ela Victoria Luca
În „Scriitorul și activitatea fantasmatică”, Sigmund Freud afirma: „scriitorii obișnuiesc să micșoreze distanța dintre ei și ceilalți oameni, asigurându-ne că în fiecare om se ascunde un scriitor și...
CREAÞIE
de Florin Opran
Unii oameni scriu pentru a exista. Si tocmai acei oameni nu exista… Unii oameni scriu pentru a se revolta. Si tocmai acei oameni sunt cei mai tacuti dintre noi… Unii oameni scriu pentru a fi...
Unchiul Unghie Crocodil
de Eugen Galateanu
Nu-și iubea rudele.Erau multe, erau lacome, veneau, mâncau, se râgâiau și plecau.Uitau zilele de naștere, nu aduceau niciodată nimic, aveau numai pretenții.Erau nespălați, mai ales...
Amor fosil
de Razvan Dragoi
Absurdul a fost alcatuit din caramizile sacrului. Ceea ce astazi e subiectul marii iubiri –dragostea care-l inalta pe om, facandu-l sa evadeze din penibil in lumea zeilor-maine poate fi obiectul unui...
Marin Preda
de Lory Cristea
,, Singurul lucru de care-mi amintesc foarte bine este că la vârsta de 13 ani am devenit conștient de mine. Mi-am dat seama că era în mine o anumita ființă de care eram conștient. Tocmai citisem...
Urgent
de Ion Luca Caragiale
Școala de fete No. 1 din urbea Z... No. 654 - 15 noiembrie D-sale d-lui primar al urbei Z... urgentă. Domnule primar, Referindu-ne la adresa noastră din luna trecută octombre cu No. 597 asupra...
Bantuirea neortodoxiei literare
de Nicolae N.Negulescu
“…ceea ce numim o > este rezultatul unei actiuni al carei scop finit este de a provoca cuiva dezvoltari infinite. De unde se poate deduce ca artistul este o fiinta dubla, caci el compune legile si...
