Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Mărginit de ne-mărginire..."16548 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
GriffoG

Griffo

AutorAtelier

Sosesc de pe un drum aparte, deosebit față de drumurile pe care le cunoașteți voi. E singura cale, singura înșiruire de trăiri pe care eu însumi o știu. Dealtfel eu sunt singurul om care a pășit pe această cale. Ce singur ne simțim câteodată drumul meu și cu mine! Tot ce-ți povestesc ți-ar putea părea cunoscut, totuși mă privești cu uimire, calea mea fiind mai altfel decât a ta. Știu că-ți surâde ideea de a trage cu ochiul la alte povești. Defapt și pe mine mă gonește aceași dorință: să aflu la margini de râuri povești aduse din alte trăiri.

2 poezii, 0 proze

IA

Ibn΄ Arabi

AutorClasic

Ibn΄ Arabi este una din personalitățile puternice și excepționale care au marcat gândirea islamică, revigorând-o și dându-i un sens nou. Pentru a înțelege uriașa operă și a o situa într-un cadru adecvat, este necesar să se renunțe la tendința de a separa istoria filosofiei de istoria sufismului, presupunându-le antagonice căci, în cadrul islamului, este imposibil de separat atitudinea reflexivă și experiența mistică. Principalele opere al lui Ibn΄ Arabi sunt cele pe care le-a terminat de redactat în timpul ultimei perioade din viața sa petrecută la Damasc. Ne vom mărgini să cităm numai: 1. \"Cartea revelațiilor de la Mecca referitoare la misterele Regelui (Dumnezeu) și ale reginei (lumea)\", aceasta este o enciclopedie sufi de 560 capitole. 2. \"Monturi de înțelepciune sau înțelepciunea profeților\", în care exprimă principiul unității Existenței. 3. \"Comentariu la Coranul Marelui Învățător\", o sumă de exegeze având ca punct de plecare Cartea Sacră a Islamului, dar și...

0 poezii, 0 proze

ana andoneAA

ana andone

AutorAtelier

Am vazut lumina zilei intr-o frumoasa zi de toamna,intr-o familie modesta de la margine de Bucuresti.Copilaria mi-am petrecut-o la bunicii din partea mamei,intr-un sat prosper de pe malul Mostistei.Acolo am invatat sa fiu atenta la tot ce ne inconjoara,de la firul ierbii pana la cerul instelat si sa prefac totul in senzatii,dezvoltand o anumita sensibilitate si o inclinatie catre vis si poezie.In gimnaziu obisnuiam sa scriu intr-un caietel "scrisori pentru fluturi si pietre",obicei pe care il am si acum atunci cand inima se revarsa. Drumul in viata mi l-am hotarat de cand eram foarte mica si obisnuiam sa ma joc " de-a scoala".Asa ca mai tarziu nu a fost deloc intamplator faptul ca am urmat cursurile Liceului Pedagogic din Bucuresti si apoi ale Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti.Se implinesc 20 de ani de cand scoala imi e si casa si rai si iad in acelasi timp. Imi doresc ca lumea sa fie mai buna,mai luminoasa si mai plina de iubire si poezia e o cale...

144 poezii, 0 proze

BS

Bangau Cristina Simona

AutorAtelier

hmm... i can be whatever you want me to be... ...ador zilele de toamna tarzii, in care simt ca e ultima zi cu soare care va mai exista... cred ca intr-un final vom ajunge cu totii sa suferim de depresii, degradandu-ne treptat, pentru ca aceea entitate suprema sa poata savura momentul in care ne vom autodistruge prin combustie interna... imi place teatrul de calitate, lectura, intr-o zi in care s-a intrerupt electricitatea din cauza furtunii, la lumina unor lumanari pe cale sa se stinga. imi place sa cred ca exista sfarsitul lumii... lipsit de paradis totusi. as vrea sa pot crede in basme cu creaturi fantastice, in care mai exista o farama de speranta in zambetele schingiuite de caldaramurile mizerabile. cand voi simti prima urma de fericire adimensionala, nedistorsionata, ma voi arunca de pe o stanca, in speranta ca voi reusi sa strang in gheare, nemurirea. pana atunci, iubesc...un nu stiu ce, nedefinibil, pe o margine de banca deformata de imaginea soarelui oglindit in ghetarul pe...

1 poezii, 0 proze

I

IunoMav

AutorAtelier

Nascuta intr-un orasel prin marginea tarii. Incercam inca dintr-a 8a sa cunosc viata..care pe multi fascineaza, dar, asta include multe lucruri.. poate prea multe. Momentan, ma aflu la stadiul "ce sa fac cu aceasta viata de microb?"...sau de "sclav", cum prefera unii sa ne numeasca.

2 poezii, 0 proze

SofocleS

Sofocle

AutorClasic

Sofocle (Greacă veche Σοφοκλῆς - n. 496? î.Hr. - d. 406 î.Hr.) a fost un poet tragic grec. Împreună cu Eschil și Euripide, a pus bazele tragediei clasice grecești[1]. Aduce însemnate inovații în tehnica teatrală: renunțarea la conexiunea trilogiei prin crearea de piese independente, mărirea numărului choreuților de la 12 la 15, introducerea celui de-al treilea actor, dezvoltarea dialogului, importanța acordată decorului și costumelor. Opera marelui tragic, continuator al lui Eschil, cuprinde peste 120 de piese (după diverse păreri și izvoare, numărul pieselor e de 123, 130, 133, ba chiar și de 140), dintre care ne-au mai ramas în întregime numai șapte. Scriitorul s-a născut în anul 496 î. Hr. în Colonos, cartier mărginaș al Atenei, într-o familie înstărită, fiind fiul lui Sofillus, un armurier bogat. Sofocle a beneficiat de educația specifică tinerilor timpului, inițiindu-se în teoria și practica muzicală (profesor i-a fost Lampros, unul dintre...

0 poezii, 0 proze

dana  constantinDC

dana constantin

AutorAtelier

coodblu@yahoo.com http://www.youtube.com/watch?v=YVrOE39KT5A Tom Baxter - Skybound Toamna... traseu involuntar ...si nu am unde sa opresc mi-am spus pasul sau piatra pe care voi calca fara margini ca un apus fara bucurie ma va propti de umerii tai si am cazut in dorinta in dorinta de a avea frati printre copaci milenari dar unde mi-am infipt radacinile se facea ca era o inima vie ce rosogolea pamantul aratandu-ma lumii pe dinauntru afara de mine era inca liniste...

19 poezii, 0 proze

DE

Dubniuc Elena

AutorAtelier

Nascuta la margine de tara,pe malul batranului Nistru.

6 poezii, 0 proze

IC

ispas florin ciprian

AutorAtelier

m-am nascut in 1976 la margine de noiembrie intr-un oras mic din Transilvania. Am terminat facultatea de geografie si turism Sibiu si am publicat articole pe teme de turism in revista lunara Romania Pitoreasca.

141 poezii, 0 proze

Matei CristianMC

Matei Cristian

AutorAtelier

ACTIVITATEA LITERARÃ: 1. Volume publicate: “Într-o margine de gând”, poezii, 2002, p. 118, Ed. Amurg Sentimental 2. Antologii: “Mirii timpului”, 2002, Ed. Amurg Sentimental „Fântâna din ochiul tăcerii”,2002, Ed. Amurg Sentimental 3. Premii obținute • 20 decembrie 2002 – Premiul Orizontului Literar “Amurg Sentimental”, pentru profunzimea lirismului său. • 3 august 2002 – Premiul pentru poezie – concursul “Vara visurilor mele” - revista „Amurg Sentimental” din București și Cenaclul “Visătorii” al Liceului Puiești Vaslui. • 18 decembrie 2001 - Premiul Special pentru cea mai bună poezie în formă clasică - Festivalul de Poezie și Proză “Flacără de Gând” - Sindicatul Studenților din Cibernetică. 4. Colaborări la revistele Amurg Sentimental (anul IX, nr. 1 (93), ianuarie 2003, pag. 7 – 1 poezie) Academia Bârlădeană (nr. 10-11, trim. III-IV (2002), pag. 7 – 1 poezie) Vatra (nr. 3-4, anul 2002 – 10 poezii) Național (anul V, nr. 1111, 29 ianuarie 2001, pag. 5 – 2 poezii) Anotimpuri Literare...

11 poezii, 0 proze

Mărginit de ne-mărginire...

de iscru adrian

Cumva mărginit de ne-mărginire simt cum dintr-odată mă cuprinde \"ceva\" care se conține pe sine drept răstimp drept răstimpul dinainte cînd o anume Prezență mă va pătrunde așa cum în clipa nașterii...

PoezieAtelier

Cunoaste-te pe tine insuti !

de Gavriluta Iulian

Cunoaste-te pe tine insuti ! De Pr. Iulian GAVRILUTA Acest subiect merita o mai mare aplecare decat o exhausiva descriere. Daca ar fi sa ne referim numai la primul cuvant : « a cunoaste » care se...

EseuAtelier

Aforisme asupra înțelepciunii în viață-Împărțire fundamentală-

de Arthur Schopenhauer

De întrebuințat n-am întrebuințat pe acești premergători, căci a lua de la alții nu e obiceiul meu, cu atât mai puțin, cu cât atunci se pierde unitatea, care este sufletul scrierilor de acest fel....

ProzăClasic

Amintire de când eram șopârlă de smarald

de ana andone

In jur nu e decât nemarginire de nisip în care soarele doarme un vis fierbinte... Mica șopârlă verde-smarald se abandonează topindu-se în lumină. Căldura o patrunde până în adâncul ființei sale...

Atelier

Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca (17)

de Doru Ciucescu

Cine parcurge piața Națiunilor Unite din Casablanca este impresionat de monumentalitatea clădirilor înconjurătoare și a fântânii arteziene din mijlocul ei. Calea principală de acces este bulevardul...

ProzăAtelier

ziua mea de iarna

de Emma Greceanu

Cu trenul, din Arma di Taggia, într-o oră jumătate ajungi la Limone. Traseul străbate câteva localități aflate la malul mării, apoi urcă spre Alpii Maritimi. Noi avem locuri în partea dinspre munți,...

Atelier

Un vis mai proaspăt

de daniel cruce

apropiindu-te de stupul cu albine tu m-ai uitat printre atenții învăț arhitecturile iertării proprii și neatent fiind mă vindec tot prin tine... greoi mă regăsesc rătăcitor bondar văzduh ridic timid...

PoezieAtelier

însemnări despre o iarnă

de Emma Greceanu

Tremur de ceva timp atât de temeinic, încât îmi vine să vomit. În stație nu a mai rămas nimeni, din cauza frigului, ceilalți s-au întors la casele lor. Îmi simt picioarele dureros de reci, fiori îmi...

ProzăAtelier

Crimă și pace bună

de Marius Marian Șolea

17 Au mai vorbit un timp, mereu amuzați. Tachinându-se, huzurind într-un rai al vârstelor, trecând, pe rând, complice, unul în raiul celuilalt... Numai muritorii sunt capabili de bucuriile repezi,...

ProzăAtelier

Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca (30)

de Doru Ciucescu

Cititorilor romanului "Ciuma" li se oferă o imagine sinistră a Oranului, unde pot fi văzuți șobolani vii sau morți aproape la tot pasul, care pare să fi fost inspirată din realitate, mai ales...

ProzăAtelier